Epigrame XXX

am așezat lumânările pe pervaz, lângă flori

(lalele cumpărate de la domnul cu mustață

din piață)

și aș folosi bricheta de ocazii

cu ștrasuri aurii prinse cu superglue

să ardă

aprinse, arată ca un peisaj morbid

și blând, cald, o flacără

care să-mi ardă perdeaua cu flori

și buline verzi

să sune vecinii la pompieri

să primesc puțin ajutor

mi-a fost imposibil să plec

să-mi  fiu mie însumi

fiecare părticică din sufletul meu

aparține norilor de pe cer

prezenți în toate dimineților mele

răscolite de gânduri

pădurii de brad

cu mirosul ei inconfundabil de cetină

și rășină care ți se lipește de dinți

izvorului tainic

tremurat de inimile peștilor rătăciți

printre lespezi

vântului călător

bunicul îmi spusese cândva

să nu mă leg prea tare de lucruri și oameni

fiindcă altfel îmi va fi imposibil să trec Rubiconul

spre tine

și să cuceresc Roma

ca Iulius Cezar

nu-ți mai spun că va trebui să plătesc și o vamă în aur

bătrânului Charon

la granița dintre spațiu și timp…

Depresia mi-e ca o mamă,

Atât de familiară încât prezenţa ei îmi limpezeşte mintea

Atingerea-i puternică îmi face corpul să vibreze,

Cu fiecare mângâiere

Må afund mai tare în brațele ei,

Simțindu-i căldura care mă moleşeşte,

Nevrând să mai plec din brațele-i fierbinţi

Vrând să fim una şi aceeaşi persoană.

În zori de zi, când cerul se trezește,

O albastră poveste în suflet pătrunde.

Cuibăresc razele în nori de mătase,

Și-n adierea vântului, visul ascunde.

Ziua albastră, senină și caldă,

Cu a sa tihnă, inimile vrajește.

O simfonie de culori se desfășoară,

În fiecare rază, viața se ivește.

Câmpii de azur se întind la orizont,

Păsări cântătoare se leagănă ușor.

În albastrul senin, gânduri se desprind,

Ca aripile viselor, să zboare în zbor.

În albastrul ochilor, stele strălucesc,

În vălul serii, liniștea se prelinge.

Ziua albastră, ca un tablou ce se petrece,

Cu fiecare clipă, povestea se țese.

Poezia zilei albastre, ca un ecou,

Îmbrățișează lumina și visele noastre.

O simfonie a culorii, un tablou viu,

Ziua albastră, în inimi să ni se răspândească.

Unui agronom

A zis c-a dat lovitura,

Şi-a luat ogor bonom,

Dar nu i-a ieşit cultura:

Căci, gras pământ, slab agronom.

Unui amic - face 50 ani

Să fii amice prea slăvit,

Şi să trăieşti întru mulţi ani,

Căci ani 50 ani împlinit,

Dar jumătate i-ai cam risipit.

Unui amic - face 50 ani

Din roza vieţii s-a dus înc-o petală,

Ai dus o viaţă pe a locuri grea,

Vreo zece – doişpe ani la şcoală,

Iar restul pe la birt şi cafenea.

Unui confrate

La dânsul tot privesc mereu,

Şi meditez adeseori,

Pleşuv şi el, pleşuv şi eu,

Dar numai el cu capu-n nori.

Compasiune

Am vrut compasiune să-i arăt,

Şi să mă pun în pielea ei un pic,

Dar m-am dat iute îndărăt,

Căci n-are piele, ci şoric.

Unei amice

Vrând să mă-mpac cu-a mea amică,

A zis că da, dar să îi vând un pont,

Că nimenea nu vrea să-i zică,

Ce sumă mi-a rămas în cont.

Unei soaţe

I-a zis soţului de la Paris:

- Să-mi trimiţi “mesaj” garson,

Nu prin poştă sau în scris,

Ci prin Western Union.

Unuia - după cura de slăbire

A reuşit perfect s-ascundă,

Formele şi burta mai rotundă,

Dar totuşi, ceva i-a scăpat,

Fiindcă capul i-a rămas pătrat.

Unui alpinist

Alpinist vechi, de succes,

A avut femei o hoardă,

Profesional soţia şi-a ales,

Pe cea mai tare coardă.

Şcoala on-line

I-o problemă serioasă,

Să predai on-line la sat,

C-absolventul o să iasă,

Cu bug-uri şi virusat.

Şcoala on-line

S-a decis precum se ştie,

On-line studiu-n pandemie,

Dar presimt mare urgie,

Carte…Google o să ştie.

Şcoala on-line

Pe vremea mea era o vorbă bună

Ai pus cartea pe oala cu smântână,

Azi, se zice cam aşa…

Ai pus mouse-ul lângă cafea.

Şcoala on-line

Când mă scotea profu la tablă,

Mă trecea prin corp rece fior,

Azi, on-line, n-am nici o treabă,

Râd de el, la monitor.

Şcoala on-line

Ministrul Educaţiei a declarat,

Şcoala on-line are succes,

Dar pe la sat s-a constatat,

Curent nu e, şi nici wireless.

Ecumenism

Alături de eretici Papa se închină,

Şi osanale aduc lui anticrist,

Trăgând peste credinţă o cortină,

Pe care o numesc Ecumenism.

Unor invidioşi

Banul meu muncit cu greu,

E râvnit măi oameni buni,

Doar de acei, ce mai mereu,

Au tăiat frunză la câini…

Doină - după tăierile de păduri

 “Jelui-m-aș și n-am cui,

Jelui-m-aș codrului,”

Azi te jelui la ghiveci,

Codrul e la austrieci.

Excursie

A plănuit să meargă la Cazane,

Dar Dunărea fiind învolburată,

S-a întors al meu amic chefliu,

Tot la cazane, dar cele cu rachiu.

Minune 

Un secret i-a împărtășit

Lângă soba de granit,

Și-apoi a rămas uimit,

Că gura sobei a vorbit.

Unei accidentate

  a rămas fără dantură în urma accidentului de maşină

La zâna măseluţă te-ai rugat,

Să-ţi pună dinţi de divă de showbiz,

Dorinţa ea ţi-a ascultat,

Şi ţi i-a pus, pe bord şi pe parbriz.

Unei accidentate

Singurătate ai vrut neapărat,

Şi îl priveai pe soţ cu ură,

El brusc pedala a apăsat,

Şi singură ai rămas… în gură.

nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta

îmi este îndeajuns cât am        

nici nu mai contează că mi-am pierdut toate visele

într-o vreme când nu aveam destui bani să le cumpăr

negustorii zgârciți au rămas cu visele mele de atunci pe tarabă

( niște antichități fabuloase

ca toate antichitățile de altfel

pe care însă nu le mai vrea nimeni!)

acum mi le oferă tot ei la preț redus

sau pe gratis

urăsc aceste zile negre de vineri

pe acești necrofagi siniștrii

care-mi dezgroapă în fiecare an

în noiembrie

toate scheletele ascunse-n dulapurile prăfuite ale minții…

nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta

mașina de înfiletat șuruburi zace în același sertar

nici nu mai știu de când

nu mai am șuruburi sau piulițe slăbite

cum s-ar putea crede

în viața mea toate șuruburile sunt strânse la maxim

paharele de șampanie nu s-au spart la cutremur

dar  nici nu-mi folosesc la nimic

așa cum nu-mi mai folosesc porțelanurile de Bohemia

mobilierul de epocă Ludovic al XV-lea

sau covoarele arăbești lucrate de mână

relicve care mi-au precedat visele neîmplinite

iubitele nenăscute

speranțele fără acoperire…

nu

nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta

mi-am pierdut demult obișnuința de a rătăci

printre nisipurile mișcătoare ale minții

mi-am pierdut încrederea în oameni și lucruri

 în biblii

cum să-mi mai asum răspunderea pentru viitorul luminos al lumii

când mă înspăimântă ideia de a trece strada

de a spune bună dimineața unei femei singure

sau părinților

care mi-au dat viața

și care poartă răspunderea pentru copilăria mea lipsită de griji

cum spun ei

în necunoștință de cauză….    

nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta

în care nu se  întâlnește niciodată cererea cu oferta

mi-am făcut iluzii cât pentru două vieți

crezând că nu mi-ar ajunge una

am lăsat Soarele să răsară în fiecare dimineață

din cenușa durerii

degustând veninul  letal al viperei negre

am hălăduit prin codrii pustii și umbroși ai speranței

la un loc cu lupii și urșii

nu-i drept ca un om să nu știe ce-i rezervă soarta

să nu poată smulge din hoitul acesta căzut pe marginea drumului

halca lui de carne în sânge...

Unuia cu nasul mare

Din nasul tău prea borcănat,

E-o cale atât de lungă,

Că ore în şir a tot durat,

Ca mucii-n şerveţel s-ajungă.

Unei colege

E un veritabil diamant,

Mulţi îţi zic despre iubit,

Însă, eu îţi spun tranşant,

E un pic neşlefuit.

Unora

Epigrame zeci v-am dedicat,

Ca să vă cuprindă râsul,

Însă după ce le-aţi ascultat,

V-a pufnit deodată plânsul.

Apărare

Eu îţi spun aici pe loc,

Nu mai da cu epigrama,

Că eu n-am umor deloc,

Şi mă năpădeşte drama.

Unuia care critică

De câte ori ne adunăm,

Tot o dai cu critica,

Dar demult noi aşteptăm,

Şi autocritica.

Unui şomer

Tot se-aude aici la ţară,

C-a pierdut multe servicii,

Tenismen e, zic novicii…

Însă el e-un pierde-vară.

Unui pierde-vară

Eu i-am zis că-i pierde-vară,

Însă el m-a combătut,

Şi plecând la muncă afară,

De trei veri, a dispărut…

Unui tată

Ce destin ţi s-a urzit,

Să ai greutăţi cu mii,

Însă nu te-ai chinuit,

Le-ai lăsat pentru copii.

Unui frate

El e frate bun cu mine

Dar necazul când mă paşte

Îl solicit, dar vezi bine…

Parcă nu mă mai cunoaşte.

Uneia cu regim

Ei i s-a prescris regim,

Ceai, infuzii, apă plată,

Dar le-a garnisit puţin,

Cu fripturi şi vişinată.

Încet ne-ndreptăm spre dezastru, 

Într-o lume condusă de orbi, 

Soldați se-antrenează în castru, 

Cum să scoată ochii la corbi. 

Muți ne vorbesc la tribune, 

Înțelege ce vrea fiecare, 

Haosul s-a așternut peste lume, 

Și nimeni nu mai are scăpare. 

Ologii ne poartă-n spinare, 

Cu viteze de maxim record, 

Și zilnic se umplu spitale, 

Cu mame ce imploră avort. 

Mălaiul e și el pe sfârșite, 

Subnutriții votează îmbuibații, 

Apoi cu priviri moleșite, 

Înalță spre cer acuzații. 

Apar sfinți și Hristoși peste tot, 

Minuni ceas de ceas au făcut, 

Dracii dansează lângă Chivot, 

Și fac legământ cu omul căzut. 

Dumnezeu a plouat peste mine,

Cu lacrimi cât bobul de rouă,

Mânat fiind de sentimente haine,

Am deschis umbrela, dorind să nu plouă.

Am căutat să sărut mâini de mojici,

M-am târât prin mizerii umane,

Am supărat pe părinţi şi amici,

Şi-am distrus iubiri diafane.

M-am înrolat în legiunea străină,

Străină de mine şi tot ce-am trăit,

Duşmani mi-am făcut dintre cei fără vină,

Iubind ce-am urât şi urând ce-am iubit.

În tăcerea nopții umbra-mi respiră,

Pe drumul pustiu strâmtat de uitare,

Pasu-mi răsună ca un cântec de liră,

Strivit sub povara unei clipe amare.

Pierdut pe sub stelele stinse pe boltă,

Mă caut întruna printre picuri de ploi,

Noaptea din mine încet se revoltă,

Și-mi curge din ochi întuneric puhoi.

Șoapte se-aud plânse-n ecou mai demult,

Sângele-mi sfârîie prin vene de ceară,

Departe de lume plânsul nopții ascult,

Și-ntr-un vechi cimitir îmi las clipa amară.

Cuvintele-mi zac pe un praf de lumină,

Pe buze de ceară ce nu mai vorbesc,

Iar timpul mă-mbracă-n mantia-i fină,

Și în întuneric, înnoptat mă topesc.

Veniţi şi alungaţi-mi teama,

Voi, mângâieri de mamă ,

Se întinde peste mine drama,

Şi-mi simt privirea ca pe-o rană .

Veniţi şi alungaţi-mi grija,

Voi, sfaturi părinteşti

Mă hăcuieşte-n suflet schija,

Şi toate în jur par nefireşti.

Veniţi şi-mi alinaţi durerea,

Voi, leacuri din străbuni,

Mi-e inima amară  precum fierea,

Iar ochii-mi ard în cap ca doi tăciuni.

Veniţi şi sufletul mi-l curăţaţi,

Voi, preoţi din altarele creştine,

O singură  meteahnă  nu-mi iertaţi,

Şi anume, c-am iubit pe orişicine.

Veniţi şi-mi puneţi o aripă ,

Voi, îngeri păzitori,

Să-mi pot sălta pentru o clipă,

Privirea peste muritori.

Viaţa mi-e un cimitir fără cadavre,

Părintesc mângâiată de lacrimi,

Mi-o tratez cu otrăvuri suave,

Şi insomnii pline de patimi.

Amintirile au început să-mi putrezească,

Am încercat întunericul să adorm,

Dar el spre infinit începe să crească,

Totul în mine devenind confuz şi inform.

Nu mai trăiesc nimic în afară de nimic,

Iar aceasta este realizarea tinereţii …

Prin degetele de la mâna amputată risip,

Petale veştejite din trandafirul vieţii.

Plâng cu o lacrimă dulce şi sfântă,

Într-un leagăn cu muguri de ciumă,

Moartea plăcerea demonic îşi cântă,

Pe durere de tată şi mumă.

… stau întins în pat şi rememorez înlăcrimat

  etapele vieţii. Arcurile trosnesc sinistru sub a

  mea suferinţă. Mama râde de mine…