Orange and Caramel Tea

Acea sonată izvorăște din dorința ta

de a explora o anumită idee muzicală.

Mă uit la "The Sky", o capodoperă

pictată cu foarfeca de Henri Matisse,

în timp ce te ascult. Acele păsări albe,

care se înalță, se aseamănă cu niște

hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită

această duminică, în zorii zilei și

în secreția de lumină a soarelui,

ce pare că vrea să se ascundă!

Câteva raze aurii țes o pânză pentru

a crea noi spirale de viață

complexe și atrăgătoare. ‘Visele care

se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.

Acest timp neobișnuit se balansează

făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.

Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate

pe un scaun similar cu cele care se găsesc

în saloanele de coafură. Dar salonul nostru

este destinat să fie un loc de întâlnire

pentru numeroși artiști.

Casa are scări în spirală care

duc până la Strada Singurătății. Duminicile

nu sunt importante pentru noi,

dar cred că ar trebui să fie,

din moment ce ele servesc

ca un memento pentru oameni.

Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru

rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.

Acea ușă, care închide camera ta secretă,

se mișcă, spulberând tăcerea.

Din când în când, eu totuși aud

notele pianului tău dispărând în aer.

Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.

Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi

curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,

prietenii nu vor să rateze momentul în care

pot să te audă cântând la pian.

Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă

cu niște hieroglife antice.

Sunetele pianului strălucesc.

Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,

atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.

În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou

din cenușa zilei de ieri.

Poezie de Marieta Maglas

Poezia este publicata in OPA.

Nu voi lăsa să treacă ziua

Fără să-ți scriu ceva de-amor,

Știind că toate-s muritoare

Și-n zbor dispar ca într-un vis..

E trist ce spun,dar asta-i lumea

Se schimbă zi de zi câte un pic,

Doar dragostea mea ce ți-o port iubito,

Nu știe a muri deloc...!

Dar eu mă-ntreb neștiind raspunsul

Mă vei iubi vreodată?

Vei putea?

Sau poate eu însumi sunt iubirea

Ce-o așteptai demult printre suspine?

Ți-o spun acum știind că tu ești totul pentru mine,

Un biet defunct ce-i încă viu...

Căci viața pleacă de la tine

Iubirea fiind în glasul tău!

Am mii de versuri pentru tine

Toate se nasc din ochii tăi..

Nu voi lăsa ziua să scape,

Nici inima să nu-ți grăiască

Ceva ce numai ea poate să spună

Chiar dacă tu nu poți acum

Să mă iubești cum eu aș vrea!

(1 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Azi ninge... când mai tare, când mai încet 

Fulgi de zăpadă pe obraz mi se aștern 

Se topesc imediat de la atâta căldură

Din suflet.... și gândul mă fură...

Mă duce într-un april de tine uitat

Când la o îmbrățișare m-ai invitat...

Aveam tâmpla lipită de pieptul tău gol

Și buzele îmi aveau parfum de Merlot.

Azi ninge... ninge cu amintirea

Când ochii îți admirau privirea

Fulgi pe obraz se topesc șiroaie 

Pentru un vin și-o ultimă îmbratișare...

Și ninge...ninge cu spor

Speranța bate într-un ecou,

Că fulgii și pe ai tăi obraji se aștern 

Și-ți amintesc că mi-ai fost drag...enorm.

Suntem doar doi copii,

Doar doi visători,

Care se iubesc până dincolo de nori.

Ai tăi ochi au devenit

Reflecția unui asfințit,

Acel maro adânc și sec,

Ce-mi mângâie inima direct pe piept.

Dacă te simți singur, nu uita,

Cândva am fost tot ce aveai.

Te-am iubit și te iubesc,

Chiar dacă îți mai greșesc.

Chiar dacă mă mai gonești,

Nu uita să mă iubești.

Să mă iubești cât vei trăii 

Căci inima mea va fi casa ta zi de zi,

Va fi mereu în pieptul tău,

Știind că n-o să mori de dor,

Știind că o vei iubi,

Chiar și când nu voi mai fi.

Știind că mereu ne vom gândi

La amintirile ce nu vor mai fi,

La promisiunile făcute zi de zi,

La inima ce nu o vei părăsi.

Cu câți băieți am vorbit, n-au contat,

Căci doar pe tine te-am adorat.

Ei nu-s nimic, doar umbre ce trec,

Tu ești lumina pe care o aștept.

Nu te voi putea uita niciodată,

Chiar dacă ne mai certăm câteodată,

Chiar dacă ne mai rănim,

Inimile nu le vom zdrobi

Căci tu-mi ești iubirea, nu doar amintiri.

Vor rămâne cum au fost la început,

Chiar dacă a fost atât de demult,

Chiar dacă au trecut trei ani,

Te iubesc exact ca-n primul an.

Îți promit cât voi trăi,

Că nu te voi mai necăji.

Te iubesc cât am să pot,

Până nu mă îmbolnăvesc de tot,

Până nu mai pot să duc de dor.

Fiindcă tu ești ca un nor,

Ca un nor ce stă cu mine,

Dar niciodată lângă mine.

Mi-aș dori să-ți stau pe umăr,

Să ne uităm amândoi la lună,

Să-i mulțumim că, până la urmă,

Ne-a adus în sfârșit împreună.

Din păcate, e doar un vis,

Care nu poate fi descris,

Un vis care nu ne înveselește,

Și doar ne îmbolnăvește.

Să îți mulțumesc și ție

Că ai fost mereu alături de mine,

Că m ai iubit cum ai putut

Căci doar in umbră te am avut.

De câte ori am plâns pe umbra ta,

De câte ori m-am rugat să te pot vedea.

Dar timpul ne ține în locuri străine,

Și tot ce-mi rămâne e dorul de tine.

Într-un colț de lume,

Într-o cameră întunecată,

Stă doar o fată

Cu inima împăcată.

Știe că te va iubi

Până când nu va mai fi.

Te rog să nu mă uiți.

Chiar dacă viața ne desparte, chiar dacă timpul trece,

Să știi că undeva, într-un colț de lume,

Există o inimă care bate doar pentru tine

Am clipit

Și tu ai rămas

Fata din trecut

Și m-am mânhnit …

Și într-o clipă am devenit

nenăscut!

Am mai clipit odată

Și ai venit

De undeva din trecut …

Dar unde eu eram cândva,

Tu mă priveai prin timp

nenăscut!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...

Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.

Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul, 
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.

E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....

Once you find a doll, a beauty doll, founded on an unstable narrative thread, a narrative thread who is hard to find, the same narrative thread who makes a lot of sundry types of dolls.

Once time staring at that doll, you saw a winking, not your winking, not the doll winking, your chaotic imagination winked at the piece of yarn, that piece of yarn...so tempting to take it in the hand. For the first time you see that missing button on the doll face.

Taking the needle in the hand, you started to search the button, the seconds transformed in moments of endless depression and fear... Unresisting, being unprepared for what's happening, you got up.

Seeing that the button who takes the place of an eye on the face of the doll was in your hand.

Putting the thread in the needle and then in the button you started sewing...

And you are happy once more time

"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""

In the quiet morning, tea steams soft and warm,
As I sit, waiting to see you, my heart takes form.
Your voice, a melody, in the silence that rings,
Each word a symphony, that my soul eagerly clings.

With patience, I linger, for your presence near,
Anticipating hugs, that erases my every fear.
In this dance of love, we sway with ivory grace,
Embracing each moment, in this timeless space.

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"

As the ink flows, her beautiful smile flowers grow,
Reminded in the monochrome colors, like history covers.

But uncharted I see the rows, how easily my heart vows,
Like Sisyphus and the boulders, the lone soul charters.

A pilgrimage to her core to take, thy beliefs to overtake.
Journey on mystery, discovering her mind gallery.

Patiently the wait I make, for her words as sweet as cake.
A cozy old bakery, alike our storytelling diery.

Our ambience of ink, a sweet old smile will link.
My view still conceal, this artwork a beautiful dual.

So let my ambition cordial, your true eyes of crystal.
The wish which I think, is our distance to shrink.

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?

Trecătoare umbre ale nopții, unde dorul se destramă,
Ești departe, un vis ce nu se mai întoarce.
A trei degete lipsă să-ți cuprind întreaga viață.

M-aș rătăcii prin labirinturi de amintiri fără voce,
Incât vocea ta un ecou ce mă sfâșie-n tăcere.
Unde trei degete, un abis între noi, ca picături spre neant.

Buna ploaiea, unde cuvintele noastre acolo se pierd,
Iți simt absența, un gol ce nu se umple in vânt.
Trei degete au lipsit să te păstrez în absurd

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Zvelți pași al nopții,
Izvoarele minții memorii,
Mormane de cuvinte fără titlu
Inimii tăcut îmbujorat a-mi fii suflu

Să-mi dai și mi-e luna ta
Al tău cor de suflet aș dori picta
Temeri fără vre-o grijă alina
Ecou de două voci a râvna

Iar, muză a inscripțiilor de hârtie,
Uită-te cum îți cer scumpă bijuterie,
Bătălii comune într-un glas să purtăm
Ere întregi în melodie să trasăm,
Să-ți prețuiesc ochii ca de lună,
Ca nici-o clipă să nu apună.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Țucă,

Ai tăi ochi gri ca ceața de dimineață,

mă fac să mă pierd în adâncuri eteree       

ochii tăi tandrețe de platină, labirint ceresc
oferă taină și blândețe nopții adânci
O hartă mi-ar trebui, ai tăi ochi să îndrăznesc ai descoperi
Dar pierdut in vise sunt, lângă copacii negri, in labirintul ceresc, prins ca de sirene.
Și ochii tăi gri de paladiu, un cer de toamnă noros, îmi aduce mulțumire, și un vis frumos, odios.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"