Vine iarna

Tăcut, supus și-naripat

Este al gândului abis,

Ce se transformă într-un vis,

Când el din minte a zburat.

Cutreieră idei și fapte,

Meleaguri ale chipzuinței,

În lupta aprigâ a voinței

Cu întunericul din noapte.

Vântul puternic bate în geam.

Soarele mai puțin arzător alină.

Din întreaga natură mă amăgeam,

Că Primăvara în curând va să vină.

Aștept ca blând Zefirul s-adie,

Și raza de soare intensă în Florar.

Iar foșnetul frunzelor, o melodie

Însoțită de trilul păsărilor în umbrar.

Să văd cireșii-n livadă înfloriți,

Din pământ să răsară albii bujori,

Nalbe purpurii ca niște meteoriți,

Lalele, iasomie și petunii în culori.

Pârâul croindu-și cărare-n pădure,

În susur calm și clipocitul mierlei,

Acompaniază un fâlfâit de fluture

Și mersul săltăreț al șopârlei.

În gând, mireasma plăcută a naturii

De pe câmpuri, livezi, păduri și munte,

Îmi zugrăvesc în nuanțele picturii

Și reușesc ca toate să mă încânte.

Așa cum firul ierbii răsare verde crud

Și crește mândru și înmulțit din pământ,

Liniștea, sănătatea și bucuria-n simțământ,

Așa și anii mulți în sfera vieții se includ.

Pe frunte petale de trandafir îmbobocit

Să îți aducă mireasma dimineților de mai,

Plăcerea nopților de care te entuziasmai

Și suflul arzător al vieții pururi prorocit.

Sunetele unui cântec ca romanță,

Cuvintele dulci și ademenitoare,

Să fie toate laolaltă puse în balanță,

Și să creeze momentele strălucitoare.

Plec fruntea în fața naturii

Sub binecuvântarea divină,

Și învolburez voalul firii

Cu sentimente ce nu poartă vină.

Înmiresmată îmi pare acuma

Poteca cu cireșii înfloriți,

Dorind ca să-nlătur bruma

De pe pomii de Soare însoriți.

Astăzi ai împlinit o nouă vârstă.

Optzecișicinci de ani frumoși,

Sărbătoriți cu dragostea noastră

Și toți îi întâmpinăm bucuroși.

Invitații-s în alai la aniversare.

Au sosit pe rând și oaspeți.

Soarele cu lumină ca o revărsare

Putere și căldură să le capeți.

Fluturi și flori strânse-n buchete

Copiii le-adună ca să le ofere.

Urări magice spuse sub baghete

Voia bună, veselia să-ți transfere.

O cutie legată-n fundă de cadou

Aduce clipele strânse-n amintiri,

Și-s ilustrate toate într-un tablou

Privindu-l l-am descris în povestiri.

Under a clear blue sky,

As you see with eye,

Laying in the sunlight,

In a yellow bright,

It is rising canola field

Good plant that us healed.

The canola bell flower

Waiting for a rain shower,

Rests on a thin long stem

To flourish to make them.

This herbaceous plant

She many benefits grant.

Autumn is her best season

And its seeding has a reason.

The property of helping health

It is for people a great wealth.

Many benefits for beauty too

For us and medicine it is a clue.

    E toamnă-n ţipat de cocor,
    Ce tipăreşte cu ecou tristul decor,
    Un puzzle scump, multicolor, 
    De frunze, răvăşite pe covor…
    
    E toamnă-nmiresmată în cicoare,
    Străluminând cărările solare,
    Ciorchini cu boabele-aurii şi rare,
    Ce zac prin vii, zvârlite la-ntâmplare... 
    
    E toamnă-n bocet stins de-amurg,
    Ca-n tragedia vreunui dramaturg,
    Ce-şi joacă propriul rol de demiurg,
    Ce taie din secunde, precis ca un chirurg... 
    
    E toamnă-n umbra frunţii mele,
    Încărunţită-n griji şi jele,
    Speriat de perspectiva iernii grele,
    Mă cuibăresc în raza stinsă-n stele…

E o vale întunecată, 

În pădurea de smarald, 

Ceața o cuprinde toată, 

Chiar formându-se un gard.

Când privești din depărtare, 

Poți zări un animal, 

Și te-ntrebi ce este oare? 

E un cerb sau un elan?

Spirit înfricoșător, 

Bântuie noaptea și ziua, 

Stele vor canta în cor, 

Pana va veni lumina.

E o vale întunecată, 

De sus dacă o privești, 

Pare-o lume fascinanta,

I-o placere s-o privești. 

Când îmi este dor de viața mea trecută,

Mă ajută gândul, purtându-mă departe,

Pe potecile înguste dintre livezi și vii,

Pe unde, anii copilăriei, m-au purtat întâi.

Amintiri legate de nucul de la vie ;

De voiam să mă pierd, pe lângă sat

Mă chema parcă falnicul pom 

Cu ce descântece, atrăgea un pui de om?

Pe crengele lui erau, cuiburi mititele

Urcam sprintem și mă uitam la ele,

Păsările cloceau, nu se mai temeau

Uitându-mă așa, mai și ațipeam.

Mă urcam spre vărf, și mă simțeam mare

Norii mă umbreau, mă apărau de soare,

Dragii mei părinți, știau unde sunt,

Crengile mă legănau ușor, din fluier să cânt.

Pe unde am umblat, l-am avut în minte,

Nucul meu, pom cu daruri sfinte,

Te-am regăsit în timp, tot mai însingurat 

Mi-a fost dor de tine, dar nu te-am uitat !

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Lesson about the cube

A piece of stone is taken,

he carves with a chisel of blood,

shines with Homer's eye,

it is scraped with rays

until the cube comes out perfectly.

After that they kiss the cube countless times

with your mouth, with the mouth of others

and especially with the infanta's mouth.

After that a hammer is taken

and suddenly a corner of the cube crumbles.

Everyone, but absolutely everyone will say:

- What a perfect cube that would have been

if it hadn't had a broken corner!

E iar septembrie și-mbujorați de bruma rece,
Ca două umbre de cocori, pe norul gri ce trece, 
Ne-am rătăcit din nou, în lanul de secară,
În pasul trist și grav al ceasului de seară... 

De crezi că încă-i vară și timpul ți-e prielnic, 
Nimic nu mai durează, că totul îi vremelnic,
Ascultă ploaia, ce dintre noi, nu tace, 
Că toate-n timp, nisip și tină, s-or preface...

Nu-ți voi căta pricină, nu-ți voi găsi vreo vină, 
Că iară-ți este traista, de roade, mult prea plină. 
Dar fiindcă iar te-am prins, c-ai stat la pândă, 
Din strugurele tău, eu am să-ți cer dobândă!

E cald și m-am întins la umbra

copacului ce l-am sădit cândva,

Și care acum drept mulțumire,

mă protejează cu coroana sa.

O nucă în pământ am îngropat,

pe când eram copil în sat,

Și mai apoi vlăstarul l-am îngrijit

și, rădăcina cu apă i-am udat.

Ușor, ușor câte o frunza a crescut,

pe rămurelele plăpânde,

Iar peste ani la cer s-a înălțat, iar

eu având unde m-ascunde.

Ascunzătoarea era să fug de

mama, că multe ghidușii făceam,

Și doar acolo sus printre ramuri,

de mătura si furia ei scăpam.

Aminte îmi aduc cum mă chema

să merg cu vaca,

Și pentru împăcare, voie îmi dădea

 să mă plimb cu barca.

O mică urecheala tot căpătam,

când jos cu frică coboram,

Dar asta era o dojeneală, venită

de la mama pe care-o adoram.

Toate astea mi-au venit în minte,

stând pe iarba verde de acasă,

Nu mai sunt copilul cu năzbâtii și,

nici mama măturând în casă.

Vreau o vorbă nucului să-i spun,

dar nu m-aude,

E bătrân cu ramul rupt, fructele

să-i gust nu pot că-s crude.

Mă ridic când soarele se duce să-si

îmbrățișeze luna,

Iar pe stâlpii din comună, primăria

a aprins lumina.

.........................................................

Mult îmi place să mă întorc în

satul cu copilăria mea,

C-aici eu m-am născut, crescut și

am plecat să-mi caut...fericirea!