17  

Poetul Ion Vatamanu a fost comemorat la 80 de ani de la naştere

poezii.online Poetul Ion Vatamanu a fost comemorat la 80 de ani de la naştere

Uniunea Scriitorilor din Moldova şi Muzeul Naţional al Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu” a organizat ieri, 28 aprilie, la Chişinău simpozionul „Secunde cu munți" – Ion Vatamanu, 80 de ani de la naștere".

În cadrul evenimentului a avut loc inaugurarea expoziției de carte și imagini „Ion Vatamanu – Nimic nu-i zero”, vizionarea filmului „Anotimpurile mamei Mărioara”, realizat de fiica regretatului poet, Leontina Vatamanu, precum o sesiune de comunicări prezentate de Ion Ciocanu, Vitalie Răileanu, Lucia Ţurcanu şi alţi scriitori.

Tot aici au fost lansate cărţile „Contur de meditație”, „Umbre”, „Poetul și imperiul” și „Ion Vatamanu - un scriitor al existenței”, iar actorul Nicolae Jelescu a susţinut un recital de versuri ale regretatului scriitor.

 
 

 

În alocuţiunea sa, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a menţionat că Ion Vatamanu a fost un participant activ la mişcarea de eliberare şi renaştere naţională, iar în calitate de deputat în primul Parlament a condus Comisia pentru cultură şi culte.

„Ion Vatamanu era un om de dialog. Căuta aventuri. Căuta să transforme lucrurile în poezie şi publicistică. Odată, a deschis gura şi a lăsat să-i intre nişte albine în gură; fără ca acestea să-i facă ceva. Aşa a apărut poezia „Cu gura aurită de albine”. Câtă viaţă – atâta literatură, cîtă literatură - atâta viaţă era la el”, a precizat Arcadie Suceveanu.

La rândul său, scriitorul Vladimir Beşleagă a subliniat că Ion Vatamanu era poet în viaţă şi în creaţie. „Ion Vatamanu a avut trei vocaţii – cea de poet, de om politic şi de savant chimist. În calitate de chimist a fost preocupat de un domeniu specific şi foarte important – cel al micromoleculelor”, a remarcat Vladimir Beşleagă.

Prezentă la eveniment, ministrul Culturii, Monica Babuc, a afirmat că Ion Vatamanu a fost un scriitor de mare talent şi a avut întotdeauna vocaţia prieteniei, care i-a marcat pe mulţi oameni.

Ion Vatamanu s-a născut la 1 mai 1937 în satul Costiceni, judeţul Hotin (astăzi – raionul Noua Suliţă, regiunea Cernăuţi, Ucraina). În 1960 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Chimie, iar în 1971, la Lvov, Ucraina, a susţinut teza de doctor în chimie. Din 1973 şi pînă la sfârșitul vieţii, a deţinut funcţia de şef de laborator al Institutului de Chimie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Este autor a peste 150 de lucrări ştiinţifice în domeniul chimiei analitice.

În 1990, Ion Vatamanu a fost ales deputat în primul Parlament al Republicii Moldova şi a condus Comisia pentru Cultură şi Culte. În 1987-1991 a participat activ la procesul de renaştere naţională. Împreună cu poeta Leonida Lari, fondează în martie 1989 revista „Glasul” (mai târziu - „Glasul Naţiunii”), prima publicaţie în grafie latină din R. Moldova după 1944. A fost redactor-şef al revistei „Columna”.

Primele versuri le publică în anii studenţiei, propunând cititorului „un alt fel de poezie” – meditativă, pătrunsă de gând şi atitudine. Debutează cu placheta de versuri „Primii fulgi”, urmată de culegerile: „Monologuri”, „Liniştea cuvintelor”, „Ora păsării”, „De ziua frunzei”, „Iubire de tine”, „Dimineaţa mărului”, „Nimic nu-i zero” ş.a. Ion Vatamanu este cunoscut şi ca autor de poeme de proporţii: „Portretul păsării”, „Privighetoarea cîntă plumb” şi "Basmaua". A editat cărţile pentru copii „Aventurile lui Atomică”, „Teiul”, „Izvorul cu ochii verzi”, precum şi volumele de publicistică şi eseistică „Viaţa cuvîntului” şi „A vedea cu inima”. De asemenea, Ion Vatamanu a tradus din Puşkin, Rainis, Ziedonis, Draci şi din mai mulţi poeţi americani, editînd culegerea „Poezia americană”.

Ion Vatamanu s-a stins din viaţă la 9 august 1993. A fost decorat (postmortem) cu medalia „Mihai Eminescu” şi cu "Ordinul Republicii". 

Moldpres

Preluat de la: Timpul.md


Postat 29 aprilie 2017

Creaţii aleatorii :)

De ce te cânt

De ce te cânt când merii dau în floare, 
Când iarba se izbeşte către soare 
Trecând că o săgeată prin pământ. 
De ce ca pe-o duminică te cânt? 

De ce te cânt când grâul e de coasă, 
Când iau bilet de tren să vin acasă, 
Să strâng în braţe plaiul meu cu dor. 
De ce te cânt în murmur de izvor? 

De ce te cânt când pleacă-n zor cocorii, 
Când soarele e mai lenos ca zorii 
Şi lasă ceaţa rece să ne scalde. 
De ce te cânt în frunza care cade? 

De ce te cânt când fulgul dă în plete, 
Când timpul nu mai poate să aştepte 
Să mă aşez în sania copilăriei. 
De ce te cânt în albul veşniciei? 

Mai mult...

O lume nebună

n-ai cum să-ți trăiești viața aceasta
cu capul în jos
ca un strugure
doar liliecii mai dorm agățați de ghiare
de tavanul peșterii
până mor
o excepție
nu poți inversa mersul pe jos
cu zborul
unde se mai pot întâmpla și asemenea lucruri
imaginează-ți o lume în care toate femeile
să meargă în mâini
copii să-nvețe alfabetul de-a-ndoaselea
eroii ecveștri să se-ntoarcă sub cai
ca într-o pictură de Wassily Kandinsky
expusă pe Broadway
ar fi prea mult
mie îmi plac lucrurile și oamenii așa cum sunt
adesea mă opresc în loc
în fața unor reclame imense cu Mascarpone
și copii mâncând cașcaval Camembert
ambalat în ceruri rafinate din produse petroliere și polimeri
„ nicio masă fără Mascarpone și Camembert”
ne-ndeamnă producătorii de moarte
pe bandă
ca într-un film suprarealist
n-ai cum să-ți trăiești viața aceasta
nici cu capul în sus
ca un viezure
spune și tu dacă se merită să trăieși după cap
într-o lume nebună
nebună…
Mai mult...

colaj//4

roțile locomotivei

bat ritmul ceasului

amorțit

din vârful turnului.

  

in gară nu-i nimeni....

 dus de vânt

de colo-colo,

e doar 

un val de

bilete compostate,

cutii goale

și suflete neîmpăcate.

Mai mult...

Medicament…

Astăzi simt ca mă descompun în mii și mii de atomi micuți

Și fiecare simte cum tu iarăși mă săruți

Molecula mea ruptă din al meu cord pribeag și trist

Mai vrea o dată ca tu să i fii artist.

 

Un doctor tu ai fost și vei rămâne pentru mine

Cu acele vechi și nesterile

cu foarfeca și bisturiul rece

ce mi face spaima-n măduva să urce.

Mă pui ușor pe acel pat ruginit și vechi

și mânecile neastâmpărat îți sufleci

Te pregătești de acea grea și cumplită operație

care mă va face să mi pierd ultimul strop de respirație

Plămânii mei anoști și singuri

simt cum tu inplantezi în al meu corp firav

doar niște fioroase tuburi.

Acum tu ajutat de-o asistentă

încerci să vezi dacă mai sunt măcar puțin inconștientă

să mi pui în acea perfuzie-obosită

un gram din acea substanță ponosită.

Mai vrei să mi lași doar o ultima strigare

și să mi schimbi ușor a mea stare de-agregare.

Mai mult...

Plânset

 

Ești galbenă și tristă,

La fel ca toamna întârziată,

Strângi lacrimi în batistă,

Mărgăritar de fată.

 

Ți-e pasul zbor de flutur,

La fel ca blânda adiere,

Copacii încet se scutur,

Tu plângi numa-n tăcere.

 

Și sub al frunzei freamăt,

Tu storci a ta batistă,

Se aude-n cer un geamăt,

Iar toamna e mai tristă.

 

Mânate-n zbor de foame,

Trec păsări înspre sat,

Iar ochiul tău adoarme,

De lacrimă uscat.

 

Mai mult...

Nesomn

 

Atâta veghe și atât nesomn,

Zdrobește inima în mine,

Întins în pat nici oasele nu dorm,

Și plânge locul gol lăsat de tine.

 

Din umbra candelei de pe perete,

Ce-ntruchipează un chip de fată,

Se scurge-n jos buchet de plete,

Aidoma ca o apă revărsată.

 

Tăcerea nopții surpă întreaga casă,

Se zguduie-n fereastră raza lunii,

Amurgul stă ascuns sub masă,

Și în nesomn mă chinuie străbunii.

 

Cu pleoapele mijite secer întuneric,

Și îl adun în snopi la miezul nopții,

Să vină din infern un tren feeric,

Să-i ducă unde ziua își arată colții,

 

Iar eu să-i fiu chiar linie ferată,

Să car vagoane întregi de insomnie,

Căci doar așa voi ațipi vreodată,

Când se descarcă întunericul în amurgie.

Mai mult...