Să fim împreună din nou...

Cu moartea să fac dragoste în mormânt,
De mulţi ani eu mi-am pus în gând.
Căci moartea este o doamnă frumoasă,
Pe care am cunoscut-o la ea acasă.

La ea acasă acolo în mormânt unde am fost,
Şi frică eu nu am avut acolo deloc.
Căci moartea este o adevărată doamnă,
O doamnă elegantă ce într-una te bagă în seamă.

Şi într-o noapte înstelată şi aşa de frumoasă,
La doamna moarte am coborât în groapă.
Şi i-am dus flori speciale ca doamnei să îi placă,
Şi cu gândul că doamna să mă iubească.

Şi am stat cu moartea întreaga noapte la masă,
Şi abia atunci mi-am dat seama cât e de frumoasă.
Şi după o masă copioasă cu moartea în mormânt,
Mi-am dorit să fac cu ea dragoste în curând.

Şi după o noapte de amor cu moartea în mormânt,
Am înţeles că şi moartea cu tine face un legământ.
Acolo când cu adevărat tu vei veni pe veci,
Ea doamna moarte te aşteaptă cu ea ca să petreci.

Mi-am zis cu moartea dragoste să fac în mormânt,
Ca să nu mă simt căit apoi nicicând.
Căci moartea este o adevărată doamnă aşa frumoasă,
Pe care eu am cunoscut-o în mormânt la ea acasă!

Te chem din neguri să apari

Și să îmi dai lumină,

Însă atâtea voci în gol

te strigă fără stimă.

Te văd prin ceață și prin fum

Oh, vânt primăvăratic,

Dar sufocat de așteptări

mă sting tot singuratic.

Îți simt flagranța ce-ai ascuns-o

Și-mi pare așa.. ușoară.

Înăbușită în dor, însă,

pe loc devine amară.

Și cum să fac să mi te-aduc

aici, pentr-o secundă,

când ceru-ți larg și făr' de margini

nu poate să pătrundă?

Și-n vis te simt și te ascult,

Dar mă trezesc și ești departe.

Pierdută-n ochii lor de plumb

și vorbele deșarte.

Primavara-n suflet sau doar printre noi?

Un simplu anotimp,cuprins de nenumarate ploi.

Un rau de lacrimi reci,scurgandu-se-n trecut,

O singura alinare,sa-mi fie de temut.       

Cat de fragil si tandru,este un simplu om,

Trecator prin lume,dar cu sufletul gol.

Transformand realitatea, intr-un vis lucid

Rasunand din rasputeri,urletul neauzit. 

De ce lasam uitarea,pierduta printre vai ?

Dar si nepasarea,scurgandu-se intre noi.

Prea multa rautate,durere si suspin,

Pentru o viata rece,cu un necunoscut destin.

Un sir lung de ganduri,despre viata toata 

O alinare calda,tinandu-ma strans de speranta.

Dar ce sens au toate framantarile interioare?

Daca la final,moartea are rezolvare.          

Când luminile se sting,
Cu mic, cu mare,
Mergem la culcare.

Întindeam rufele și,
Evident, era ud pe jos.

Am alunecat pe o băltoacă în beznă.
Mi-am sucit o gleznă.

Stau cu ochii închiși
Sau deschiși
- Nu că ar conta -
În pat,
Cu fața la cearșaf.

Plâng în pernă
Și țip în pernă
Și dau în pernă
Și ea doar stă acolo.
Lipsită de vlagă,
Ca mine.

E întuneric, curentul nu ajunge
În camera mea.

E pană de curent și pană de voință de a trăi.

De durere am iar acuze,

Nu mai pot sa te astept.

Toarna-mi otrava in iluzie,

Omoara-mi angina din piept,

Pune-mi ganduri in perfuzie,

Al suferintei vechi adept,

Lovitura-n cap, contuzie,

Strambul drum sa mi-l indrept,

Invartindu-se orb in confuzie,

Omul prost, facut destept,

Internat aici, fara concluzie,

Caz inchis in piept inept,

Iubire-adanca, fa-mi transfuzie,

Pentru viata, caligrafic, da-mi precept,

Cu-n sarut in agonie,

Lasa-ma in groapa incet.

Eram cât se poate de vie în cimitirul de vise pe care l-am îngrijit ani la rând

Supraviețuiam cât se poate de eroic în fața Crucii pe care o purtam

Adăugam și alte ingrediente, nu-mi erau suficiente cele pe care mi le vărsa karma

Iubeam ce nu era dat de Sus, uram că exist, și alte sentimente ce-mi împovărau sau cel puțin puneau sare pe rană cât să nu uit că e acolo.

Inima era rece, am zis că eram cât se poate de vie?...pe cine păcălesc, doar existam, voiam să termin socotelile cu viața, dar nu eram prea bună la matematică

Dar nu făceam nimic, cum nu fac nici să ies din groapa pe care mi-o sap în nopțile pline de insomnii, uneori, rolul de victimă mă extenua, ieșea, intram, parcă nu era cimitirul făcut de mine.

Fiecare sentiment avea aranjat atent, o cruce de lemn pe care era scris ‘Nu te voi uita niciodată’

Frumos, nu? Chiar nu uitam gram de ce simțisem, erau atât de legate încât mă provocau să mă tai, doar să le simt cum dor

Atâtea trăiri, au rămas amintiri, au rămas flori cultivate frumos, la capul morților, mirosea așa frumos de când deschideai poarta

Să fie flori de salcâm? Să fie tei? Să fie sumbrul meu suflet care umblă fără liniște? Să fiu cea imperfectă printre atâția perfecți?

Mă visam in Paradis,

Când Cerul l am atins.

De la o veste neașteptată 

Mă prăbușisem toată...

N are leac de vindecare,

Iar sufletul Mă  doare,

Că mă zbat în neputință, 

Să scap de a mea sentință. 

Spune mi ,Doamne, de ce eu,

De ce mă părăsești la greu,

Nu m auzi,la tine strig!

Încălzește mă ,mi e frig...

Dă mi o rază de credință, 

Mă vezi plină de căință;

Fă o Minune pt mine,

Nu mă lăsa n suspine...

Bătută de soartă sunt,

De mă pierd în amănunt 

Căte vrei să mai îndur?!

De ce n aș răde ,să mă bucur!,!?

Îți călcasem strâmb  .

Ia mă pe mine-n schimb!!

Și vindecă mi băiatul, 

Rogu te,iartă mi Păcatul...

Gemea cerul ostenit 

De atâta vânt și ploi;

Sub geana de la răsărit, 

Prin ochii triști și goi.

Pluteau norii răscoliti 

De a vitregiei vreme, 

De riduri încrețiti, 

Murmurand poeme.

Petale smulse se scurgeau 

Pe scoarța pomului mâhnit, 

A cărui brate tremurau 

Sub nebulosul asfințit. 

Clipea in crăpături stelare

O aripa înțepenita 

Plăpânda in suflare,

De zbor ademenita 

Ofta chipul din rărunchii 

Dupa raze călătoare, 

Freamătă din trunchi 

Setea stropilor de soare...

Ma simt murdară-n ochii tăi 

Și pura-n visele cu tine;

Din ale inimii bătăi 

Te am sculptat in mine 

Esti un înger fără aripi

Ori un demon fără chip?..

M ai sedus cât ai clipi ,

Sub vraja ta și râd ,și țip. 

De senzații tari flamand 

Din raiul simțului divin

M -arunci în hăul fără fund,

Sa am parte și de chin..

Eu sunt orbită de iubire 

Și ma las în voia sorții. 

Ai pus pe mine stăpânire, 

Răvășindu-ma-n emoții. 

Eu te cred totuși un înger,

Deghizat subit in demon;

Recunoaște și fii sincer, 

Ca suntem un unison .

Sub năframa cenușie 

Chipul soarelui pălise

Peste zarea cea pustie 

Izul toamnei năpădise 

Răcniseră din crâng 

Sub bolta mahmură

Aripi ce se frâng 

Pe veștejita ramură. 

De crivăț scuturate,

Tremurând golașe

Brațele decolorate 

Lăcrimau răvașe.

Purtând zdrențe reci 

Scoarța ruginise, 

Pe nămolitele poteci 

De frigură se zbărcise  

Vibra văzduhul ciuruit 

De stropii fumurii, 

Suflarea tăcu subit 

Sub ochii plumburii..

Ploaia la fereastră

Mă stropea mărunt, 

Ruginind pe -o piatră 

Ochiul cerului cărunt.

Pe asfaltul mâzgălit 

Cad frunze arămii,

Geme pomul dezgolit 

În căușul inimii.

Vântul bate rece,

Suflă-n crăpături 

Cu zelul de a seduce, 

Hoinărea-n vârtejuri. 

Alunecară norii grei

Pe scoarța gălbejită 

În brațele umbrei 

Suspina înțepenită.

Zbor de aripi vlăguit

Tănguia pe la răscruci 

Din zările băntute 

De tomnatele năluci...

Mă duc pașii in trecut 

Pe ulița copilăriei;

Acolo unde am crescut 

Prin basmul jucăriei. 

Timpul parcă s a oprit 

Pe băncuța jerpelită,

Din fața blocului zbărcit, 

Ce găzduia a mea ursită.

Prin culoarul de castane 

Nălucile se tot perinda.

Amintiri de sub obloane 

Se reflectă ca n oglindă 

Nucul din colț se indoise 

Sub povara norilor 

Și n taină îmi șoptise 

Din odiseea anilor.

Prin frunzișul de aramă 

Goneam copil odinioară 

Cu bătături in palmă 

Săream pe asfalt o sfoară. 

Caruselul e n rugină, 

Toboganul ,ros în tălpi. 

Ce scârțâie n surdină 

Sub bătrânii plopi. 

Farmecul s a risipit 

În vizorul meu de adult,

Dar etern va fi iubit 

Cuibul meu cel de demult...