Poetul Ion Vatamanu a fost comemorat la 80 de ani de la naştere

Uniunea Scriitorilor din Moldova şi Muzeul Naţional al Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu” a organizat ieri, 28 aprilie, la Chişinău simpozionul „Secunde cu munți" – Ion Vatamanu, 80 de ani de la naștere".

În cadrul evenimentului a avut loc inaugurarea expoziției de carte și imagini „Ion Vatamanu – Nimic nu-i zero”, vizionarea filmului „Anotimpurile mamei Mărioara”, realizat de fiica regretatului poet, Leontina Vatamanu, precum o sesiune de comunicări prezentate de Ion Ciocanu, Vitalie Răileanu, Lucia Ţurcanu şi alţi scriitori.

Tot aici au fost lansate cărţile „Contur de meditație”, „Umbre”, „Poetul și imperiul” și „Ion Vatamanu - un scriitor al existenței”, iar actorul Nicolae Jelescu a susţinut un recital de versuri ale regretatului scriitor.

 
 

 

În alocuţiunea sa, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a menţionat că Ion Vatamanu a fost un participant activ la mişcarea de eliberare şi renaştere naţională, iar în calitate de deputat în primul Parlament a condus Comisia pentru cultură şi culte.

„Ion Vatamanu era un om de dialog. Căuta aventuri. Căuta să transforme lucrurile în poezie şi publicistică. Odată, a deschis gura şi a lăsat să-i intre nişte albine în gură; fără ca acestea să-i facă ceva. Aşa a apărut poezia „Cu gura aurită de albine”. Câtă viaţă – atâta literatură, cîtă literatură - atâta viaţă era la el”, a precizat Arcadie Suceveanu.

La rândul său, scriitorul Vladimir Beşleagă a subliniat că Ion Vatamanu era poet în viaţă şi în creaţie. „Ion Vatamanu a avut trei vocaţii – cea de poet, de om politic şi de savant chimist. În calitate de chimist a fost preocupat de un domeniu specific şi foarte important – cel al micromoleculelor”, a remarcat Vladimir Beşleagă.

Prezentă la eveniment, ministrul Culturii, Monica Babuc, a afirmat că Ion Vatamanu a fost un scriitor de mare talent şi a avut întotdeauna vocaţia prieteniei, care i-a marcat pe mulţi oameni.

Ion Vatamanu s-a născut la 1 mai 1937 în satul Costiceni, judeţul Hotin (astăzi – raionul Noua Suliţă, regiunea Cernăuţi, Ucraina). În 1960 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Chimie, iar în 1971, la Lvov, Ucraina, a susţinut teza de doctor în chimie. Din 1973 şi pînă la sfârșitul vieţii, a deţinut funcţia de şef de laborator al Institutului de Chimie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Este autor a peste 150 de lucrări ştiinţifice în domeniul chimiei analitice.

În 1990, Ion Vatamanu a fost ales deputat în primul Parlament al Republicii Moldova şi a condus Comisia pentru Cultură şi Culte. În 1987-1991 a participat activ la procesul de renaştere naţională. Împreună cu poeta Leonida Lari, fondează în martie 1989 revista „Glasul” (mai târziu - „Glasul Naţiunii”), prima publicaţie în grafie latină din R. Moldova după 1944. A fost redactor-şef al revistei „Columna”.

Primele versuri le publică în anii studenţiei, propunând cititorului „un alt fel de poezie” – meditativă, pătrunsă de gând şi atitudine. Debutează cu placheta de versuri „Primii fulgi”, urmată de culegerile: „Monologuri”, „Liniştea cuvintelor”, „Ora păsării”, „De ziua frunzei”, „Iubire de tine”, „Dimineaţa mărului”, „Nimic nu-i zero” ş.a. Ion Vatamanu este cunoscut şi ca autor de poeme de proporţii: „Portretul păsării”, „Privighetoarea cîntă plumb” şi "Basmaua". A editat cărţile pentru copii „Aventurile lui Atomică”, „Teiul”, „Izvorul cu ochii verzi”, precum şi volumele de publicistică şi eseistică „Viaţa cuvîntului” şi „A vedea cu inima”. De asemenea, Ion Vatamanu a tradus din Puşkin, Rainis, Ziedonis, Draci şi din mai mulţi poeţi americani, editînd culegerea „Poezia americană”.

Ion Vatamanu s-a stins din viaţă la 9 august 1993. A fost decorat (postmortem) cu medalia „Mihai Eminescu” şi cu "Ordinul Republicii". 

Moldpres

Preluat de la: Timpul.md

Creaţii aleatorii :)

În taina serii

Sub luna blândă, mână-n mână,

Pășeam pe drumul fără teamă,

Privirea ta, lumina mea,

Și lumea toată dispărea.

 

În pași de dans, sub stele vii,

Cuvintele prindeau aripi,

Iar inima, fără să știi,

Bătea doar pentru tine, clipă de clipă.

 

Te-am iubit și te voi iubi mereu,

Chiar dacă vântul ne e uneori greu,

Chiar dacă lumea n-ar vrea să-nțeleagă,

Dragostea noastră e pură și întreagă.

 

Când îți atingi buzele de ale mele,

Timpul se oprește printre stele,

Și tot ce-a fost, și tot ce va veni,

Se topește în “noi”, în infinit.

 

Să nu-ți fie frică, iubita mea,

Cât timp ești tu, sunt și eu, undeva.

Și-n orice lume ne vom regăsi,

Te-am iubit și te voi iubi… mereu.

 

 

Mai mult...

tămâioase cu poetul Ghiorghios Seferis/6

" Nu are ochi

șerpii pe care-i ținea 

îi mănâncă mâinile"

imaginea proiectată 

de propria furie 

o devorează.

Mai mult...

Îți scriu

Îți scriu să-ți spun că m-am pierdut de tine 

Destul te-am așteptat in nopțile târzii 

Cu ochii triști...cu lacrimi pe retine 

Dar m-ai uitat in gândurile-ți sidefii.

 

Mi-erai Soare în zi și Lună plină-n noapte

Asfințitul și răsăritu-n zori de zi

Am vrut să-ți fiu din când în când o șoaptă 

Gândul meu să-l poți simți și auzi.

 

Nu stiu de-ai fost vis, lecție, poveste,

Un drum oprit la margine de stele

Dar ai ramas pe suflet veșnic scris

Ca o rugăciune arsă în gânduri efemere.

 

Și chiar de-n timp ne-am risipit tăcuți 

Ca două ploi pierdute în pustie

În mine încă ești frumos si blând 

În taina clipei ce a fost...și n-a mai fost să fie...

 

Îți scriu să-ți spun că visu-i destrămat 

Rămân un gând pierdut în urma ta

C-azi plec cu inima făcută rană 

C-am așteptat destul și în zadar...

Mai mult...

Dorul ce nu moare

Chiar și când vor trece zece ani

Eu nu te voi uita…

Chiar și dacă pământul va trece peste mine

Eu nu te voi uita…

Dă-mi un semn că aici mereu te voi afla

Eu nu te voi uita…

Încă nu mă pot lăsa de tine

Eu nu te voi uita…

 

Iartă-mi orice eu am greșit

Eu nu te voi uita…

Iartă-mă ca nu am putut să te găsesc

Eu nu te voi uita…

Deși așa de mult mi-am dorit

Eu nu te voi uita…

Să am șansa să te păstrez

Eu nu te voi uita…

 

Și aș fi vrut să te mai fi trezit

Eu nu te voi uita…

Să te mai fac încă odată să-mi auzi glasul

Eu nu te voi uita…

Am tot strigat, tu nu m-ai auzit

Eu nu te voi uita…

Am putut doar să-ți simt pasul

Eu nu te voi uita…

 

 

 

Mai mult...

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine de-am uitat ce e acasă

 Nu știu de mine unde sunt de când m-apasă

Mă caut singur rătăcind fără de șansă

Ștergându-mi urmele mă mistuie distanță

 

Mi-e dor de primăvara dulce și curioasă

Sămânța oarbă încolțindu-mi la fereastră

Așteaptă florile uitând să înflorească

Lumina soarelui sperând să le stropească

 

Mi-e dor și doare de când inima-i albastră

Bătând în gol vibrează singură furioasă

Accelerând se zvârcolește dând să iasă

Împinge-n vene focul dorului țâfnoasă

 

Mi-e dor de zâmbetele buzelor vrăjite

Prin vise tremură cuvintele șoptite

Murind ucise-n diminețile grăbite

Le-aștern pe paginile celor nerostite

 

Mi-e dor de stelele privirilor tacite

Lipsindu-mi razele-ntunericul mă-nghite

Se-neacă zilele stingându-se rănite

Lăsându-mi nopțile să umble chinuite

 

Mi-e dor de timpurile tale despletite

Pletele-n aripile văntului trezite

Plutesc în gândurile mele rătăcite

Speranțe șubrede târându-se zdrobite

Mai mult...

Flacăra care renaște

M-am tot oprit din drumul meu, chiar zi de zi, cu tâmpla-n vânt 

Cu pașii grei și gândul dus, de parcă era jurământ, 

Purtam pe umeri zeci de lupte, însă niciuna pentru mine 

Și tot uitam cum este viața, tot încercând să fie bine.

 

Aveam un zâmbet obosit, cusut cu fire de tăceri 

Şi-un trup ce parcă refuza să mai răspundă la plăceri, 

Căci dincolo de oboseală, sub piele îmi dormea un dor 

Un dor ce n-a murit vreodată, doar s-a ascuns, arzând uşor.

 

Dar într-o noapte fără stele, când totul părea să fie anost

M-am auzit pe mine clar, ca un ecou ce n-a mai fost, 

Și am simţit tăcerea grea, cum dispare in în întuneric 

Nu din alt suflet, ci din mine, stârpind orice gând himeric.

 

Căci dorul nu mi-a fost balsam, ci jar ce m-a ars pe-ntregime 

O flacără ce-n loc să stingā, i-a dat absenței tale nume, 

Și-am înţeles că frumusețea nu stă doar în ce se vede 

Ci-n felul cum renasc din nou.. eu... femeia care nu mai crede.

 

Și-acum încerc fiece pas cu înţeles, chiar dacă drumul e-n furtună...

Cu ochii plini de foc curat, cu gura caldă şi nebună, 

Nu mai așteapt nici o "salvare", și nici nu mă tem de tăcere 

Căci flacăra ce-n suflet arde, azi e pentru mine și arde fără durere.

Mai mult...
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live