Rostul Absent al Prezenței

Preţuieşte fiecare clipã,

Datã ţie-n dar, spre-a o trãi!

Nu face din clipe o risipã;

Fã ce poţi sã faci, dar nu în pripã,

Cât eşti încã viu, printre cei vii!

Fiecare clipã, datã ţie,

Trasã de pe-al timpului mosor,

E-un condei ce zi şi noapte scrie,

Este şi arvunã, şi simbrie,

Pentru care eşti rãspunzãtor!

Clipã peste clipã, se adunã

Ca ghirlande dese şi subţiri;

Şi-aşezate astfel, împreunã,

Strâng şi împletesc într-o cununã

Triste sau duioase amintiri...

Prea multa frustrare mocneste in popor

Nemultumirea se aude in vorba tuturor

Ne-am saturat de vanzatori de tara, corupti si infami

Ce ne vand automat pentru functii si bani

Nu facem politica, nu avem nici o tangenta - sa se stie

Criticam prin cuvinte aspre, cu stiloul pe hartie

Resursele tarii sunt amanetate, generatii de tineri sunt indatorate

Nimeni nu trece de la vorba la fapte

La televizor, aceleasi discutii ratate

Ne prezinta numai nenorociri, cu fapte detaliate

Incompetenta voastra ne-a adus aici, in hau

An de an totul se scumpeste si o ducem tot mai rau

Dumnezeul oamenilor astazi este serviciul, care ne aduce bani

Sa platim facturi si taxe din ce in ce mai mari

Voi critica, atat cat pot, forma de guvernamant infama

Pana cand nu vom avea presedinte si guvern iubitor de tara ?

Cei tineri, mandria tarii, pleaca peste hotare

La studii, la munca, sa-si faureasca un viitor mai bun fiecare

Ramanem fara aceasta esentiala valoare

Caci nu stim cati dintre ei se intorc, tara nu mai este atragatoare

Locuri de munca pentru ei putine, sanse de angajare infime

Multe concursuri de angajare "aranjate" cu pilosi

Oameni de nimic, ce peste noapte se vad colosi

Habar n-au sa-si faca treaba, iau banii de pomana

Si nici nu vor sa invete - oase lenese se cheama !

Ajutor financiar de la stat vor multi - cata frunza, cata iarba

Pe baza unui handicap inchipuit, ce pana la urma o sa-l aiba

Bolnavi inchipuiti si lenesi, munca nu e pentru voi ?

Veti muri de foame, sete, in datorii si in gunoi !

Termini astazi facultatea, putini se angajeaza in domeniul mult visat

Ajung sa presteze alte servicii, nu ce au studiat

Totul se scumpeste, salariile raman aceleasi - nu mai cresc deloc

Dar ei sa aibe pensii speciale, votate cu doua maini, pe loc

Tara nu mai are modele demne de urmat

Oameni destoinici, de la care ai ceva de invatat ... 

Unde-s stelele in astă seară?

Căci eu văd doar un nor

Ce stă să se piardă.

Mă întreb dacă tu îl vezi,

Mă întreb dacă mă vezi,

Cum stau și tot analizez

Lumina stâlpului ce pâlpâie 

Ce anunță, poate, un început de vară.

Totul e liniștit, vântul nu vrea să bată,

Iar drumul este înconjurat 

De blocuri vechi

Și o grădină uitată. 

Cine sunt eu în astă seară,

Poate un umil muritor 

Ce așteaptă să ațipească,

Sau să se scalde-ntuneric 

Și să prindă în a sa palmă,

Un greier ce își cântă 

Propria serenadă.

Cine sunt eu, 

Un cântec pus la radio

La o oră târzie,

O frunză ce o să cadă,

Căci nu se simte vie.

Cine sunt eu,

O stea poate pierdută 

Ce tot caută luna,

Să-i țină companie

Pentru o seară lungă 

Într-un colț de armonie.

oscilând între

cumpărător și vânzător

traiul e anost-

indiferența la schimb

mă gândeam cum ar fi să ne trăim viețile la poli

o singură zi și o singură noapte-ntr-un an

cum ar fi să ieșim de sub tirania sufocantă a timpului

potrivindu-ne fusul orar după longitudinile inimilor

despărțirea luminii de întuneric a fost o eroare transcedentală

nu poți despărți infinitul în două jumătăți

din care una râmâne mereu 0

în cosmos exisă doar întuneric

lumina este ca o mașină uitată cu farurile aprinse-n deșert

ceva nu e-n regulă cu viața aceasta a omului

aflată la bunul plac al ochiului

poate că sunt ultimul visător jovial și haios de pe planeta Pământ

nu știu

dar mă gândeam și eu cum ar fi

ca prima noastră noapte de iubire polară

să-nceapă-n septembrie….

Ei nu mă văd...

Nu vad curcubeul de trăiri din inima mea ce bate aparte,

Gândul meu,miile de șoapte,

Nu vad conturul sufletului meu in noapte,

Zâmbetul meu ascuns,lacrima mea,

Și poate,nici frumusețea ascunsa,

Ei nu mă văd,

Trec indiferenți pe langa mine

Ca pe lângă o lira prăfuită,

Ce-ascunde fermecătoare canturi..

Ei nu mă văd,

Și trist,mă pierd în mulțime,

Regasindu-ma pe mine

Doar în propriile-mi gânduri.

Oglinda lor e oarbă,

Ei nu mă văd,

O lacrimă îmi cade,o șterg,

Si-apoi zâmbesc:

Sunt ca macul roșu  pierdut pe câmpuri..

În zorii tăcuți ai unei iubiri neurmărite,

Se deschide o poezie, dar nu despre dragoste.

Cuvintele se desprind ca frunzele în vânt,

Poezia fără săruturi, într-un labirint nestrăbătut.

Prin coridoarele unei inimi pierdute,

Versurile se întrepătrund, dar nu despre tandrețe.

Poezia rămâne ca un ecou neascultat,

Fără să atingă aromele dulci ale iubirii.

Cerul, o pânză nesfârșită întinsă peste noi, 

Cu pensule invizibile desenează zorii. 

Versuri neștiute în albastrul infinit, 

O poezie tăcută, dar vie, în fiecare răsărit. 

Norii, ca stihuri într-un dans ușor, 

Împletesc nuanțe, ca un tablou de aur. 

Cuvinte nepronunțate în alb și negru, 

În fiecare amurg, un capitol se deschide. 

Luna, poeta a nopții cu stelele-i cerne, 

Pe o foaie de întuneric, povestea ei scrie. 

O poezie ascunsă în umbrele nopții, 

Cu raze argintii deslușind misterul vieții. 

Si în tăcerea cerului, când liniștea vorbește, 

Cu vântul ca penă, cu aripile-i trece. 

Poe, ia cerului nu poate fi auzita, 

Doar simțită în suflet, într-o adâncă iubire.