3  

Labirintul Eternitatii

Pe cărarea noastră azi,

Trec pași din alte vremuri,

Ce ridică praful misterului din brazi,

Și a ciripitului de păsări de pe ramuri.

 

Pasi noi în prietenia timpului,

Reflecții de gând, de zbor și de iubire,

Sunt strecurate azi în adierea vântului,

Dând aripi și putere de visare.

 

La fel, clipa vie se desprinde

Din lumina artificiilor nocturne,

Plutește spre umbra noastră, o cuprinde,

Concretul timpului să curme.

 

Într-un trecut ca într-o casă milenară,

Pășind prin camere, cu grijă eu privesc,

Atent la exponate, și gândesc,

Ce minunată imagine, ce clară!

 

Stau vechi icoane pe pereți

Alături de podoabe în lumină gravă

Precum apa de gheață timpul separă vieți

Clipocind înțelesuri în prezența-mi firavă.

 

Astfel, privind fragmente de eternități,

Văd măreția ce mă înconjoară:

Înzăpezite vârfuri către munți,

O rază strălucitoare și o apă pură.

 

Cu fiecare clipă azi impletim eternul

Un labirint de căi ce au comun doar drumul,

Regăsindu-i pe cei ce azi nu mai sunt

Renăscând clipele ce dorm adânc, sub pământ.

 

Urmăm eternitatea care cu noi se prelungește

Deslușim vechi căi ce labirintul întregește

Reînviem o lume ce făgaș și-a căutat

Și în căutările noastre a sperat.

 

În același fel, noi am găsit-o pe aceeași cale,

Dorind să legăm iubiri atemporale,

Înscrise în zări, în puritatea muntelui,

A ploii, a gheții și a luminii soarelui.

 

Și ei la vremea lor, aceleași vârfuri căutau

Poate în alt context al timpului ce-a fost,

Comori de inspirație, prin gânduri ei clădeau

O bucurie, o casă sau un rost.

 

Ca dizolvând prezentul în elementele sublime

Să ne întâlnim acum cu cei ce nu mai sunt.

Iubind ce a fost sau este, cântând ceea ce vine

Ca să pășim neîncetat pe un nou drum în labirint.


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: pavel_maxim poezii.online Labirintul Eternitatii

#Eternitate #Timp #Iubire #Reflectii #Nostalgie #Natură #Mister

Data postării: 29 aprilie

Vizualizări: 103

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Identitate

Mă trezii și văzui în oglindă,

O pată ca o urmă de pantof închisă–

Pe chipul meu; o durere aprinsă,

Stătu în transă, parcă amorțită...

 

Pe arșița acoperită de duhoare,

Singură nu respiră, ci moare,

Aplecată cu mâna-ntinsă la picioare,

Se prefăcu-ntr-un junghi tot mai mare.

 

Deranjat de chinul ce-l îndură,

Mă grăbii spre găleata cu untură,

Și-o vărsai pe toată, cu repezeală-n gură,

Să-i redau pe loc privirea ei cea pură.

 

Din dorința salvării morții cu-a mea față,

Din perete, lama mă cutremură de-ndată,

Și privii spre singura oglindă atârnată,

Și văzui o față distrusă și pătată.

 

Mă sacrificai în suflet pentr-un bine,

Ca să cadă cioburi mii și mii pe mine,

Tăieturi pe față-mi mai creară,

Dureri și-o strigare cam amară.

 

Când în locul umbrei din sticla rară,

Sângele-mi dădu parcă din nou să sară,

Crăpă și rama de p-acel perete,

Să n-aibă cine-o plânge după sete.

Mai mult...

Moara de Jar

Am crăpat pământul-mamă și ne-am îndepărtat,

Deasupra crestei muntelui plat o moară s-a ridicat;

Și-atunci ne-am cutremurat și eu, și-ai mei, și cei fără de nume,

Și-am privit în spaimă către cerul care se scălda în spume;

În transa pieirii am stat toți îngrămădiți și priveam mai adânc,

Până când s-a rupt și Cerul și doar fumul negru putea fi văzut;

Steaua sorții unei omeniri întregi lumina acum parcă orbește,

Spre moară, oameni cu minți slabe se-ndreptau copilărește;

Și-au plâns pe drumul lung și plin de fumul ce-nconjura moara,

Iar la sfârșit au căzut cu toții și și-au îmbrățișat soarta;

Când mi-a sosit și mie vremea să-mi primesc pedeapsa grea,

Am văzut deja ce măcina și la urmă jarul nostru rămânea...

Mai mult...

Singură pe drum

Am parcurs  drumul
Fără călăuză
Tare aș fi vrut
O umbră protectoare
Când  îngerul
S-a ridicat
De pe umărul meu
Și a rămas  locul
Pe trupul ce mă doare,
Căutând mereu
Poarta zilei următoare

Mai mult...

Geneza

Oh suflet drag,

Mă întrebi cine sint 

Dar cum și de ce ... 

 Simplu îți răspund 

Că a mea geneza 

Din praf de stele provine 

Unite și făurite 

De un val lin 

Din adâncul ocean 

Căldură și viață

Din focul viu provin 

Căci om sînt 

Și în trezvie sper a mă afla

Călăuzit de luna

De munte protejat 

Atunci când scriu 

Și mă inspir 

Din suflu viu 

Lin venind

Luceafărul blând șoptind

Cu lumina și culoare 

Că am să port acest vesmânt 

Cusut cu fir de alinare 

Până la ultima-mi suflare 

Căci piese de spirit am cules 

Pierdute dar regăsite

Suflet pentru Thazoyom

Și răsuflare pentru mine.

Mai mult...

Sunt aici

Sunt aici, înnot pământul...

Doamne, care-i adevărul 

Ce sunt toate, toate astea 

Cum există existența 

 

De ce sunt aici, acum 

Cum mă recreez din scrum 

Ce e negrul și lumina 

Ce e cerul și gândirea 

 

Cum mă uit și pot să văd 

Cum de merg, și pot s-aud 

Ce-i tot, prețuitule 

Why me, negăsitule 

 

De ce am fix forma asta 

De ce e fix asta planeta 

Cum de e posibil totul 

Cum de-ncerc să știu ce-i gândul 

 

Ce urmează să trăiesc 

Cum să fac să mă trezesc 

Cum să simt și să m-opresc 

Să simt și ce ocolesc 

 

Cum poate fi o floare 

Așa vine și dispare 

Cum e așa și mândră 

Rezistentă și plăpândă 

 

Cum de se-nvârte globul 

Cum poți potoli vântul 

Ce e respirația 

Ce este vibrația? 

 

"Oare cum exist ca totul 

Oare care mi-este scopul 

Să recreez la nesfârșit 

Iar să pierd ce-am regăsit 

 

Să trăiesc tot ce există 

Destinul și soarta tristă 

Baschetul și jucătorul 

Să integrez exteriorul 

 

Cum de pot atât de multe? 

Sunt ele și le fac rapid 

Nici nu știu ce-o să rezulte 

Poate un fluid solid 

 

Nimic nu se risipește 

Infinit se răspândește 

Crește, crește și se scade 

Se înalță și iar cade 

 

Tot ce știu e tot ce vezi 

Fac posibil tot ce crezi 

Eu îi dau vieții viață 

Iar eu sunt a lumii speranță 

 

Sunt moartea-n jocul de-a trăi 

Sunt înaintea oricărei creări

Sunt infinit în infinite căi 

Sunt sosiri care sunt plecări 

 

Sunt cel ce dă sensurile 

Sunt să fiu vremurile 

E totul doar ca să fie 

Fără o direcție" 

 

Mereu doar eu cu mine 

Încep să se termine 

Cenușa și bătăile 

Inimii dorurile 

 

Cum să fac să-mi amintesc 

Adevărul sufletesc 

Când se-ntâmplă ce-mi doresc 

Libertatea să trăiesc 

 

De ce mi-e greu să te văd 

Vreau numai să te revăd 

Unde este locul meu 

E la tine, Dumnezeu? 

 

Simt că suntem aproape 

Și știu că simți de departe 

"Încât sigur suntem uniți 

Domnul și ai săi iubiți..." 

Mai mult...

Meditație asupra sorții

Încerc sã vãd, prin ceaţã, tãcuta zi de mâine

- Referitor la care nu pot decât sã sper -

Pe care-o deranjeazã lãtratul unui câine,

Ce-i deranjat, la rându-i, de-un cãlãtor stingher.

 

Îmi spune orologiul, prelunga sa bãtaie,

Cât e de scurtã viaţa, cât este de târziu...

Scânteie care zboarã, un abur cald, aşa e!

O umbrã trecãtoare: atât e omul viu.

 

La fiecare dangãt, încerc o tresãrire.

Cât a trecut, se vede; nu ştiu cât a rãmas...

Din lunga-mi letargie, îmi vin deodatã-n fire:

A înghiţit TRECUTUL încã un sfert de ceas!

 

Doar sufletul se-nalţã spre lumile eterne,

Din neagra miazãnoapte, spre-un tainic rãsãrit;

Scãpat pe totdeauna din recile caverne,

Când va vedea tot cerul ce-am fost, cât am iubit!...

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Dansul Florii

În firul ierbii, e o mică floare,
Ce dansează, prinsă-n adiere blândă,
Ea retrăiește o poveste veche și plăpândă,
Ce-n sufletul nostru vestește o cărare.

 

Ea ne învață dorul de lumină,
Și-a pământului ardoare, ce-o hrănește,
Și-n fiecare fir golaș se regăsește,
O simfonie a naturii, ce mereu alină.

 

În a soarelui dulce scăldare,
Dansează ușor în vale ca pe o arcă,
Și tot ce o înconjoară e-o întrupare.
Prin unda-i de ardoare, ea ne farmecă.

 

În fiecare dimineață, se trezește,
Cu roua ce fin frunza îi foșnește,
Și îi aprinde culorile ca pe-o făclie,
Într-o lume plină de armonie.

 

Așa cum vântul îi șoptește tainic,
În limbajul său universal,
Ea îi răspunde în stil unic
Cu grație și demnitate, natural.

 

Într-o eternă simfonie a vieții,
Ce îmbujorează soarele-n amurg
Ascultă, ca în vis, cum șoaptele se scurg
Făcând abisului ofrandă porții,

 

Iar călătorului oferă drum în grație
Cu gânduri bune ce îmbie la frăție,
Ce în cântarul ei nemărginit
Va lua alaiul lumii ca un gând iubit.

Mai mult...