De-aș putea

Multe vorbe și multe întrebări

Am o mie de gânduri și o mie de stări

Toate duc la un singur om, doar unul

Ce ma făcut sa umblu ca nebunul

In fiecare seara in fiecare zi

Dacă-i sti si tu sigur ai înnebuni

O vreau cât mai aproape

Sa o văd și săi vorbesc in șoapte

Aș dori eu intr-o seara

Să văd această domnișoară

Să o privesc necontenit

Domnișoară m-am îndrăgostit

De al tău suflet, de a ta gândire

De al tău glas și a ta privire

Ochii tăi frumoși ca luna

Asemeni tie nu mai e niciuna

Spune-mi iubita mea
Cum ai vrea să mă usuce,
ani lumină 
de vuiete și ploi?
Cum ai vrea să mă spele,
deșerturile
stăpâne pe-al meu trup?
Iubit-o, tu doar spune-mi cum
și ia-mă și mă udă
și-apoi,
ia-mă-n al tău sân,
iubit-o...

cu picioarele trecutul usa imi deschide
si eu de el, se pare, ca ma tem demult.
daca-as fuma, acuma o tigara as aprinde.
farima-te. eu ma intorc. eu nu ma uit.

sub epiderma e Antarctida straina,
iar soarele ce ne-ncalzea de mult e stins.
nu-mi spune, ca din nou eu sint de vina.
cu radacini adinci in mine tu te-ai prins.

peste o saptamina imi planific evadarea,
nu pot sa-ti mai ascult nici o minciuna.
tu spui, ca n-o sa plec, ca nu-s de loc in stare,
dar eu te las, plec pentru totdeauna.

sub epiteliu pescarusi de mare zboara,
farima stratul de-amintiri ca gheata gros.
eu plec, chiar daca despatirea nu-i usoara,
eu plec, chiar daca-i foarte dureros.

dar sufletul alunga aceste stoluri.
sint obsedata de ceva ce nu-i al meu.
mi-e greu sa umplu cu ceva tristele goluri,
dar sa te dau cuiva este cu mult mai greu.

din nou cu radacini groase in mine cresti
si asta nu este deloc un semn de bine.
stiu sigur, poeziile mereu mi le citesti,
dar fa-te ca nu-s scrise pentru tine.

Tot așteptăm să treacă dragostea nebună

Dacă nu trece o ascundem în minciună

E boală grea și-i răspândită ca o ciumă

Se-aşează-n inimă şi suflet ea stăpână

Să așteptăm până-i vaccin să ne salveze

Cu o uitare cât un cer să ne trateze

Să așteptăm pân-om fi iarăși frunză verde

Mireasma pletelor de flori să ne-mbuneze

Cutreierând fără de țintă prin pustie

Am răsărit toamna târziu pe-o creangă vie

Ploaie și vânt m-au scuturat pe o hârtie

Deși am tot nu am nimic fără de tine

De ce lăsăm s-aștepte inimile calde

Când știm că toate așteptarile n-au roade

Nu mai pricep această lume cum se-mparte

Între iubire și iertare cine arde?

A mai rămas de aştepatat doar timpul rece

Nepăsători privind absurdul cum petrece

Asiguraţi că aşteptând totul va trece

Vom aștepta suflet cu dragoste să plece

Usor sa trec, sa razam capul,
Incet sa plec, ca vine altul!
Am doar o zcuza tu zeci le ai
Sa fiu eu calm, asa-mi ziceai.

Desart privesc, dar nu de tot,
Sunt eu la rind, doar eu astept.
Sa fiu acum, dar poate miine?
Sa nu ma las, va fi si bine!

Si timpul zboara, tot mai rar,
Minute, clipe, ca zile-mi par.
Repet in glas, te vad in somn,
Acelasi vis in monoton.

Zaresc ciudat, imi zgirii ochii
De tine vreau ca sa m-apropii
Pasesc grabit - doar inainte
Acelasi vis - tulbur la minte.

Cind nori-apar, ragaz doresc
Un inceput imi construiesc.
Tu nu stiai ce simt si eu!
Acelasi vis, un curcubeu.

Aș fi vrut ca altă dată

Să te întâlnesc pe drum,

Să treci iar timid cu fală

Iar eu să privesc visând.

Mai greu era să descifrez atunci,

Când mintea se rătăcea printre-atătea cuvinte

Dădeam din suflet tot ce aveam mai bun

Dar ce se reflecta era un jalnic ecou mut. 

Am reprimat de ani niște momente

Ce mândria mi-a preschimbat-o-n fum

Și am construit din acel zid de sentimente 

Un castel cu realități de jur împrejur. 

Vin azi și menestrei să schimbe jocul

Au mai trecut și vicleni negustori

Dar în trufia lui de-un negru sumbru

Așteaptă vara să-l scoată din nori.