De dor
Trecu o vreme oarbă de când nu văd privire
De-atunci e timpul rece, să-l încălzesc cu vin
Rămase două palme și-o inimă pe ele
Ținute de un suflet întemnițat în chin
Ascunde cu blândețe durerile amare
Prin zilele-norate aprinde soare viu
Îmbracă o tristețe cu straele-nflorate
Atinge-mă cu mâna de dor să nu mai știu
Caietul sângerează din rănile-nsemnate
Stiloul mă refuză să zgârie anonim
Pe paginile vieții iertându-le cu șoapte
Să desenezi destinul, în doi să-mbătrânim
Deschide o scrioare lipsită de cerneală
Pictează două inimi și-un zâmbet de senin
Deasupra scrie gânduri, cu buzele semnează
Va ști să mă găsească, trimite-o și-am să vin
Poems in the same category
Tu ai ultimul cuvânt
Tânjeam să zbor
Prin crăpăturile de nori,
Pe fermecatul covor
Și mă cuprindeau fiori.
Ecoul tău mă legăna,
Dorul de tine mă curta,
Mă - nfrigură furtuna,
Comutându-mi soarta.
Și mă stropise ploaia,
În gol mă prăbușesc,
Mă -nvălui văpaia,
Udă leoarcă mă trezesc...
Răsuflu împăcată;
Te privesc dormind;
Pe buza ta mușcată
Surâsuri se perind...
Nu mai visez nicicând,
Departe să m-avănt,
In inimă și -n gând
Țu ai ultimul cuvânt..
Invitație nocturnă
Te invit la ultima cină
din această seară senină
în care servit vei fi într ales
cu tot cei mai bun, mai ales
Te invit din bocal să servești
un vin dulce, un vin ce-l iubești
Sa îi simți pe buze savoarea
prin vene să-ți treacă candoarea
E seara în care și stelele de pe cer
ne zâmbesc luminos, cu mister
cu noi stau și ele la masă
ce seară frumoasă.
Harta inimii tale
De ce ai nevoie de stele, iubite,
Când luna e-a ta, întreagă, fierbinte?
Eu sunt continentul ce-n tine se varsă,
Oceanul ce-ți tremură sub lună arsă.
Dar tu rătăcești prin galaxii străine,
Admiri alte lumini ce palid străpung,
Ignori că-s munți ce-n suflet suspină,
Că râurile-mi curg doar pentru-al tău prund.
Ești exploratorul pierdut în dorințe,
Cartografiezi cerul, cauți alt cer,
De parcă hărțile mele-s prea simple,
De parcă dorința mea nu-ți e mister.
Eu sunt tot relieful ce-n tine respiră,
Sunt vântul ce-aleargă prin spații de dor,
Dar tu cauți comete, te-avânți în risipă,
Ca un navigator fără țărmuri sau port.
De ce vrei mai multe când tot ce ai e al tău?
De ce râvnești nisipuri din dune de fum?
Luna te privește, dar tăcută, mereu,
Se-ntreabă de ce nu-i destul pe-al ei drum.
Aș fi toată harta, nordul și sudul,
Dar tu mă desenezi cu linii subțiri,
Cauți o lume ce nu poate fi-n gândul
Unei luni care moare-n propriile-i trăiri.
Spune-mi, iubite, ce cer îți lipsește?
Ce stânci, ce izvoare nu pot să-ți ofer?
Sau poate iubirea mea te rănește,
Căci nu-s un univers fără margini și cer.
Noapte bună
Sub o luna palidă ce-n taină ne veghează,
Degetele mele te caută si mintea te visează.
Pe pielea ta caldă, printre multe șoapte,
Vreau atingeri fierbinți și dorințe-n noapte.
Îți simt si-acum parfumul pe perna pustie,
Buzele încă-mi ard de a ta nebunie.
Închide ochii și dă-mi drumul în gând,
Să te iubesc încet, cu foc. Fremătând.
Și când somnul te fură, adu-ți aminte,
Că-n vise te-aștept de acum înainte.
Noapte bună, iubito și nu uita:
Sub stele plăpânde, inima mea e a ta!
doar marea/2
iscodind tâlcul
prin-ntunecatul coclau,
al înfumurării,
amfiteatre revarsă-
pe scări fumigene,
dezgustul mășilor
din lut.
Unica, tu!
Ce dulce e otrava care îmi curge-n vene!
O simt în nări, în palme, e prizonieră-n perne,
Printre cearșafuri calde ce-mi răscolesc ființa
Un suicid atipic îmi macină dorința.
Îmi picură arsenic, și verde de Paris,
Se furișează tainic din iad în Paradis
În haine-ți simt prezența în ritm de reggaeton,
Pagină de revistă - roman foileton.
Pe buze îmi suspină ultimul tău sărut -
Soldat căzut în luptă, erou necunoscut.
Pe piele îți simt pielea ce-mi arde ca acidul
Celulă cu celulă... - Oprește genocidul!
În colțuri de odaie tăcerea strânge zestre,
C-o partitură nouă, orchestra-mi cântă feste...
Fotoliul îți îmbrățișează atât de dulce trupul,
Dar tu nu ești acolo,...acolo doarme timpul.
Și ieri și azi, pe stradă, ba și în parc și-n sală,
La teatru sau la film, nu mai țin socoteală,
Te văd mereu în toate și peste tot,..mă iartă!
Când mă lipsești de tine, să te iubesc e-o artă!
Tu ai ultimul cuvânt
Tânjeam să zbor
Prin crăpăturile de nori,
Pe fermecatul covor
Și mă cuprindeau fiori.
Ecoul tău mă legăna,
Dorul de tine mă curta,
Mă - nfrigură furtuna,
Comutându-mi soarta.
Și mă stropise ploaia,
În gol mă prăbușesc,
Mă -nvălui văpaia,
Udă leoarcă mă trezesc...
Răsuflu împăcată;
Te privesc dormind;
Pe buza ta mușcată
Surâsuri se perind...
Nu mai visez nicicând,
Departe să m-avănt,
In inimă și -n gând
Țu ai ultimul cuvânt..
Invitație nocturnă
Te invit la ultima cină
din această seară senină
în care servit vei fi într ales
cu tot cei mai bun, mai ales
Te invit din bocal să servești
un vin dulce, un vin ce-l iubești
Sa îi simți pe buze savoarea
prin vene să-ți treacă candoarea
E seara în care și stelele de pe cer
ne zâmbesc luminos, cu mister
cu noi stau și ele la masă
ce seară frumoasă.
Harta inimii tale
De ce ai nevoie de stele, iubite,
Când luna e-a ta, întreagă, fierbinte?
Eu sunt continentul ce-n tine se varsă,
Oceanul ce-ți tremură sub lună arsă.
Dar tu rătăcești prin galaxii străine,
Admiri alte lumini ce palid străpung,
Ignori că-s munți ce-n suflet suspină,
Că râurile-mi curg doar pentru-al tău prund.
Ești exploratorul pierdut în dorințe,
Cartografiezi cerul, cauți alt cer,
De parcă hărțile mele-s prea simple,
De parcă dorința mea nu-ți e mister.
Eu sunt tot relieful ce-n tine respiră,
Sunt vântul ce-aleargă prin spații de dor,
Dar tu cauți comete, te-avânți în risipă,
Ca un navigator fără țărmuri sau port.
De ce vrei mai multe când tot ce ai e al tău?
De ce râvnești nisipuri din dune de fum?
Luna te privește, dar tăcută, mereu,
Se-ntreabă de ce nu-i destul pe-al ei drum.
Aș fi toată harta, nordul și sudul,
Dar tu mă desenezi cu linii subțiri,
Cauți o lume ce nu poate fi-n gândul
Unei luni care moare-n propriile-i trăiri.
Spune-mi, iubite, ce cer îți lipsește?
Ce stânci, ce izvoare nu pot să-ți ofer?
Sau poate iubirea mea te rănește,
Căci nu-s un univers fără margini și cer.
Noapte bună
Sub o luna palidă ce-n taină ne veghează,
Degetele mele te caută si mintea te visează.
Pe pielea ta caldă, printre multe șoapte,
Vreau atingeri fierbinți și dorințe-n noapte.
Îți simt si-acum parfumul pe perna pustie,
Buzele încă-mi ard de a ta nebunie.
Închide ochii și dă-mi drumul în gând,
Să te iubesc încet, cu foc. Fremătând.
Și când somnul te fură, adu-ți aminte,
Că-n vise te-aștept de acum înainte.
Noapte bună, iubito și nu uita:
Sub stele plăpânde, inima mea e a ta!
doar marea/2
iscodind tâlcul
prin-ntunecatul coclau,
al înfumurării,
amfiteatre revarsă-
pe scări fumigene,
dezgustul mășilor
din lut.
Unica, tu!
Ce dulce e otrava care îmi curge-n vene!
O simt în nări, în palme, e prizonieră-n perne,
Printre cearșafuri calde ce-mi răscolesc ființa
Un suicid atipic îmi macină dorința.
Îmi picură arsenic, și verde de Paris,
Se furișează tainic din iad în Paradis
În haine-ți simt prezența în ritm de reggaeton,
Pagină de revistă - roman foileton.
Pe buze îmi suspină ultimul tău sărut -
Soldat căzut în luptă, erou necunoscut.
Pe piele îți simt pielea ce-mi arde ca acidul
Celulă cu celulă... - Oprește genocidul!
În colțuri de odaie tăcerea strânge zestre,
C-o partitură nouă, orchestra-mi cântă feste...
Fotoliul îți îmbrățișează atât de dulce trupul,
Dar tu nu ești acolo,...acolo doarme timpul.
Și ieri și azi, pe stradă, ba și în parc și-n sală,
La teatru sau la film, nu mai țin socoteală,
Te văd mereu în toate și peste tot,..mă iartă!
Când mă lipsești de tine, să te iubesc e-o artă!
Other poems by the author
Fără de rost și gol
Răsare fără rost o altă dimineață
Las gol în patul gol, tot gol să mă primească
Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă
E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă
Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute
Doar visele plutind mai vin să mă sărute
Cu buze reci m-ating pe firele cărunte
S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte
Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă
Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră
Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față
Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă
E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă
Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată
Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă
Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă
Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă
Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră
Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră
Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață
Se pierde om din om, devine o paiață
Un corp amorf din lut, statuie fără față
Tablou în amintiri, decor lipsit de viață
Trimis în loc străin se vinde într-o piață
Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă
S-adune timpul gol scurtând firul de ață
Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă
Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață
Căutări
Am să-ți trec prin gând uneori
Căutând biată aripă frântă
Pe cealalt-am legat-o cu flori
Cu acelea ce cred că te-ncântă
Stă pe inimă piatră și-i grea
Scufundându-se-n râul de lacrimi
Căutându-ți lumina de stea
Arde stins înecându-se-n patimi
Cu speranță o mână întind
Așteptându-ți și zâmbet și ploaie
Cu cealaltă încerc să o țin
Dar plecată-i să-ți ceară iertare
Mă aleagă doi pași pe nisip
Căutând urma tălpilor tale
Dorul zace-ntr-o palmă strivit
Aruncându-mă-n grea așteptare
Timpul pare să umble oprit
Căutând suflet trist ascultare
Strigă inima-n piept să o simt
Bate-n ușa iubirii ce doare
Praful orelor tace răstit
Așteptând a cuvintelor ploaie
Nici o vorbă cât fir de nisip
Căutând să m-arunce-n uitare
Poate singur s-ajungă-mpărțit
Părăsindu-se-n două contrare
Una astăzi și alta un mit
Să abdice-anulând căutare
Unde ești tu dragă mămică?
Lăsata-i șoapta nerostită și-ai plecat
Liniștea-i singură pășind nedumerită
Nu se aude glasul dulce fermecat
Prin casă umblă amintirea despărțită
La geamuri soarele cedează ferecat
Lumina tace ascunzându-se rănită
E întuneric fremătând îndurerat
Lipsesc scânteile din ochii tăi mămică
În beznă scaunul așteaptă lângă pat
Ușa așteaptă mâna caldă s-o deschidă
Aștept și eu cu întrebări dezorientat
Unde ești tu să-mi dai povață iscusită
Caut albumul prin sertare derutat
Acolo încă mai zâmbești dragă mămică
Pozele scutură din mine un oftat
Aveai podoaba tinereții înflorită
Prin curte iarba vălurește delicat
Grădina zace ofilindu-se umbrită
Copacii murmură-ntrebându-se mirat
Unde e doamna ce uda florile-n tindă
Ploile caută spre cer înfiorat
Lacrima curge-n rădăcina adormită
Se-aude umbra tremurând îngrijorat
Ar vrea să știe că ni-i calea pietruită
În casa cerului degrabă te-ai mutat
Lăsând durerea să brăzdeze ascuțită
Sub lespezi timpul se oprește înghețat
Poate din rai ne poți vedea dragă mămică
Ce mai fac zilele?
Mă caută zilele
Dimineață bat în geam zâmbind
Prezintă lumina ca un vânzător de iluzii
Degeaba, înăuntru plutesc umbre
Trecutul bântuie ca o stafie nervoasă
Zboară în gânduri electrocutând neuronii firavi
Tună și fulgeră cauterizând realitate
Zilele vin și pleacă
Timpul mulge turmele orelor rătăcite
Înghițind lacom secundele scurse
Nemulțumit vânează sălbatic speranțe
Le prinde în capcană amăgite
Pregătindu-și festin dramatic
Se-nfruptă meschin cu tristețe
Uscate zilele curg
Se-adună-n clepsidră dune cărunte
Albul crește impertinent
Norii umblă despletiți sur
Plouă cu sete cernind absență
Curcubeul spălăcește voalat uni
Privirea tace strălucind udă
Umblă zilele-n șoaptă
Pășesc timptil către amurg
Le urmăresc lipsind clandestin
Șterg urmele să nu mă vadă
Adun despărțit victorii mărunte
Alergând spre întuneric impar
Mă ascund în noapte să ard
Zilele-ntreabă unde sunt
Dacă exist, dacă am fost
Poate rezist găsindu-mi rost
Răspunsul tremură anost
Poate lumina cade prost
Zilele nu mă recunosc
În lună
Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună
Priviri de triste rătăciri curgând plecate
De-atâta singur se gândesc că-s împreună
Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte
În gol privește răsucindu-se-n cunună
Nu-i bagă-n seamă lepădându-se de șoapte
Se-nvârte-n orb, ea trebuind să se supună
Legii atracției, universal, și noi și toate
Par să se-asemene umblând până s-apună
Tăcuți amnezici căutând minuni abstracte
Dar ea-i demult și va rămâne-n veci imună
Pe când lunatecii au geniile plecate
Prin conteplare stau pierduți într-o minciună
Nici Dumnezeu de oameni nu poate să-i scape
E legea lor, cu nepăsare să-i răpună
Din egoism nu-i va trezi la realitate
Așa e lumea chibzuită să se-opună
Grăbit aruncă biete suflete damnate
Abandonați se vor sfârși căzuți în lună
Din ghiara gândului mai scapă cine poate
Plutim incert călăuziți de-a vieții strună
Nu știm când inima gonind va cere fapte
De se întâmplă să cădem privind în lună
Suntem pierduți fără de ‚om’ și ‚bunătate’
Sertare
Într-un sertar am două scaune și-o floare
Un ac de păr și o dorință mult pre mare
În alt sertar doarme un pat și-o înserare
Două sertare află-n ele întâmplare
Ocupă spațiul stând deschise către soare
Așteaptă rănile deschise o salvare
Să le donez tot conținutul ce mă doare
Nu le primesc căci au și alți-așa sertare
Cu veri firești le-aș încărca de mi-ar fi mare
Multe povești trăite-n doi fără hotare
Cu poze vesele și pline culoare
Dar ce păcat, sunt ocupate cu-ntristare
Se-adună umbre-ntunecând alte sertare
Din ele curg în călimară ploi amare
Să le aștern descălecând pe pagini goale
Zburând în ultimul sertar fără scăpare
Le-nghite praful aruncându-le-n uitare
Totate cuvintele-ngropate-n așteptare
Le-neacă timpul alergând cu nepăsare
Caut în beznă prin sertare fir de soare
Aș ocupa dulapul tot cu altă stare
Dar nu găsesc unde se află prin sertare
Stau încurcat filozofând idei bizare
Întins în patul răsturnat de-un ac și-o floare
Fără de rost și gol
Răsare fără rost o altă dimineață
Las gol în patul gol, tot gol să mă primească
Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă
E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă
Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute
Doar visele plutind mai vin să mă sărute
Cu buze reci m-ating pe firele cărunte
S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte
Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă
Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră
Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față
Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă
E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă
Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată
Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă
Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă
Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă
Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră
Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră
Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață
Se pierde om din om, devine o paiață
Un corp amorf din lut, statuie fără față
Tablou în amintiri, decor lipsit de viață
Trimis în loc străin se vinde într-o piață
Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă
S-adune timpul gol scurtând firul de ață
Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă
Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață
Căutări
Am să-ți trec prin gând uneori
Căutând biată aripă frântă
Pe cealalt-am legat-o cu flori
Cu acelea ce cred că te-ncântă
Stă pe inimă piatră și-i grea
Scufundându-se-n râul de lacrimi
Căutându-ți lumina de stea
Arde stins înecându-se-n patimi
Cu speranță o mână întind
Așteptându-ți și zâmbet și ploaie
Cu cealaltă încerc să o țin
Dar plecată-i să-ți ceară iertare
Mă aleagă doi pași pe nisip
Căutând urma tălpilor tale
Dorul zace-ntr-o palmă strivit
Aruncându-mă-n grea așteptare
Timpul pare să umble oprit
Căutând suflet trist ascultare
Strigă inima-n piept să o simt
Bate-n ușa iubirii ce doare
Praful orelor tace răstit
Așteptând a cuvintelor ploaie
Nici o vorbă cât fir de nisip
Căutând să m-arunce-n uitare
Poate singur s-ajungă-mpărțit
Părăsindu-se-n două contrare
Una astăzi și alta un mit
Să abdice-anulând căutare
Unde ești tu dragă mămică?
Lăsata-i șoapta nerostită și-ai plecat
Liniștea-i singură pășind nedumerită
Nu se aude glasul dulce fermecat
Prin casă umblă amintirea despărțită
La geamuri soarele cedează ferecat
Lumina tace ascunzându-se rănită
E întuneric fremătând îndurerat
Lipsesc scânteile din ochii tăi mămică
În beznă scaunul așteaptă lângă pat
Ușa așteaptă mâna caldă s-o deschidă
Aștept și eu cu întrebări dezorientat
Unde ești tu să-mi dai povață iscusită
Caut albumul prin sertare derutat
Acolo încă mai zâmbești dragă mămică
Pozele scutură din mine un oftat
Aveai podoaba tinereții înflorită
Prin curte iarba vălurește delicat
Grădina zace ofilindu-se umbrită
Copacii murmură-ntrebându-se mirat
Unde e doamna ce uda florile-n tindă
Ploile caută spre cer înfiorat
Lacrima curge-n rădăcina adormită
Se-aude umbra tremurând îngrijorat
Ar vrea să știe că ni-i calea pietruită
În casa cerului degrabă te-ai mutat
Lăsând durerea să brăzdeze ascuțită
Sub lespezi timpul se oprește înghețat
Poate din rai ne poți vedea dragă mămică
Ce mai fac zilele?
Mă caută zilele
Dimineață bat în geam zâmbind
Prezintă lumina ca un vânzător de iluzii
Degeaba, înăuntru plutesc umbre
Trecutul bântuie ca o stafie nervoasă
Zboară în gânduri electrocutând neuronii firavi
Tună și fulgeră cauterizând realitate
Zilele vin și pleacă
Timpul mulge turmele orelor rătăcite
Înghițind lacom secundele scurse
Nemulțumit vânează sălbatic speranțe
Le prinde în capcană amăgite
Pregătindu-și festin dramatic
Se-nfruptă meschin cu tristețe
Uscate zilele curg
Se-adună-n clepsidră dune cărunte
Albul crește impertinent
Norii umblă despletiți sur
Plouă cu sete cernind absență
Curcubeul spălăcește voalat uni
Privirea tace strălucind udă
Umblă zilele-n șoaptă
Pășesc timptil către amurg
Le urmăresc lipsind clandestin
Șterg urmele să nu mă vadă
Adun despărțit victorii mărunte
Alergând spre întuneric impar
Mă ascund în noapte să ard
Zilele-ntreabă unde sunt
Dacă exist, dacă am fost
Poate rezist găsindu-mi rost
Răspunsul tremură anost
Poate lumina cade prost
Zilele nu mă recunosc
În lună
Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună
Priviri de triste rătăciri curgând plecate
De-atâta singur se gândesc că-s împreună
Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte
În gol privește răsucindu-se-n cunună
Nu-i bagă-n seamă lepădându-se de șoapte
Se-nvârte-n orb, ea trebuind să se supună
Legii atracției, universal, și noi și toate
Par să se-asemene umblând până s-apună
Tăcuți amnezici căutând minuni abstracte
Dar ea-i demult și va rămâne-n veci imună
Pe când lunatecii au geniile plecate
Prin conteplare stau pierduți într-o minciună
Nici Dumnezeu de oameni nu poate să-i scape
E legea lor, cu nepăsare să-i răpună
Din egoism nu-i va trezi la realitate
Așa e lumea chibzuită să se-opună
Grăbit aruncă biete suflete damnate
Abandonați se vor sfârși căzuți în lună
Din ghiara gândului mai scapă cine poate
Plutim incert călăuziți de-a vieții strună
Nu știm când inima gonind va cere fapte
De se întâmplă să cădem privind în lună
Suntem pierduți fără de ‚om’ și ‚bunătate’
Sertare
Într-un sertar am două scaune și-o floare
Un ac de păr și o dorință mult pre mare
În alt sertar doarme un pat și-o înserare
Două sertare află-n ele întâmplare
Ocupă spațiul stând deschise către soare
Așteaptă rănile deschise o salvare
Să le donez tot conținutul ce mă doare
Nu le primesc căci au și alți-așa sertare
Cu veri firești le-aș încărca de mi-ar fi mare
Multe povești trăite-n doi fără hotare
Cu poze vesele și pline culoare
Dar ce păcat, sunt ocupate cu-ntristare
Se-adună umbre-ntunecând alte sertare
Din ele curg în călimară ploi amare
Să le aștern descălecând pe pagini goale
Zburând în ultimul sertar fără scăpare
Le-nghite praful aruncându-le-n uitare
Totate cuvintele-ngropate-n așteptare
Le-neacă timpul alergând cu nepăsare
Caut în beznă prin sertare fir de soare
Aș ocupa dulapul tot cu altă stare
Dar nu găsesc unde se află prin sertare
Stau încurcat filozofând idei bizare
Întins în patul răsturnat de-un ac și-o floare