Priveghi

Călcând nisipul mișcător se-ascunde timpul

Șoptește valul povestind strălucitor

Plutind departe am uitat unde-i pământul

Vâslește sufletul mințit amăgitor

Privind o stea speranța caută prezentul

În așteptare se topește viitor

Zburând incert gândul descalecă pământul

Orbit de patimă lipsesc rătăcitor

Mă cuceresc troiene-abrupte de albastru

Lumina umblă prin abisul visător

Îngheață urmele impar călcând sihastru

Fuge pământul de sub tălpi amețitor

Strivit de umbră curge-n lacrimă trecutul

Prin amintire hoinăresc otrăvitor

Biată ființă ce întunecă pământul

Interpretând propria viață spectator

Din început crește-ncolțit deja sfârșitul

Mă sapă razele furtunilor de dor

Nu mai ating cu rădăcinile pâmăntul

Uscate zilele rănesc îngrozitor

Preocupat vorbesc tăcerile anoste

Șoptesc prin gânduri zumzăind asurzitor

Precum o cohortă de țânțari flămânzi

Cautând venele stiloului să extragă litere

Cuvintele rămase curg tăcut

Se-așează cuminți pe albul anost

Vorbesc albastru întâlnind eternul

Coperțile sting lumina să le adoarmă

Cuvintele așteaptă mână să deschidă,

Cerșind gură să iasă, urechi să audă,

Ochi să vadă, gând să trezească

Liniștea umblă prin beznă

Tăcerea vorbește anost

Buzele se usucă lipite

Urechile surzesc ascultând liniștea

Ochii se sting nevăzuți

Așteptarea dispare

Timpul curge anost

Vorbește doar tăcerea

Când fericire e îi mulțumim lui Dumnezeu

Când e durere Îl rugăm s-aducă bine

Ultimă șansă cați în ceruri când e greu

Căzând rănit pare că nu ascultă nimeni

Ești răzvrătit, ar spune mulți, un fariseu

Ar fi mai bine să citiți atent prin carte

Să fii mai bun, să fii onest poate fi greu

Țineți prieteni și familie  aproape

Hazardul reavăn e stăpân, și e ateu

Tu ești speranța de mai bine pentru mâine

Puțin noroc și cutezanță nu-i clișeu

Mâinile tale sunt puterile divine

Speranțe, iluzii, dorințe, concluzii

Asta e viața

Un echilibru dezechilibrat pe alocuri

Un incert continuu întrerupt brusc

De, asta e viața

Citește ‘’Pax magna’’

Poate-nțelegi cine ești

O balanță între bun și rău

Între urât și frumos

Între-nțelept și prost

Oricum ești o stație nicăieri

Un început deja sfârșit

Doar o cărare

Trenul merge împins de etern

Nu aștepta în gară

Ești locomotivă sau vagon?

Un tren sau o gară?

Cum ești?

Schimbă macazul spre tine

Însoțește-te cu-aceeași directie

Ascultă-ți instinctul și mergi

Nu aștepta nimic

Mersul trenului îl decizi tu

Excentric, hazardul cărmaci zâmbește malițios

Unde mergeți vă rog?

Cobor la prima’.... e departe?

Sper să fie căt mai departe.

Nu știu, vedem.

Poate-i aici după colț,

poate două trei străzi mai încolo.

Râse coleric și continuă

Sunteți nou pe-aici.

Defapt toți sunt așa

de nicăieri apar și nicăieri dispar.

Hai, urcă și vâslește!

oricum asta e,

ce-o fi o fi, înapoi nu există.

Poate ai noroc de vreme bună.

A fi pare să fie doar o stare

Cum ești sau ce după cortină stă ascuns

Nu reprezintă existență-n atestare

Cu adjectiv în completare ai răspuns

Poți fii lumină strălucind în admirare

Prin viață drumul deslușind pân’ la apus

Întemnițând un răsărit lipsindu-i soare

Nu e nici umbră lăsând sufletul răpus

A fi o stea pare să-nsemne o valoare

Dar strălucești în ochii celui ce-ai sedus

Lăsând privirile greșind în așteptare

Se-aprinde lacrima-ntrebând fără răspuns

A fi iubit poate aduce încântare

Ești un perfect inegalabil juxtapus

Vorbind tăcerile se-adună-ndepărtare

Jucându-ți inima gonind bătăi în plus

Oare mai ești sau ce anume în uitare

Trăiești incert când amintirea te-a supus

Deși ești viu nu mai exiști lipsind culoare

Cărând absența un ‚a fi’ e presupus

Mi-ai spus: „Sper că nu ești supărată pe mine...”

Și fraza ta mi-a intrat în carne,

ca o săgeată înmuiată în tăcere.

Nu, nu sunt supărată —

eu ard.

Țin în mine o rană fără margini,

care nu urlă, dar pulsează.

E ca și cum aș fi într-o pădure

unde copacii plâng cu frunze de fier,

unde ecoul meu se întoarce

făr' să mă mai recunoască.

Doare.

Nu simplu —

ci până la os,

acolo unde cuvintele îngheață pe buze

și aerul devine spin.

Îmi tremură gândul,

îmi crapă vocea,

și-n piept îmi moare aerul

ca un fluture prins sub piele....

A.Turcanu

Când briza incertitudinii îmi mângâie fruntea

Când simt că drumul l-am rătăcit 

Privesc către cer și chiar zarea 

Suav îmi dezvăluie calea. 

Când tonurile de gri mă năpădesc 

Când parcă somnul nu-l găsesc

Valul dulceag mă învăluie

Și o speranță nouă îmi dăruie.

Când distanța mi se pare infinită

Când timpul e dușmanul meu tăcut

Îmi amintesc cum un vis s-a născut 

Dintr-un surâs și o privire discretă.

Când nu îndrăzneam să cer o șansă 

Când visul îmi părea interzis 

M-ai luat pe sus ca o avalanșă 

Și fericirea din nou m-a cuprins.

E greu, la viață săă te gîndesti,
Răsfoind trecutul și-l privești.
Și simți cum piere inima încet,
Trăgîndu-ți-o la fund ca un magnet.

Trecutul poate fi, chiar dur !
Privindu-ți evenimentul tulbur,
Și-ți pare rău că, ai pierdut ceva
Un moment frumos din viața ta.

Și simți atracția în acel trecut,
De parcă, de dragoste erai băut"
Gîndul incet, zboară spre prezent,
Dar inima iubește acel moment.

Nu știi pe care timp să-l alegi,
Fiindcă unul, îți cere să-l dezlegi,
Ambelele îți oferă dragoste multă
Dar numai una te adoră și ascultă.

Deci nu mai fi, cu inima sucită
Trecutul nu-i nimic, nu fi rătăcită.
Doar prezentul acum contează
Deoarece trecutul ăla te studiază.

Prezentul (ea) te adoră și iubește,
Și numai buzele ei te mulțumește,
Și acum inimă, nu mai fi necăjita!
Pentru că, prezentul e cea iubită.

Întreab-o dacă trupul ei

E refugiu sau câmp de luptă.

Dacă pielea-i o hartă ce arde sub priviri

Sau o pagină goală când n-o citește nimeni.

Întreab-o cui i-a spus „te iubesc”

Și n-a primit răspuns,

Ce cicatrici a învățat

Să le poarte ca bijuterii.

Întreab-o ce o face să tremure

Când nu e frig,

Și de ce zâmbește

Când cade în gol cu ochii închiși.

Întreab-o ce vise i s-au frânt

Când au numit-o prea mult,

Prea tăcută, prea vie,

Prea femeie pentru o lume.

Iar dacă, după toate umbrele,

Îți oferă un zâmbet tăcut,

Fii scânteia ce o luminează,

Să o atingi doar cu sufletul, mut.

Eşti doar o poezie

Ce sublim sună

Ochii tăi m-au durut,m-au transpus

uitasem de acel dor nebun după tine,

Magia,mâinilor tale ce stiu curbele obrazului meu fin şi cald,

Era totul perfect lăsându-mi amprentă

Pe buzele mele ce ţi-ai găsit meleaguri.

Ne stim pe de rost,nu mai suntem ce am fost.

Trist sună,darr poţi ajunge la mine chit că e pe timp de furtună.

Mă poartă pașii către tine

Să mă desfăt cu briza ta

Nu știi dar ești un pic de bine

Peste toată trăirea mea.

Când susurul din valuri îți ascult

Mă pierd de tot ce eu eram

Mă faci pe mine doar să simt

Îmi dai ceva ce parcă așteptam.

Ești calmă dar și agitată

Îmi dai o liniște nebună

Mă fascinezi ,te simt vibrantă

Tăcerea mea poate să spună.

Primești pe soare să picteze

Un răsărit și un apus

Portrete vii să înrămeze

Pe clipa timpului ursuz.

Să te privesc o veșnicie

Aș putea fi doar fericit

Știu că e greu așa să fie

Mă bucur însă că te simt.

Ajuți uitarea mea să fie

Un mic crâmpei ,dară real

Și conștiința mea să știe

Că te iubesc nu în zadar.

Mă cheamă pescăruși spre tine

Mereu prin ei te voi găsi

Dar să păstrezi doar pentru mine

Un răsărit pentru o zi.