Două vieți. Sfârșit feeric.

Si da, raspund la vuet
O, da, ramii aproape
Ca despartirea-n noapte
Nu pierde acel sunet.

Revin ades la zimbet
Pierzindu-te in zare
Acele clipe amare
Ma departez de urlet.

Si tot mai arde focul
Revine ziua veche
Pastreaza-n amintire
Momentele si somnul.

Asa se-arata luna
Luceste-n zarea lui
Plecata, e alaturi
Se vede, si Lumina.

Scintei si da, ma dor
Saratele-amintiri
Momentele in zori
Se pierd frunze si mor.

Te simt si totusi nu

De mult nu mai esti aici

Ma intreb unde te-am pierdut

Si daca te-am avut

Eram karmici

Eram tot

Eram noi

Si totusi eram eu si tu

Ne-am visat viitorul

Plin de iubire

Acum e gol, pierdut in nemurire

Te intreb ce esti

Te intreb ce sunt eu

Nimic, nimeni, cine

Nu vreau sa fiu tu

Și acum ca te-ai întors 

Mă întreb iubire dacă mai are rost 

Dacă mai are rost să te iubesc , să te doresc

Cu tine in gând să ma trezesc 

Că vei pleca din nou și știu ca deja e prea târziu 

Și am sa accept că vei pleca , și am sa accept că va durea 

Dar te rog eu de-ai putea nu pleca in noaptea grea.

Eu o să vin, nu o să mă duc fără să nu vin,

Nu voi părăsi, nu voi pleca fără să nu mă-ntorc,

Eu o să iubesc, mai greu dar voi iubi din plin,

Balansul între noi o să mențin, dezechilibru, eu, nu o să provoc.

Eu o să încerc, nu o să mă las fără ca să nu încerc,

Nu voi urî, nu voi urî căci nu-mi stă în fire,

Eu o să înot prin viață, încet ca să nu mă înec 

În cele ce mă așteaptă, să le trec printr-o privire.

Eu o să înțeleg, nu voi lăsa ca întrebări să apară,

De-or apărea, nu o să întreb, nu o voi face dacă tu nu te simți comod,

Eu o să aștept, nu o să mă grăbesc, să fiu sigură

Că inima mea cu a ta vor avea un rod.

Ascult tăcerea ta fierbinte
ce-ascunde mii de nebunii.
Ce maladii purtam în suflet
eu nam să știu, tu nai să știi.

Departe sunetul se stinge
și ochii mei nu mai zâmbesc.
Sunt sentimente de-ntrebare
mă mai iubești, te mai iubesc?

Mă supăr că au fost prea multe,
în cablul inimii ce o ai.
Ce să te rog cu voce tare:
să pleci acum, or să mai stai?

Azi voi merge la plimbare,

Pe-o potecă bine știută,

Unde-am căpătat o sărutare,

De la fata mult iubită

Era pentru prima dată,

Când țineam de mân-o fată,

Însă ei nu i-am spus asta,

Pân-am luat-o de nevastă

Bine îmi aduc aminte,

Că era o zi de toamnă,

Soarele era fierbinte,

Și noi calzi..iubită doamnă

Pe poteca mică, amintită,

Ne-am mărturisit iubirea,

Eu cu vocea puțin răgușită,

Ea ducând în jos, privirea

Sigur c-am fost foarte rușinați,

De cuvintele de-atunci rostite,

Și că eram noi prea apropiați,

Precum timbrele de plic lipite

O țin minte, cum în jur se uita,

Să n-o vadă cineva cu mine,

Mai precis, când ea mă săruta,

C-ar fi intrat în pământ, de rușine

La plimbare am fost noi împreună,

Să-ne-amintim de-a noastră întâlnire,

Și cum doi tineri au reușit să-și spună,

Cuvinte dulci, cu tâlc, rămase în iubire

Vă spun că și acum, după ani mulți,

Când am pășit noi pe poteca norocoasă,

Chiar dacă astăzi suntem, de mult adulți,

Emotia ne-a copleșit și ne-am întors acasă

Ce povestesc e purul adevăr,

Trăit de mine și a mea soție,

Și la mijloc n-a fost vorba..de Măr,

Să o cunosc, iubesc, pe-a mea Marie

Erau alte obiceiuri, mai demult,

Bunul simț obliga la decență,

Chiar și un sărut era prea mult,

Și unii l-au primit, doar..dupa licență!

Scrisă de Cezar!

Pe curănd!