Adio in peron

E noapte neagră-n fața mea și lumina pâlpâie încet,

Zăpada de sub tălpi pocnește, sub ghetele gata de iarnă.

Am hotărât să stau pe loc, pe bancă și să cugetez

Despre timpul ce-a trecut și ce mereu, continuu, zboară.

Am stat și mi-a fugit un gând... poate chiar două... fără să știu,

Despre cum serile pierdeam și râsul era mult mai profund...

Despre omul ce a fost, dar care-acum e prea târziu,

Să-l mai aduc iar înapoi, când în gânduri mă scufund.

Am stat și am privit ulița, când înainte fulguia,

Din amintiri strig iar la mine, cea de-acum odinioară...

Când micuță tot strângeam, din pumnușorul înghețat,

Zăpada care tot speram să nu se topească iară.

Timpul aluneca pe lângă mine, în timp ce în trecut trăiam,

O poveste care s-a sfârșit, dar care-n fulgi poate se-așterne,

Deși era doar o speranță, căci mereu cumva știam

Că trăiesc, deși nu vreau, nostalgia mea de iarnă.

Ce-mi aducea aminte iar de tine erau frunzele-n timp de uscare,

Acestea erau ochii tăi, ce mă priveau în întuneric,

Și brațele-ți sunt frigul rece, ce predominant îl tot simt toamna,

Și mă ridică și mă lasă mult prea rapid ca un nemernic...

Îmi erai tot o muză despre care tot scriam...

Te contopeam în versuri de amor pe timp de seară...

O bleagă ce purta atâta chin fără ca nici măcar să știe,

Iubirea de cândva a ajuns să îi devină iar povară...

Urât-am să te urăsc eu toată viața...

Pentru cum m-ai transformat în noapte-n zi,

Urât-am să te port povara vieții fără milă,

Că n-ai știut sufletul curat a mi-l iubi.

Ale valurilor șoapte,

Dimineți calde de vară,

O briză veselă iar trece,

Să-ți aducă zâmbet iară.

Soare cald și luminos,

Ca pleata ta blondă de fată,

În jocul vântului tresari

Și mă iubești încă o dată.

Ale mării mari culori,

De vis împerecheat cu cerul,

S-aduni în ochii tăi perlați,

Albastrul, norii și cu gerul.

Și să-mi aduci în dar chiar astăzi,

Lumina ce mi-ai luat odată,

Când ai plecat fără să spui

Și mi-ai rupt sufletu-nc-o dată.

Câtă durere în suflet mi-a intrat din a ta vină,

Cât m-ai rănit și lacrimi demult cât am purtat...

După luni de zile ce-au trecut într-o clipită,

Eu nici până în ziua cea de azi nu te-am uitat...

Nu te-am uitat nici eu și nici regretele mele,

Cum de un timp îndelungat mă tot urai,

Așa o să simt și eu totdeauna ură pentru tine,

Câte zile o să ai sau o să-mi dai.

Cât te urăsc, atât eu te-am iubit,

Dar cum n-ai fost iubit, n-ai știut cum să primești iubire...

Ți-am tot iertat greșeli când mă rugam,

Pân-am ajuns să mă urăsc pe mine...

Glonț de toamnă, vântul este,

Să străpungă vise reci,

Ale frunzelor culoare

Ai să iei și ai să pleci..

Rană grea doar tu îmi faci,

Ce-i al meu tu furi de-ndată 

Vis de toamnă, vis cu nori

Și cu o secretă șoaptă 

Să ia vântul să ia ploaia 

Să mă spele de amor,

Stelele să mi te ia,

Pân-am să te plâng ușor..

Și-ntru luna ceas frenetic 

Dor de buzele-ți-s mura,

Ea te păzește, te-ncălzeste 

Cum o făceam întotdeauna 

Noaptea-nghite tot ce prinde,

Ți-am lăsat inima grea...

Sper ca prin ea sa ții minte

C-ai avut dragostea mea. 

Ploua cald in geamul casei,

Ploua usor in timp de vara

Si cat am dat s-aud plouând,

In dimineți si-ore de seară.

Ploua cald in geamul casei,

Ploua si-as da sa mai aud,

Printre sunete de ploaie,

Rasul tau neprevăzut.

Ploua cald in geamul casei,

Si-aseman stropii mici de ploaie,

Cu lacrimi ce-am vazut candva,

Din ochii tai curgând șiroaie.

Ploua cald in geamul casei,

Si parca vad cum se oprește,

La fel cum simt si ca iubirea,

Din partea ta iar năpădește 

Ploua cald in geamul casei,

Vreo 2 stropi poate chiar 3,

In geam zaresc momentul cand,

In brațe sus din nou ma iei.

Ploua dar parca nu mai plouă,

Si tare rau incepe-a-mi pare

In geam nu te mai vad pe tine,

Si nici zambetele rare..

Ploua, in schimb acum e soare

Insa nu si pe strada mea..

De-ai apărea-n brațe la mine,

Si cerul parc-ar lumina

Ploua,dar nu va mai ploua cu timpul,

Iar dorul nu-l mai pot opri,

Vreau doar sa vii acum si poate,

Etern in suflet sa mă ții.

Când îmi apari în gând, totul încetineşte...

Parfumul tandru al vinului tău mă învăluiește,  

Noaptea-ți sculptează chipul din stele 

Și sufletul de dor dansează printre ele. 

Și te imaginez, cu ochii tăi, cu privirea curată,

...O prezenţă invizibilă, dar atât de adevărată....

Știu, eşti doar ecoul gândurilor mele,

Ploaia dulce ce-mi dictează poemele...

Dorul de tine îmi da fiori clipă de clipă,

Ca o şoaptă constantă ce versul mi-l strigă,

Îmi îmbracă zilele gri, fără de culoare,

Şi te reînvie în nopţi cu luna spectatoare.

...ai fost minunea mea târzie...

Și azi te mai simt în a mea poezie 

Ca un vin mai bun în timp, o pură-mbrățișare

Și te scriu, să pot respira aerul absenței tale.

În serile tale cade încet tăcerea,

Ca roua peste flori de liliac,

Iar luna-și toarce lin mângâierea

Pe cerul alb, cu licăr tremurat.

Se pleacă ramuri peste apa vie,

Și vântul spune vechi povești de dor;

Prin iarba udă trece-o veșnicie,

Cu pași ușori și glas fermecător.

În ochii tăi se-adună depărtarea,

Ca-ntr-un izvor ce-ascunde-un cer senin;

Iar sufletul își caută cărarea

Spre visul care nu se stinge-n chin.

Când stelele aprind tăcute zarea,

Se-ntoarce timpul blând la început;

Din umbra nopții răsare chemarea

A tot ce-am fost și încă n-am pierdut.

De-ai ști ce cânt ascunde nemurirea

În liniștea ce curge dintre noi,

Ai înțelege că iubirea, firea,

Își poartă cerul peste amândoi.

Rămâi așa, în serile albastre,

Cu chipul prins în raza unui vis;

Căci toate drumurile lumii noastre

Se-ntorc la tine, parcă dinadins.

Iar dacă zorii vor veni odată

Să risipească farmecul târziu,

În serile tale va rămâne toată

Lumina dragostei ce încă-o știu.

De n-ai știut iubita mea

Cum ne-au străpuns săgețile lui Cupidon,

Povestea lui Amor se pare că-i asemenea lui Eros,

Și toată taina iubirii ce ne-a cuprins

Pe mine mai întâi apoi pe amândoi,

Desigur și pe tine,

Pare un vis trimis de zei să ne iubim!

E dragostea destinul unor oameni obișnuiți ca noi?

Ori noi bieți muritori înflăcărați și îmbătați de-a lui Amor licoare,

Am devenit niște mici zei

Cuprinși de o iubire așa mare?

Ce mai contează acum acestea toate,

Ce-mi par mărunte pe lângă o dragoste ce crește cât un munte,

Căci clipele frumoase de iubire

Ce-am trăit sau cele ce încă nu-s venite,

Nu se aseamănă cu mai nimic

Din cele povestite!

(23 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

O, tu haos frumos impregnează-mi-te în suflet, 

în carne

În sânge și-n oase, 

dar te rog nu-mi da pace. 

Otrăvește-mă, căci veninul aruncat de persoana potrivită

– ca tine –

este mai dulce decât mierea presată pe buzele cuiva de-o persoană nepotrivită. 

Te voi iubi mereu ,

Chiar si atunci ,când va fi greu

Chiar si atunci când vor fi nori,

Într-un ocean de sărutări, 

Te voi iubi ,

Chiar de voi suferi,

În lumea asta asa mare,

Te-astept pentru o sărutare,

Te voi iubi ,

Și atunci când, 

Nu voi mai fi ,nu voi zări,

Pe tine încet la geam sa vii mereu,mereu ,te voi iubi