Elegie
Cândva am scuturat, nisip de pe picioare
S-a scurs apoi tăcut, încet, inima-n mare
Valu-a spălat trecut, la înecat în sare
Se plimbă suflet mut, stingher în așteptare
Dezbracă-te de ieri și-mbracă-te cu mine
Prinde-mi inima azi să n-o strivească mâine
Lacrima-mi ia din zbor cu rosii buze-aprinse
Topeşte-mă în brațe să mă golesc de lume
Deschide seara-n șoapte, aprinde-o-n foc de inimi
Uită de toți si toate și cautămă-n tine
Aruncă-n mine suflet, să-ți dau etern iubire
Ești peste tot și-n toate dar nu te pot cuprinde
Răsari în vis de noapte, pătrunzi până în sânge
Două cuvinte ard, se sting făr-a te-atinge
Pribege-n vânt zburate speranțe de hârtie
Împins de realitate, mă-ntorc în amintire
Soarele nu mă arde, desculț nu simt zăpada
De mai trăiesc acum tu să-mi aduci dovada
Sentința mă condamnă să te iubesc degeaba
În loc de fericire dragostea mi-e otrava
În versuri scriu poeții ce dulce e iubirea
Uitat-au oare-a spune ce-amară-i amăgirea?
Strivind cuvinte calde răsar vorbe deșarte
Tu te transformi în vis eu ma transform în șoapte
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Silvian Costin
Data postării: 1 aprilie 2022
Vizualizări: 1227
Poezii din aceiaşi categorie
Parada roșie
Cât mi-am dorit să respirăm același ton
Pe ritmuri de Cabernet Sauvignon
Și amintiri în doi să depănăm
Din vremea când fericirea îmi era... Merlot.
Cât mi-aș dori un strop de Pinot Noir
Pe buze din nou să îl mai simt
Să nu îmi fie atâta suferință în zadar
Când doar în brațe-aș vrea să te cuprind.
Cât mi-as dori ca poezia mea de dor
S-o scriu... și să-mi adie parfumul de Bordeaux
Tot ce-am trăit urât printr-o minune să se șteargă
Cândva la un pahar de vin... cu o Fetească Neagră.
Cât mi-aș dori să m-auzi când te chem
La un vin împreună... să gustăm un Malbec
Să-mi bucuri sufletul de dor îmbibat
C-o-mbrățișare în acorduri de Cabernet Franc.
Cât mi-as dori să fi păstrat, o sticlă de Barbera
S-o strâng la piept din când în când
Să îmi aline dorul de noi și vrerea
C-ai să te-ntorci cândva ...în timp...
Mi-aș fi dorit să nu te am doar în cuvinte
Și să-mi fii tu și vinul, versul cel mai plin
Mi-aș fi dorit lângă al tău braț fierbinte
Să pot șopti ce-n vers n-aș ști să pun...
Eu o sa vin
Eu o să vin, nu o să mă duc fără să nu vin,
Nu voi părăsi, nu voi pleca fără să nu mă-ntorc,
Eu o să iubesc, mai greu dar voi iubi din plin,
Balansul între noi o să mențin, dezechilibru, eu, nu o să provoc.
Eu o să încerc, nu o să mă las fără ca să nu încerc,
Nu voi urî, nu voi urî căci nu-mi stă în fire,
Eu o să înot prin viață, încet ca să nu mă înec
În cele ce mă așteaptă, să le trec printr-o privire.
Eu o să înțeleg, nu voi lăsa ca întrebări să apară,
De-or apărea, nu o să întreb, nu o voi face dacă tu nu te simți comod,
Eu o să aștept, nu o să mă grăbesc, să fiu sigură
Că inima mea cu a ta vor avea un rod.
Aștept ,o iubire imposibilă
O ! Ploaie , oprește- te odată
Simt că nu sunt eu
Inima-mie îmbătată
Așa va fi mereu?
Când ploaia va-nceta
Soarele se va ivi
Tu mă vei aștepta
Și mă vei iubi?
Lângă geam stând,așteptam ca ploaia să se-oprească
Zicându-mi , că mai e un strop și-o să mă iubească
Ploaia se opri , soarele vesel din nori aparența și-a făcut
Iar eu trist , tăcut,aflând că ea nu ma plăcut !
Era doar in mintea mea
O imaginație plăcută,
Dar ea pe altcineva iubea,
Dar de mine , altfel ea era văzută
In ochii mei eu o vedeam
Mai ceva ca o regină
Am închis ochii și-mi spuneam
De azi ești o străină
De ce îmi pare rău acum?
De ce iubirea doare?
Mai bine îmi vedeam de drum
Mai bine -i fără soare..☀️
Aubade pentru pian
Acea sonată izvorăște din dorința ta
de a explora o anumită idee muzicală.
Mă uit la "The Sky", o capodoperă
pictată cu foarfeca de Henri Matisse,
în timp ce te ascult. Acele păsări albe,
care se înalță, se aseamănă cu niște
hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită
această duminică, în zorii zilei și
în secreția de lumină a soarelui,
ce pare că vrea să se ascundă!
Câteva raze aurii țes o pânză pentru
a crea noi spirale de viață
complexe și atrăgătoare. ‘Visele care
se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.
Acest timp neobișnuit se balansează
făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.
Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate
pe un scaun similar cu cele care se găsesc
în saloanele de coafură. Dar salonul nostru
este destinat să fie un loc de întâlnire
pentru numeroși artiști.
Casa are scări în spirală care
duc până la Strada Singurătății. Duminicile
nu sunt importante pentru noi,
dar cred că ar trebui să fie,
din moment ce ele servesc
ca un memento pentru oameni.
Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru
rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.
Acea ușă, care închide camera ta secretă,
se mișcă, spulberând tăcerea.
Din când în când, eu totuși aud
notele pianului tău dispărând în aer.
Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.
Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi
curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,
prietenii nu vor să rateze momentul în care
pot să te audă cântând la pian.
Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă
cu niște hieroglife antice.
Sunetele pianului strălucesc.
Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,
atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.
În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou
din cenușa zilei de ieri.
Poezie de Marieta Maglas
Poezia este publicata in OPA.
Fără titlu.....
Ai nevoie de o singură scânteie
S-aprinzi focul ce de mult sa stins
E nevoie de-o singură femeie
Ca să ai din nou sufletul încins
Încălzește-mi inima de gheață
Și doar al tău voi fi, promit
Îți ofer și propria-mi viață
Dacă mă faci să mă simt iubit.
Oferă-mi tot ce poți
Și eu îți ofer tot ce simt
Petreci cu mine nopți
Și-ți promit c-am să te alint
Sărutul
Iubita mea fugit-ai cu sărutul,
Era povestea primului sărut
N-ai vrut să-l dai cu ușurință,
L-ai luat cu tine lăsându-mă în ceață
Dar mi-a rămas în minte și acuma,
Și ochii,nasul dar și gura ta.
Îmi amintesc tristețea toată,
Dar și speranța unui mic sărut
Mi-l promiseseși ,adu-ți aminte,
Sau poate e în închipuirea mea..
Iubito te-așteptam de-o viață
Imaginează-ți ce-am simțit în clipele acelea,
Văzându-ti trist plecarea cea grăbită,
Dar ai lăsat în urma-ți doar parfumul
Și o sclipire din umbra ta.
(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Parada roșie
Cât mi-am dorit să respirăm același ton
Pe ritmuri de Cabernet Sauvignon
Și amintiri în doi să depănăm
Din vremea când fericirea îmi era... Merlot.
Cât mi-aș dori un strop de Pinot Noir
Pe buze din nou să îl mai simt
Să nu îmi fie atâta suferință în zadar
Când doar în brațe-aș vrea să te cuprind.
Cât mi-as dori ca poezia mea de dor
S-o scriu... și să-mi adie parfumul de Bordeaux
Tot ce-am trăit urât printr-o minune să se șteargă
Cândva la un pahar de vin... cu o Fetească Neagră.
Cât mi-aș dori să m-auzi când te chem
La un vin împreună... să gustăm un Malbec
Să-mi bucuri sufletul de dor îmbibat
C-o-mbrățișare în acorduri de Cabernet Franc.
Cât mi-as dori să fi păstrat, o sticlă de Barbera
S-o strâng la piept din când în când
Să îmi aline dorul de noi și vrerea
C-ai să te-ntorci cândva ...în timp...
Mi-aș fi dorit să nu te am doar în cuvinte
Și să-mi fii tu și vinul, versul cel mai plin
Mi-aș fi dorit lângă al tău braț fierbinte
Să pot șopti ce-n vers n-aș ști să pun...
Eu o sa vin
Eu o să vin, nu o să mă duc fără să nu vin,
Nu voi părăsi, nu voi pleca fără să nu mă-ntorc,
Eu o să iubesc, mai greu dar voi iubi din plin,
Balansul între noi o să mențin, dezechilibru, eu, nu o să provoc.
Eu o să încerc, nu o să mă las fără ca să nu încerc,
Nu voi urî, nu voi urî căci nu-mi stă în fire,
Eu o să înot prin viață, încet ca să nu mă înec
În cele ce mă așteaptă, să le trec printr-o privire.
Eu o să înțeleg, nu voi lăsa ca întrebări să apară,
De-or apărea, nu o să întreb, nu o voi face dacă tu nu te simți comod,
Eu o să aștept, nu o să mă grăbesc, să fiu sigură
Că inima mea cu a ta vor avea un rod.
Aștept ,o iubire imposibilă
O ! Ploaie , oprește- te odată
Simt că nu sunt eu
Inima-mie îmbătată
Așa va fi mereu?
Când ploaia va-nceta
Soarele se va ivi
Tu mă vei aștepta
Și mă vei iubi?
Lângă geam stând,așteptam ca ploaia să se-oprească
Zicându-mi , că mai e un strop și-o să mă iubească
Ploaia se opri , soarele vesel din nori aparența și-a făcut
Iar eu trist , tăcut,aflând că ea nu ma plăcut !
Era doar in mintea mea
O imaginație plăcută,
Dar ea pe altcineva iubea,
Dar de mine , altfel ea era văzută
In ochii mei eu o vedeam
Mai ceva ca o regină
Am închis ochii și-mi spuneam
De azi ești o străină
De ce îmi pare rău acum?
De ce iubirea doare?
Mai bine îmi vedeam de drum
Mai bine -i fără soare..☀️
Aubade pentru pian
Acea sonată izvorăște din dorința ta
de a explora o anumită idee muzicală.
Mă uit la "The Sky", o capodoperă
pictată cu foarfeca de Henri Matisse,
în timp ce te ascult. Acele păsări albe,
care se înalță, se aseamănă cu niște
hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită
această duminică, în zorii zilei și
în secreția de lumină a soarelui,
ce pare că vrea să se ascundă!
Câteva raze aurii țes o pânză pentru
a crea noi spirale de viață
complexe și atrăgătoare. ‘Visele care
se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.
Acest timp neobișnuit se balansează
făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.
Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate
pe un scaun similar cu cele care se găsesc
în saloanele de coafură. Dar salonul nostru
este destinat să fie un loc de întâlnire
pentru numeroși artiști.
Casa are scări în spirală care
duc până la Strada Singurătății. Duminicile
nu sunt importante pentru noi,
dar cred că ar trebui să fie,
din moment ce ele servesc
ca un memento pentru oameni.
Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru
rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.
Acea ușă, care închide camera ta secretă,
se mișcă, spulberând tăcerea.
Din când în când, eu totuși aud
notele pianului tău dispărând în aer.
Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.
Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi
curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,
prietenii nu vor să rateze momentul în care
pot să te audă cântând la pian.
Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă
cu niște hieroglife antice.
Sunetele pianului strălucesc.
Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,
atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.
În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou
din cenușa zilei de ieri.
Poezie de Marieta Maglas
Poezia este publicata in OPA.
Fără titlu.....
Ai nevoie de o singură scânteie
S-aprinzi focul ce de mult sa stins
E nevoie de-o singură femeie
Ca să ai din nou sufletul încins
Încălzește-mi inima de gheață
Și doar al tău voi fi, promit
Îți ofer și propria-mi viață
Dacă mă faci să mă simt iubit.
Oferă-mi tot ce poți
Și eu îți ofer tot ce simt
Petreci cu mine nopți
Și-ți promit c-am să te alint
Sărutul
Iubita mea fugit-ai cu sărutul,
Era povestea primului sărut
N-ai vrut să-l dai cu ușurință,
L-ai luat cu tine lăsându-mă în ceață
Dar mi-a rămas în minte și acuma,
Și ochii,nasul dar și gura ta.
Îmi amintesc tristețea toată,
Dar și speranța unui mic sărut
Mi-l promiseseși ,adu-ți aminte,
Sau poate e în închipuirea mea..
Iubito te-așteptam de-o viață
Imaginează-ți ce-am simțit în clipele acelea,
Văzându-ti trist plecarea cea grăbită,
Dar ai lăsat în urma-ți doar parfumul
Și o sclipire din umbra ta.
(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Alte poezii ale autorului
În lună
Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună
Priviri de triste rătăciri curgând plecate
De-atâta singur se gândesc că-s împreună
Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte
În gol privește răsucindu-se-n cunună
Nu-i bagă-n seamă lepădându-se de șoapte
Se-nvârte-n orb, ea trebuind să se supună
Legii atracției, universal, și noi și toate
Par să se-asemene umblând până s-apună
Tăcuți amnezici căutând minuni abstracte
Dar ea-i demult și va rămâne-n veci imună
Pe când lunatecii au geniile plecate
Prin conteplare stau pierduți într-o minciună
Nici Dumnezeu de oameni nu poate să-i scape
E legea lor, cu nepăsare să-i răpună
Din egoism nu-i va trezi la realitate
Așa e lumea chibzuită să se-opună
Grăbit aruncă biete suflete damnate
Abandonați se vor sfârși căzuți în lună
Din ghiara gândului mai scapă cine poate
Plutim incert călăuziți de-a vieții strună
Nu știm când inima gonind va cere fapte
De se întâmplă să cădem privind în lună
Suntem pierduți fără de ‚om’ și ‚bunătate’
De-aș putea
Te privesc și gânduri vin mii
În ochi arzi dar nu vrei să știi
De-aș putea cumva să mă mint
Nici iubire nici dor să nu simt
‘Te iubesc’ nu mai mișcă nimic
L-am trimis din suflet plutind
N-ai răspuns, l-ai înfipt în nisip
De-aș putea absentând, să-l desprind
Stau în pat să aștept dulcele somn
Zboară gândul, nu pot să adorm
Cine crezi că-i prin vise din nou
Mă trezesc, iar mă chinui s-adorm
Noaptea-i lungă și grea fără șoapte
Ziua-i goală, pustie, mă arde
Seacă sufletul, țipă, se zbate
Ace-n inim-abia de mai bate
De-aș putea să-ți aduc soare-n zori
Conversând s-alung stropii din nori
Deschizând dimineața cu flori
S-aduc zâmbet și zile-n culori
De-aș putea să fiu fir de nisip
Talpa să ți-o sărut când m-atingi
De-ai fi doar un vis trecător
N-ar mai arde în inimă dor
De-ai putea să mă lași să te-alint
De-aș putea umbra ta să devin
Să m-ascunzi între aripi plutind
De-aș putea-n mâna ta să mă sting
Ce mai e viu
Ce mai e viu când omul umblă-n haină moartă
Contează toți dar nu le pasă de-altă soartă
Din aparențe se hrănesc cu mare artă
Salvează lumea comentând-o pe la poartă
Ați mai văzut oameni uciși mergând pe stradă?
N-o să ghiciți căci au doar inima bolnavă
Zâmbetul curs, mersul desculț, privirea oarbă
Să-i deranjați, poate vorbind mai pierd otravă
Pare că-s vii oamenii toți ce vă-nconjoară
Dar nu veți ști de poartă-n inimă povară
Au fost lăsați cărând o dragoste amară
Din nepăsare-ori din orgoliu dați afară
Veți întâlni ființe vii fără de viață
Trăiesc pierduți, în loc de suflet poartă gheață
Nu-i întrebați ce s-a-ntâmplat, poate vă-nvață
Doar o iubire-adevărată-i mai dezgheță
De nu v-atinge ajutați omul ce-o poartă
De nu vă trebuie să nu-l lăsați să ardă
De-ar fi la voi și ați simți că vă dobară
Să vă gândiți ce-ar ajuta să nu vă doară
Sper să aflați cât e de vie o iubire
N-o alungați căci poate alta nu mai vine
De-o aruncați, veți omorâ ființă vie
În astă lume doar iubirea mai e vie
Iertați, îmi pare rău
Vă rog să mă iertați că m-a atins iubirea
Eu n-am solicitat, m-a ocupat subit
Un sentiment ciudat, mi-ascude fericirea
Poatea-ncurcat adresa, e oarbă și-a greșit
O rog frumos să plece dar nu vrea să m-asculte
La doi trebui’ s-ajungă, la unu-i accident
Nici nu mă bagă-n seamă, doar sufletul răspunde:
“Contează ce simt eu, tu poți să fi absent”
Iertați, îmi pare rău, iubirea-i o greșală
Invenție ciudată, gândită prea puțin
Se-aseamănă mai mult cu-o nesfârșită boală
Nu știu de unde vine, e ca un corp străin
Îmi răscolește gândul, prin vise doar mă minte
Nu vrea să negocieze, nu-i pare rău de chin
Mă stoarce, mă îndoaie, sălbatic arde-n mine
Încerc să-i dau uitare, stă-n suflet ca un spin
Și-atunci ridic privirea, ridic și-o întrebare
Iubito nu vrei oare să faci cu mine-un schimb?
La tine vrea iubirea, la mine-n suflet doare
S-o ierți la tine-n brațe să-mi dai cu tine timp
Joc periculos
Să ne jucăm cu sufletul puțin
Îi dăm să bea speranța visului otravă
Apoi zâmbind să ne jucăm cu un destin
Lăsând o inimă zbătându-se bolnavă
Să ne jucăm cu strălucirile privind
Te-au săgetat creând o lume ireală
Orbit de stele cauți drumul bântuind
Ars de lumină te consumi ca o țigară
Să ne jucăm cu vorbe mute azvârlind
Un text formal într-o retorică banală
Cuvinte reci în propoziții chinuind
Ajunge gândul nerostit în călimară
Să ne jucăm cu amăgirile felin
Cuprinsă-n gheare jucăria e-n capcană
Deschise rănile întreabă de vaccin
Pare că dragostea e cea mai crudă boală
Să ne jucăm cu timpul vieții risipind
Orele arse de tristețe se destramă
Umbrite zilele cedează asfințind
Scurtează drumul spre victoria finală
Să ne jucăm cu amintirile glumind
Să facem haz despre o dragoste amară
Lâsând să piară o ființă rătăcind
Periculos jocul de-a inima orfană
Întind mâna
Întind mâna, e liniște
Adun întuneric în palmă
Alunecând în pori mă condamnă
Strigând lumina ard
Răspunde luna aprinsă
Căutând soare întind mâna
Îngheață printre stele în beznă
Mă retrag să ascult tăcerea
Șoptește visul cu raze
Undeva e totuși lumină
Întind mâna degeaba și cad
Mă primește un nor să mă ploaie
Dacă-i soare ajung curcubeu
Mă trezesc înotând prin noroaie
Întind mâna să nu mă mai scurg
Nu e nimeni și-mi rămâne să plâng
Fremătând de durere mă scutur
Rămân eu risipit în adânc
Unde sunt încep să mă caut
Încet întind mâna, e liniște
În lună
Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună
Priviri de triste rătăciri curgând plecate
De-atâta singur se gândesc că-s împreună
Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte
În gol privește răsucindu-se-n cunună
Nu-i bagă-n seamă lepădându-se de șoapte
Se-nvârte-n orb, ea trebuind să se supună
Legii atracției, universal, și noi și toate
Par să se-asemene umblând până s-apună
Tăcuți amnezici căutând minuni abstracte
Dar ea-i demult și va rămâne-n veci imună
Pe când lunatecii au geniile plecate
Prin conteplare stau pierduți într-o minciună
Nici Dumnezeu de oameni nu poate să-i scape
E legea lor, cu nepăsare să-i răpună
Din egoism nu-i va trezi la realitate
Așa e lumea chibzuită să se-opună
Grăbit aruncă biete suflete damnate
Abandonați se vor sfârși căzuți în lună
Din ghiara gândului mai scapă cine poate
Plutim incert călăuziți de-a vieții strună
Nu știm când inima gonind va cere fapte
De se întâmplă să cădem privind în lună
Suntem pierduți fără de ‚om’ și ‚bunătate’
De-aș putea
Te privesc și gânduri vin mii
În ochi arzi dar nu vrei să știi
De-aș putea cumva să mă mint
Nici iubire nici dor să nu simt
‘Te iubesc’ nu mai mișcă nimic
L-am trimis din suflet plutind
N-ai răspuns, l-ai înfipt în nisip
De-aș putea absentând, să-l desprind
Stau în pat să aștept dulcele somn
Zboară gândul, nu pot să adorm
Cine crezi că-i prin vise din nou
Mă trezesc, iar mă chinui s-adorm
Noaptea-i lungă și grea fără șoapte
Ziua-i goală, pustie, mă arde
Seacă sufletul, țipă, se zbate
Ace-n inim-abia de mai bate
De-aș putea să-ți aduc soare-n zori
Conversând s-alung stropii din nori
Deschizând dimineața cu flori
S-aduc zâmbet și zile-n culori
De-aș putea să fiu fir de nisip
Talpa să ți-o sărut când m-atingi
De-ai fi doar un vis trecător
N-ar mai arde în inimă dor
De-ai putea să mă lași să te-alint
De-aș putea umbra ta să devin
Să m-ascunzi între aripi plutind
De-aș putea-n mâna ta să mă sting
Ce mai e viu
Ce mai e viu când omul umblă-n haină moartă
Contează toți dar nu le pasă de-altă soartă
Din aparențe se hrănesc cu mare artă
Salvează lumea comentând-o pe la poartă
Ați mai văzut oameni uciși mergând pe stradă?
N-o să ghiciți căci au doar inima bolnavă
Zâmbetul curs, mersul desculț, privirea oarbă
Să-i deranjați, poate vorbind mai pierd otravă
Pare că-s vii oamenii toți ce vă-nconjoară
Dar nu veți ști de poartă-n inimă povară
Au fost lăsați cărând o dragoste amară
Din nepăsare-ori din orgoliu dați afară
Veți întâlni ființe vii fără de viață
Trăiesc pierduți, în loc de suflet poartă gheață
Nu-i întrebați ce s-a-ntâmplat, poate vă-nvață
Doar o iubire-adevărată-i mai dezgheță
De nu v-atinge ajutați omul ce-o poartă
De nu vă trebuie să nu-l lăsați să ardă
De-ar fi la voi și ați simți că vă dobară
Să vă gândiți ce-ar ajuta să nu vă doară
Sper să aflați cât e de vie o iubire
N-o alungați căci poate alta nu mai vine
De-o aruncați, veți omorâ ființă vie
În astă lume doar iubirea mai e vie
Iertați, îmi pare rău
Vă rog să mă iertați că m-a atins iubirea
Eu n-am solicitat, m-a ocupat subit
Un sentiment ciudat, mi-ascude fericirea
Poatea-ncurcat adresa, e oarbă și-a greșit
O rog frumos să plece dar nu vrea să m-asculte
La doi trebui’ s-ajungă, la unu-i accident
Nici nu mă bagă-n seamă, doar sufletul răspunde:
“Contează ce simt eu, tu poți să fi absent”
Iertați, îmi pare rău, iubirea-i o greșală
Invenție ciudată, gândită prea puțin
Se-aseamănă mai mult cu-o nesfârșită boală
Nu știu de unde vine, e ca un corp străin
Îmi răscolește gândul, prin vise doar mă minte
Nu vrea să negocieze, nu-i pare rău de chin
Mă stoarce, mă îndoaie, sălbatic arde-n mine
Încerc să-i dau uitare, stă-n suflet ca un spin
Și-atunci ridic privirea, ridic și-o întrebare
Iubito nu vrei oare să faci cu mine-un schimb?
La tine vrea iubirea, la mine-n suflet doare
S-o ierți la tine-n brațe să-mi dai cu tine timp
Joc periculos
Să ne jucăm cu sufletul puțin
Îi dăm să bea speranța visului otravă
Apoi zâmbind să ne jucăm cu un destin
Lăsând o inimă zbătându-se bolnavă
Să ne jucăm cu strălucirile privind
Te-au săgetat creând o lume ireală
Orbit de stele cauți drumul bântuind
Ars de lumină te consumi ca o țigară
Să ne jucăm cu vorbe mute azvârlind
Un text formal într-o retorică banală
Cuvinte reci în propoziții chinuind
Ajunge gândul nerostit în călimară
Să ne jucăm cu amăgirile felin
Cuprinsă-n gheare jucăria e-n capcană
Deschise rănile întreabă de vaccin
Pare că dragostea e cea mai crudă boală
Să ne jucăm cu timpul vieții risipind
Orele arse de tristețe se destramă
Umbrite zilele cedează asfințind
Scurtează drumul spre victoria finală
Să ne jucăm cu amintirile glumind
Să facem haz despre o dragoste amară
Lâsând să piară o ființă rătăcind
Periculos jocul de-a inima orfană
Întind mâna
Întind mâna, e liniște
Adun întuneric în palmă
Alunecând în pori mă condamnă
Strigând lumina ard
Răspunde luna aprinsă
Căutând soare întind mâna
Îngheață printre stele în beznă
Mă retrag să ascult tăcerea
Șoptește visul cu raze
Undeva e totuși lumină
Întind mâna degeaba și cad
Mă primește un nor să mă ploaie
Dacă-i soare ajung curcubeu
Mă trezesc înotând prin noroaie
Întind mâna să nu mă mai scurg
Nu e nimeni și-mi rămâne să plâng
Fremătând de durere mă scutur
Rămân eu risipit în adânc
Unde sunt încep să mă caut
Încet întind mâna, e liniște