Sertare

Cad peste noi picuri de apă

Ce ne pătrund până la piele,

Mă cert cu norul dus de vânt

Că ne-a ascuns bolta cu stele

Sunt la plimbare pe-nserat

La braț cu draga mea soție,

Îmi spune despre ziua grea

O liniștesc și îi recit o poezie

Ne strecurăm sub un copac

Până ce ploaia nu mai curge,

O strâng în brațe, ne sărutăm

Și regretăm că timpul fuge

Într-un târziu pornim la drum

Și ne vorbim vrute, nevrute,

Despre trecut, prezent și viitor

Și de-ale noastre mici dispute

Plimbarea ne e mereu cadou

Ce ne-amintește de tinerețe,

Despre povestea lungă de iubire

Pe care-o credem fără bătrânețe

Intrăm în casă și suntem fericiți

Că astăzi ne avem unul pe altul,

Perechea potrivită pe pământ

Mărturisind..iubirea e secretul!

In zarea-n departata

O umbra se arata

Si parca se iveste

Un print pe cal porneste.

Se zguduie pamintul

Alearga ostenit

Veni l-a asa mindra

Cel face fericit.

El vine cu sperante

Ca ea la asteptat

In timp ce-n alta parte

Cu altii sa luptat.

Iar ea cu ochi haini

Priveste si-i apleaca

Rostind cu glas domol

Ca este maritata..

Ai buze dulci, ca mierea’n vară

De mult aș vrea să le sarut,

Să fie această primă oară

Si-apoi, sa plec spre absolut.

Acolo unde visele au viață,

Unde n’am sa am nimic mai mult,

Unde această primp oară,

Sa nu mai plece spre trecut.

Aplec copacul şi-i sărut ramul 

Muguri în pântec să-i răsară ,

Îi las un zâmbet pe frunza galbenă

Şi pe celelalte ce plecară 

Încăpăţânate de zbor ,

De îmbrăţişarea cu pământul

Pe la amiază , când ora devine rumenă

Şi celor rătăciţi îşi împarte gustul .

Las ploaia să-mi spele ochii

Să pot privi în seară 

Porţi larg deschise prin care

Să intre nealterate iubiri

Şi umblet nepământean

Cu luna la subţioară

Când oamenii îi cei lui Dumnezeu izbăviri .

Deseară să nu mă aștepți,

Am întâlnire cu Luna,

Poți apoi să mă cerți,

Îmi este totuna...

Deseară să nu mă aștepți,

Am întâlnire c-o stea,

Poți apoi să mă cerți,

Să râzi de lacrima mea.

Deseară să nu mă aștepți,

Plec în trecut, undeva,

Când nu puteai să mă cerți,

Fiindcă inima ta mă iubea.

Copilul din mine...

Tom Stoppard spunea că, dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată. Dar, uneori, ne trezim uitând tocmai de această comoară din sufletul nostru.

Copilul din mine... trăiește acum în ochii fiului meu. Îl văd în râsul lui cristalin, în pașii șovăielnici, în curiozitatea lui nesfârșită. Îl văd în fiecare moment când lumea devine, dintr-odată, mai simplă și mai frumoasă. Îmi amintește că și eu am fost cândva la fel: fără griji, plin de lumină și bucurie.

Copilul din mine... m-a așteptat. De multe ori l-am lăsat singur. L-am închis în colțuri ascunse ale sufletului, preocupat să fiu „adult”, să fiu „responsabil”. Mi-am dorit să cresc repede, să par puternic, să țin piept vieții, și, fără să-mi dau seama, l-am rănit. Astăzi, îi cer iertare.

Îi cer iertare copilului care eram pentru toate momentele în care nu l-am ascultat, pentru zilele când am uitat să râd, să visez, să mă joc. Îi cer iertare pentru fiecare dată când m-am încruntat în loc să zâmbesc, pentru momentele când grijile m-au făcut să uit de bucuriile simple.

Copilul din mine... e încă acolo. Îl simt mai aproape în fiecare zi petrecută alături de copilul meu. Mă învață din nou să alerg fără destinație, să râd din toată inima, să găsesc frumusețea în lucrurile mici. Mă învață să iubesc așa cum iubește un copil: sincer, complet, fără condiții.

Dacă aș putea vorbi cu copilul care am fost, i-aș spune:

„Iartă-mă. Nu te-am uitat, doar te-am pierdut o vreme. Îți promit că de acum îți voi fi mereu aproape. Voi păstra zâmbetul tău, jocurile tale, visele tale. Voi învăța din nou să privesc lumea prin ochii tăi.”

Și dacă atunci, în copilărie, aș fi scris o scrisoare pentru mine, adult, ar fi sunat așa:

„Dragul meu,

Nu mă lăsa să dispar. Rămâi copil în suflet, râzi fără motiv, iubește din toată inima. Ia viața ca pe un joc, nu ca pe o povară. Fii curios, găsește bucurie în tot ce te înconjoară. Deschide-ți inima și ascult-o mereu. În ea vei găsi răspunsurile.”

Astăzi, știu că a fi copil este o binecuvântare, iar a păstra copilăria vie înseamnă a-ți păstra sufletul tânăr. Copilul din mine e acolo, mă însoțește și mă inspiră. Îi mulțumesc că nu m-a abandonat niciodată.

M-arunc în valuri de speranță

Înot pierdut prin amăgiri

Mă-neacă surdă circumstanță

Mințit de false străluciri

Întind cu oarbă cutezanță

Aripi de suflet copleșit

Lipsit de aer n-am portanță

Mințit de vânt m-am prăbușit

Găsesc clepsidrele-n ruină

Timpul curgând prin amintiri

Să mă transforme în rugină

Mințit de strâmbe ispitiri

Mă chiamă fapte în instanță

De judecată sunt mințit

Căzut din propria-mi balanță

M-am condamnat în rătăcit

Trăiesc îngust lipsit de nuanță

Culoarea-mi umblă risipit

În alb și negru am prestanță

Acoperind tot ce-am mințit

Rămân acut în discordanță

Găsind apus în răsărit

Adun tăcerea cu distanță

Scăzând din viață păcălit

Te privesc și gânduri vin mii

În ochi arzi dar nu vrei să știi

De-aș putea cumva să mă mint

Nici iubire nici dor să nu simt

‘Te iubesc’ nu mai mișcă nimic

L-am trimis din suflet plutind

N-ai răspuns, l-ai înfipt în nisip

De-aș putea absentând, să-l desprind

Stau în pat să aștept dulcele somn

Zboară gândul, nu pot să adorm

Cine crezi că-i prin vise din nou

Mă trezesc, iar  mă chinui s-adorm

Noaptea-i lungă și grea fără șoapte

Ziua-i goală, pustie, mă arde

Seacă sufletul, țipă, se zbate

Ace-n inim-abia de mai bate

De-aș putea să-ți aduc soare-n zori

Conversând s-alung stropii din nori

Deschizând dimineața cu flori

S-aduc zâmbet și zile-n culori

De-aș putea să fiu fir de nisip

Talpa să ți-o sărut când m-atingi

De-ai fi doar un vis trecător

N-ar mai arde în inimă dor

De-ai putea să mă lași să te-alint

De-aș putea umbra ta să devin

Să m-ascunzi între aripi plutind

De-aș putea-n mâna ta să mă sting

Din cauză de suflet mă scufund

Tot mai adânc, încet desprins de realitate

Mă-neacă dragostea ce-n inimă ascund

Tras pân’ la fund de o speranță și un poate

Din cauză de suflet totu-i strâmb

Departe caut să-l aduc cât mai aproape

Cărarea-mi umblă amețită spre amurg

Orbind  din cauză de suflet se abate

Din cauză de suflet nu m-ajung

Caut pământ cu rădăcinile-mi uscate

Pierind din mine frunza verde nu mai sunt

 S-au veștejit lipsindu-mi zâmbetele toate

Din cauză de suflet am să curg

Topit de dor lacrima fuge-n ploi sărate

Neauzite râuri varsă din cuvânt

O marea tristă de tăceri adânc săpate

Ajung din cauză de suflet absentând

Uitând prezentul în trecut mâine-i un poate

Să mai respir am să mai pot aer visând

Vibrând pe buzele ce tremură cu șoapte

O gură de vin aș mai bea

Să pot adormi între stele

Nici somnul să vină nu vrea

De când dorul caută semne

O piatră-i pe inima grea

Atârnă cernindu-se-n vene

Cioplită-i de clipa ce-a rea

Doar timpul nisipu-l va cerne

O gură ce-aș vrea săruta

O gură cernită cu miere

Pe-o gură de rai m-ar purta

Tristețea uscându-se-ar piere

Topindu-mă-ncet mâna ta

Se scutură praful din stele

O gură de apă să-mi dea

Crescându-mi pe ramură pere

Zidită în mine e Ea

O gură de suflet îmi cere

Găsesc fremătând urma grea

Pitită adânc pe sub piele

O gură amară mă bea

Otravă lipindu-mi pe buze

O gură de foc de-aș avea

În ea să arunc ce mă frânge

O gură de aer aș vrea

O gură șoptindu-mi speranță

O gură de roșu aprins

Obrazul să-mi umple de viață

Nu vrei să știi, ce simplu

Nu vrei s-auzi, ce trist

Nu vrei să vezi ce lacrimi

Nu simți cât om ai stins

Știi oare cât mă doare?

Știi oare ce-ai aprins?

Știi oare ce-i iertare?

Știi tu ce-nseamnă trist?

Cât suflet lași să piară

Cât inimă să ai

Cât omul mai contează

Cât mână poți să dai

Te caută privirea

Te caută prin ploi

Te caută speranța

Te-așteaptă-n prag cu flori

Iubesc fără de margini

Iubesc cât am să fiu

Iubesc  fără de șanse

Iubesc de nu mai știu

Rămân doar amintire

Lăsat pe-un fir de nor

Uitat zâmbetu-n vise

Acolo încă zbor

Tristețea mă doboară

M-arunci să cad în gol

Din ochi lacrimi coboară

Nu știi cum arde dor

Pornește cald prin lunci

Un vânt topind zăpada

Suflând alungă nori

Copaci-ncep parada

De zumzet și culori

Se umple-acum livada

Ţi-aş da un mărţişor

S-aduc zâmbind dovada

Din alb covor topit

Se-arată albă floare

Un zâmbet m-a răpit

În ochi m-i-aprinde soare

Când suflete se-ating

Aleargă-n piept bătaie

Nu știu unde-ai fugit

Tu steaua mea de mare

Natura a-nverzit

La mine-i dor și doare

Pe câmp culori se-aprind

Eu nu știu unde-i soare

Un suflet ai gonit

Cadou i-aduci uitare

Deși e timpul mic

Când dragostea e mare

E primăvară sigur

Chemând alai de flori

Aduce bucurie

Când fluturi zboară-n noi

De-i singură iubire

Primind tăceri și ploi

Se plimbă-n amăgire

O primăvară-n doi