Să fim împreună din nou...

Mă întorc la tine,

Țărișoară dragă,

Spre zările senine,

Ce-mbie și mă leagă.

Unde gândul mă apasă 

Și pământul mă cuprinde,

Unde înseamnă acasă 

Și lumină se aprinde..

Acolo unde se arată 

La ferestrele plouate 

Chipul ce m-asteaptă,

Strigându-mă în șoapte..

Pășesc al casei prag 

Cu sufletul înaripat,

Sărut obrazul drag,

Cu dor înfiripat..

Adulmec izul delicat,

În jilț mă adâncesc 

Și mă simt fermecat,

De căminul ce-l iubesc..

Mi-esti soră doar cu nume,

Ne -am înstrăinat demult,

Nu mă sfida cu spume,

Poartă -te ca un adult..

Ne -am revăzut cândva,

Lacrimi au curs șiroaie 

Dar s-a pierdut ceva,

Când fugeam prin ploaie..

Surioară ai crescut 

Fără să știu de tine

Și cât m -a durut,

Să nu te am lângă mine..

Mă -ntreb de simți la fel,

Ai locșor adânc în suflet,

Tu postezi la alt nivel,

Chiar ții relația secret..

Ai faima -n glandă, știu,

Acum orbită de succes,

Dar să nu fie prea târziu,

Când voi trezi în tine interes.

Rămâi cu bine,unde ești,

Mai vorbim altă dată;

Îți mulțumesc că exiști 

Cu inimă -ntristată..

Tristețea mă apasă 

În depărtările de acasă,

Mă simt clandestină 

Smulsă de la rădăcină.

Molipsită de dor

Sub cerul incolor,

Bântui in noapte,

Lăcrimez în șoapte..

Timpul ce -a rămas 

În ticăit de ceas,

Îl culegeam tacit

Din simțul mocnit.

Îmi zâmbise la fereastră 

Ziua cea albastră;

Mă lepăd de străin 

Spre dulcele cămin.

Bătrânețe haină grea,

Te-ai agațăt de ușa mea,

Să -mi fii manta de vreme rea .

Eu te sfidez, pe loc, păzea!..

Chiar nu ești binevenită,

Am ceva treabă,sunt grăbită;

Nu -mi doresc să fiu zbârcitä,

Să mă vait, ramolită,

Că mă doare -cot,ori coastă,

Nu mă simt atât în vârstă.

Copil în suflet am rămas,

Nu te mai uita la ceas;

Sunt destinația greșită,

Eu nu sunt pregătită,

Să te găzduiesc în mine;

Portul tău nu -mi șade bine..

Ori păsuiește -mă oleacă;

Dă-mi un răgaz să -mi placă 

Ideea să fiu bătrână 

Cu capul nins, dinții de lână..

Știu că nu mă scap de tine,

Nu te încrunta la mine;

Faci riduri timpuriu,

Hai , că ne -auzim mai târziu..

Nu lăsa inimă crudă,

Nu mă arde, să mă udă,

Căci mă topesc de dor

După al tău amor.!

Nu săra pe rană,

Nu stropi dojană;

Eu pe buze te rostesc,

Prin eul tău trăiesc..!

Nu m-azvărli prăpăstios 

Cu gândul răutăcios;

Eu te visez în noapte 

Și te strig în șoapte!..

Nu -ti îngheța privirea,

Nu -mi curma simțirea;

Eu te iubesc cu patimă 

Și te suspin în lacrimă!..

Nu -ti cer imperios,

Doar te rog frumos;

O vorbă dulce, mângâiere 

Pentru lăuntrica durere!..

Intr -un sloi de gheață 

Te -ai îngrădit pe viață;

Otrăvindu -mă încet 

În cuget și în suflet!..

De m-aș naște odată,

Să cutreier lumea toată,

Tot pe tine te-aș alege

Să -mi fii sclav și rege.

De s-ar opri ceasul in loc,

Să mă bucur de noroc,

Cât mai ești lângă mine;

Nu știm ce rezervă mâine..

De-aș da timpul înapoi,

S-adun visele cu noi,

Din clipele de neuitat 

Sub pomul incrustat..

Aș da zilele pe-o noapte,

Când mă stropeai cu șoapte 

Și -mi jurai etern iubire 

Cu patos și însuflețire...

De-aș zbura printre stele,

Plutind prin lumi paralele;

Te-aș lua mereu cu mine,

Să pecetluim destine..

Cu o moarte toţi, suntem datori în viaţă,
Şi oare omul, cât o să mai trăiască.
Trăieşte doar atât, cât îi este dată,
Şi atât cât timp, EL Dumnezeu îl lăsă.

Atunci când bunul Dumnezeu, îţi spune stop,
El ţi-a dat viaţă şi tot El ţi-o ia pe loc.
Şi pleci, de pe acest pământ curat,
De parcă nici, tu nu ai fii existat.

Şi de aceia, cât noi suntem în viaţă,
Să fim doar buni şi să avem o inimă curată.
Căci într-o zi la ceruri, sus noi vom urca,
Că acolo, este o lume bună, nu e rea !

Stăteam pe-o piatră,pe vârful unei stânci, 

Priveam trist cum soarele răsare. 

Ziceam să sar având doar răni adânci

Și-o văd pe ea,pe fata dansatoare.

Vine grațios,îmi pare că zâmbește,

Și eu rămîn pe loc încremenit.

Iar chipul ei senin mă copleșește,

Mă uit la ea și stau nedumerit.

Vroiam de ea să mă apropii,

Să o întreb cum pot să o ajut.

Ea stă cuminte,de parcă-i fata popii,

Eu vreau să sar,nimic n-am de pierdut.

Ea zboară-ncet spre mine,de parcă e o pană,

Mă ia de mînă și mă invită la un ,,dans".

Cu toate că simțeam că e capcană,

Am început să ne rotim în vals.

O muzică din cer se revărsa cu jale,

Iar eu vedeam că dansul se sfârșește.

N-am observat cînd am zburat în vale,

Iar fata sus pe deal zâmbind privește.

Stau la pământ și râd ușor ironic,

Mă gândesc la dansul ăla fermecat.

La fata ceea cu un chip iconic,

Și înțeleg că viața mea s-a terminat.

În noaptea cea din urmă

Încet m-atinge-o mână,

De-a pururi fi-voi înger

Cu tine împreună.

E rece astă noapte,

Iar vorbele sunt șoapte.

Lumina-ncet se stinge...

E viață-aici, sau moarte?

Când luminile se sting,
Cu mic, cu mare,
Mergem la culcare.

Întindeam rufele și,
Evident, era ud pe jos.

Am alunecat pe o băltoacă în beznă.
Mi-am sucit o gleznă.

Stau cu ochii închiși
Sau deschiși
- Nu că ar conta -
În pat,
Cu fața la cearșaf.

Plâng în pernă
Și țip în pernă
Și dau în pernă
Și ea doar stă acolo.
Lipsită de vlagă,
Ca mine.

E întuneric, curentul nu ajunge
În camera mea.

E pană de curent și pană de voință de a trăi.

Plâng și se consumă, înduplecate, 

Existențele își duc uscate

Gândurile în altă parte,

Lacrimi scurse-n răni adânci, aparte. 

Viața plânge, plânge și Moartea,

Dumnezeu își blestemă soarta,

Cu toții plâng și se jupoaie,

Le curg lacrimi de sânge șiroaie. 

Dar ei râd, cauza suferinței, 

Fără nume, fii umilinței, 

Copiii uitați prin cimitire,

Fără cruce, fără amintire. 

Se învârt în jurul Tatălui, 

Doar El lumină le-a mai fost,

De-ar știi copii viața omului

N-ar mai cere un rost. 

Și-L trag de barbă cu mâini plăpânde 

Întrebând cu glasuri morbide:

"Tată! De ce plângi când ne vezi râzând?

Nu asta toți oamenii or fi vrând?" 

Dar Dumnezeu nu le răspunde, 

El din cimitire le aude

Trosnetele oaselor uscate

În pământ afundate si uitate. 

Se simte de parcă l-aș avea în față,

Un prunc uitat, înmuiat în sânge închegat,

Suflete nevinovate, spânzurate de-un fir de ață, 

Dansând pe cruci de adieri purtate. 

Aș vrea să fug cât mai departe

Să uit a oaselor trosnete ecou

Sub genunchi și plame, trupuri îndurerate, 

Prunci uitați sub un cavou. 

Dar Dumnezeu mă trage înapoi la El

Să plângem amândoi, înălțând o lumânare

Pentru cei ce sunt mai sfinți ca El,

Pentru râsul sufletelor care nu mor....

Clopotele bat în disperare,

cerul sângeriu se scurge-n

pământul crăpat; a Iadului-liberare...

Demonii se-nalță și aleargă,

oamenii cerșesc o clipă viața:

În noroi-și topesc speranța...

Adulți a căror viață-i muncă,

Copiii ce vor să crească și

Bătrâni plictisiți de viață...

Moartea se-nalță pe munți;

ei imploră-o amânare:

n-au știut trăi atare...

Dar Moartea-o lege are

și-o limbă înțeleasă de viață,

netrăită de oameni...

La umbra pomului arzând privesc

cum totu-n jur se-ncheie

și-un nou drum se-ivește...

Surprinsă, Moartea-ntreabă:

”Viață de la mine nu ceri?

Muritor ingrat ce ești!”

„Nu, răspunsei aumuzat;

Te-aștept de mult să vii,

Căci mi-am consumat viața trăind!”

Sabia-i se-nalță și totul sfârșește;

iar eu mor râzând

c-am știut ce-i viața!