indiferență

de obicei, trăiesc fără ochii pe ceas

mă mulțumesc să privesc din când în când Soarele

am împărțit cerul în două

încercând să despart diminețile de amezi și de nopți

de constelații

să-mi fac o idee despre timp

în rest n-am nicio legătură cu acesta

el își vede de drumul său fără întoarcere

eu de al meu

cu suișuri și coborâșuri

sunt prea ocupat să-mi aliniez inima după Steaua Polară

sau după ceasul astronomic de la Strasbourg

mi-e greu să mă alinniez și cu mine însumi uneori

cu piramida lui Keops și Eversetul

care-și bat joc în neclintirea lor milenară

de timp

de ce mi-ar păsa mie

oglinda așezată între mine și lume

e spartă demult

atunci am abolit pentru totdeauna dictatura odioasă a ochiului

îmbrățișând democrația inimii

care mă ajută să-mi simt viața

nu s-o măsor

să-mi păstrez nealterat curajul de a trăi

până la capăt

ca un fluture care își trăiește fericit viața

într-o singură zi…


Категория: Мысли

Все стихи автора: aurel_contu poezii.online indiferență

Дата публикации: 18 августа 2019

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 2434

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

"Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul. "

 

scoți din paharul de șampanie toate mărgelele jucăușe

într-o lingură de argint

fiecare mărgea are o istorie de povestit

aceasta este despre teascul de lemn în care tata tortura

Busuioacă de Bohotin

în timp ce mama mesteca norii de ploaie

în ceaunul de tuci

cealaltă este despre mine, băiatul cu genunchii zdreliți,

pus pe șotii

îmi plăcea să amestec ouăle de graur cu cele de cuc

sau să arunc cu pietre în cârtițe

fiecare mărgea din paharul de șampanie

păstrează etern aroma și respirația clipei

vraja primei atingeri are parfumul inconfundabil al lemnului de santal

primul sărut, aroma regală de agar și lavandă

în lingura ta de argint ai strâns o comoară neprețuită

de acum poți să bei liniștită toată șampania din pahar

iar mie,

călătorul stelar,

să-mi lași lingura

Еще ...

Concluzii

Încă mai simt umezeala londoneză în oase,

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a rămas undeva în urmă

cu miriapodele și coleoperele lui dizgrațioase

mișunând peste tot,                                

cu miliardele lui de melci mucilaginoși, păianjeni vampiri și larve,

încă mai cred că bătrânul Albion seamănă tot mai mult cu o mlaștină,

nicăieri n-am văzut mai multe cărămizi și blocuri de piatră

disimulate în biserici, case, pub-uri, ferme, garduri,

trase la indigo,

în castele medievale împrejmuite de ziduri înalte și apă

( din care doar crocodilii lipsesc!),

în megalitice catedrale, fără cruci sau icoane…

Prima senzație este de prăbușire în timp,

în Ev Mediu,

printre inși zgrunțuroși, încremeniți în tipare,

cei mai mulți ridică din umeri când îi întrebi de Shakespeare,

unii  scriu cu mâna stângă, de-a-ndărătelea,

alții beau wischy și-ți povestesc despre strămoși lor cuceritori,

(despre cum aceștia deveniseră  stăpâni  de sclavi în Indii!),

pe M1 se oprește circulația jumătate de zi să treacă o rață

urmată de douăsprezece rățuști crăcănate,

la naiba, aici totu-i pe dos, se trăiește mecanic, prin repetiție,

mașinile au volanul pe dreapta și circulă pe dreapta,

mâncarea are gust de pământ putred și pește

chiriile sunt mari

cuvântul cel mai des folosit este „abuz”,

cu  o mie de înțelesuri,

și desigur, my queen,

fără nicio logică….

Еще ...

Mirare

M-am născut dintr-o piatră însuflețită,

o piatră cu inimă,

am crescut într-o inimă de piatră,

am fost copilul pietrei,

ceva între om și piatră,

într-o zi m-am trezit speriat

în fața Soarelui,

mi-am auzit respirația,

pe care n-o mai auzisem în piatră,

am văzut stelele atârnate de cer,

norii,

m-am aplecat deasupra primului izvor

și m-am privit în ochi

îndelung,

neștiind de unde să mă iau,

din ce Univers,

din ce piatră,

undeva deasupra

auzeam

ca prin vis

un cântec de leagăn

nepământesc

și-atunci am înțeles că nu eram singur

Еще ...

Disoluție

la început erai vie

 

alergai fericită printre zilele însorite din viața mea

 

în rochia ta roșie cu cercuri albe

ca un fluture

apoi

nu știu ce s-a întâmplat

într-o dimineață somnoroasă de Mai

îmbrăcată în verdele cel mai crud

al ierbii și mușchiului

ai devenit umbră

o formă abstractă

din care cineva storsese și ultimul strop de lumina

până la negru

ai împrumutat mersul sinuos al șarpelui

obediența cârtiței

murisei fără să știi

în dreptul călcâiului meu

din care sângera noaptea…

Еще ...

Ecouri

Nu te-am mai găsit.

 

Plecasei  odată cu păsările călătoare

 

adunate în cercuri concentrice

.

ascunsă undeva

la mijloc

printre sute de aripi și țipete

.

Frigul de afară îți aburise ferestrele casei

ofilise florile

în jurul trecutului tău se făcuse liniște

.

a fost primul și cel din urmă moment

de liniște

când n-am mai auzit urletul tânguitor al câinelui

.

la  oblonul debaralei tale cu dragoste

apăruse o gaură imensă

prin care se vedeau de departe

scheletele morților

.

Sadic. Nu te-aș fi crezut în stare să faci asta!

Este peste puterea mea de înțelegere

.

nimeni n-a putut să-și explice atunci

de ce ai părăsit câinele?

.

Am rememorat amintiri

de când mergeai la grădiniță

nedespărțită de el

.

Primul meu gând

a fost să cumpăr două bilete de avion; unul de dus

și două de întoarcere

.

Spaima de apă mă ținuse treaz tot drumul

văzusem cum  agonizase sub ochii mei

noaptea

.

Speram să ajung înaintea ta; am așteptat zile întregi

numărând stelele

.

gândindu-mă la bărbatul cocor de care te îndrăgostisei…

imaginar! O minciună sfruntată

.

ultima…

Еще ...

La naiba, în ce lume trăim!

la uma urmei poți înjura de toți sfinții
înjurătura face parte din peisaj
ai putea spune că are o funcție artistică
terapeutică
nimic nu-i mai plăcut decât să dai vina pe sfinții apostoli
să-ți bagi picioarele în ea viață
apoi să te duci la biserică
Prefericitul e și el om
afurisirea păcătosului e un fel de înjurătură avangardistă
cea a polițistului o întoarcere la clasici
„circulați, morții mamelor voastre! ”
iar trecătorii circulă scrâșnind
”fir-ai tu al dracului cu toată circulația mă-tii!” -
Cărtărescu își bagă p… în regina Angliei
în Juriul Nobel
Manolescu în Ramona
alții în altele
niciodată subconștientul mulțimii n-a fost mai prolific ca acum
nu poți să deschizi gura
să ieși din casă
într-o zi o să ne crească urechile cât frunzele de brustur
mai nou și femeile au dat în patima imprecației
băga-mi-aș p… (spus diafan!)
alegoric
copii din clasa întâia-fumători și preoții
medicii
Crucea roșie
mână birjar
dii, fucking bastards!!!
nici caii nu mai au reacții la asemenea „îndemnuri”
gloabă poate însemna orice
dacă mai adaugi și un pahar de whisky
descoperi peste tot conjurații monstruoase ale femeilor
împotriva bărbaților
încleștări fratricide-ntre sexe
înfrângere
numele tău poate fi exprimat într-un cuvânt:
seducție...

Еще ...

Стихи из этой категории

Dimineți de cristal

azi-dimineață m-au năvălit zorile
din toate părțile
m-au smuls dintr-un vis cu lebede negre
ciudat
Natasha plecase să adune lacrimile neîncepute ale nopții
de pe frezii
la răsărit Soarele înota înjunghiat într-o baltă de sânge
mărul din fața geamului se-mbrobodise cu un voal alb orbitor
de mătase
părea o lebădă uriașă care-și lua zborul
îmi dăduseră lacrimile și nu aveam de ce să mă sprijin
simțeam o spaimă nelămurită cum mi se înfige în inimă
în creier
cum mă inundă
alteori dimineața se-auzeau tot felul de zgomote
țipete
tocurile femeilor pe scări
cești sparte
huruitul mașinilor
dacă m-aș arunca de la etaj
mă gândesc
s-ar auzi strigătul meu de disperare până la cer
ecoul însă nu s-ar mai întoarce...

Еще ...

Insomnii

În miez de noapte, cerul e mut,

Stelele parcă de vise-au căzut.

Raul veghează sub umbrele reci,

Căutând un răgaz prin gânduri prea seci.

 

Pe geam se strecoară lumini de argint,

Dar somnul lipsește, pierdut în alint.

Pleoapele grele refuză să cadă,

Iar liniștea-i cântec, o dulce baladă.

 

Ce vise ascunde acest infinit?

Ce taină mă cheamă spre-un drum nesfârșit?

Raul se zbate, prizonier în chemări,

În noaptea ce pare fără hotare mari.

 

Cuvintele curg, dar răspuns nu găsesc,

Doar dorul de pace în suflet lucesc.

Pe marginea timpului, stă nemișcat,

Prinzând între gânduri un vis ce-a plecat.

 

Dar poate că noaptea nu vrea să-l adoarmă,

Ci doar să-i arate că mintea nu-i armă.

Raul zâmbește, sub cerul tăcut,

Și-ncepe să scrie un vers nevăzut.

 

Căci chiar și-n insomnii, există lumină,

O rază ce vine din suflet, divină.

Raul, veghetorul, prin noapte pătrunde,

Și-n taina durerii, povești profunde.

Еще ...

Specia care iși mănâncă zeii

Trăim pe același pământ unde L-am ucis pe Dumnezeu,

Îi călcăm tăcerea zilnic, ca pe un vechi și mut altar.

Suntem urmașii crimei, respirația din cadavru

Un cimitir care merge și se crede viu și clar.

 

Ce speranță să am eu, carne fără stele,

Într-o lume ce-și îngroapă sfinții în piele?

Dacă zeii mor de prea multă lumină,

Ce șansă am eu, o umbră anonimă?

 

Dacă L-au ucis pe Dumnezeu fiindcă prea mult iubea,

Ce șanse am eu, praf viu, în lumea care te-ar vrea?

Nu sunt nici divin, nici lege, nici altar, nici semn ceresc,

Sunt doar o greșeală-n carne ce-nvață cum să nu iubesc.

 

Ce salvare să mai cer, eu, carne fără tron,

Într-o lume ce-și devorează propriul idol?

Dacă zeii mor de prea multă lumină-n om,

Ce șansă am eu, o rană fără rol?

Еще ...

Gânduri

 

Alunec, alunec pe luciu de gânduri,

Din brațe vâslesc iar trupul mi-e pluta

Ce curge alene peste valuri și vânturi,

Iar sufletu-mi plânge, cum cântă lăuta.

 

Îmi umflu plămânii și suflu în pânze,

Oceanul de gânduri e azi pe sfârșite,

Din idei, în opaițe, se încarcă osânze,

Aprinzând peste mine lumini rătăcite.

 

Zboară în stoluri puzderii de gânduri,

Iar fața-mi mimează uimită expresii,

Migrează înapoi ordonate în rânduri,

Iar cele străine se transformă-n obsesii.

 

Alunec, alunec misterios prin amurg,

E beznă în minte și acolo-i sorgintea,

Negre himere prin trup mi se scurg,

Iar gânduri, gânduri îmi tulbură mintea.

Еще ...

Corabia

Pe mări învolburate, o corabie plutea,

Cu pânze sus, mândria ei se arăta.

Dar sub covertă, uneltiri și hoții,

Rodeau din ea, ca niște șobolani.

 

Când valurile crescură și furtuna s-aprinsese,

Corabia, lovită, începu să se scufunde.

Atunci, hoții, cuprinși de spaimă și teamă,

Au sărit în luntre, lăsând-o-n urmă.

 

Căpitanul, cu ochii plini de amărăciune,

Și-a văzut nava cum se duce la fund.

Dar nu s-a dat bătut, ci a strigat cu putere:

"Nu vă temeți, oameni! Vom lupta împreună!"

 

Și cei rămași, uniți de un dor nestins,

Au reparat corabia, cu trudă și credință.

Au aruncat hoții în mare, fără milă,

Și-au ridicat din nou pânzele, cu bucurie.

 

Corabia, renăscută din propria-i cenușă,

A navigat din nou, spre zări neatinse.

Iar hoții, rătăcind pe mare, înfrigurați,

Au învățat că lașitatea nu duce nicăieri.

 

Când hoții părăsesc corabia, nu dispera,

Căci cei curajoși, uniți, o pot salva.

Nu lăsa teama să te cuprindă, ci luptă,

Și vei vedea cum răul se va preface-n scrum.

Еще ...

Visul VIII

Credința

Eram cufundați în adâncul pădurii deasă, în mijlocul unei nopți înghețate de iarnă. Gerul aspru părea că încremenise fiecare ramură și fiecare fulg de zăpadă într-o tăcere deplină. Cerul din miezul nopții era curat, iar luna plină își trimitea razele reci direct peste noi. Stăteam umăr la umăr lângă Ana, iar chiar în fața noastră se afla lupul alb. Creatura masivă stătea complet nemișcată pe stratul gros de zăpadă, cu ochii ca două cristale albastre ce străluceau intens în întuneric. Nu făcea niciun gest amenințător sau agitat; pur și simplu stătea tăcut și ne privea fix, cântărind fiecare mișcare a noastră.

Ana și-a întins încet mâna înainte și și-a îngropat degetele în blana lui densă și curată ca zăpada. Am făcut imediat același lucru, întinzând mâna până când i-am simțit Blana albă și densă sub degete. În clipa exactă în care amândoi am atins creatura, lupul și-a ridicat capul spre cerul nopții, și-a încordat pieptul și a scos un urlet prelung. Sunetul a tăiat tăcerea gerului, răsunând adânc printre trunchiurile înalte ale brazilor și multiplicându-se într-un ecou puternic ce părea că se rostogolește din toate direcțiile pădurii.

După ce urletul s-a stins, lupul s-a mișcat lent și s-a întins pe pământ, așezându-se exact în spațiul dintre noi doi, ca o barieră vie.

În acel moment, Ana s-a întors cu totul spre mine. Ca de fiecare dată în toate aceste călătorii, chipul îi rămânea complet ascuns privirii, învăluit într-o umbră difuză pe care nicio lumină nu o putea străpunge. Cu toate acestea, ochii ei cu reflexii unice de rubin adâncit în maro străluceau neobișnuit de clar și de intens sub lumina lunii.

M-a privit nemișcată și mi-a adresat o întrebare scurtă, apăsată:

— Vlad, tu mă mai crezi? Mai crezi în mine?

Întrebarea ei m-a lăsat complet nedumerit. Am rămas o secundă încremenit, fără să înțeleg de unde venea o astfel de îndoială sau de ce pune sub semnul întrebării tot ce trăisem până atunci.

— Sigur că cred în tine... i-am răspuns repede, încercând să-mi păstrez calmul. De ce mă întrebi așa ceva...?

Nu am apucat să termin ce aveam de spus. Ana m-a întrerupt prompt, cu o voce în care nu mai era nicio urmă de ezitare, ci o fermitate rece:

— Atunci, dacă crezi în mine, de ce nu crezi în tine? De ce nu crezi în lupul acesta care ne protejează? Eu nu te voi ierta până nu-ți găsești adevărata cale de credință... adevărul de a crede.

Cuvintele ei au rămas suspendate în aerul înghețat. Imediat ce a terminat de vorbit, s-a întors dintr-odată cu spatele la mine, rupând orice contact vizual.

În aceeași secundă, lupul alb s-a ridicat dintr-o singură mișcare de pe zăpadă, înălțându-se masiv între noi. Și-a dat capul pe spate și a scos un al doilea urlet, mult mai puternic, mai aspru și mai răspicat decât primul. Sunetul a zguduit tăcerea nopții, iar ecourile s-au multiplicat violent în jur, răsunând de zeci de ori prin pădure, ca și cum din adâncul întunericului zeci de alte voci nevăzute îi răspundeau la unison.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍