1  

Zac... tot zac

Am deschis ochii de sub pânza prăfuită,

și mă-ntrebam: ,,cum de nu mă mai irită?"

Nici piedestalul de sticlă nu se clătină,

cum mă ridicam, el nu se mișcă.

 

Vedeam o mare neagră și totuși – nimic,

apărea și dispărea ca aburi din ibric.

O urmă de lumină se lupta într-o lămpică,

cu groaza pe față, căci ceara-i tot pică...

 

Pierită forma ce-a avut-o cândva,

tiptil se-adunau viețăți pe fața mea...

Priveam cu scârbă la cadavrul de pe masă,

iar împrejur tot vinul se vărsă...

 

N-am să mai asist la a lor ignoranță,

lacăte pe chipuri triste și nicio speranță...

Mi-am luat hoitul și l-am vârât într-un sac,

pentru alții, eu n-am de gând să mai zac.

 

De plânsete și milă să se descotorosească,

nu-i alinare pentru moartea prostească.

Pe drumul șerpuit în zale – fără capăt,

continui până voi zări lumina în treacăt.

 

...

 

M-or căuta și mai târziu pentru rugăciuni,

păcat că eu nu voi putea să le aud.

 

 

 

 


Category: Poems about death

All author's poems: Rei poezii.online Zac... tot zac

#zac #moarte #decizie #cale #dezgust #oameni #evadare

Date of posting: 15 December 2023

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1529

Log in and comment!

Other poems by the author

🎤 Colții

Eram mică...

dulce floricică, fugeam pe câmpie și mă-mpiedicam...

În bătaia austrului stăteam,

nu priveam în spate, nu mă întristam!

 

Val de armonie, mamă...

când te priveam, râdeai de bucurie și mă-mbrățișai...

Așa de mult mă iubeai,

nu te supărai, mereu mă iertai...

 

Dansam în ploaie...

prin bălți săream, broscuțe-adunam și nu răceam...

Peste tot eram,

nu mă plictiseam, mereu mă jucam...

 

Lătra și cățelul de la poartă...

la el mă duceam, îl hrăneam, pe cap îl mângâiam...

Ce fericită eram,

nicicând nu plângeam, doar zâmbeam...

 

Dar vremea a trecut,

am crescut, mare m-am făcut și am uitat...

Cum eram?

trăiam și mă bucuram?

 

...

 

Sunt din nou mică,

mă văd în oglindă, mai bătrână și mai gârbovită...

Mă doboară crivățul,

lacrimile-s amare, curg fără-ncetare...

 

Liniștea m-a terminat, mamă...

ai plecat de mult, te-ai dus și m-ai lăsat,

Așa de tare mă zbat,

de ce m-ai uitat, de ce nu m-ai luat?

 

Tremur în teroare,

e o teamă adâncă, arzătoare și mă distruge...

Oare poate se mai duce?

nu-i scăpare, nu-i oare altă cale?!

 

Rage în beznă și javra flămândă,

e liberă prin curte, mișună de zile multe...

Ce colți mari are...

nu știu cum de trăiește, dar mă dușmănește...

 

...

 

Vremea s-a înrăit...

m-am îmbolnăvit, am decăzut și am murit,

Ce fericită eram...

doar dihania-mi mai îngroapă oasele pe maidan...

 

More ...

🎤 Risipă

 În mijlocul somnului, parcă după moarte;

vreau să deschid ochii și nu se mai poate...

Aud cum pășesc și simt toată povara,

nu pot să-nțeleg cum mi-au cusut comoara...

Și pășesc timid, merg spre destinație,

până când golul pierde din intonație...

Atunci mă opresc și urlu în neant,

gândul mă lasă, nici urmă de liant...

Mai merg puțin, dup-o perioadă grea,

dar nu mai înțeleg care-i cărarea mea...

Nici dacă-i nisip, nici dacă-i un lac,

sunt îngrozit, nu știu pe unde calc...

Înnebunesc ușor, mă-nvârt în derută?

ca într-un coșmar, când viața-mi e pierdută...

Peste o vreme mă opresc din mers,

mă tem c-o să am amintiri de șters...

Și mă așez ca la-nceput când m-am trezit,

un ceas dac-a trecut, eu nu mai rezist...

Dac-am murit atunci sau mai târziu,

am încercat să aflu, dar n-am putut să știu...

 

 

 

 

More ...

🎤 Fără miere

Fără miere, unde să merg, încotro s-o iau?

Dragă bunică, dragă, ții minte câtă mai mâncam?!

Fără miere dulce, așa cum o făceai demult,

Cum să trăiesc acum, niciun zumzet nu mai aud...

 

În borcanul de pe masă, văd doar o urmă ștearsă,

Cândva era bine pitit; acum e gol și risipit,

«Și bolile trec totuși cândva, nu-i semn de piază rea»,

Cum obișnuiai să crezi; zile întregi să-istorisești...

 

Dragă albinuța mea, am rămas singure noi două,

Două povețe ce se scald' cu greu pe-un pat de rouă,

Ce pentru mine era cândva dimineață,

Pentru tine acum e doar un ciob dintr-o faianță...

 

Și-n zilele mele bune când vreau să te-ntreb ceva,

Sper că-mi vei răspunde bătând încet cu aripa...

Și bățul de chibrit pe care obișnuiai să stai s-a rupt,

Să nu-ți pară rău de mine; și eu voi pleca curând din stup...

 

Fără miere, unde să plec, ce să fac?

Dragă bunică, dragă, cum să fac să mă împac?!

Fără nimeni în jur, fără roiul de-altădată,

Acum e prea pustiu; aici nu mai sunt «acasă»...

 

 

 

 

 

 

More ...

Zorilor de mâine

Aștept să răsari din văile apuse,

Să ne dai căldura demult râvnită

Înainte ca privirile ascunse,

Să înainteze spre poarta cea greșită.

 

Semnul cerului nu se mai arată,

Se ascunde dup-un colțișor,

Și bunicii care mereu ne iartă

Se prăpădesc, pe rând, încetișor.

 

Întreg altarul de cununi cu poamă

Va rugini și el la rândul lui,

Iar lângă capătul de la lopată

Vor fi citite nume sub un cui.

 

În jurul a mii de grădini cu buburuze,

Se va înălța un zid cu iarbă deasă,

Și care vor asculta de frumoasele muze,

Scufundați vor fi până la amiază.

 

Stoluri de păsări călătoare,

Se prăbușesc ca săgeți în fața lor.

Și gândul că ne părăsesc mă doare,

Milă de ele fie-vă că mor!

 

În pături găurite de molii,

Se adăpostește al meu popor,

Dar cârma de la marile corăbii,

Nu își mai revine după un ocol.

 

Încet se va stinge și lumina,

Păstrată în sufletul aprins de fiară,

Și-odată ce e trasă și cortina,

Nu mai întind mâna ca să ceară.

 

Nu mai au timp decât să se gândească,

Ce-ar fi fost dacă mai trăiau,

Așa cum e și plăcerea trupească,

Dacă nu era, mai bine mureau.

More ...

🎤 Delir

Era o ceață afară, densă și fioroasă;

care parcă-mi stârnea frica...

și mi-o îndesa adânc pe gâtul înecăcios al șandramalei,

ca să-mi strice toată munca...

Eram trează, dezbrăcată și curată,

puțin vinovată că n-am astupat gura flăcării,

și acum mândră, cenușa-mi împrăștia necazul pe faianță,

ca să mă facă s-o dușmănesc pe viață...

Stăteam parcă spânzurată și priveam înfrigurată

spre deschizătura lărgită de sub fereastră...

și-mi amintesc că era vară când am acoperit-o,

și picau acum bucăți din ea fără noimă...

În spatele meu masa se scălda lacom în smoală,

parcă râdea când îmi zdrobea acum dușumeaua...

și câți ani de zile am stat așezată la ea,

ca acum să mă gândesc s-o fac una cu două...

Toate paharele mele, și vechi și noi, 

se jucau pe rafturi și-mi făceau în ciudă pe la margini...

parcă să pice, parcă să stea, și mă enerva mai ceva,

cât le-am spălat sâmbăta și acum poftim răsplata...

M-a împins un aer rece către trepte,

aveam acolo-ntr-o cutie o mână de cârpe...

și cu fiecare am șters o parte din amintire,

și parcă acum când m-aplecam nu mai țineam minte...

Am încercat una, am încercat alta,

ca să-mi curăț murdăria și să mă pot culca...

însă n-a fost chiar așa că jegul nu m-asculta,

nici cel de pe faianță, nici ăl' de pe podea...

Atunci am împins două vitrine ca să-mi sparg farfuriile, 

să m-ajute cioburile să curăț mai repede...

ca-n caz de problemă, mi-am tăiat fire din păr să fac o mătură,

să strângem mizeria toată la urmă...

Însă aerul tot intra și-mi tulbura spinarea cu unda sa,

și m-am băgat repede în gura de la șemineu să mă acopăr...

ca să nu-nghețe sufletul meu, 

dar mă judeca fereastra pentru costumul nou...

M-am ridicat mulțumită și am aruncat un ceainic s-o sparg,

ca apoi din sticlă să-mi pot face un șirag...

și să nu mă mai invidieze nimeni ca mai devreme,

să-mi pot termina liniștită restul de probleme...

M-am urcat pe scaun să-mi curăț tavanul,

mă privea și el c-un hal de nedumerire...

așa că am smuls becul ca să-i obstrucționez privirea,

care însă mi-a întipărit un tatuaj pe toată mâna...

M-am întors la treabă, la cârpele mele,

parcă și ele au dispărut în întunecime...

așa că pipăiam după semne să curăț dezastrul,

când am alunecat și mi-am rupt lanțul...

Eram pe jos, îmbrăcată și moartă,

puțin stânjenită că m-am lăsat învinsă de-un șir de pahare...

și-mi râdeau în ureche în întunecime cam tare,

mândre că n-am apucat să le sparg pe toate...

 

 

 

 

 

 

 

More ...

🎤 Sfera

E noapte,

prin ceața densă am zărit-o...

–ajută-mă! mi-e groază!

E înaltă,

stă atârnată... ba nu, plutește!

în valuri repezi ea gonește...

E plină,

strălucește ca un far în sânul mării,

cu raza mi-a lovit ochelarii...

E perfectă,

colțuri nu are și e netedă,

se-nvârte-n jur ca o planetă...

 

Ce înseamnă? ce vrea de la mine?

cad pe trepte pân' la o linie.

Mă ridic și n-o mai văd în noapte...

a dispărut, mă urăște poate...

 

E zi,

sub lumina astrului e oarbă,

mai bine, nu-mi mai este teamă!

E scundă,

face un pas tiptil și obosește,

îi e greu că nu mai gonește...

E goală,

în suflet și aparență,

de rușine, mă privește cu greață...

E distrusă,

spartă la mijloc și zgâriată,

un gând atunci mi se arată.

 

Fug după ea; fug să o prind,

o ating, vreau s-o ridic.

În zadar, ea nu mai dorește,

și peste mine atunci se prăbușește...

 

E vis?

nu, e realitate și doare,

doare când te pălește...

E moarte?

poate, primele chinuri,

lacrimile curg șiroaie, râuri...

E bine?

rău oricum nu-mi este,

zbier când aud acea veste...

E sfârșit?

nu pentru mine, ci pentru sferă,

și mă zdrobește, sigur mă urăște!

 

 

 

More ...

Poems in the same category

Sfarsitul

Moartea

Moartea îmi sta înainte 

Cu a sa secera îngrozitoare

Argint turnat în topitorule infernului

Vin și prin a tendoanelor țesut trec

Și despart cele unite 

La stânga noaptea, la dreapta reprezentat al zilei

Privind ma mir de contrast 

Caci ambii puteam fi eu la un moment dat al vieții 

În dreapta ,o fata de lumina 

Angelica ,suava ,fără de materia

Inteligenta pura venita din eon

Divinul reflectat de ființă nevăzută ,dar acum văzută 

Ma incanta nespus

La stânga în schimb

O făptură fără chip 

Stramba, cocoșata

E oare cel ce mi șoptea mie cele rele ?

Cu foc negru ce iese din gura

Duhneste a infern 

Venit și el din alte timpuri 

Damnat la veșnică temniță

Sta la pândă, sa audă glasul Demiurgului ,și sa ia sufletul la el

Privesc în fata

Un catafalc cu un trandafir pe trânsul 

Trandafir rupt din gradina raiului

A cărui petele cad pe lemnul noi case 

Purtând pe spini sânge de strigare 

Privesc dinnou în spate

Eram 3 de eu ,de aceiași vârstă

Unul diafan ,unul cu neputințe și unul cu chip demonic

Privind și ei înspre lemnul de stejar pus în mijlocul cavoului 

Și șoptind unul altuia ,cu care sufletul seamănă mai mult

Aud glasul îngerului 

Cu coroana într o mana 

Și cu sceptrul în cealaltă 

,,Coroana va învinge "

Iar un glas demonic 

Ținând lanțuri pe care erau scrise păcate

,,Ești al nostru "

O imprejurare mortala ,și cutremurătoare

Mii de suflete în juru mi ,cerând osanda unele ,iar altele plângând după a mea cruțare 

Dar toate privind când înspre suflet, când înspre catafalc 

Catafalc ce poarta în el

Pământ ce a purtat pecetea inteligibilui

More ...

căderea-n iad

Se-ntunecă orizontul,

Adierea se răcește, 

Viața face pe mortul,

Speranța se răstignește.

Se-aud munții prăbușindu-se, 

Stânci se sfarmă ca dinții-ncleștați,

Arbori sfinți trosnesc ca oase,

Fluvii uscate de sânge umflate, 

Strigăt de moarte animalele-și cântă, 

Orice moarte-i lacrimă de sfântă

Cerșită-n genunchi pe mila-nfrântă.

În jur se face-ntuneric și n-aud,

Cicatrici de ger pe trupul nud,

Aerul îngheață și devine greu,

Pot să uit de orice empireu.

Sub mine pământul se crapă și cad,

Se vede o rază blândă de Iad

Ce m-așteaptă anevoie cu drag,

Ponoase pentru bine să trag.

Demoni amuzați îmi ies în cale

S-am parte de căderi infernale,

Dar iute-ncremenesc pe loc,

Să mă vadă, pe mine!,-n foc?

Din respect, dinții-și scrâșnesc,

Asupra-mi se năpustesc:

Oasele-mi zdrobesc,

Carnea mi-o jupoaie, 

Sângele-mi beau,

Pasiunea mi-o vedeau.

Și cad atât de-nfipt-n Iad

Încât îl pustiesc și-l destram,

Dovedind Celui Divin cât pot să decad

Și El tot să rămână mai infam.

More ...

Sub o lespede

Sub o lespede de piatra

Aud voci ce ma-nconjoara ,cu suspin si-amaraciune

Dute lume,dute,dute,dute

Eu dorm aici ,aici raman 

Intre 6 frati de seama 

Ce-ncontinuu ma-nconjoara

Dute lume,dute,dute,dute 

Dar sa nu ma uiti prea iute...

-U.A-

More ...

Ochi de sticlă

Ochii negri ce căprui odată au fost,

Spălați orbește, inconștient, de cost,

Umpluți la loc când de vise-am lăsat,

Zâmbind la pete albe ce se șterg după ce mi-a păsat.

 

Oglinzi reflectând confuzii, cu buzele sparte,

Vorbind în metafore, lăsând atingeri moarte,

Observând râsul inocent și inconștient,

Devenind strident, însetat, absorbit de-un dement.

 

Otrăvit din părți iubite doar de sine,

Potrivit în fantezii cu nume de-amintiri,

Prin picături de priviri, lovind inevitabilul cu mânie,

Orbind lent din ură, de trăiri furate de firi.

 

Uimite de negrul nămolului turnat,

Ignorând zâmbetele ce odată le-au furat,

Fără jenă, din egoism necontrolat,

Fluturând frustrări ca pe-un steag colorat.

 

Înfășurat într-un ștreang... am gâtul secat,

Și de nepăsare m-au legat, sufocat,

Așteptând în continuare să fiu implicat.

 

More ...

Noaptea taie iarăși venele

Blocuri arse, muzică-n pereți,

toți urlă vise ce n-or să le-nțelegi.

Dorm pe beton, cu gânduri ca gloanțe,

îmi scriu manifestul pe marginea nopții.

 

Mi-e scârbă de știri, de oraș, de lumină,

de vocile false din capul meu.

Fug de tăcere, dar ea mă ajunge

într-un tramvai cu destinații spre „greu”.

 

Am haine murdare cu praf de speranță,

n-am bani, dar am o mie de idei.

Însă nimeni n-ascultă, că toți sunt prea sfinți —

sau prea morți înăuntru, să zic ce vrei să-mi iei.

 

Și iarăși e noapte, iar eu sunt același,

cu ochii uscați de atâtea pixeluri grele.

Râde orașul cu gura spartă —

noaptea taie iarăși venele.

More ...

Un singur gol ramas

Primavara-n suflet sau doar printre noi?

Un simplu anotimp,cuprins de nenumarate ploi.

Un rau de lacrimi reci,scurgandu-se-n trecut,

O singura alinare,sa-mi fie de temut.       

 

Cat de fragil si tandru,este un simplu om,

Trecator prin lume,dar cu sufletul gol.

Transformand realitatea, intr-un vis lucid

Rasunand din rasputeri,urletul neauzit. 

       

De ce lasam uitarea,pierduta printre vai ?

Dar si nepasarea,scurgandu-se intre noi.

Prea multa rautate,durere si suspin,

Pentru o viata rece,cu un necunoscut destin.

     

Un sir lung de ganduri,despre viata toata 

O alinare calda,tinandu-ma strans de speranta.

Dar ce sens au toate framantarile interioare?

Daca la final,moartea are rezolvare.          

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍