De dor
Trecu o vreme oarbă de când nu văd privire
De-atunci e timpul rece, să-l încălzesc cu vin
Rămase două palme și-o inimă pe ele
Ținute de un suflet întemnițat în chin
Ascunde cu blândețe durerile amare
Prin zilele-norate aprinde soare viu
Îmbracă o tristețe cu straele-nflorate
Atinge-mă cu mâna de dor să nu mai știu
Caietul sângerează din rănile-nsemnate
Stiloul mă refuză să zgârie anonim
Pe paginile vieții iertându-le cu șoapte
Să desenezi destinul, în doi să-mbătrânim
Deschide o scrioare lipsită de cerneală
Pictează două inimi și-un zâmbet de senin
Deasupra scrie gânduri, cu buzele semnează
Va ști să mă găsească, trimite-o și-am să vin
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Silvian Costin
Дата публикации: 3 мая 2022
Просмотры: 1173
Стихи из этой категории
Surpriză..pe peron!
În gara mică din orașul Dorohoi
Unde trenul oprește tot mai rar,
O mamă tinerică își așteaptă fiul
Plecat să-nvețe carte peste hotar.
Din depărtare se-aude șuierat
Și-apare o locomotivă-n zare,
Moment când tânără mămică
Simte că i se schimbă a ei stare.
Și cum să fie liniștită, fără emoții
Când nu și-a văzut odorul de un an,
Doar telefonul i-a zis ce se întâmplă
Cu-al ei copil, acum tânăr american.
În fața ei oprește trenu'accelerat
Și ușile încep ușor să se deschidă,
Pe scări coboară băiatul ei frumos
Ținând de mână o frumoasa divă.
Îi sare-n gât pentr-o îmbrățișare
Și derutată se uită înspre fată,
Când drăgălaș flăcăul ei ii spune
E nora ta ce numele îmi poartă.
Un pas ușor dă înapoi să înțeleagă
Ce-o însemnând vorba-i rostită,
Când el cu multă siguranță-i zice
Fata din fața ta cu mine-i logodită.
Cu greu își trage răsuflarea grea
Și pe necunoscută o îmbrățișează,
Un zâmbet le aruncă cu îndoială
Și-n gând se-ntreabă..ce urmează.
Peronul se golește și trenul pleacă
În timp ce ei se-ndreaptă spre taxi,
Care cum știți tot timpul este ocupat
Asa că-s nevoiți să ia un maxi-taxi.
Pe drum doar vocea lor se-aude
Vorbind o altă limbă, decât româna,
În timp ce mama-și pune întrebări
Cum s-a-ntâmplat să-i ceară mâna.
Acasă-n ușă sunt așteptați de tata
Fără a fi surprins de ce-i s-arată,
Pentru că el știa de multă vreme
Că fiul lui este îndrăgostit de fată.
Abia acum și mama înțelege..clar
Că ei cu toții i-au pregătit surpriza,
Un cor de râsete vin înspre mamă
Și-aude de la noră..call me..Luiza!
Și daca...
Și dacă am fi avut alt drum , în toamna anului nebun ,
N-am pierde doar iubirea , am pierde ani de căutare
Ce am întîmpina noi oare , în drumul fără de scăpare ?
Am căuta în lumea toată ,să simțim ce n-a fost vreodată
Emoții , gînduri , sentimente , ce am fi oare fără ele ?
De nu le-am găsi în cale , doar piei și niște suflete goale.
Să o luam pe alt drum , să cotim în derivă
Să nu ne-ntîlnim nicicum , ce vară toridă…
Tu te-ai uitat in ochii mei
Tu te-ai uitat in ochii mei
Deci stii cu siguranta ce-ascund ei,
Cat oft ca nu te am , macar o clipa
Caci fiecare zi ce trece e-o ripisa…
Tu te-ai uitat in ochii mei si -ai stat
Si -am inteles atunci ce-mi este dat,
Sa te tanjesc desi nu pot sa fac nimic,
Sa te visez, sa te sarut, sa te ating…
Tu te ai uitat in ochii mei si ai zis cu ei
Ca intr un vis, ca vrei
Si -am inteles ,
dar ce folos cand timpul strica?
Ma -ntreb de ce asa mereu
Cad mult, fara sa vreau , in fluturi
Ce snoaba inima sa am
Sau doar o fi pt a scrie randuri?
NOAPTE CU VISE
Doar nopțile cu vraja lor
Mă potolesc când ard de dor
Te caut dragul meu mereu
Prin toți ce-mi ies în cale.
Adesea în loc m-am oprit
Mi se părea că undeva
Eu te-am zărit.
Parfum de dor
Ai prins din zbor
Tu vajnic răpitor,
O pasăre rănita, lovită de furtună,
Cu aripile frânte
Ce-și caută refugiul
In cuibul de lumină.
Și-ai reușit atât de bine
Să mă înalți pe culmile iubirii
Pentru ca imediat apoi să mă arunci
În negura uitării.
M-ai învârtit în ritm frenetic
Prin viață printre oameni
Și flori albe cu parfum de dor,
Ca într-un carusel amețitor.
Și pentru-o clipă ai făcut
Din visul meu o viață,
Din viața mea un vis.
Dar vezi tu?
Încet, luminile s-au stins,
Eu am rămas să mă învârt amețitor
Prin viață, printre oameni
Și flori cu parfum de dor,
Până când caruselul s-a oprit.
Surpriză..pe peron!
În gara mică din orașul Dorohoi
Unde trenul oprește tot mai rar,
O mamă tinerică își așteaptă fiul
Plecat să-nvețe carte peste hotar.
Din depărtare se-aude șuierat
Și-apare o locomotivă-n zare,
Moment când tânără mămică
Simte că i se schimbă a ei stare.
Și cum să fie liniștită, fără emoții
Când nu și-a văzut odorul de un an,
Doar telefonul i-a zis ce se întâmplă
Cu-al ei copil, acum tânăr american.
În fața ei oprește trenu'accelerat
Și ușile încep ușor să se deschidă,
Pe scări coboară băiatul ei frumos
Ținând de mână o frumoasa divă.
Îi sare-n gât pentr-o îmbrățișare
Și derutată se uită înspre fată,
Când drăgălaș flăcăul ei ii spune
E nora ta ce numele îmi poartă.
Un pas ușor dă înapoi să înțeleagă
Ce-o însemnând vorba-i rostită,
Când el cu multă siguranță-i zice
Fata din fața ta cu mine-i logodită.
Cu greu își trage răsuflarea grea
Și pe necunoscută o îmbrățișează,
Un zâmbet le aruncă cu îndoială
Și-n gând se-ntreabă..ce urmează.
Peronul se golește și trenul pleacă
În timp ce ei se-ndreaptă spre taxi,
Care cum știți tot timpul este ocupat
Asa că-s nevoiți să ia un maxi-taxi.
Pe drum doar vocea lor se-aude
Vorbind o altă limbă, decât româna,
În timp ce mama-și pune întrebări
Cum s-a-ntâmplat să-i ceară mâna.
Acasă-n ușă sunt așteptați de tata
Fără a fi surprins de ce-i s-arată,
Pentru că el știa de multă vreme
Că fiul lui este îndrăgostit de fată.
Abia acum și mama înțelege..clar
Că ei cu toții i-au pregătit surpriza,
Un cor de râsete vin înspre mamă
Și-aude de la noră..call me..Luiza!
Și daca...
Și dacă am fi avut alt drum , în toamna anului nebun ,
N-am pierde doar iubirea , am pierde ani de căutare
Ce am întîmpina noi oare , în drumul fără de scăpare ?
Am căuta în lumea toată ,să simțim ce n-a fost vreodată
Emoții , gînduri , sentimente , ce am fi oare fără ele ?
De nu le-am găsi în cale , doar piei și niște suflete goale.
Să o luam pe alt drum , să cotim în derivă
Să nu ne-ntîlnim nicicum , ce vară toridă…
Tu te-ai uitat in ochii mei
Tu te-ai uitat in ochii mei
Deci stii cu siguranta ce-ascund ei,
Cat oft ca nu te am , macar o clipa
Caci fiecare zi ce trece e-o ripisa…
Tu te-ai uitat in ochii mei si -ai stat
Si -am inteles atunci ce-mi este dat,
Sa te tanjesc desi nu pot sa fac nimic,
Sa te visez, sa te sarut, sa te ating…
Tu te ai uitat in ochii mei si ai zis cu ei
Ca intr un vis, ca vrei
Si -am inteles ,
dar ce folos cand timpul strica?
Ma -ntreb de ce asa mereu
Cad mult, fara sa vreau , in fluturi
Ce snoaba inima sa am
Sau doar o fi pt a scrie randuri?
NOAPTE CU VISE
Doar nopțile cu vraja lor
Mă potolesc când ard de dor
Te caut dragul meu mereu
Prin toți ce-mi ies în cale.
Adesea în loc m-am oprit
Mi se părea că undeva
Eu te-am zărit.
Parfum de dor
Ai prins din zbor
Tu vajnic răpitor,
O pasăre rănita, lovită de furtună,
Cu aripile frânte
Ce-și caută refugiul
In cuibul de lumină.
Și-ai reușit atât de bine
Să mă înalți pe culmile iubirii
Pentru ca imediat apoi să mă arunci
În negura uitării.
M-ai învârtit în ritm frenetic
Prin viață printre oameni
Și flori albe cu parfum de dor,
Ca într-un carusel amețitor.
Și pentru-o clipă ai făcut
Din visul meu o viață,
Din viața mea un vis.
Dar vezi tu?
Încet, luminile s-au stins,
Eu am rămas să mă învârt amețitor
Prin viață, printre oameni
Și flori cu parfum de dor,
Până când caruselul s-a oprit.
Другие стихотворения автора
O dimineață
Am întâlnit o dimineață
Pășea strălucitor acoperind stele
Privindu-mă cu raze m-a luminat
Floarea albastră și-a deschis petale
Însetată căutând strop de soare
Dimineață ploua roșu tăcut
Curgeau norii pictând curcubeu
Se arcuia poarta culorilor departe
Alergând să deschid am căzut
Doar umbra s-a mai ridicat
Dimineață a fost demult
Ziua pleacă fugind înserată
Luna plutește zâmbind palid
Noaptea întunecă tot mai aprins
Vopsește orb aruncând beznă
Dimineața luminează departe
Oprit în visare doarme timpul
Speranțele șoptesc amăgitor
Povestesc răsărit efemer
Cufundat înăutru aștept
Dimineața mă stinge-n uitare
Visul
Aștept răsărit
În colțul ferestrei doarme luna
Se învelește cu norii
Urma luminii dispare stinsă
Adorm și eu căzând în visare
Și dintr-odată e lumină
Soarele e sus, undeva
Privesc iarba vălurind în adierea văntului
E totuși liniște, ciudată liniște
Din spate răsare umbră
Mă atinge o mână
Deja știu, e Ea
Simt sângele alergând
Roșul devine foc
Întorc privirea și brusc liniștea se rupe
Am întârziat pițin, se aude
Nu contează, răspund, ești aici deci e bine
Mă abțin să întreb unde suntem și cum am ajuns
Mai important e momentul, prezența
Hai să mergem
O iau de mână și zâmbesc
Totul se stinge
Deschid ochii
În colțul ferestrei arde soare
Patul doarme rece
Palmele-s goale
Închid ochii și încerc să mă-ntorc
Acolo în vis
Acolo unde e Ea
Dar acolo înseamnă că nu e aici
Nu e acum, nu e.....
Și-atunci încep să curgă rănile
Fierbinte îngheață visarea
Te Iubesc
Mai mult decât pe mine Te Iubesc
Mai mult decât oricine Te Iubesc
Mai mult decât pe tine nu doresc
Mai mult decât fărâme să primesc
Mai mult decât o lume Te Iubesc
Mai mult decât se-aude Te Iubesc
Mai mult nu poate spune ‘Te Iubesc’
Îl simt cum mă supune ‘Te Iubesc’
Eu Te Iubesc mai mult de-o sare în bucate
Mai mult soare, de pământ sau line ape
Mai mult de aur, de argint sau nestemate
Mai mult de-un simplu ‘Te Iubesc’ nici că se poate
Eu Te Iubesc mai mult de azi, mai mult de mâine
Mai mult de tot ce viețuiește-n astă lume
Prezența ta strălucitoare mă supune
Ajung să fiu un fel de tu în expansiune
Eu Te Iubesc mai mult de-un vers, mai mult de șoapte
Mai mult de strâmbe jurăminte aromate
Scriu ‘Te Iubesc’ de-mi umple paginile toate
Spun ‘Te Iubesc dar nu m-auzi căci ești departe
Eu Te Iubesc rostind cuvinte-adevărate
Le-ai înecat în lacrimi sute înodate
Lumina stinsă ascunzându-mi realitate
Rămas în beznă-mi umblă zilele blazate
Nici tu pe tine nu iubești cât eu pe tine
Te am în suflet și în tot ce arde-n mine
Eu aș putea să te privesc pân’ la orbire
Chiar Te Iubesc și-ți spun că nu mă pot abține
Mai mult de cauți nu găsești decât în carte
Doar în povești iubirea nu are păcate
Primind minciuni ce par a fi adevărate
Te-oi mulțumi c-un te iubesc ieșit din coate
Te voi iubi pân-or cădea frunzele toate
Când vor seca urmele tălpilor voalate
Umblând doar sufletele-n zbor înstrăinate
Un ‘Te Iubesc’ va asfinți lipsit de fapte
Mizerabilii
Planeta arde cârmuită de nebuni
S-au înmulțit stăpânii orbi cu minți bolnave
Dorind putere sunt mânați de afecțiuni
Ridică sabia pornind acțiuni macabre
Pe lângă stup colcăie viermii oportuni
Caută mierea dovedind pasiuni hulpave
Mânjind vătafii paraziți cu posesiuni
Se prind în hora infracțiunilor mârșave
Ființe goale părăsite de rațiuni
Animă gloata hidratând-o cu palavre
Lipsiți de scrupule apasă slăbiciuni
Vor să ajungă dregători călcând cadavre
Spectacol rânced plin de sânge și minciuni
Prezintă-n scenă mizerabile gunoaie
Jucând murdar cu otrăvite promisiuni
Poftesc s-ajungem niște sclavi târând noroaie
Timpul albastrului respins
Amestecând zile fierbinți cu flori de gheață
Zboară petalele ucise-n roșu-aprins
Din curcubeu s-a răsturnat culoarea arsă
Pornind o iarnă de-un albastru necuprins
Seduce oarbă strălucirea pe retină
Distanța crește alergând spre interzis
Cortina zidurilor mute mă deprimă
Curge albastru deformânduse încins
Sălbatic dorul înflorește în grâdină
Inima bate agitânduse desprins
Ies amintirile-ascuțite pe tulpină
Înțeapă sufletul târându-l în abis
Țesând tăcerile mă-mbracă în ruină
Sinceritatea dezbrăcându-mă surprins
Alimentând zilele false cu rutină
Se-neacă nopțile în freamătul nestins
Cobor în nori să-mi caut stropii de lumină
Vântul durerilor mă-mpinge spre cuprins
Rămân prefață pe o pagină străină
Visele zboară contemplând un paradis
La ușă bate viitorul în surdină
Prezentul fuge declarându-se învins
Trecutul plânge refuzând să îi deschidă
Timpul albastru chinuindu-se respins
Mersul trenurilor
Speranțe, iluzii, dorințe, concluzii
Asta e viața
Un echilibru dezechilibrat pe alocuri
Un incert continuu întrerupt brusc
De, asta e viața
Citește ‘’Pax magna’’
Poate-nțelegi cine ești
O balanță între bun și rău
Între urât și frumos
Între-nțelept și prost
Oricum ești o stație nicăieri
Un început deja sfârșit
Doar o cărare
Trenul merge împins de etern
Nu aștepta în gară
Ești locomotivă sau vagon?
Un tren sau o gară?
Cum ești?
Schimbă macazul spre tine
Însoțește-te cu-aceeași directie
Ascultă-ți instinctul și mergi
Nu aștepta nimic
Mersul trenului îl decizi tu
O dimineață
Am întâlnit o dimineață
Pășea strălucitor acoperind stele
Privindu-mă cu raze m-a luminat
Floarea albastră și-a deschis petale
Însetată căutând strop de soare
Dimineață ploua roșu tăcut
Curgeau norii pictând curcubeu
Se arcuia poarta culorilor departe
Alergând să deschid am căzut
Doar umbra s-a mai ridicat
Dimineață a fost demult
Ziua pleacă fugind înserată
Luna plutește zâmbind palid
Noaptea întunecă tot mai aprins
Vopsește orb aruncând beznă
Dimineața luminează departe
Oprit în visare doarme timpul
Speranțele șoptesc amăgitor
Povestesc răsărit efemer
Cufundat înăutru aștept
Dimineața mă stinge-n uitare
Visul
Aștept răsărit
În colțul ferestrei doarme luna
Se învelește cu norii
Urma luminii dispare stinsă
Adorm și eu căzând în visare
Și dintr-odată e lumină
Soarele e sus, undeva
Privesc iarba vălurind în adierea văntului
E totuși liniște, ciudată liniște
Din spate răsare umbră
Mă atinge o mână
Deja știu, e Ea
Simt sângele alergând
Roșul devine foc
Întorc privirea și brusc liniștea se rupe
Am întârziat pițin, se aude
Nu contează, răspund, ești aici deci e bine
Mă abțin să întreb unde suntem și cum am ajuns
Mai important e momentul, prezența
Hai să mergem
O iau de mână și zâmbesc
Totul se stinge
Deschid ochii
În colțul ferestrei arde soare
Patul doarme rece
Palmele-s goale
Închid ochii și încerc să mă-ntorc
Acolo în vis
Acolo unde e Ea
Dar acolo înseamnă că nu e aici
Nu e acum, nu e.....
Și-atunci încep să curgă rănile
Fierbinte îngheață visarea
Te Iubesc
Mai mult decât pe mine Te Iubesc
Mai mult decât oricine Te Iubesc
Mai mult decât pe tine nu doresc
Mai mult decât fărâme să primesc
Mai mult decât o lume Te Iubesc
Mai mult decât se-aude Te Iubesc
Mai mult nu poate spune ‘Te Iubesc’
Îl simt cum mă supune ‘Te Iubesc’
Eu Te Iubesc mai mult de-o sare în bucate
Mai mult soare, de pământ sau line ape
Mai mult de aur, de argint sau nestemate
Mai mult de-un simplu ‘Te Iubesc’ nici că se poate
Eu Te Iubesc mai mult de azi, mai mult de mâine
Mai mult de tot ce viețuiește-n astă lume
Prezența ta strălucitoare mă supune
Ajung să fiu un fel de tu în expansiune
Eu Te Iubesc mai mult de-un vers, mai mult de șoapte
Mai mult de strâmbe jurăminte aromate
Scriu ‘Te Iubesc’ de-mi umple paginile toate
Spun ‘Te Iubesc dar nu m-auzi căci ești departe
Eu Te Iubesc rostind cuvinte-adevărate
Le-ai înecat în lacrimi sute înodate
Lumina stinsă ascunzându-mi realitate
Rămas în beznă-mi umblă zilele blazate
Nici tu pe tine nu iubești cât eu pe tine
Te am în suflet și în tot ce arde-n mine
Eu aș putea să te privesc pân’ la orbire
Chiar Te Iubesc și-ți spun că nu mă pot abține
Mai mult de cauți nu găsești decât în carte
Doar în povești iubirea nu are păcate
Primind minciuni ce par a fi adevărate
Te-oi mulțumi c-un te iubesc ieșit din coate
Te voi iubi pân-or cădea frunzele toate
Când vor seca urmele tălpilor voalate
Umblând doar sufletele-n zbor înstrăinate
Un ‘Te Iubesc’ va asfinți lipsit de fapte
Mizerabilii
Planeta arde cârmuită de nebuni
S-au înmulțit stăpânii orbi cu minți bolnave
Dorind putere sunt mânați de afecțiuni
Ridică sabia pornind acțiuni macabre
Pe lângă stup colcăie viermii oportuni
Caută mierea dovedind pasiuni hulpave
Mânjind vătafii paraziți cu posesiuni
Se prind în hora infracțiunilor mârșave
Ființe goale părăsite de rațiuni
Animă gloata hidratând-o cu palavre
Lipsiți de scrupule apasă slăbiciuni
Vor să ajungă dregători călcând cadavre
Spectacol rânced plin de sânge și minciuni
Prezintă-n scenă mizerabile gunoaie
Jucând murdar cu otrăvite promisiuni
Poftesc s-ajungem niște sclavi târând noroaie
Timpul albastrului respins
Amestecând zile fierbinți cu flori de gheață
Zboară petalele ucise-n roșu-aprins
Din curcubeu s-a răsturnat culoarea arsă
Pornind o iarnă de-un albastru necuprins
Seduce oarbă strălucirea pe retină
Distanța crește alergând spre interzis
Cortina zidurilor mute mă deprimă
Curge albastru deformânduse încins
Sălbatic dorul înflorește în grâdină
Inima bate agitânduse desprins
Ies amintirile-ascuțite pe tulpină
Înțeapă sufletul târându-l în abis
Țesând tăcerile mă-mbracă în ruină
Sinceritatea dezbrăcându-mă surprins
Alimentând zilele false cu rutină
Se-neacă nopțile în freamătul nestins
Cobor în nori să-mi caut stropii de lumină
Vântul durerilor mă-mpinge spre cuprins
Rămân prefață pe o pagină străină
Visele zboară contemplând un paradis
La ușă bate viitorul în surdină
Prezentul fuge declarându-se învins
Trecutul plânge refuzând să îi deschidă
Timpul albastru chinuindu-se respins
Mersul trenurilor
Speranțe, iluzii, dorințe, concluzii
Asta e viața
Un echilibru dezechilibrat pe alocuri
Un incert continuu întrerupt brusc
De, asta e viața
Citește ‘’Pax magna’’
Poate-nțelegi cine ești
O balanță între bun și rău
Între urât și frumos
Între-nțelept și prost
Oricum ești o stație nicăieri
Un început deja sfârșit
Doar o cărare
Trenul merge împins de etern
Nu aștepta în gară
Ești locomotivă sau vagon?
Un tren sau o gară?
Cum ești?
Schimbă macazul spre tine
Însoțește-te cu-aceeași directie
Ascultă-ți instinctul și mergi
Nu aștepta nimic
Mersul trenului îl decizi tu