De dor

Am trait o vara ce mi-a schimbat perspectiva

Ceva ce m-a facut sa simt

Niciodata nu am crezut ca dupa 

O sa ma simt asa de trist

Am vazut-o și e fericita

Cine sunt eu sa judec si sa zic

Dar de ce doare si gandul

Daca nu a fost sa fie?

În gara mică din orașul Dorohoi

Unde trenul oprește tot mai rar,

O mamă tinerică își așteaptă fiul

Plecat să-nvețe carte peste hotar. 

Din depărtare se-aude șuierat

Și-apare o locomotivă-n zare,

Moment când tânără mămică

Simte că i se schimbă a ei stare. 

Și cum să fie liniștită, fără emoții

Când nu și-a văzut odorul de un an,

Doar telefonul i-a zis ce se întâmplă

Cu-al ei copil, acum tânăr american. 

În fața ei oprește trenu'accelerat 

Și ușile încep ușor să se deschidă,

Pe scări coboară băiatul ei frumos

Ținând de mână o frumoasa divă. 

Îi sare-n gât pentr-o îmbrățișare

Și derutată se uită înspre fată,

Când drăgălaș flăcăul ei ii spune

E nora ta ce numele îmi poartă. 

Un pas ușor dă înapoi să înțeleagă

Ce-o însemnând vorba-i rostită,

Când el cu multă siguranță-i zice

Fata din fața ta cu mine-i logodită. 

Cu greu își trage răsuflarea grea

Și pe necunoscută o îmbrățișează, 

Un zâmbet le aruncă cu îndoială

Și-n gând se-ntreabă..ce urmează. 

Peronul se golește și trenul pleacă

În timp ce ei se-ndreaptă spre taxi,

Care cum știți tot timpul este ocupat

Asa că-s nevoiți să ia un maxi-taxi. 

Pe drum doar vocea lor se-aude

Vorbind o altă limbă, decât româna,

În timp ce mama-și pune întrebări

Cum s-a-ntâmplat să-i ceară mâna. 

Acasă-n ușă sunt așteptați de tata

Fără a fi surprins de ce-i s-arată,

Pentru că el știa de multă vreme

Că fiul lui este îndrăgostit de fată. 

Abia acum și mama înțelege..clar

Că ei cu toții i-au pregătit surpriza,

Un cor de râsete vin înspre mamă

Și-aude de la noră..call me..Luiza!

Și dacă am fi avut alt drum , în toamna anului nebun ,

N-am pierde doar iubirea , am pierde ani de căutare

Ce am întîmpina noi oare , în drumul fără de scăpare ?

Am căuta în lumea toată ,să simțim ce n-a fost vreodată

Emoții , gînduri , sentimente , ce am fi oare fără ele ?

De nu le-am găsi în cale , doar piei și niște suflete goale.

Să o luam pe alt drum , să cotim în derivă

Să nu ne-ntîlnim nicicum , ce vară toridă…

Tu te-ai uitat in ochii mei

Deci stii cu siguranta ce-ascund ei,

Cat oft ca nu te am , macar o clipa

Caci fiecare zi ce trece e-o ripisa…

Tu  te-ai uitat in ochii mei si -ai stat

Si -am inteles atunci ce-mi este dat,

Sa te tanjesc desi nu pot sa fac nimic,

Sa te visez, sa te sarut, sa te ating…

Tu te ai uitat in ochii mei si ai zis cu ei

Ca intr un vis, ca vrei

Si -am inteles ,

dar ce folos cand timpul strica?

Ma -ntreb de ce asa mereu

Cad mult, fara sa vreau , in fluturi

Ce snoaba inima sa am

Sau doar o fi pt a scrie randuri?

Doar nopțile cu vraja lor

Mă potolesc când ard de dor

Te caut dragul meu mereu

Prin toți ce-mi ies în cale.

Adesea în loc m-am oprit

Mi se părea că undeva 

Eu  te-am zărit.

Ai prins din zbor

Tu vajnic răpitor,

O pasăre rănita, lovită de furtună,

Cu aripile frânte

Ce-și caută refugiul

In cuibul de lumină.

Și-ai reușit atât de bine

Să mă înalți pe culmile iubirii

Pentru ca imediat apoi să mă arunci

În negura uitării.

M-ai învârtit în ritm frenetic

Prin viață printre oameni

Și flori albe cu parfum de dor,

Ca într-un carusel amețitor.

Și pentru-o clipă ai făcut

Din visul meu o viață,

Din viața mea un vis.

Dar vezi tu? 

Încet, luminile s-au stins,

Eu am rămas să mă învârt amețitor

Prin viață, printre oameni

Și flori  cu parfum de dor,

Până când caruselul s-a oprit.

Am întâlnit o dimineață

Pășea strălucitor acoperind stele

Privindu-mă cu raze m-a luminat

Floarea albastră și-a deschis petale

Însetată căutând strop de soare

Dimineață ploua roșu tăcut

Curgeau norii pictând curcubeu

Se arcuia poarta culorilor departe

Alergând să deschid am căzut

Doar umbra s-a mai ridicat

Dimineață a fost demult

Ziua pleacă fugind înserată

Luna plutește zâmbind palid

Noaptea întunecă tot mai aprins

Vopsește orb aruncând beznă

Dimineața luminează departe

Oprit în visare doarme timpul

Speranțele șoptesc amăgitor

Povestesc răsărit efemer

Cufundat înăutru aștept

Dimineața mă stinge-n uitare

Aștept răsărit

În colțul ferestrei doarme luna

Se învelește cu norii

Urma luminii dispare stinsă

Adorm și eu căzând în visare

Și dintr-odată e lumină

Soarele e sus, undeva

Privesc iarba vălurind în adierea văntului

E totuși liniște, ciudată liniște

Din spate răsare umbră

Mă atinge o mână

Deja știu, e Ea

 Simt sângele alergând

Roșul devine foc

Întorc privirea  și brusc liniștea se rupe

Am întârziat pițin, se aude

Nu contează, răspund, ești aici deci e bine

Mă abțin să întreb unde suntem și cum am ajuns

Mai important e momentul, prezența

Hai să mergem

O iau de mână și zâmbesc

Totul se stinge

Deschid ochii

În colțul ferestrei arde soare

Patul doarme rece

Palmele-s goale

Închid ochii și încerc să mă-ntorc

Acolo în vis

Acolo unde e Ea

Dar acolo înseamnă că nu e aici

Nu e acum, nu e.....

Și-atunci încep să curgă rănile

Fierbinte îngheață visarea

Mai mult decât pe mine Te Iubesc

Mai mult decât oricine Te Iubesc

Mai mult decât pe tine nu doresc

Mai mult decât fărâme să primesc

Mai mult decât o lume Te Iubesc

Mai mult decât se-aude Te Iubesc

Mai mult nu poate spune ‘Te Iubesc’

Îl simt cum mă supune ‘Te Iubesc’

Eu Te Iubesc mai mult de-o sare în bucate

Mai mult soare, de pământ sau line ape

Mai mult de aur, de argint sau nestemate

Mai mult de-un simplu ‘Te Iubesc’ nici că se poate

Eu Te Iubesc mai mult de azi, mai mult de mâine

Mai mult de tot ce viețuiește-n astă lume

Prezența ta strălucitoare mă supune

Ajung să fiu un fel de tu în expansiune

Eu Te Iubesc mai mult de-un vers, mai mult de șoapte

Mai mult de strâmbe jurăminte aromate

Scriu ‘Te Iubesc’ de-mi umple paginile toate

Spun ‘Te Iubesc dar nu m-auzi căci ești departe

Eu Te Iubesc rostind cuvinte-adevărate

Le-ai înecat în lacrimi sute înodate

Lumina stinsă ascunzându-mi realitate

Rămas în beznă-mi umblă zilele blazate

Nici tu pe tine nu iubești cât eu pe tine

Te am în suflet și în tot ce arde-n mine

Eu aș putea să te privesc pân’ la orbire

Chiar Te Iubesc și-ți spun că nu mă pot abține

Mai mult de cauți nu găsești decât în carte

Doar în povești iubirea nu are păcate

Primind  minciuni ce par a fi adevărate

Te-oi mulțumi c-un te iubesc ieșit din coate

Te voi iubi pân-or cădea frunzele toate

Când vor seca urmele tălpilor voalate

Umblând doar sufletele-n zbor înstrăinate

Un ‘Te Iubesc’ va asfinți lipsit de fapte

Planeta arde cârmuită de nebuni

S-au înmulțit stăpânii orbi cu minți bolnave

Dorind putere sunt mânați de afecțiuni

Ridică sabia pornind acțiuni macabre

Pe lângă stup colcăie viermii oportuni

Caută mierea dovedind pasiuni hulpave

Mânjind vătafii paraziți cu posesiuni

Se prind în hora infracțiunilor mârșave

Ființe goale părăsite de rațiuni

Animă gloata hidratând-o cu palavre

Lipsiți de scrupule apasă slăbiciuni

Vor să ajungă dregători călcând cadavre

Spectacol rânced plin de sânge și minciuni

Prezintă-n scenă mizerabile gunoaie

Jucând murdar cu otrăvite promisiuni

Poftesc s-ajungem niște sclavi târând noroaie

Amestecând zile fierbinți cu flori de gheață

Zboară petalele ucise-n roșu-aprins

Din curcubeu s-a răsturnat culoarea arsă

Pornind o iarnă de-un albastru necuprins

Seduce oarbă strălucirea pe retină

Distanța crește alergând spre interzis

Cortina zidurilor mute mă deprimă

Curge albastru deformânduse încins

Sălbatic dorul înflorește în grâdină

Inima bate agitânduse desprins

Ies amintirile-ascuțite pe tulpină

Înțeapă sufletul târându-l în abis

Țesând tăcerile mă-mbracă în ruină

Sinceritatea dezbrăcându-mă surprins

Alimentând zilele false cu rutină

Se-neacă nopțile în freamătul nestins

Cobor în nori să-mi caut stropii de lumină

Vântul durerilor mă-mpinge spre cuprins

Rămân prefață pe o pagină străină

Visele zboară contemplând un paradis

La ușă bate viitorul în surdină

Prezentul fuge declarându-se învins

Trecutul plânge refuzând să îi deschidă

Timpul albastru chinuindu-se respins

Speranțe, iluzii, dorințe, concluzii

Asta e viața

Un echilibru dezechilibrat pe alocuri

Un incert continuu întrerupt brusc

De, asta e viața

Citește ‘’Pax magna’’

Poate-nțelegi cine ești

O balanță între bun și rău

Între urât și frumos

Între-nțelept și prost

Oricum ești o stație nicăieri

Un început deja sfârșit

Doar o cărare

Trenul merge împins de etern

Nu aștepta în gară

Ești locomotivă sau vagon?

Un tren sau o gară?

Cum ești?

Schimbă macazul spre tine

Însoțește-te cu-aceeași directie

Ascultă-ți instinctul și mergi

Nu aștepta nimic

Mersul trenului îl decizi tu