Primeste viata-n dar!
Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,
Opreste te putin si Si te mai odihneste ,
Asaza te sub cerul clar de Rasarit
Sa vezi Lumina cum se naste
Si cum invaluie ființa toata!
Si bucura te si mai iarta
Si nu mai fi tu necajit!
O viata ai, invata să trăiești!
Si nu mai alerga in mii de randuri …
Invata sa te odihnesti!
Opreste te si vezi Apusul!
Opreste ti mintea, aduna ti gandul
Si bucura te de frumosul dar
Caci clipele prea repede se sting
Si mult prea repede ne trecem
Si ajungem tristi si reci la capat!
Fara a sti de ce-am trait
Si fara sa fi zabovit
In clar de Luna sa ne fi plimbat,
Si cantecul naturii sa il fi cantat!
O melodie este viata, Si noi compozitorii ei
Deci scrie-o lin , si nu in graba,
Asterne strofele pe rand,
Ia pauza cand versul se destrama
Si ncepe de la capat surazand!
Стихи из этой категории
Doar un gând
Născută din pământ și apă,
Copilul Lui Dumnezeu,
Curat, sufletul meu,
Supus să cadă în groapă.
Păcatele din neam în neam
Ce mă urmăresc din umbră,
Simfonie sumbră,
Cu ele inima-mi hrăneam.
Aș fi vrut să fiu secundă,
Să fiu o clipă pe pământ,
Sau o adiere de vânt
Care-n trestii să se ascundă.
Îndrăznesc să cred în toate
Și în câte nu există,
Eu, simplă artistă,
Cu mii de vise întunecate.
O societate in trei tablouri
Sărăcia
Cu mâini întinse, spre o viață mai bună,
Visând la averi, sub cerul cenușiu,
Fără a munci, așteptând daruri de sus,
În timp ce foamea, le roade sufletul.
Fariseii
Cu cruce-n mână, judecând pe oricine,
Se cred sfinți, în ochii lumii întunecate,
Cu vorbe de oțel, împart dreptate,
Uitate fiind, faptele lor păcătoase.
Libertinii
Cu pântece-nclinat spre plăcere,
Un soi de zei, în propria lor măsură,
Cu pași de sfidare, prin viață-și croiesc drum,
Cu râs de dispreț, pe cei slabi îi condamnă.
Un tablou trist
Într-o societate, divizată și crudă,
Unde fiecare, își alege o rudă,
A urii și a disprețului, a luptei pentru putere,
Unde moralitatea, e doar o iluzie.
Iată-ne, oameni, în acest teatru absurd,
Unde adevărul, e adesea ascuns,
Unde valorile, sunt mereu pervertite,
Și unde sufletele, sunt chinuite.
Oare vom reuși, să schimbăm această lume?
Sau vom rămâne, în acest haos întunecat?
P.S.
Poate, într-o zi, vom înțelege,
Că doar împreună, putem să ne schimbăm.
Hugo
În zori de zi, când soarele se trezește,
Hugo, ciobănescul meu de Bucovina, strălucește.
Cu blana-i albă ca zăpada de pe munte,
El veghează liniștea, un gardian înfrunte.
Prin pădurea de brazi, cu pași măiestri,
Hugo păzește, e stăpânul misteriilor.
Ochii săi adânci, ca două stele lucitoare,
Străbat noaptea în tăcere, fără de oboseală.
La stânga, la dreapta, el umblă cu hotărâre,
Ciobănescul meu, suflet de lup și de căprioară.
Pe cărările abrupte, printre stânci și fântâni,
El își face drum, răspunzând chemărilor de lângă stână.
Hugo, prieten credincios, mereu alături,
Când vântul adie sau când fulgii dansează în hohote.
În miez de noapte, la lumina argintie a lunii,
El veghează liniștea, mă ocrotește și mă învăluie în armonii.
Când soarele apune și cerul devine purpuriu,
Hugo se așază lângă mine, cu privirea plină de iubire.
Ciobănesc de Bucovina, simbol al curajului și nobleții,
Tu ești lumina ce strălucește în noapte, în inima mea nobilă prietenie.
Prin văi și dealuri, Hugo călătorește cu mine,
Povestind povești în liniștea serii senine.
Ciobănescul meu, în inima ta găsesc încredere,
Ești mai mult decât un companion - ești comoara mea, Hugo, plină de iubire și putere.
spânzurătoarea
mă prostern la cerul pământesc și mă rog,
mă rog la el
să-mi dăruiască un suflet nou,
vigoare,
izbăvire.
să curme mistuirea creierului meu
crunt și-nsângerat,
precum o pasăre moartă,
devorată acum de haite hoinare.
să stingă vălul ce îmi înfășoară trupul
în fum de tutun și băutură stătută
și să nu-l lase să se destrame fără sfârșit
în iadul sufletelor martirizate.
să vuiască glasul limpede al inocenței pure.
să strige mântuirea peste celula îngustă.
să se înalțe acum la stele
și-n vecie
trupul meu veștejit
cu mireasmă de lavandă și fructe de pădure
conversații tăcute/4
desfășurări de zile, minute și secunde
pe-ntinderi tumultoase
de ape.
din crisalida,
lepidoptera
ascultă
clocotitoarea tânguire
a prizonierilor
legați cu lanțuri
la mâini și la
picioare.
la ceasul al șaselea,
bătaia din aripi a
unui firav fluture,
va transforma
căderea
într -o victorioasă-nălțare.
Pendulul Istoriei
Între Est și Vest, un pendul ne-a legănat,
Într-un dans al timpului, mereu ne-a schimbat.
Odată, către Vest, ne-am îndreptat cu dor,
Să respirăm aerul libertății, sorbind din el cu forță.
Ziduri s-au prăbușit, s-au deschis porți,
Dar noi, în căutarea noastră, am avut și noi porți.
Către Est, acum, privirile se-ndreaptă,
Dar iarăși vine frica, iarăși se-apropie noaptea.
Monitorizați suntem, iar glasul e stins,
Un alt pendul se leagănă, iar sufletul se chinuie.
Între Est și Vest, mereu am fost prinși,
Iar istoria ne-a arătat că nu suntem stăpâni.
Doar un gând
Născută din pământ și apă,
Copilul Lui Dumnezeu,
Curat, sufletul meu,
Supus să cadă în groapă.
Păcatele din neam în neam
Ce mă urmăresc din umbră,
Simfonie sumbră,
Cu ele inima-mi hrăneam.
Aș fi vrut să fiu secundă,
Să fiu o clipă pe pământ,
Sau o adiere de vânt
Care-n trestii să se ascundă.
Îndrăznesc să cred în toate
Și în câte nu există,
Eu, simplă artistă,
Cu mii de vise întunecate.
O societate in trei tablouri
Sărăcia
Cu mâini întinse, spre o viață mai bună,
Visând la averi, sub cerul cenușiu,
Fără a munci, așteptând daruri de sus,
În timp ce foamea, le roade sufletul.
Fariseii
Cu cruce-n mână, judecând pe oricine,
Se cred sfinți, în ochii lumii întunecate,
Cu vorbe de oțel, împart dreptate,
Uitate fiind, faptele lor păcătoase.
Libertinii
Cu pântece-nclinat spre plăcere,
Un soi de zei, în propria lor măsură,
Cu pași de sfidare, prin viață-și croiesc drum,
Cu râs de dispreț, pe cei slabi îi condamnă.
Un tablou trist
Într-o societate, divizată și crudă,
Unde fiecare, își alege o rudă,
A urii și a disprețului, a luptei pentru putere,
Unde moralitatea, e doar o iluzie.
Iată-ne, oameni, în acest teatru absurd,
Unde adevărul, e adesea ascuns,
Unde valorile, sunt mereu pervertite,
Și unde sufletele, sunt chinuite.
Oare vom reuși, să schimbăm această lume?
Sau vom rămâne, în acest haos întunecat?
P.S.
Poate, într-o zi, vom înțelege,
Că doar împreună, putem să ne schimbăm.
Hugo
În zori de zi, când soarele se trezește,
Hugo, ciobănescul meu de Bucovina, strălucește.
Cu blana-i albă ca zăpada de pe munte,
El veghează liniștea, un gardian înfrunte.
Prin pădurea de brazi, cu pași măiestri,
Hugo păzește, e stăpânul misteriilor.
Ochii săi adânci, ca două stele lucitoare,
Străbat noaptea în tăcere, fără de oboseală.
La stânga, la dreapta, el umblă cu hotărâre,
Ciobănescul meu, suflet de lup și de căprioară.
Pe cărările abrupte, printre stânci și fântâni,
El își face drum, răspunzând chemărilor de lângă stână.
Hugo, prieten credincios, mereu alături,
Când vântul adie sau când fulgii dansează în hohote.
În miez de noapte, la lumina argintie a lunii,
El veghează liniștea, mă ocrotește și mă învăluie în armonii.
Când soarele apune și cerul devine purpuriu,
Hugo se așază lângă mine, cu privirea plină de iubire.
Ciobănesc de Bucovina, simbol al curajului și nobleții,
Tu ești lumina ce strălucește în noapte, în inima mea nobilă prietenie.
Prin văi și dealuri, Hugo călătorește cu mine,
Povestind povești în liniștea serii senine.
Ciobănescul meu, în inima ta găsesc încredere,
Ești mai mult decât un companion - ești comoara mea, Hugo, plină de iubire și putere.
spânzurătoarea
mă prostern la cerul pământesc și mă rog,
mă rog la el
să-mi dăruiască un suflet nou,
vigoare,
izbăvire.
să curme mistuirea creierului meu
crunt și-nsângerat,
precum o pasăre moartă,
devorată acum de haite hoinare.
să stingă vălul ce îmi înfășoară trupul
în fum de tutun și băutură stătută
și să nu-l lase să se destrame fără sfârșit
în iadul sufletelor martirizate.
să vuiască glasul limpede al inocenței pure.
să strige mântuirea peste celula îngustă.
să se înalțe acum la stele
și-n vecie
trupul meu veștejit
cu mireasmă de lavandă și fructe de pădure
conversații tăcute/4
desfășurări de zile, minute și secunde
pe-ntinderi tumultoase
de ape.
din crisalida,
lepidoptera
ascultă
clocotitoarea tânguire
a prizonierilor
legați cu lanțuri
la mâini și la
picioare.
la ceasul al șaselea,
bătaia din aripi a
unui firav fluture,
va transforma
căderea
într -o victorioasă-nălțare.
Pendulul Istoriei
Între Est și Vest, un pendul ne-a legănat,
Într-un dans al timpului, mereu ne-a schimbat.
Odată, către Vest, ne-am îndreptat cu dor,
Să respirăm aerul libertății, sorbind din el cu forță.
Ziduri s-au prăbușit, s-au deschis porți,
Dar noi, în căutarea noastră, am avut și noi porți.
Către Est, acum, privirile se-ndreaptă,
Dar iarăși vine frica, iarăși se-apropie noaptea.
Monitorizați suntem, iar glasul e stins,
Un alt pendul se leagănă, iar sufletul se chinuie.
Între Est și Vest, mereu am fost prinși,
Iar istoria ne-a arătat că nu suntem stăpâni.
Другие стихотворения автора
In lacul de langa Annecy
In lacul de pe langa Annecy
Am oprit timpul pentru-a inspira ndelung
Din seva Raiului Ce-nconjura Cu muntii lui
Un loc sublim si un vazduh
Din vis parca desprins.
In lacul de pe langa Annecy
Imi voi dormi somnul de veci
Si in petale de nuferi imi vor acoperi
Cenusa cea din urma gri
Acolo imi voi aseza
Faptura cand eu n oi mai fi.
Ploua din Cer
Ploua din Cer
Ploua din Cer cu stropi înmiresmați,
Cat de frumos miroase ploaia -n seri de vara
Iar eu, cu gandul tot la tine,
Insir cuvinte pe o foaie de hartie,
A nu stiu cata oara…
Cat de frumos se-astern picuri de ploaie
Pe frunzele si florile de verde sănătos,
Cat de duios adie gândul meu spre tine
Atent , sa nu-mi șteargă sărutul
De pe ale sale aripi fine…
Cat de frumos sopteste ploaia asta seara,
Tot despre tine si ale tale carismatice culori,
Iar eu ascult atent Dulcele-i cantec
Si nu mai stiu daca -i visare
Caci fiecare vers e un buchet de flori…
Lanțul de rugina
A pieptului-i carcasa ruginita
Ascunde -n zimți o inima -nclestata
Ce- Ar Vrea sa iasa si sa strige!
De dor si de durere sta infipta !
Fasii desprise alunga - orice speranța
Sa poate sa razbata la Lumina…
In mii de bucati se destrama
In lantul gros si alui rugina…
De ce ?
O fi de-ajuns Ca ne -ntelegem?
Ca suntem doi intr-un intreg ,
Cand inima-ntr-o lume-a ei traieste
Si ma intreb ce ii lipseste?
De ce mereu se-zvarcoleste
Si- n piept tresare
Si ravneste…
Suntem facuti pt o singură iubire?
Si daca da, de ce cadem in alte simturi?!
De ce - ascultam ce zic alti ochi?
De ce fiori in inima si-n ganduri?
Pt a suferi?
Si daca da, atunci de ce?
Pt a-iubi?
Si daca da,
De ce ne daruim cu-n Da doar unei singure fiinte
O fi de-ajuns?
Si daca da,
De ce ravnim?
In lacul de langa Annecy
In lacul de pe langa Annecy
Am oprit timpul pentru-a inspira ndelung
Din seva Raiului Ce-nconjura Cu muntii lui
Un loc sublim si un vazduh
Din vis parca desprins.
In lacul de pe langa Annecy
Imi voi dormi somnul de veci
Si in petale de nuferi imi vor acoperi
Cenusa cea din urma gri
Acolo imi voi aseza
Faptura cand eu n oi mai fi.
Ploua din Cer
Ploua din Cer
Ploua din Cer cu stropi înmiresmați,
Cat de frumos miroase ploaia -n seri de vara
Iar eu, cu gandul tot la tine,
Insir cuvinte pe o foaie de hartie,
A nu stiu cata oara…
Cat de frumos se-astern picuri de ploaie
Pe frunzele si florile de verde sănătos,
Cat de duios adie gândul meu spre tine
Atent , sa nu-mi șteargă sărutul
De pe ale sale aripi fine…
Cat de frumos sopteste ploaia asta seara,
Tot despre tine si ale tale carismatice culori,
Iar eu ascult atent Dulcele-i cantec
Si nu mai stiu daca -i visare
Caci fiecare vers e un buchet de flori…
Lanțul de rugina
A pieptului-i carcasa ruginita
Ascunde -n zimți o inima -nclestata
Ce- Ar Vrea sa iasa si sa strige!
De dor si de durere sta infipta !
Fasii desprise alunga - orice speranța
Sa poate sa razbata la Lumina…
In mii de bucati se destrama
In lantul gros si alui rugina…
De ce ?
O fi de-ajuns Ca ne -ntelegem?
Ca suntem doi intr-un intreg ,
Cand inima-ntr-o lume-a ei traieste
Si ma intreb ce ii lipseste?
De ce mereu se-zvarcoleste
Si- n piept tresare
Si ravneste…
Suntem facuti pt o singură iubire?
Si daca da, de ce cadem in alte simturi?!
De ce - ascultam ce zic alti ochi?
De ce fiori in inima si-n ganduri?
Pt a suferi?
Si daca da, atunci de ce?
Pt a-iubi?
Si daca da,
De ce ne daruim cu-n Da doar unei singure fiinte
O fi de-ajuns?
Si daca da,
De ce ravnim?