Înțelegem?
Mă întreb uneori cum va fi viitorul.
Poate cineva să-l prezică în avans?
Reușim noi să ne echilibrăm în balans
Și să cântărim totdeauna adevărul?
Fiecare din noi visează într-un fel.
Dorim să reușim cu ardoare mereu,
Și ne luptăm să atingem acest țel,
Chiar dacă uneori drumul e greu.
Întâlnim căi și mulți oameni diferiți
Pe care unii încearcă să le-nțeleagă.
Dar se trezesc într-un haos, buimăciți
Și își pun întrebări existența-ntreagă.
Resemnați ne lăsăm duși de destine.
Cu înfrigurare și teamă decidem
Să nu mai analizăm dacă este bine
Și să excludem fără să răspundem.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Cornelia Buzatu
Data postării: 24 august 2023
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 709
Poezii din aceiaşi categorie
Viata este scurta
Omule feriga slaba
Un te-indrepti cu atata graba
Ia macar drumul cel bun
Nu alerga ca un nebun
Viata nu-ti mai da o sansa
Iubeste, uita si iarta
Inima saraca stie
Cat orgoliu ai in tine
Iubeste-ti aproapele
Lasa-ti sentimentele
Iubeste nu te opri
Intr-o clipa poti muri
La orizont
Lumina podețului, săgeată către orizont
Împrăștie noanțele cerului asupra ființei.
Ziua se lasă-n amurg la poalele înserării
Și albul norilor îmbracă pelerina înstelată.
Caut pe cer constelația aducătoare de vești,
Transmit telepatic dorința de cunoaștere,
Și aștept ca Universul să își trimită mesagerul
Liniștii, păcii, împăcării și reculegerii.
Apel
În ziua de azi, când prețurile cresc,
Și portofelul geme, seacă,
O decizie am luat, un protest,
Azi nu cumpărăm nimic, deloc!
Nici din magazine, nici online,
Nicio plată nu facem, nimic,
E o grevă a consumului, un semn,
Că nu acceptăm orice preț, oricât!
Ne unim cu toți cei ce gândesc la fel,
Și spunem "Stop!" la scumpiri,
Azi nu cumpărăm, e un apel,
La un preț corect, la echilibru!
E ziua în care economisim,
Și stăm departe de tentații,
Azi nu cumpărăm, ne odihnim,
De goana după achiziții!
Azi nu cumpărăm, dar nu uităm,
Că mâine poate fi la fel,
Dar luptăm, nu ne lăsăm,
Pentru un trai decent, un preț rezonabil!
Geometrii
priveam aseară stelele lui David de pe cer,
așa cum Creatorul în Geneză le dispuse,
în câte șase colțuri de lumină și un hexagon,
în fapt, mii de triunghiuri echilaterale suprapuse
efemer,
când într-o prismă cu trei laturi, când într-un trunchi de con
priveam spre Universul acesta fără glas
care-mi părea încremenit într-o terifiantă apatie,
redus la niște forme, trasate din compas,
și am înțeles atunci că totu-i doar geometrie.
trapezu-n care stau și mă zgâiesc la stele
e tot o formă geometrică obscură, fără unghiuri drepte
cu două dintre laturi opuse, însă paralele,
și alte două ...excentrice, aș zice chiar inepte.
eu însumi sunt o sumă de pătrate și dreptunghiuri,
dacă mă descompui în forme rectilinii,
găsești alături o mulțime infinită de triunghiuri
plecate-n zbor din puncte congruente și terminate-n linii...
Ți -aduc o floare
Ți -aduc o floare, azi, când nu mai știi
Cum ochii mei te caută, pustii
Si-n palme strâng comori de suferință
Ce-mi scapă, printre gene-n, neștiință.
Ți -aduc o floare, azi, când frunza zboară
În toamna care bântuie afară
Si-n sunetele ce le-aud mă port cu gândul
E amintirea mea, ori bate vântul?
Ți -aduc o floare, azi, când curge neaua,
Când se împarte -n milioane steaua.
Aștept lumina ce-o să nască -n zori
Să -ți citesc iar scrisoarea, de mai multe ori.
Ți -aduc o floare azi, când nu mai știi,
Când la chemare nu te-întorci să vii
Si tot ce ai lăsat e doar un gând -
O floare așezată pe mormânt.
Somnul Pacii
Ma chinui de ceva timp,viata imi da de gandit
Daca totul mai are rost sau va merge pentru totdeauna prost
Zambesc,dar mintea imi rasuna
Nu e ceea ce pare,sufletu imi plange de durere in continuare
Fericirea n-o gasesc,a disparut din nou si incep sa obosesc
Cand se va termina oare?
Aceasta ceata densa in zare
Negrul nor de deasupra mea
Sper ca va pleca
Si regele ceresc din noua va aparea pe strada mea
Nici macar nu pot explica,cat ma doare inima
Sufletul meu de fericire a secat
De cand m-am nascut a fost spintecat
Inchizand ochii ma gandesc
Oare daca o sa ma odihnesc
Va fi somn pasnic sau tulburat?
Dac o sa mor macar a meritat
Daca nu eu,macar cei din jur,cei la care tin
Sa aiba un somn lin
Viata este scurta
Omule feriga slaba
Un te-indrepti cu atata graba
Ia macar drumul cel bun
Nu alerga ca un nebun
Viata nu-ti mai da o sansa
Iubeste, uita si iarta
Inima saraca stie
Cat orgoliu ai in tine
Iubeste-ti aproapele
Lasa-ti sentimentele
Iubeste nu te opri
Intr-o clipa poti muri
La orizont
Lumina podețului, săgeată către orizont
Împrăștie noanțele cerului asupra ființei.
Ziua se lasă-n amurg la poalele înserării
Și albul norilor îmbracă pelerina înstelată.
Caut pe cer constelația aducătoare de vești,
Transmit telepatic dorința de cunoaștere,
Și aștept ca Universul să își trimită mesagerul
Liniștii, păcii, împăcării și reculegerii.
Apel
În ziua de azi, când prețurile cresc,
Și portofelul geme, seacă,
O decizie am luat, un protest,
Azi nu cumpărăm nimic, deloc!
Nici din magazine, nici online,
Nicio plată nu facem, nimic,
E o grevă a consumului, un semn,
Că nu acceptăm orice preț, oricât!
Ne unim cu toți cei ce gândesc la fel,
Și spunem "Stop!" la scumpiri,
Azi nu cumpărăm, e un apel,
La un preț corect, la echilibru!
E ziua în care economisim,
Și stăm departe de tentații,
Azi nu cumpărăm, ne odihnim,
De goana după achiziții!
Azi nu cumpărăm, dar nu uităm,
Că mâine poate fi la fel,
Dar luptăm, nu ne lăsăm,
Pentru un trai decent, un preț rezonabil!
Geometrii
priveam aseară stelele lui David de pe cer,
așa cum Creatorul în Geneză le dispuse,
în câte șase colțuri de lumină și un hexagon,
în fapt, mii de triunghiuri echilaterale suprapuse
efemer,
când într-o prismă cu trei laturi, când într-un trunchi de con
priveam spre Universul acesta fără glas
care-mi părea încremenit într-o terifiantă apatie,
redus la niște forme, trasate din compas,
și am înțeles atunci că totu-i doar geometrie.
trapezu-n care stau și mă zgâiesc la stele
e tot o formă geometrică obscură, fără unghiuri drepte
cu două dintre laturi opuse, însă paralele,
și alte două ...excentrice, aș zice chiar inepte.
eu însumi sunt o sumă de pătrate și dreptunghiuri,
dacă mă descompui în forme rectilinii,
găsești alături o mulțime infinită de triunghiuri
plecate-n zbor din puncte congruente și terminate-n linii...
Ți -aduc o floare
Ți -aduc o floare, azi, când nu mai știi
Cum ochii mei te caută, pustii
Si-n palme strâng comori de suferință
Ce-mi scapă, printre gene-n, neștiință.
Ți -aduc o floare, azi, când frunza zboară
În toamna care bântuie afară
Si-n sunetele ce le-aud mă port cu gândul
E amintirea mea, ori bate vântul?
Ți -aduc o floare, azi, când curge neaua,
Când se împarte -n milioane steaua.
Aștept lumina ce-o să nască -n zori
Să -ți citesc iar scrisoarea, de mai multe ori.
Ți -aduc o floare azi, când nu mai știi,
Când la chemare nu te-întorci să vii
Si tot ce ai lăsat e doar un gând -
O floare așezată pe mormânt.
Somnul Pacii
Ma chinui de ceva timp,viata imi da de gandit
Daca totul mai are rost sau va merge pentru totdeauna prost
Zambesc,dar mintea imi rasuna
Nu e ceea ce pare,sufletu imi plange de durere in continuare
Fericirea n-o gasesc,a disparut din nou si incep sa obosesc
Cand se va termina oare?
Aceasta ceata densa in zare
Negrul nor de deasupra mea
Sper ca va pleca
Si regele ceresc din noua va aparea pe strada mea
Nici macar nu pot explica,cat ma doare inima
Sufletul meu de fericire a secat
De cand m-am nascut a fost spintecat
Inchizand ochii ma gandesc
Oare daca o sa ma odihnesc
Va fi somn pasnic sau tulburat?
Dac o sa mor macar a meritat
Daca nu eu,macar cei din jur,cei la care tin
Sa aiba un somn lin
Alte poezii ale autorului
Sărutul toamnei
Aud clinchetul bucuriei
Ce aduce sunetul armoniei.
Zăresc răsăritul de soare
Și vântul ce împrăștie boare.
Paleta galben-roșcat-aurie
Acoperă natura ca o pălărie.
Foșnetul frunzelor pe alei
Imită geamătul surd al petalei.
Îmi imaginez o pădure de bambus
Asupra căreia plutește un nimbus.
Vîrfurile tulpinilor ca un detaliu
S-au aplecat formând un vitraliu.
Îndepărtându-se norii de ploaie
Se-ntrezărește o lumină vioaie,
Ce jucăuș prin vitraliu pătrunde
Și în altarul catedralei s-ascunde.
Liniștea creată de sunetul toamnei
Prin misterul naturii și-al tainei,
Te-nclini în semn de venerație
Și o saluți cu suflet plin de admirație.
Jocul
Lasă-ți ființa să zburde-n real,
Părăsind câmpul cu florile visuri.
Culege din pomul vieții un ideal
Și adună-ți gândurile din abisuri.
Jocul luminii cu spectru-i bogat
Aurie ți-arată tipsia cu ofrande,
Dar idealul cules, strâns este legat
De principiile tale profunde.
Prima iubire
Ploaia de stele ce cade din cer,
Hrănește rădăcina primei iubiri,
Înflorind în crepuscul de priviri
Precum florile unui vonicer.
Ramurile lui în patru muchii,
Inspiră iubirea prin jurăminte
În cuvinte blânde și sfinte
Ce-n bucurie oglindesc ochii.
Nuanțele albe-verzui de arbust
Împrăștie mirosul dulce al fericirii,
Și tu împărtășești efectul iubirii
Fără a ignora aspectul ei vetust,
Sentimentul iubirii este veșnic.
Îl păstrezi în inimă ca un tezaur,
Diamant într-o montură din aur,
Simfonie în suflet creată năstrușnic.
Paradoxuri
Nu trebuie să ne deranjeze performanța,
Pentru că noi nu suntem perfecți.
Nu trebuie să ne simțim mereu uimiți,
Pentru că întodeauna ne acuză rațiunea.
Nu trebuie să ne impresioneze durerea,
Pentru că nu suntem destul de puternici.
Nu trebuie să ne influențeze negativul,
Pentru că nu acționăm întodeauna pozitiv.
Nu trebuie să jucăm teatru pe scena vieții,
Pentru că nu ne-am îndeplinit rolul sortit.
Nu trebuie să ne afecteze calea destinului,
Pentru că nu-i înțelegem pe deplin menirea.
Trebuie să iubim mereu tot ce este viu,
Oricât de neajutorați suntem pe lume.
Să împărțim cu aproapele nostru binele,
Să înfruntăm cu ardoare sentimentele răului.
Realitate
Încerci să porți șiragul de safire,
Dar gândul îți zboară la mătănii.
Și sufletu-i pe altarul de jertfire
De a uita c-au fost năzdrăvănii.
În iarba deasă, verde și în cețuri,
Oare se ascunde un spiriduș poznaș,
Ce se tot joacă cu ale tale simțuri
Și te include ca fiind părtaș?
Doar este timpul ce trece ca vântul
Peste iarba verde și ființe, grăbit.
El cârmuiește de veacuri Pământul
Și te-nconjoară în zboru-i robit.
Ți-amintește că viața-i frumoasă
Și să trăiești fără regret în prezent.
Iar timpul în zona-i vagă și faimoasă
Din nou va fi calm, înțelegător și fluent.
Îndoială
Și azi o rază a soarelui vioaie
La fereastra odăii apare.
De parcă ar ști cât am nevoie
Să-i simpt lumina ce nu dispare.
Strălucirea razei sufletul mi-atinge,
Dând inimii imboldul vieții.
Și-ți spui din nou, cine va-nvinge
În lupta cu anii bătrâneții.
Simți în nări parfumul regăsirii,
Culoare palidă a regretului în privire,
Și te mângâi cu razele amintirii
Ce se mențin nestinse din iubire.
Dar soarele dispare între nori,
Și o umbră a tristeții te apasă.
Speranța zboară cu șirul de cocori
Și aștepți o nouă primăvară-n casă.
Sărutul toamnei
Aud clinchetul bucuriei
Ce aduce sunetul armoniei.
Zăresc răsăritul de soare
Și vântul ce împrăștie boare.
Paleta galben-roșcat-aurie
Acoperă natura ca o pălărie.
Foșnetul frunzelor pe alei
Imită geamătul surd al petalei.
Îmi imaginez o pădure de bambus
Asupra căreia plutește un nimbus.
Vîrfurile tulpinilor ca un detaliu
S-au aplecat formând un vitraliu.
Îndepărtându-se norii de ploaie
Se-ntrezărește o lumină vioaie,
Ce jucăuș prin vitraliu pătrunde
Și în altarul catedralei s-ascunde.
Liniștea creată de sunetul toamnei
Prin misterul naturii și-al tainei,
Te-nclini în semn de venerație
Și o saluți cu suflet plin de admirație.
Jocul
Lasă-ți ființa să zburde-n real,
Părăsind câmpul cu florile visuri.
Culege din pomul vieții un ideal
Și adună-ți gândurile din abisuri.
Jocul luminii cu spectru-i bogat
Aurie ți-arată tipsia cu ofrande,
Dar idealul cules, strâns este legat
De principiile tale profunde.
Prima iubire
Ploaia de stele ce cade din cer,
Hrănește rădăcina primei iubiri,
Înflorind în crepuscul de priviri
Precum florile unui vonicer.
Ramurile lui în patru muchii,
Inspiră iubirea prin jurăminte
În cuvinte blânde și sfinte
Ce-n bucurie oglindesc ochii.
Nuanțele albe-verzui de arbust
Împrăștie mirosul dulce al fericirii,
Și tu împărtășești efectul iubirii
Fără a ignora aspectul ei vetust,
Sentimentul iubirii este veșnic.
Îl păstrezi în inimă ca un tezaur,
Diamant într-o montură din aur,
Simfonie în suflet creată năstrușnic.
Paradoxuri
Nu trebuie să ne deranjeze performanța,
Pentru că noi nu suntem perfecți.
Nu trebuie să ne simțim mereu uimiți,
Pentru că întodeauna ne acuză rațiunea.
Nu trebuie să ne impresioneze durerea,
Pentru că nu suntem destul de puternici.
Nu trebuie să ne influențeze negativul,
Pentru că nu acționăm întodeauna pozitiv.
Nu trebuie să jucăm teatru pe scena vieții,
Pentru că nu ne-am îndeplinit rolul sortit.
Nu trebuie să ne afecteze calea destinului,
Pentru că nu-i înțelegem pe deplin menirea.
Trebuie să iubim mereu tot ce este viu,
Oricât de neajutorați suntem pe lume.
Să împărțim cu aproapele nostru binele,
Să înfruntăm cu ardoare sentimentele răului.
Realitate
Încerci să porți șiragul de safire,
Dar gândul îți zboară la mătănii.
Și sufletu-i pe altarul de jertfire
De a uita c-au fost năzdrăvănii.
În iarba deasă, verde și în cețuri,
Oare se ascunde un spiriduș poznaș,
Ce se tot joacă cu ale tale simțuri
Și te include ca fiind părtaș?
Doar este timpul ce trece ca vântul
Peste iarba verde și ființe, grăbit.
El cârmuiește de veacuri Pământul
Și te-nconjoară în zboru-i robit.
Ți-amintește că viața-i frumoasă
Și să trăiești fără regret în prezent.
Iar timpul în zona-i vagă și faimoasă
Din nou va fi calm, înțelegător și fluent.
Îndoială
Și azi o rază a soarelui vioaie
La fereastra odăii apare.
De parcă ar ști cât am nevoie
Să-i simpt lumina ce nu dispare.
Strălucirea razei sufletul mi-atinge,
Dând inimii imboldul vieții.
Și-ți spui din nou, cine va-nvinge
În lupta cu anii bătrâneții.
Simți în nări parfumul regăsirii,
Culoare palidă a regretului în privire,
Și te mângâi cu razele amintirii
Ce se mențin nestinse din iubire.
Dar soarele dispare între nori,
Și o umbră a tristeții te apasă.
Speranța zboară cu șirul de cocori
Și aștepți o nouă primăvară-n casă.