Cortul albastru
Noi azi pe zi un cort în soare, pe iarba moale am ridicat, pe seară povesti la luna si la bolta instelata spre cer am inalțat
Batut-am toate cuiele sa iasa şi-un pridvor. Acuma, după atâta spor, da, mâinile ma dor!
Aceleasi maini ce-alearga de placere pe arcuş, azi curajoase le-am degradat la bătăuş
La tobe azi nici până mâine nu mă stiu, si totuşi ritmuri în natură eu înviu
Florale tonuri la soare eu indrept, iar cortul este gata! asta-i cert.
E-albastru-înalt si foarte lat, încăpător, 3D cum noi am zice, astăzi, în popor
Are și farmec,chiar! și se-ncadreaza bine în decor! Dovada: dl.melc a si intrat, târând-uși agale, proiectul pe pridvor
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: pavel_maxim
Data postării: 11 august
Vizualizări: 152
Poezii din aceiaşi categorie
Regina Nopții
În poiana înseninată
De cu seară greieri cântă
Iarba moale-n talpa vie
Te-nfioara și încântă.
Iar, când totul pare sfânt
Și când liniștea se lasă,
Se aude, slab în crâng,
Un glas de mogâldeață.
Era ea, înmiresmată,
Cu petalele-i vioaie,
Regina Nopții, cine alta
Se trezește in miez de noapte?
Am auzit astă vară
Pe când un corb cerul brăzda
Că lăcusta îi spuse melcului
Tot ce șoarecele știa
Care, la rândul lui,
Pestele și broasca-i spuse
Că ei știau toată povestea
Despre cea din miez de noapte
Căci era așa din vremea
Pe când cocoșul ouă făcea,
Iar pinguinul putea să zboare
În zone tropicale iarna.
Ea a fost o mică floare,
Ca oricare, dar altfel,
Într-o seară, cu raza-i vie,
Luna vede micuța blândă,
Frumusețea ei plăpândă,
Dragostea, inima o-nmoaie.
De dimineață, Soarele,
Nici bine nu apare-n boltă
Căci greierele, pe umăr sare
Și-i șoptește de-a lui sortită
Că pe seară, se iubea
Cu o floare obișnuită.
Înfuriat și egocentric
Îi lasă cerul Lunii
Să ia cu ea toată lumina
Și stelele și norii .
Luna a făcut nuntă
Cu floarea cea obișnuită
Pe tron de stele, încoronată
Să-i fie-n veci regină.
Și așa, a apărut ea,
Cea mai răsărită între flori,
Gardianul nopții tainice,
Regina stelelor.
TE CĂNTĂ POEȚII
Te cântă poeții natură ,
În versuri frumoase pe strună ,
Îți cântă pădurea și marea ,
Îți cântă munții , dealul și valea ,
Îți cântă văzduhul albastru ,
Și-n cântec îmi cântă visarea .
Tălăzuieste valul spre mal
Nisipu-i curat , firișoare de opal .
Litoralul stăluceste sub valul de stele
Și murmură marea un cântec
Cu buzele mele .
Zefirul mă învăluie în rochie de bal ,
Valul se duce și vine la mal ,
În zare își flutură aripa sirene ...
Spre alte surate aplecat să le cheme ,
Spectacolul feeric îl cerne prin gene .
Te cântă poetii , natură ,
În versuri frumoase pe strună ,
Te cântă de multe milenii ...
Uimiți de atâta frumusețe .
În veci te vor cânta poetii .
T.A.D.
Nervi de toamnă de George Bacovia în daneză
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Efterårsnerver
Det er efterår, det rasler, det er søvn...
Træerne, på gaden, sukker;
Han hoster, han græder, han er tom...
Og det er koldt, og det er tåget.
Elskere, sygere, tristere,
På vejene laver de mærkelige bevægelser -
Og forlader, fra evig søvn,
De falder tunge, våde.
Jeg bliver, og jeg går, og jeg vender tilbage,
Og elskere gør mig dybt ked af det -
Jeg får lyst til at grine meningsløst
Og det er koldt, og det er tåget.
Ziua
Ploaia va veni
Când vei pleca
Soarele va răsări
Când cu mine vei sta
Noaptea va fi întunecată
Când vei suferi
Iar ziua fericită
Când vei zâmbi
Luna
𝒪𝒽,𝒯𝓊 𝒾𝓊𝒷𝒾𝓉𝒶̆ ℒ𝓊𝓃𝒶̆,
𝓅𝓇𝒾ℯ𝓉ℯ𝓃𝒶 𝓅𝒶̆𝓂𝒶̂𝓃𝓉ℯ𝓃𝒾𝓁ℴ𝓇,
𝓅ℯ 𝓁𝒶 𝒶 𝓂ℯ𝒶 𝒻ℯ𝓇ℯ𝒶𝓈𝓉𝓇𝒶̆ 𝒶𝒾 𝒻ℴ𝓈𝓉 𝓉𝒾𝓂𝓅 𝒹ℯ-ℴ 𝓁𝓊𝓃𝒶̆,
𝓉𝒶̆𝓂𝒶̆𝒹𝓊𝒾𝓉ℴ𝒶𝓇ℯ 𝒻𝒾𝒾𝓃𝒹𝓊-𝓂𝒾 𝒶 𝓉𝓊𝓉𝓊𝓇ℴ𝓇 𝓇𝒶̆𝓃𝒾𝓁ℴ𝓇.
ℛ𝒶𝓏ℯ𝓁ℯ 𝒯𝒶𝓁ℯ...𝒶𝓉𝒶̂𝓉 𝒹ℯ 𝓋ℯ𝒹ℯ𝓇ℴ𝒶𝓈ℯ
𝒶𝓊 𝓅𝒶̆𝓉𝓇𝓊𝓃𝓈 𝒸ℴ𝓂𝓅𝓁ℯ𝓉 𝒾̂𝓃 𝓂𝒾𝒸𝒶 𝓂ℯ𝒶 𝒾̂𝓃𝒸𝒶̆𝓅ℯ𝓇ℯ,
𝓉𝓇𝒶𝓃𝒻ℴ𝓇𝓂𝒶̂𝓃𝒹𝓊-𝓂𝒾 𝓃ℴ𝓅𝓉̦𝒾𝓁ℯ-𝓃 ℊ𝒶̂𝓃𝒹𝓊𝓇𝒾 𝓅𝓇ℯ𝓉̦𝒾ℴ𝒶𝓈ℯ,
𝒻𝒾𝒾𝓃𝒹𝓊-𝓂𝒾 𝓂𝓊𝒸ℯ𝓃𝒾𝒸𝒶̆ 𝒶 𝓃𝓊𝓂ℯ𝓇ℴ𝒶𝓈ℯ𝓁ℴ𝓇 ℴ𝓅ℯ𝓇ℯ.
𝒪𝓅ℯ𝓇ℯ𝓁ℯ 𝓂ℯ𝓁ℯ 𝒹ℯ 𝓈𝓊𝒻ℯ𝓇𝒾𝓃𝓉̦𝒶̆
ℐ̂𝓉̦𝒾 𝓁𝒶̆𝓈𝒶𝓊 𝒸𝒽𝒾𝓅𝓊𝓁 𝓅𝒶𝓇𝒸𝒶̆ 𝒹ℯ𝓏ℴ𝓇𝒾ℯ𝓃𝓉𝒶𝓉.
𝒯ℯ 𝓊𝒾𝓉𝒶𝒾 𝓁𝒶 𝓂𝒾𝓃ℯ,𝒸𝓊 𝒷𝓊𝓃𝒶̆𝓋ℴ𝒾𝓃𝓉̦𝒶̆,
𝓁𝒶 ℊ𝓇𝒶𝒾𝓊𝓁 𝓂ℯ𝓊 𝓁𝒶𝓂ℯ𝓃𝓉𝒶𝓉.
𝒫𝓇ℯ𝓏ℯ𝓃𝓉̦𝒶 𝒯𝒶 𝒸ℴ𝓂𝓊𝓃𝒾𝒸𝒶 𝓂𝓊𝓁𝓉ℯ...
𝒮𝓊𝒻𝓁ℯ𝓉𝓊𝓁 ℯ𝓇𝒶 ℯ𝓍𝓊𝓁𝓉𝒶𝓉 𝓋𝒶̆𝓏𝒶̂𝓃𝒹𝓊-𝓉ℯ.
𝒯ℴ𝓉𝓊𝓁 𝒹𝒾𝓃 𝓂𝒾𝓃ℯ 𝒶 𝒾̂𝓃𝒸ℯ𝓅𝓊𝓉 𝓈𝒶̆ 𝒯ℯ 𝒶𝓈𝒸𝓊𝓁𝓉ℯ,
𝒾𝒶𝓇 𝒶𝓅ℴ𝒾 𝓈ℴ𝓂𝓃𝓊𝓁 𝓁𝒾𝓃𝒾𝓈̦𝓉𝒾𝓉 𝒶𝓅𝒶̆𝓇ℯ𝒶 𝒾̂𝓃 𝒻𝒾ℯ𝒸𝒶𝓇ℯ 𝓃ℴ𝒶𝓅𝓉ℯ.
(𝒟ℯ𝓃𝒾𝓈𝒶-𝒞𝓇𝒾𝓃𝒶 ℐ𝓋𝒶𝓈̦𝒸𝒶̆-ℒ𝓊𝓃𝒶)
Alte poezii ale autorului
Thunder of love
The river of light unites the ocean of sky,
The wind of the thunder is taking us high.
Nature stands grand in its timeless embrace,
As love in our hearts defies time and space.
As drops of souls rise up pouring down love,
Our braveness gets loose in large wings of dove,
Capturing moments within, they grow like a river,
We cherish each heartbeat in rhythm of fever.
The meaning of each drop is sketched by the storm,
Pouring warmth to the earth, in layers that form.
Embracing the now, as rivers overflow,
Like a heart that beats steady, with love’s gentle flow.
In flashes of desire, we find beauty’s grace,
In the bricks of our lives, we seek higher space.
Love’s meanings ignite like an eternal flame,
No matter our past, we’re never the same.
Embracing the clouds that paint the night sky,
We live in nature’s love, where our spirits can fly.
We long for the waters that travel along,
As storms brew our homes, where we truly belong.
A dance of the heavens, where shadows entwine,
Thunder rumbles loudly, a deep, sacred sign.
Moments in life echo the mystic of rain,
In the heart of the tempest, we find our refrain.
For a moment in time feels like thousands of years,
Likewise night stands still, while the silence appears.
A vivid ocean of clouds, a vast, swirling sea,
Holds our fears and strengths that together set free.
As we stand in the storm, with our spirits aligned,
We embrace the wild chaos, our hearts intertwined.
Amidst the tempest, love shines as our guide,
Nature’s beauty and chaos teach us to abide.
Each raindrop whispers, each thunderclap calls,
We're part of the greater whole, as the universe sprawls.
In this connection, we find strength to rise,
With emotions that soar, reaching for the skies.
With brothers and sisters the rivers converge,
Melting the skies, as they rise and surge.
Saluting with love that humbles the dark,
We see the light, at night in each vibrant spark.
Let us celebrate life in its intricate dance,
For in every fleeting moment, we find our chance.
Ochi de pelican
-Ochi de pelican-, era un indian,
Cu suflet de vânt și cu gând de ocean.
Pe mal admirand, sub cerul senin,
Își căuta visul, un drum spre divin.
Se ridica si cu pași ușori, de pe nisipul fin,
Își aduna amintirile, evocand un vechi destin.
Era in zori de zi, când soarele răsare,
Si îsi deschise inima, în fața călătoare.
Apoi. deschide ochii si privind spre apus,
Un drum ce unduieste, este frumos nespus.
Incet se ridica spre suflet, si plutește în zare,
Ca pe-nserat, el, pelican, să respire miresme de mare.
Si frange marea in aripi, el om in valuri nemuritoare,
Cu trecut nostalgic ca umbra, ce se pierde in soare,
Intai era calare, pe un cal, iar apoi ca un pelican se-nalța spre cer,
Iar coada-i se întinde și lasa in urma rotocoale spumoase de mister.
Si ritmic inspira un aer dulce cu glas de sare,
Incatusat de briză, si-mpodobit in penele rare,
Ce ies din valuri spumoase. Se-nalta, ca sa coboare lin,
Zambeste, caci poate să vadă, să simtă, să sorbă din plin.
Sa îmbrățișeze misterul, cu dor și cu vis,
Trecutul, prezentul și-un viitor nedescris,
Ce-i trezeste lăuntric ochiul său sprinten de pelican,
Si el vibreaza-n corzi de suflet adânc ca marea, de indian.
Labirintul Eternitatii
Pe cărarea noastră azi,
Trec pași din alte vremuri,
Ce ridică praful misterului din brazi,
Și a ciripitului de păsări de pe ramuri.
Pasi noi în prietenia timpului,
Reflecții de gând, de zbor și de iubire,
Sunt strecurate azi în adierea vântului,
Dând aripi și putere de visare.
La fel, clipa vie se desprinde
Din lumina artificiilor nocturne,
Plutește spre umbra noastră, o cuprinde,
Concretul timpului să curme.
Într-un trecut ca într-o casă milenară,
Pășind prin camere, cu grijă eu privesc,
Atent la exponate, și gândesc,
Ce minunată imagine, ce clară!
Stau vechi icoane pe pereți
Alături de podoabe în lumină gravă
Precum apa de gheață timpul separă vieți
Clipocind înțelesuri în prezența-mi firavă.
Astfel, privind fragmente de eternități,
Văd măreția ce mă înconjoară:
Înzăpezite vârfuri către munți,
O rază strălucitoare și o apă pură.
Cu fiecare clipă azi impletim eternul
Un labirint de căi ce au comun doar drumul,
Regăsindu-i pe cei ce azi nu mai sunt
Renăscând clipele ce dorm adânc, sub pământ.
Urmăm eternitatea care cu noi se prelungește
Deslușim vechi căi ce labirintul întregește
Reînviem o lume ce făgaș și-a căutat
Și în căutările noastre a sperat.
În același fel, noi am găsit-o pe aceeași cale,
Dorind să legăm iubiri atemporale,
Înscrise în zări, în puritatea muntelui,
A ploii, a gheții și a luminii soarelui.
Și ei la vremea lor, aceleași vârfuri căutau
Poate în alt context al timpului ce-a fost,
Comori de inspirație, prin gânduri ei clădeau
O bucurie, o casă sau un rost.
Ca dizolvând prezentul în elementele sublime
Să ne întâlnim acum cu cei ce nu mai sunt.
Iubind ce a fost sau este, cântând ceea ce vine
Ca să pășim neîncetat pe un nou drum în labirint.
Engelberg sau "Munele îngerilor"
"este vorba despre varful Titlis din Engelberg-Elvetia"
Aș opri timpul în liniștea veșnică a Alpilor, cunună,
Să ascult muntele-n glas de ciripituri de toamnă.
Parfum îndepărtat de flori de gheață din azur aduce,
Ca un convoi imperial, din vârf de stânci spre văi se duce.
Din candele de gheață și culori de curcubeu scăldate,
Coboară-n conuri de brazi ca niște lumânări cerate.
Se formează-n buchet stelar, cu gust acrișor de plante verzi,
Atingând simțurile toate, te oprești, mirat, și-ncerci să crezi.
Parfum profund ne-a învăluit sufletul de la mic la mare,
Cu ochi încântați, plini de uimire și dor, contemplăm în zare.
Acolo unde semețul vârf Titlis își poartă coroana,
Îmbibată-n briza ghețarilor, păstrează veșnică dojana.
Mintea noastră licărind de culori vibrante, ca un vis,
În parfumul florilor ne cântă dorințe ce nu s-au stins.
Azi, toamna coace farmecul muntelui în mirosuri de visare,
Și ne face să plutim, să simțim, să iubim, fiecare suflare.
Cu ochi încântați privim la peisaj, plini de uimire și dor,
Contemplând înălțimea Alpilor, ne lăsăm străbătuți de un fior.
Căci în Engelberg, îngerii ne cheamă cu aripi de lumină,
Să ne bucurăm și să visăm sub cerul ce ne alină.
Și-n prietenia veșnică a muntelui, să ne contopim,
Fiecare clipă azi de veșnicie să o simțim, să o trăim,
Împregnați de bine și frumos, noi înșine să fim,
Și în liniștea alpină, pe noi să ne regăsim.
Dansul Florii
În firul ierbii, e o mică floare,
Ce dansează, prinsă-n adiere blândă,
Ea retrăiește o poveste veche și plăpândă,
Ce-n sufletul nostru vestește o cărare.
Ea ne învață dorul de lumină,
Și-a pământului ardoare, ce-o hrănește,
Și-n fiecare fir golaș se regăsește,
O simfonie a naturii, ce mereu alină.
În a soarelui dulce scăldare,
Dansează ușor în vale ca pe o arcă,
Și tot ce o înconjoară e-o întrupare.
Prin unda-i de ardoare, ea ne farmecă.
În fiecare dimineață, se trezește,
Cu roua ce fin frunza îi foșnește,
Și îi aprinde culorile ca pe-o făclie,
Într-o lume plină de armonie.
Așa cum vântul îi șoptește tainic,
În limbajul său universal,
Ea îi răspunde în stil unic
Cu grație și demnitate, natural.
Într-o eternă simfonie a vieții,
Ce îmbujorează soarele-n amurg
Ascultă, ca în vis, cum șoaptele se scurg
Făcând abisului ofrandă porții,
Iar călătorului oferă drum în grație
Cu gânduri bune ce îmbie la frăție,
Ce în cântarul ei nemărginit
Va lua alaiul lumii ca un gând iubit.
Iluzia din Zori
În zori de zi, când soarele răsare,
Și când briza dă culoare în aer,
Natura-ntreagă parcă prinde viață,
După al nopții repaus, ea se trezește la viață.
Florile-și deschid petalele spre cer,
Zâmbește primordial frumosul giuvaer.
În fiecare colț, o nouă poveste se țese,
Fior de-ocean și valuri de cuvinte bine-alese.
Lumina zilei șoptește secrete nespuse,
Ecou îndepărtat de note în curcubeu ascunse.
Iar noi, martori tăcuți la spectacolul divin,
Croim drum prin iluzii, imagini în declin.
Purtați de valurile-nalte cu ritmul ancestral,
Jonglăm cu vise de spumă într-un dans existențial.
În complexitatea vieții, de valuri suntem duși,
De misterul naturii trădați, trădăm și-n lupte suntem prinși.