Am zis sa-ti scriu o poezie

Ascultă-mă tu stea, rămâi pe cer

Salvându-mă cu-o rază de speranță

Strângându-mă de mână să nu pier

Adună-mă-napoi fără distanță

Ajută-mă să aflu cine sunt

Salvându-mă cu-o dragoste avară 

Atinge-mă cu sufletul adânc

Ferindu-mă de-o lacrimă amară

Pitindu-mă sub pleoape să-ți ajung

Plimbându-mă în vise pe-o vioară

Trezindu-mă cu tine norii fug

Salvându-mă prezența ta vitală

Descurcă-mă cu tine să mă leg

Salvându-mă de iarnă cu o vară

Încurcă-mă-ntre aripi să mă pierd

Aprinde-mă în fiecare seară

Aruncă-mă pe ramuri să m-aștern

Cu frunze răsărindu-mi primăvară

Umbrindu-mă de dorul cel etern

Salvându-mă de mine să nu doară

Acuză-mă că te iubesc prea mult

Iertându-mă de fiecare dată

Primindu-mă să curgem spre amurg

Salvându-mă cu tine viața toată

în casa mea s-a mutat liniștea

nu știu cum mi-a furat cheia sufletului cu amprentă digitală

cum s-a insinuat printre atâția tranzistori și circuite integrate

printre atâția senzori

cert e că am găsit-o în casa mea austeră

mobilată cu temeri și griji

ștergând praful de pe capetele spaimelor

afară, privighetoarea roșcată, botezată de mine, Ioana, care își făcuse cuib pe prichiciul ferestrei și adusese pe lume doi pui

se ridica într-un tril de altistă până la cer

decupând o gaură albă

prin care fulgii de zăpadă somnoroși își începeau călătoria lor epică

spre Pământ

mi-a zâmbit din vârful ascuțit al buzelor

băgase toate grijile în debara lângă borcanele de magiun

îmi luase cu mâna toate spaimele dizgrațioase din ochi

temerile

frunzele ofilite de pe suflet

și mă redase nou nouț, ca din fabrică, mie însumi...

doi golâmbi

dinspre-asfințit se-ndreaptă,

lăsându-se purtați de soartă 

doi golâmbi

privesc ningăul cum trece, 

dar în Decembrie abia începe timpul rece

doi golâmbi

oare-s pregătiți să-nvingă al lor drum

fără să se facă scrum?

doi golâmbi 

așteaptă să vină iar Cuptor,

visând că vremea-i va lăsa să-și facă un foișor 

doi golâmbi 

stau de vorbă ore în șir 

pe-o cruce într-un cimitir 

doi golâmbi

se uită unul la altul, 

senin mai e albastrul!

doi golâmbi 

vor să se mai încălzească,

prin alte părți să se odihnească 

doi golâmbi

poate au intrat cândva și-n casa ta

și ai crezut că-s altceva 

doi golâmbi 

au făcut din beznă dimineață

și au preschimbat iedera-n ineață

doi golâmbi,

îndrăgostiți pe-o bancă-n frig afară,

înfruntă anotimpurile care zboară 

doi golâmbi 

caută a vieții norocoasă stea,

n-au idee că s-au născut deja sub ea

doi golâmbi 

ar rămâne în aer pentru o eternitate,

căci acolo grijile dispar toate

doi golâmbi

se amăgesc că-i ușor să trăiască departe,

așa că au omorât universul care-i desparte 

doi golâmbi 

se prefac că-s rezistenți la durere

când ei sunt ca-n intoxicația cronică cu metale grele 

doi golâmbi 

se întreabă dacă mai e mult 

până-n ziua în care în viață nu va mai fi crunt 

doi golâmbi 

au dat foc alegoriei reci ce i-a adus împreună

și au înălțat un lampion ce le-a ținut loc de lună

doi golâmbi 

se cutremură de lugubrul de după moarte

și nici nu și-au pictat portretul de noapte 

doi golâmbi 

cânta către răsărit

cu versuri ce demult s-au rătăcit 

doi golâmbi, 

că-s naivi imunologic au înțeles deja,

tot ce-ar vrea e sa tolereze liniștea cumva 

doi golâmbi 

trăiesc sub cerul liber cu un fluturatic sentiment,

dar Epicleza tot sfânta rămâne în orice moment 

doi golâmbi

sunt de nedespărțit

și, totuși, încă nu s-au întâlnit

Ramai cu bine iubirea mea

A venit acel moment preconizat

Atat de grea e despărțirea

E timpul sa accept ca s-a terminat.

Mergem fizic separat mai departe

Dar impreuna în sufletul meu

Amintirile rămân totuși deoparte

Le voi păstra în gând mereu.

Ii mulțumesc divinității pentru tot

Ce sansa am avut sa te cunosc

Dar sa ma rup ușor nu pot

Îmi ești la fel de draga, recunosc.

Mi-ai schimbat felul în care percep

Lucruri, oameni și gândirea

Un nou capitol sunt nevoit sa încep

Preferam sa continue între noi povestirea.

M-as bucura sa rămână totuși esența

De când ne-am îndrăgostit

Și sa ne păstrăm consistența

A doi oameni care cândva s-au iubit.

Visam la copii frumoși ca tine

Sa avem o familie armonioasa

Sa mergi în vacanțe cu mine

Sa te admir zilnic cat esti de gratioasa.

Iti doresc sincer sa-ti îndeplinești

Acest vis legat de familie

Cu cine vei simți sa construiești

Și a ta viata sa devina poezie.

Iartă-mă pentru tot ce nu am facut bine

M-am zbătut din toate puterile

Sa meargă lucrurile cu tine

Dar astea au fost împrejurările.

Te rog sa păstrezi vii aspectele pozitive

De cum la start ne-am perceput

Sa ne amintim sentimentele respective

Ce ne-au legat la început .

Oricât de greu ar fi acum

Inima mea îmi zâmbește

Și-ți apreciez deschiderea pentru acest drum

Dintre noi, chiar dacă nu mai strălucește.

Sa ții capul sus mereu

Sa realizezi cat esti de deosebita

Și crede-ma ca nu e un ieftin clișeu

Dar chiar ai fost de mine atat de mult iubita .

În încheiere din nou iti multumesc

Pentru tot ce ai făcut pentru mine

Sunt mândru pentru ce am putut sa iubesc

Dar stii bine ce dor îmi va fi de tine.

Rămas bun iubirea mea!

Ma simt a fi in intuneric

Si inchid ochii

Sa ma trezesc in lumina

Dar negru se combina.

Negru:

Negru ce il port

Ma caracterizeaza

Imi descrie sentimentele

Ce-n mine vibreaza.

Amarul:

Din-nauntrul meu

Se scurge-acuma rinduri

Si urma umbrei , chipul ei

 Ramine-a fi doar visuri.

Te-aș lua să te-nvelesc

cu brațele-mi

Și să-ți șoptesc

Cât înfloresc

Când pe tine te privesc

dimineața

Când mă trezesc.

Te iubesc.

Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,

Opreste te putin si Si te mai odihneste ,

Asaza te sub cerul clar de Rasarit

Sa vezi Lumina cum se naste

Si cum invaluie ființa  toata!

Si bucura te si mai iarta

Si nu mai fi tu necajit!

O viata ai, invata să trăiești!

Si nu mai alerga in mii de randuri …

Invata sa te odihnesti!

Opreste te si vezi Apusul!

Opreste ti mintea, aduna ti  gandul

Si bucura te de frumosul dar

Caci clipele prea repede se sting

Si mult prea repede ne trecem

Si ajungem tristi si reci la capat!

Fara a sti de ce-am trait

Si fara sa fi zabovit

In clar de Luna sa ne fi plimbat,

Si cantecul naturii sa il fi cantat!

O melodie este viata, Si noi compozitorii ei

Deci scrie-o  lin , si nu in graba,

Asterne strofele pe rand,

Ia pauza cand versul se destrama

Si ncepe de la capat surazand!

Privesc spre -atunci, la sufletul-mi crud

Cand te placeam , dar glasul-mi era mut

Cum ar fi fost sa iti fi scris

Cand adresa de email tu mi ai întins…

Întâmplător ne-am reîntâlnit?

Sau poate nu a fost sa fie,

Ce rost mai are sa ma -ntorc in timp?

Dar sentimentul pur de gingasie

Din ochii tai privindu-ma pe mine

Se asterne azi in vers de poezie

Cu drag, zâmbind…

N a fost sa fie!

Aer proaspat de dimineti de munte

Tu esti

Izvor de apa pura

Imi esti

Soare cald la apus de septembrie   

Tu esti

Lumina calda in racoarea atator ani

Imi esti

Atingere de catifea pe pat de frunze

Tu esti

Parfum de flori , cafea si ciocolata

Imi esti.

Secunde , minute si ore si ani,

In Timpul ce trece fara noi

Eu te am.

In suflet , in soare , in frunze si flori

Lumina mea calda,

A inimii Dor.

Cat de frumos se unduiește

Pielea pe soldul generos

Si ce frumos cu totul straluceste, 

In spuma caldei bai

Si eu atat de bine - acum miros;

Cat de frumoase alunitele -mi pe piept ,

Ca-ntru-un car mic pe cerul pielii mele

Ce sanatos si vrednic este trupul meu

Ce armonie -n suflet si pe piele…

Dar va veni o zi cand pielea -mi gri va fi

Rece si fara stralucire

Iar alunitele si soldul si toate imi vor fi,

cand carul mic si el va fi murit,

De-un miros greu … si in a mea pieire

Toate se vor sfarma,

In mici bucati la Cer se vor inalta,

In Carul Mic al pielii mele

Faptura imi voi aseza.

Tu te-ai uitat in ochii mei

Deci stii cu siguranta ce-ascund ei,

Cat oft ca nu te am , macar o clipa

Caci fiecare zi ce trece e-o ripisa…

Tu  te-ai uitat in ochii mei si -ai stat

Si -am inteles atunci ce-mi este dat,

Sa te tanjesc desi nu pot sa fac nimic,

Sa te visez, sa te sarut, sa te ating…

Tu te ai uitat in ochii mei si ai zis cu ei

Ca intr un vis, ca vrei

Si -am inteles ,

dar ce folos cand timpul strica?

Ma -ntreb de ce asa mereu

Cad mult, fara sa vreau , in fluturi

Ce snoaba inima sa am

Sau doar o fi pt a scrie randuri?

Cuvintele ce - au ramas nerostite

Le am ascuns cu lacatul in suflet

Si rand pe rand le scot usor

Cand vreau sa scriu al

Inimii dor.

Cuvintele ce-au ramas nerostite

Le- am asternut in versuri pe o foaie

Gandindu-ma la tine

Vin timide,

Insiruite in esente de melancolie

Cu patima sa te sarute

Sa iti descrie intregul tau frumos,

Sa mi te daruiasca mie.

Cuvintele ce-au ramas nerostite

Imi fac inima sa tresara

Atunci cand dintr-o mie de suite

Imi pare ca te vad intaia oara.