Înțelegem?

la început am îmbrăcat haina vieții

pe deasupra hainelor de duminică

ca pe-o manta de-a lui Gogol

(găsită în lada de zestre-a bunicii!)

cineva mi-a spus că arăt ca o sperietoare de ciori

pulpanele îmi atârnau până la călcâiul lui Ulise

și era largă

jenant

pe-alocuri

mă lătrau câinii

ziua-n amiaza mare

așa că mi-am făcut rost de o manta nouă

din celebrul Marché aux peuces din Paris

mai scurtă

cu nasturi lucioși de alamă

citeam pizma în ochii hoților de cruci

și cadavre

dar

vai

nenorocul mi-o luase-nainte

în zori mantaua mea dispăruse ca Fata Morgană-n deșert

și-n locul ei se cuibărise ca un dihor flămând

Moartea…

Rău și frumos,să pleci,

din casa cu amintiri.

Rău și frumos,să uiți.

totul din trecut.

Rău și frumos,să zici că pleci,

din cartea vechilor momente.

Rău și frumos,să cânți,

Blândul poem,al poetului

Autor Zamurca Alina 🌷 

Suntem ca 2 straini pe-un bulevard

Tu cu tine, eu cu mine

Dar eu tot sper, ca maine va fi mai bine.

Am tot avut rabdare

Si am facut incercare dupa incercare

Dar... 

E greu sa cunosti pe cineva a doua oara

E greu sa ierti pe celalalt

Dar mai greu va fi sa uiti ce a fost o data. 

Cand pierzi controlul viata te schimba, 

Pacat ca eu am aflat asa tarziu

De trucutul nostru cenusiu,

Sincer, mi-as fi dorit sa stiu. 

Ne vedem atat de rar

Sau putem spune mai literar

Ca ne vedem putin mai des ca 2 straini

Iar tot ce ne leaga

Sunt niste radacini, 

Pe care eu incep sa nu le mai prea simt. 

Si cand esti langa mine, eu te simt departe

Si cand nu esti, parca te-as vrea pana la moarte.

un lucru e sigur

dacă nu strigi când te doare

nu te aude nimeni

oamenii iubesc strigătele la nebunie

iar poezia este un strigăt

precum cel al Babilonului lui Nabucodonosor

în flăcări

cine-ar fi crezut că Babilonul se va prăbuși

într-o singură noapte

că morții vor ieși din cuptoarele-ncinse-ale cetății

cântând din țimbale

strigând „slavă ție” făuritorule de cuvinte

nimeni

trăiește-și viața înveșmântată în sunete

iubito

ca albina care se scaldă-n nectarul florii de Mai

doar auzind-o simți dulceața fără de margini a mierii

poezia Naturii

du-te și strigă în urechile surdului

și te va auzi

înalță ochii spre cer

și te vei bucura toată ziua de zâmbetul lui Dumnezeu

în răsăritul Soarelui…

de la un anumit timp zilele se scurg mai repede

parcă prea repede

în hăul prăpăstios al timpului

în urma lor rămâne de fiecare dată câte ceva important de făcut

pentru mâine

care se termină la rându-i cu alte lucruri neterminate

altădată mai aveai timp să tai crengile uscate

din pomi

să smulgi buruienile

să ari pământul

să semeni

acum îți dau târcoale tot mai des nopțile

bântuite de gânduri

viața trufașă

își numără singură diminețile

mugetul cerbului încolțit în mijlocul codrului

se pierde dincolo de ceruri

dacă n-ar fi fost mușcătura aceea de moarte

din dreptul inimii

te-ai fi resemnat până la urmă

ca un Prometeu obosit

în ciocurile vulturilor…

e surprinzător cât de multe pagini se pot aduna într-un jurnal intim

câte observații subtile poți consemna într-o zi

îți dai seama când jurnalul devine neîncăpător

și adaugi pagini

o zi

o pagină

după o vreme acestea îți invadează viața

nu mai încap între pereții coșcoviți ai luminii

îți rup oasele

umbli prin beznă încovoiat ca o trestie plângătoare

mai arunci din când în când câte o pagină

doar ca să-ți tragi respirația

fiindcă la capătul zilei trebuie să adaugi alta

la un moment dat teancul se oprește  la cer

de care ai sprijinit scara cu un număr prestabilit de trepte

tot urcând se poate să scapi din mână stiloul

sau să cazi

se pot întâmpla multe

arareori îți ajunge un singur jurnal

într-o viață de om

cel mai adesea se-ntâmplă doar să-l începi

apoi să mori printre pagini…

Mi-e dor de freamătul mării,

Și-mi este dor de primii zori

Ce-nobilează tonusul chemării

De a alerga în câmpul cu flori.

Mi-e dor de mângâierea caldă

A ta, ca și a razelor de soare.

Iubirea-mi să fie ca o scaldă

În susur încântător ca de izvoare.

Sunt multe, vechile-mi dorințe,

Ce tot se-așează între noi,

Și ne îndreaptă spre suferințe

Ce le-ntâlnim numai noi doi.

Ce mi-aș dori să vii la mine

Suferințele să mi le alungi,

Iar eu cu pas grăbit spre tine

Să vin cu sărutări îndelungi.

Așa cum sub un clar de lună

Pescarul și-a găsit al său zăvod,

Așa și dragostea cea stăvilită

Să își deschidă drumul slobod.

Cândva, într-un cătun sărac,

Trăia o fată minunată

Care la toți le era pe plac,

Dar o vedeau mereu întristată.

Părinții ei se tot plângeau

La lume, și la bunul Soare,

Și tare mult ei că vroiau

Să n-o mai vadă gânditoare.

Băieți cu stare și de neam

Veneau ferice s-o pețească,

Dar ea mereu privea pe geam

Un mândru crai ca să zărească.

.................................................

Noaptea fugea după zi,

Și ziua era alungată de noapte.

Dar, se-ntâmplă într-o zi

Ca fata s-audă mici șoapte.

Curioasă să-nțeleagă mai bine

Se-aplecă peste zorele

Și-auzi venind spre sine

Foșnet surd și ciripit de păsărele.

Din grădină, păsările zgomotoase

Se așezară-n poala fetei,

Și în glasuri cristalin miraculoase

Amintiră de un tei și a margaretei.

Sub acel tei, Vlasă oftează.

În gându-i o margaretă boreasă,

Ca simbol, dar curajul nu-i cutează

Ca să o ceară de mireasă.

Fetei inima-i s-aprinse.

Cu condeiul pe hârtie

Rânduri către el trimise

Ca la ea de-ndat să vie.

Când cei doi se întâlniră,

Stele și luna plină,

Sus pe cer, că se stârniră

Trimițând o rază cristalină.

Ziua cu noaptea se uniră

Când acasă la fata aleasă

Nuntașii în alai o porniră

Cu cimilituri și-o tulnicăreasă.

..................................................

Și mulți ani trecură

De când mândrii soți

Sub tei se-ntâlniră

Căci azi au nepoți.

If the Moon is lighting the face,

The Sun is warming the soul.

The heart is beating for a pace

And the way of love is a coal.

Remembers and visions' dream,

Deep thoughts and reasons,

There are like a life full of cream,

Nice moments and pleasant seasons.

God gave us Ten Commandments

To follow them in generations.

To create good life, no comments

And build so many happy emotions.

Vuetul tulbure și apa rece

A unui râu ce grabnic trece,

Răscolind nisipu-n vaduri

Zgomotos este ca niște valuri.

Se izbesc de malul de piatră

Ca a unei mări pastel albastră.

Hai ridică-te-n picioare

Viața mea nesclipitoare!

Râul susură, se tânguiește,

Plânge și se tot amărește,

Că vântu-n pădure nu se potolește

Ca și când natura jelește.

Luminișul din ochii naturii

Ca și un talent al picturii,

Îmi descoperă în suflet

Dorința s-alin acel vuet.

Încearcă să privești prin ochii orizontului,

Ascultă bătăile inimii cu stetoscopul Universului,

Pipăie freamătul vieții cu simșurile naturii,

Miroase parfumul îmbietor al destinului și firii.

Adormi visând un peisaj în zori de zi,

Trezește-te în zori gândind la un plăcut amurg,

Acceptă momentele ce-aduc trăiri,

Urmărește cât de minuțios și sigur curg.

Transferă inimii din gând menirea,

Permite sufletului să se-nobileze cu sublim,

Îmbrățișează semenii cu iubirea

Ce-n bucurie harul împlinim.

Unii nu înțeleg sensul negativ al cuvântului abuz.

Alții au transformat în sinonime, îndrăzneala cu tupeul.

Sunt persoane care nu au limite la felul în care percep modul de a-și trăi viața.

Se fac confuzii între a respecta un ideal, a pune în practică niște principii, cu înțelegerea eronată a conceptului de libertate.

Nu s-a înțeles că tradițiile unui neam și valorile istorice, spirituale, culturale ale unei nații trebuie păstrate, reevaluate și etalate permanent, pentru a sădi veșnic o sămânță roditoare.

Sunt prea mulți adepți ai moralei, în detrimentul acțiunii de a face un lucru să funcționeze sub apanajul performanței, eficienței și progresului.

Sunt prea puțini cei care simpt că rădăcinile native au o origine ce nu poate fi ignorată.

Nu știm dacă suntem cei mai mari sau poate prea mici în acest Univers.

Sunetele calme ale timpului ce în spațiu se transformă, dau rezonanțe ample fondului ce ia forme distincte și uneori confuze.

Se poate oare să descoperi în noapte ce-i ascuns luminii, și în zorii zilei ce nu se vede în noapte?

Cei ce nu înțeleg sensibilitatea, nu își acceptă duritatea, mimând cu multă aroganță superioritatea lor față de viață.

Nu tot ce simpte omul este util, și a fi tăcut nu înseamnă a fi umil.

Dacă unii râd mereu de cei din jur,

De ei înșiși și-au bătut joc destul.

Și-n modul de a se exprima fudul,

Generații întregi îi vor condamna dur.

Un caracter prin educație și cultură se obține.