Tristețea rătăcitelor iubiri

În privirea ta m-am pierdut,

Încă din prima zi în care te-am cunoscut.

Mi-ai zâmbit, mi-ai vorbit,

Şi atunci inima de tine s-a îndrăgostit.

Nu mă așteptam ca tu să fii,

Cel care mi va umple inima de bucurii.

Dar m-am pierdut în ochii tai senini,

Şi datorită lor, al meu am vrut să fii.

Mă iei de mâna, timpul se opreste în loc,

Îmi zâmbești și inima îmi ia foc,

Te iau de mâna, îți șoptesc încet,

Trecem împreună peste orice moment.

Şi dacă drumul e mai greu,

Mă vei avea pe mine mereu.

Împreună, orice luptă va fi ușoară,

Iubirea noastră, promit ca n-o să doară.

Te-am visat părinte drag;

Ìntinerit, cu zâmbet larg

Mä chemai din tocul ușii 

Sä-ti urmez docilä pașii. 

Pe cäräri necunoscute, 

Sub privirile tăcute

Mărșăluiam fără popas 

În cadența unui ceas.

La răscrucea unui drum

Te -ai mistuit în fum

Și mă cuprinse spaima,

Și plânsetul de -a valma 

Prin pâcla răsfirată

Făceai eforturi,tată 

Să răzbați nevătămat, 

Curajos,ca un soldat. 

M -ai înșfăcat de braț,

Îmboldit de al tău nesaț 

De a renaște printre noi

Din Lumea de Apoi 

M -am trezit înlăcrimată

Și-mi cer iertare, tată 

Pt dorința mea deșartă 

Sorților să nu despartă...

Sensibilă, ori poate o boală rară este, vânarea fericirii din instinct și din vorbe.

De multe ori ascunsă în carapacea grea câteodată sunt ca bomba grea cu un ceas.

O voce care-n vis șoptea mereu ceva sau poate doar speranța de a aștepta.

Multe nopți ascunse într-un ghețar uitat asemeni unui înger cu sufletul-înghețat

Speranța timpurie încă mai așteaptă să scrie un capitol de fericiri uitate.

Ca-ntr-un roman cu coperți prăfuitemă uit în rama vieții devreme jupuită.

Înțelegând distanta de a ști, de a nu ierta vocea răgușită printre pereți striga:

-Mi-e dor de  o iubire cum nu a fost cândva din mii de gânduri scrise eu doar atât vreau!

 Vocea  răsună în ghețarul rece și învechit deși îmbătrânit ca un copil sufletul asculta.

Frica și teama au început sa strige: -Oprește-te, nu sparge ghețarul inimii iubirii stinse!

Cu corpul îmbătrânit și sufletul rebel cu mii și mii de șoapte șterse, speranțe și așteptări

Spiritul rămâne deși nu ne amintim că viața frumoasă, e divină și de iubire.

După aceste vorbe ghețarul tăcut și obosit chiar și în răceala nopții părea de neclintit

Înlăcrimat, învins de vocea îngerului nocturn lacrimile eterne păreau a nu se mai opri

Asta-i povestea sufletului bătrân de neclintit.

Odată cu florile de cireș,

A înflorit și inima mea.

Si știu că n-am dat greș,

Când te-am primit cu crini în ea.

Odată cu oaspeții de vară,

Ai zburat și tu spre mine.

Într-o aripă aducându-mi primăvară,

În alta,un univers de fericire.

Odată cu primele ploi calde,

Ai stropit în mine acel izvor însecat.

Transformat într-un ocean de sentimente profunde,

Care în ciuda soarelui,niciodată nu va deveni uscat.

Odată cu prima rază de soare,

M-ai încălzit cu a ta privire.

Viselor mele le-ai dăruit culoare,

Si un univers de fericire.

Odată cu iarba verde și ușoară,

A învezit un colț din al meu suflet.

Si odată cu această primăvară,

Spre fericire am primit un nou bilet.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Och om du inte fanns

Och om du inte fanns,

berätta varför jag skulle existera.

Att hänga runt i en värld utan dig,

utan hopp och utan ånger.

Och om du inte fanns,

Jag skulle försöka uppfinna kärleken

som en målare som ser under fingrarna

Född dagens färger,

Och vem tror inte.

Och om du inte fanns,

berätta för mig för vem jag skulle finnas.

Bandbredder sover i mina armar

som jag aldrig skulle älska.

Och om du inte fanns,

Jag skulle bara vara en punkt till

i denna värld som kommer och går,

Jag skulle känna mig vilsen.

Jag skulle behöva dig.

Och om du inte fanns,

berätta för mig hur jag skulle existera.

Jag kunde låtsas vara jag,

men jag skulle inte vara sant.

Och om du inte fanns,

Jag tror att jag skulle ha hittat det,

livets hemlighet, varför

helt enkelt för att skapa dig,

och att titta på dig.

Och om du inte fanns

berätta varför jag skulle existera

Att hänga i en värld utan dig

utan hopp och utan ånger

Och om du inte fanns,

Jag skulle försöka uppfinna kärleken

som en målare som ser under fingrarna

Född dagens färger,

Och vem tror inte.

Întroienit sub pasul tău mă afund,

Și cad ninsori necontenit peste mine,

Sălbatic mușc din sânu-ți  rotund,

Ca iarna în brațe subit să-mi leșine.

Profund înghețat înspre tine eu strig,

Însă ninge fatal ca-ntr-un basm necitit,

Și mă simt părăsit, și întruna mi-e frig,

Și de ce te-am iubit, și de ce n-am murit?

Am nevoie de soare, de puțină căldură,

De incendii de dor dinspre inima ta,

Dar ninge încontinuu cu veșnica ură,

Și gerul e crunt, și nu-l pot suporta.

Frumoasele veri sunt departe și reci,

Ghețari fierbinți încă târâi în cârcă,

Mi-e gura uscată și ochii mi-s seci,

Și gâfâi întruna precum o năpârcă.

Am visat muribunzi și apoi despărțiri,

Și roșii ninsori ce-ți cădeau de pe buză,

Iar eu alergam peste ghețuri subțiri,

Și iarna părea nefiresc că se-amuză.

Sub zăpezi mă vei ști undeva îngropat,

Fiindcă din sufletul tău zilnic tot ninge,

Și-am să sap sub nămeți al uitării regat,

Unde focul din piept mi-l voi stinge.

Oare de ce e-atât de liniște pe buze

De ce-s uscate toate vorbele de-amor

Oare de ce cuvântul umblă să se scuze

Oare de ce tăcerea caută sonor

Oare de ce sunt amintirile ursuze

De ce privirile sunt umede de dor

Oare de ce lacrima nu învie frunze

E toamnă-n suflet îmbrăcată incolor

Oare de ce răsar luminile difuze

De ce ard stelele plutind amăgitor

Oare de ce visează nopțile confuze

În grabă zilele gonesc ucigător

Oare de ce tristețea vrea să mă recuze

De ce trecutul pune umbră-n viitor

Oare de ce prezentul n-are călăuze

Se pierde urma rătăcind întâmplător

Oare de ce iubirea pare să se-amuze

De ce lovește clevetind umilitor

Oare de ce simte nevoia să refuze

Zâmbind mi-aruncă existența în decor

Când mă privești o floare-n inimă-mi sădești

Rostind mi-e dor cu aripi calde mă topești

Și-un „te iubesc” plutind să-ți bată la ferești

S-atingă sufletu-n adânc, să îmi zâmbești

În palme-ți pun inima mea să o-nvelești

Cu o iubire ca-n povești să o-ncălzești

Cuvinte calde și un suflet să primești

Mă trec fiori când îmi șoptești la ce gândești

Zâmbind se-aprind în ochi tăi lumini de stele

Buzele-ating sorbind cu sete dulcea-ți miere

Aripi se-ntind plutind spre calde emisfere

Mâinile-nchid două ființe între ele

Inimi gonind împing nebun sângele-n vene

Curge fugind nestăvilit unflând artere

Dezlănțuind năvalnic foc arzând sub piele

Aleargă mâinile flămând strivind bariere

Tremură ceru-n asfințit, noaptea se cerne

Scutură bezna-n răsărit, lumini să cheme

Când mă trezesc e patul gol, doar două perne

Visul s-a stins, tot ce-ampletit în noapte piere

Trecu o vreme oarbă de când nu văd privire

De-atunci e timpul rece, să-l încălzesc cu vin

Rămase două palme și-o inimă pe ele

Ținute de un suflet întemnițat în chin

Ascunde cu blândețe durerile amare

Prin zilele-norate aprinde soare viu

Îmbracă o tristețe cu straele-nflorate

Atinge-mă cu mâna de dor să nu mai știu

Caietul sângerează din rănile-nsemnate

Stiloul mă refuză să zgârie anonim

Pe paginile vieții iertându-le cu șoapte

Să desenezi destinul, în doi să-mbătrânim

Deschide o scrioare lipsită de cerneală

Pictează două inimi și-un zâmbet de senin

Deasupra scrie gânduri, cu buzele semnează

Va ști să mă găsească, trimite-o și-am să vin

Am încercat citind prin cărți s-arunc iubirea

Și-am reținut că de-i respinsă, e stricată

Iar despre suflet e cuvânt, dar nu există

Simțirea-i tulbure, să fie condamnată

Iubind corect printr-o formulă, matematic

Echilibrat să studiezi întâi valența

Dacă e liber electronul singuratic

De-i ocupat, nu e chimie, n-ai licența

Apoi e clar, să studiem și ADN-ul

El are X, ea are Y, nu se poate

Să calculăm pân’ la absurd strigând coleric

Drobul de sare o să cadă, ce ne facem?

Mă-ntreabă sufletul formulele iubirii

Ce să-i explic, că se aplică matematic?

Nici nu așteaptă să-i răspund și iute spune

Nu sunt robot, dacă te doare stoarce lacrimi

Oare e bine să lăsam oameni să plângă?

Poate fi simțul calculat prin matematici?

Oare iubirea te întrebă când să vină?

Să îi uităm pe-ndrăgostiții  singuratici

O lume tristă ce privește prea departe

Superficial aruncă ochiul gol prin tine

Mai bine fuge și te lasă-n gări uitate

Să te descurci singur cu sufletul din tine

Nu poate dragostea să fie calculată

Te arde inima dar nu renunți la suflet

Singuri iubind o să vărsăm sincere lacrimi

N-am reușit nepăsători roboți s-ajungem

Se-așează brumă peste frunza arămie

Copacii freamătă privind creanga pustie

Florile-și lasă pe pământ sămânța vie

Distinsa toamnă încheind a sa domnie

Haiducul vânt pornește-n goană vijelie

Cireada  norilor mânând-o spre câmpie

Acoperind cerul cu haină plumburie

Domnița iarnă conducând ceremonie

Pârâu-ngheță acceptând criogenie

Se furișează pe sub sticla sidefie

Macină piatra dovedind supremație

Susură lin interpretând o melodie

Din cer pornește alb spectacol de magie

Fulgii de nea dansând balet cu fantezie

Plutind incert coboară pături să devie

Se-așează glugă pe pământuri argintie

Prin văi și dealuri se adună colonie

Sosesc copii alergănd cu veselie

Bulgării zboră anunțând o bătălie

Coboară săniile gonind cu vitejie

Culoarea tace ascultând monotonie

Dar se întoarce fluturând la geam zglobie

Crăciunul coace o dorință-ntr-o cutie

Preface visele în mare bucurie

Se-adună-n călimară dor nătâng

Îl scurg adăpostindu-l pe o foaie

Arunc pagina scrisă fremătând

E plin de ghemotoace în odaie

 Se umple călimara suspinând

Primește a tristeților șuvoaie

Ard litere mușcate din cuvânt

E liniște aprinsă în odaie

Mă seacă timpul veșnic numărând

Secundele uzate se înmoaie

Trecutu-n călimară adunând

Stau singur vizitându-mă-n odaie

Apusul prin fereastră cade strâmb

A umbrelor tulpină se-ncovoaie

Lumina-n călimară înecând

Se-afundă întunericu-n odaie

M-așteaptă patul rece tremurând

Să depăn amintirile pietroaie

Am visu-n călimară așteptând

Sihastru doarme somnul în odaie