Priveghi

Știi, 

de-ai fi lângă mine-acum,

Te-aș ține strâns de mână,

Al meu să fii!

Să nu mai pleci,

Măcar...o săptămână.

Aș construi pentru-amândoi,

O lume fermecată,

Cu luna, soarele și noi

Și cu "A fost odată..."

Te-aș desena-ntr-un colț de suflet

Și te-aș păstra o veșnicie,

De n-ai fi Tu, 

te-aș inventa

Și viața s-ar schimba-n magie.

Oare tanjesc asa mult după iubirea încât sa nu am somn?

De ce ma supar când nu răspunzi la telefon?

Cred în iubire chiar dacă-n ea m am rătăcit 

Aștept sa mi vina bucuria, sa rad la nesfârșit 

Tânjesc după o alinare 

O iubire ce-mi poate deschide ochii 

Dar nu sunt deloc tare

Asa ca ma las în voia sortii

Aștept, dar pare ca-i departe 

Destinul e scris într o carte 

Și de ar fi sa mor fără-o pagina sa citesc

As vrea măcar în ochii tai sa ma rătăcesc 

Sa găsesc cărarea spre inima ta 

Sa bat ușor, și sa ma lași sa intru-n ea

Dar se pare ca aceasta casa mai e locuita 

De o fata ce-ti lasa privirea umbrita 

E închisa intr-o camera frumoasa 

Amenajata chiar de mana voastră 

Însă de la atâta amar și suspin 

Casa s a cutremurat puțin 

As putea s-o reconstruiesc 

Dar trebuie sa ma lasi sa întru 

Pe ea în camera sa n-o găsesc 

Ar distruge ce am muncit eu înăuntru

Ți distrus munca ta de ani 

Ai cladit-o cu manuta ta 

Și n-a fost investiție în bani 

Ai Invest doar cu iubirea 

Lasă ma sa îți arat cum arata fericirea 

As vrea sa ți vad zâmbind privirea 

Și sa razi cu mine mai mult decât cu ea 

Sa te fac sa zâmbești cum ea trebuia

Dar ți e greu sa crezi ca nu te iubeste 

Inima ta doar pe ea o dorește 

Și-o ți strâns în palmele tale 

De frica sa nu-ți lase o rana mare 

Iar eu sunt doar o frimitura lăsată pe masa

Ea e pâinea ce costa la baza 

Dar naiva cred ca te voi avea 

Dar știu ca asta-i doar în mintea mea

Sunt doar un pansament ce-apasă pe rana

Dar ea a avut cuțitul de te-a injugiat 

Te comporți de parca-as fi vreo fana

Dar nu e vina mea pentru ce s a întâmplat 

Încă n ai realizat, 

ești asa perfect încât mă doare 

Căci oricât as încerca 

Nu vezi în mine nici umpic din ce ea are.

Mi-ar fi plăcut să te-ntâlnesc

Când eram tânăr, să-ţi vorbesc,

Cât te iubesc de mult să-ţi spun,

Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.

Să ne plimbăm îndrăgostiţi

Pe sub salcâmii înfloriţi,

Să ne-mbătăm cu al lor parfum,

Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.

Şi albe flori în păr să-ţi prind,

În al meu braţ să te cuprind,

Să te sărut ca un nebun,

Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.

Mereu să fiu al tău iubit

Şi tu a mea pân' la sfârşit,

O viaţă-n doi pe acelaşi drum,

Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.

Poate nici azi nu e târziu,

Să te-ntâlnesc prin Cişmigiu

Sau poate totul e doar fum,

Cum a fost şi atunci...şi acum.

Neînfricat m-aș duce în luptă

Deși viața-i așa scurtă...

Acolo-n câmp îmi văd dușmanul

Și știu de ce-s chemat să lupt.

Dar cum să lupt cu putregaiul

Cu nedreptatea cum să lupt?

O ceată de huligani 

Au destabilizat o țară.

A terminat un popor

O, sărman popor român ...

Cu cine ne luprăm acum?

Soartă grea și mult venin.

E feerie peste tot sub soare

Iar vremea, e una minunată,

Ce te îndeamnă la plimbare

La braț cu o frumoasă fată

Copacii sunt încărcați de flori

Ce răspândesc miros amețitor,

De sus s-aud triluri de păsări

Ce-n cor se-ntrec pe limba lor

M-așez pe bancă lângă soție

Și capu-mi pun pe al ei umăr,

Nu mai sunt tânăr ca altădat'

Și-n gând ușor anii mi-i număr

Pleoapa îmi cade peste ochi

Și-adorm căzând în poala ei,

Nu mă trezește, fredonează

Un cânt cântat de noi pe-alei

Nu știu dacă visez sau aiurez

Că văd in fața ochilor cărarea,

Pe care ne plimbam în Copou

Și unde i-am furat sărutarea

Simt cum peste noi cad flori

Din teii înfloriți în luna Mai,

Și, cum cineva ușor mă urcă

Într-o caleașcă trasă de cai

Mirat întreb unde ne ducem

Și-mi face semn ca să aștept,

Mă uit atent, dar nu vorbesc

Și-n liniște nedumerit accept

Văd cum trăsura se oprește

Și-n fața noastra-i primăria,

Cobor încet și-ncep să înțeleg

Că soți vom deveni, eu și Maria

Tresar și mă trezesc din somn

Și văd că-s așezat în poala ei,

Capu-mi ridic și lung privesc

Cum trec studenții pe sub tei

Întreb cât am dormit de mult

Și îmi răspunde cinci minute,

Îi povestesc tot ce am visat

Râde și-mi dă sărut pe frunte

Ne ridicăm și banca părăsim

Pentru a merge înspre casă,

Pasul grăbim să nu întârziem

C-avem copiii, invitați la masă

De azi nu te mai iubesc.

Sau te iubesc mai mult?

Oricum, voi încerca s-ascund!

Voi rupe poza ta

Apoi, la sigur o voi lipi,

Nu voi putea fără ea trăi.

Voi şterge melodia noastră.

Pe urmă toată ziua o voi cânta,

Sunt sigură c-aşa se v-antâmpla.

Eram gata să plec.

Dar, iată că mă întorc înapoi,

Nu pot uita iubirea dintre noi.

Înșiruiri de fraze lungi, povești de viață

Sau explicații cu subiect lipsind prefață

Cuvinte multe fără sens ajunse-n față

Cele ce au ceva de spus pierind în ceață

Rostim cuvintele fierbinți când dorul doare

Sau le-nghițim știind răspunsurile goale

Răsar tăcerile cuminți spre întristare

Sufletul strigă către sfinți cerând iertare

Nu mai vorbim despre nimic, speranța moare

Rămân ascunse printr-e vise  la păstrare

 Se sting arzând precum o stea câzută-n mare

N-au mai plecat căci ar pieri făr-ascultare

Se-adună scrise rănduri triste nerostite

Noian de litere-nvelite zac pitite

Fără lumină-ntre coperțile umbrite

Pe raftul vieții praful timpului le-nghite

Cuvinte strânse între pagini neumblate

Strigă răpuse: „Te Iubesc’’ strivite-n carte

Primind răspuns la întrebări neântrebate

S-ajungă lacrimă cuvinte nestemate

Suntem doar praf sub talpa timpului etern

Un mic detaliu în mișcare printre veacuri

Ne-am inventat un cronometru efemer

Uitând că inima de om nu-i ceas cu arcuri

De-are să doară suflet trist atins de dor

Nu te-aștepta să fii cumva băgat în seamă

Te-aruncă-n gol fără să simtă remușcări

De-ai fi pisică sau delfin te-ajută-n grabă

În alb și negru mărginindu-ne culori

Înlocuim iubirea caldă cu o rană

Lăsând s-ajungă biete inimi cerșetori

Frizăm ridicolul montând dragostea-n ramă

Să o privim contemplativ într-un muzeu

Reprezentare conformistă despre dramă

Să nu ne-atingă ne rugăm la Dumnezeu

Pierduți de inimă-necăm inima-n cramă

Oamenii toți sunt egoiști gândind la ei

Chiar și iubirea-i egoistă, nu te-ntreabă

Cu o tăcere închizând-o-ntre dureri

Pierduți de inimă vorbim într-o silabă

În echilibru învățăm cum să trăim

Goliți de suflet aruncăm dragostea oarbă

Iubirea sună-n poezii cuvânt sublim

Pierduți de inimă trăim fără dovadă

O zi, ca orice zi, e gri sau poate-albastră

Depinde cum privim, în noi sau pe fereastră

Degeaba-i cer senin când dragostea apasă

Tristețile cernind pe inimi flori de gheață

Și-așa mai trece-o zi gândindu-mă la tine

Zburând către pustii se stinge fără tine

Și vine-o altă zi cu-același  dor de tine

Plecând se vor grăbi spre visele divine

Copacii arămii cu toamn-aruncă-n mine

Culorile târzii se-amestecă prin mine

Topite-n nuanțe gri un nor adună-n mine

Nu știu de-or mai veni, cândva, zile senine

De ai putea simți iubirea pentru tine

O clipă te-ai opri gândindu-te la mine

Poate-ți vei aminti că te iubesc pe tine

Și nu mă vei goni pe-un colț de amintire

La tine nu mai sunt, tăcerea ne desparte

Cu mine nu mai pot, durerea mă împarte

Jumate nu mai sunt, jumate nu se poate

Întreg cu tine sunt, să-mi fi tu jumătate

Sinceritatea câteodată-i pedepsită

Când a minți, paradoxal, e mai cinstit

Prin omisiune să o taci introvertită

Decât să spui ceea ce simți nepotrivit

Să te prefaci că nu-nțelegi cu eleganță

Răspunzi mințind la întrebări ce-au stingherit

Urmezi cutumele zâmbind cu nonșalanță

În lumea bună a minți e potrivit

Vorbind sarcastic poți să cazi în aroganță

Măsoară-ți tonul să nu sune ascuțit

Rostește sincere minciuni fără substanță

Pune-ntrebări să nu rămâi descoperit

Ai grijă mare la expresie și nuanță

Cuvântul taie mai ceva ca un cuțit

Mințind excentric lumea-ți caută distanță

Fii sincer doar cât să nu pari un ipocrit

E complicat să înțelegi cumplita farsă

Sinceritatea absolută e un mit

Un a minți e absolvit de circumstanță

Mințind frumos poate să fie mai cinstit

Întind mâna, e liniște

Adun întuneric în palmă

Alunecând în pori mă condamnă

Strigând lumina ard

Răspunde luna aprinsă

Căutând soare întind mâna

Îngheață printre stele în beznă

Mă retrag să ascult tăcerea

Șoptește visul cu raze

Undeva e totuși  lumină

Întind mâna degeaba și cad

Mă primește un nor să mă ploaie

Dacă-i soare ajung curcubeu

Mă trezesc înotând prin noroaie

Întind mâna să nu mă mai scurg

Nu e nimeni și-mi rămâne să plâng

Fremătând de durere  mă scutur

Rămân eu risipit în adânc

Unde sunt încep să mă caut

Încet întind mâna, e liniște

Și-are să curgă timpul veșted strâns în noi

Golit de roate bate ceasul doar din arcuri

Se zbate-o inimă uitată prin noroi

S-o-ndepărtăm echilibrat călcând cu tancuri

Și-are să curgă timpul fără vre-un motiv

Pe drum de praf a zăbovit o amintire

Bucăți de vise, răsturnate cad pe zi

Se-adună iar în asfințit, s-aștepte noapte

Și-are să curgă timpul florilor de măr

Lăsând în urmă anotipurile-albastre

Se-ntinde lungă o petală albă-n păr

Rămân desculț lipsit de aripa speranței

Și-are să curgă timpul până la nimic

Strivind cu noapte poarta cerului senină

Plângând uitate doruri  strigă să deschid

Din nepăsare-au să rămână încuiate

Și-are să fugă timpul soarelui pe lună

Și-are să ardă o iubire cale lungă

Și-are să curgă timpul inimi-n țărână

Secat de suflet trupul umblă ca o umbră