Category: Poems about death
All author's poems: Ray
#moarte #sicriu #pamant #onoare #lumina
Date of posting: 12 июня 2024
Views: 425
Poems in the same category
Gânduri nespuse
E dificil uneori
chiar să exiști
chiar și să trăiești
Fiind uneori înpins de rutină, de gânduri,de probleme
Pici, într-un gol parcă fiind o scăpare
crezi că se va termina
că acel moment va fi ultimul de durere
Dar abia e începutul
Tristețea te înconjoară
intrându-ți prin gânduri și vise
Depresia parcă erupe din creier spre inimă
Acoperind-o de o pâcmă albă de emoții nespuse
Cazi, te ridici, iar cazi și iar te ridici
Conștientizezi că e în zadar
Că totul s-a terminat
Dar ghici ce... e adevarat.
Trecutul și adevarul te lovesc până numai respiri
Ai sperat ca vei avea o viața bună
O familie, un viitor
Dar au fost minciuni
O minciună ce ți-a stârnit lacrimi
de bucurie, că ți-au dat speranță
dar și de tristețe că ți-au luat speranța
totul s-a terminat, s-a năpustit iarăși noaptea
Soarele nu va mai răsări
Apusul nu va mai fi
Doar noaptea veșnică și rece
Îmi va domina mintea goală de gânduri
Resimt tot, de la naștere până acum
Din clipa conștientizării vieții
Până în cea a morții
vrând ca totul să fie un coșmar
Adio
Sfletu-mi înfruntă pustiul,
Precum codrul tău subtil.
Stau si scriu nedumerit,
Gândindu-mă la cumplit.
A ta plecare ne-a îndurerat,
Sufletu-i adânc sfâșiat,
Drumu-i si el-ntunecat,
Melancolic şi nevindecat.
Lacrimi curele cad încet,
Pe sicriul tău din lemn,
Având un sentiment nedemn
Ce mă macină incert.
De când ai plecat,
Sufletu-mi e sfâșiat,
Și continuu a suspinat,
De tristețe încețoșat.
Dar în noapte, visurile-mi poartă,
Umbrele trecutului pe umeri m-apasă,
Încerc să te regăsesc printre amintiri,
Sperând să îmi alini aceste răni târzii.
Fiecare zi trece tot mai greu,
Gânduri răpimdu-mă tot mereu,
Sufletul tânjește după prezența ta,
Și totuși, lumina ta pare a se estompa.
Într-o zi, poate, timpul va vindeca,
Durerea ce acum mă sfâșie grea,
Păstrându-te în intimă amintire,
Ca o stea ce ma veghează-n vecie.
Dar până atunci, cu dor te-ndemn,
Să mă veghezi, înger blând,
Și când noaptea mă va cuprinde,
Să-ți simt prezența ce mă-nlănțuie.
Pic
Pic, pic, pic.
Ține-mă încă un pic.
Pic,
Peste oase, și frumoase
Și adormite
Și pline de viermi și de surprize.
Timp,
Zile și veacuri am așteptat
Să îmi faci inima să bată cu un pic
Mai mult, am ezitat.
Flori,
Plante cu capetele retezate,
Cu frunze mumificate,
De păianjeni, de tine.
Orori,
Am dat noroc cu un diavol
Mi-a zis să facem schimb
Ție să îți dau viața
Și mie să-mi dea moarte, zi-mi:
Viață,
E tot ce trăiai?
Dorința,
E tot ce îți doreai?
Speranța,
E tot ce nu aveai?
Nu pot să mai fac un pact cu tine
Când tot te are pe tine
Când tot e despre tine
Când diavolul ești tu.
Un pic, de mă chemai la dialog
Pe stâncă, pe iarbă sau pe un nor
Un pic mai dura teroarea
Un pic te mai iubeam și iară,
Trebuia să se repete, din nou
Un pic? Un pic mai mult?
Arde-mă și fă-mi oasele scrum.
Nu te-am uitat
Au trecut aproape doi ani
Doi ani de când zaci acolo sub pământ
Nici nu te mai simt,însă tristețe îmi emani
mereu când îți pun lumânări pe mormânt.
Mi-e așa dor de tine
Nici nu știu când trece timpul
Trece,trece și te alungă departe de mine
Așa cu el trece și anotimpul…
Nu s-a mai schimbat nimic pe-aici
Totul e la fel,doar vieți normale
Eu încă port dor de ale tale îmbrățișări
și de saluturile noastre speciale.
N-am să te mint… chiar îmi lipsești
Chiar aș vrea să te mai văd în forma ta originală
Te văd doar prin poze vechi
Chiar și așa n-am nici șansa ocazională.
Sper că ești bine acolo oriunde te aflii
Sper că nu ți-e frig la mâine
Că n-am să pot a le încălzi
N-am să pot a le atinge
Fiindcă tu nu te mai întorci,tu nu mai vii…
Plânsete neauzite
După fiecare drum,
În urmă e lăsat un scrum.
Un scrum plin de durere,
Ce aduce o adâncă tăcere.
Pierderea cuiva este dureroasă,
Dar de altfel şi firească,
Ea te lasă fără zâmbete
În suflet îți aduce tunete.
Un ultim rămas bun e tot ce-ți poți dori,
Deoarece moartea nu o poți preveni.
Nu îți stă în putere,
Să opreşti această durere...
Viața e un lucru valoros
Ce trebuie luat în serios
Fără suferință şi plâns
Viața nu-i ceva de ascuns.
Dor
Nu credeam c-o să-nvăț să mor...
În cimitir, stăteam doar la pridvor,
Lângă coroane, flori și plopi cu chip de mort.
Pe mine m-a cuprins un dor,
Și am simțit cum suflet mi-a zidit,
Și m-a izbit — iar eu credeam că-i moartea mea
Dar s-a ivit să-mi fie, chiar,
Viața mea...
Iar eu m-am izbit și mai tare de coroane, flori și plopi cu chip de mort,
Dar dorul ce-l credeam ca un simplu mort
S-a dovedit a fi înșelător...
Și m-a cuprins mai rău, și m-a izbit, mi-a pus și frâu,
De la căpătâiul crucii până la brâu.
Dar eu... dar eu mi-am dat seama că-n cimitir
E viața mea, ce-o trăiesc zi de zi...
Și m-am izbit din nou de plopii morți—
Și... iar au murit și ei, și coroane, flori și pridvor
Pridvor... al nemuririi dor.
Gânduri nespuse
E dificil uneori
chiar să exiști
chiar și să trăiești
Fiind uneori înpins de rutină, de gânduri,de probleme
Pici, într-un gol parcă fiind o scăpare
crezi că se va termina
că acel moment va fi ultimul de durere
Dar abia e începutul
Tristețea te înconjoară
intrându-ți prin gânduri și vise
Depresia parcă erupe din creier spre inimă
Acoperind-o de o pâcmă albă de emoții nespuse
Cazi, te ridici, iar cazi și iar te ridici
Conștientizezi că e în zadar
Că totul s-a terminat
Dar ghici ce... e adevarat.
Trecutul și adevarul te lovesc până numai respiri
Ai sperat ca vei avea o viața bună
O familie, un viitor
Dar au fost minciuni
O minciună ce ți-a stârnit lacrimi
de bucurie, că ți-au dat speranță
dar și de tristețe că ți-au luat speranța
totul s-a terminat, s-a năpustit iarăși noaptea
Soarele nu va mai răsări
Apusul nu va mai fi
Doar noaptea veșnică și rece
Îmi va domina mintea goală de gânduri
Resimt tot, de la naștere până acum
Din clipa conștientizării vieții
Până în cea a morții
vrând ca totul să fie un coșmar
Adio
Sfletu-mi înfruntă pustiul,
Precum codrul tău subtil.
Stau si scriu nedumerit,
Gândindu-mă la cumplit.
A ta plecare ne-a îndurerat,
Sufletu-i adânc sfâșiat,
Drumu-i si el-ntunecat,
Melancolic şi nevindecat.
Lacrimi curele cad încet,
Pe sicriul tău din lemn,
Având un sentiment nedemn
Ce mă macină incert.
De când ai plecat,
Sufletu-mi e sfâșiat,
Și continuu a suspinat,
De tristețe încețoșat.
Dar în noapte, visurile-mi poartă,
Umbrele trecutului pe umeri m-apasă,
Încerc să te regăsesc printre amintiri,
Sperând să îmi alini aceste răni târzii.
Fiecare zi trece tot mai greu,
Gânduri răpimdu-mă tot mereu,
Sufletul tânjește după prezența ta,
Și totuși, lumina ta pare a se estompa.
Într-o zi, poate, timpul va vindeca,
Durerea ce acum mă sfâșie grea,
Păstrându-te în intimă amintire,
Ca o stea ce ma veghează-n vecie.
Dar până atunci, cu dor te-ndemn,
Să mă veghezi, înger blând,
Și când noaptea mă va cuprinde,
Să-ți simt prezența ce mă-nlănțuie.
Pic
Pic, pic, pic.
Ține-mă încă un pic.
Pic,
Peste oase, și frumoase
Și adormite
Și pline de viermi și de surprize.
Timp,
Zile și veacuri am așteptat
Să îmi faci inima să bată cu un pic
Mai mult, am ezitat.
Flori,
Plante cu capetele retezate,
Cu frunze mumificate,
De păianjeni, de tine.
Orori,
Am dat noroc cu un diavol
Mi-a zis să facem schimb
Ție să îți dau viața
Și mie să-mi dea moarte, zi-mi:
Viață,
E tot ce trăiai?
Dorința,
E tot ce îți doreai?
Speranța,
E tot ce nu aveai?
Nu pot să mai fac un pact cu tine
Când tot te are pe tine
Când tot e despre tine
Când diavolul ești tu.
Un pic, de mă chemai la dialog
Pe stâncă, pe iarbă sau pe un nor
Un pic mai dura teroarea
Un pic te mai iubeam și iară,
Trebuia să se repete, din nou
Un pic? Un pic mai mult?
Arde-mă și fă-mi oasele scrum.
Nu te-am uitat
Au trecut aproape doi ani
Doi ani de când zaci acolo sub pământ
Nici nu te mai simt,însă tristețe îmi emani
mereu când îți pun lumânări pe mormânt.
Mi-e așa dor de tine
Nici nu știu când trece timpul
Trece,trece și te alungă departe de mine
Așa cu el trece și anotimpul…
Nu s-a mai schimbat nimic pe-aici
Totul e la fel,doar vieți normale
Eu încă port dor de ale tale îmbrățișări
și de saluturile noastre speciale.
N-am să te mint… chiar îmi lipsești
Chiar aș vrea să te mai văd în forma ta originală
Te văd doar prin poze vechi
Chiar și așa n-am nici șansa ocazională.
Sper că ești bine acolo oriunde te aflii
Sper că nu ți-e frig la mâine
Că n-am să pot a le încălzi
N-am să pot a le atinge
Fiindcă tu nu te mai întorci,tu nu mai vii…
Plânsete neauzite
După fiecare drum,
În urmă e lăsat un scrum.
Un scrum plin de durere,
Ce aduce o adâncă tăcere.
Pierderea cuiva este dureroasă,
Dar de altfel şi firească,
Ea te lasă fără zâmbete
În suflet îți aduce tunete.
Un ultim rămas bun e tot ce-ți poți dori,
Deoarece moartea nu o poți preveni.
Nu îți stă în putere,
Să opreşti această durere...
Viața e un lucru valoros
Ce trebuie luat în serios
Fără suferință şi plâns
Viața nu-i ceva de ascuns.
Dor
Nu credeam c-o să-nvăț să mor...
În cimitir, stăteam doar la pridvor,
Lângă coroane, flori și plopi cu chip de mort.
Pe mine m-a cuprins un dor,
Și am simțit cum suflet mi-a zidit,
Și m-a izbit — iar eu credeam că-i moartea mea
Dar s-a ivit să-mi fie, chiar,
Viața mea...
Iar eu m-am izbit și mai tare de coroane, flori și plopi cu chip de mort,
Dar dorul ce-l credeam ca un simplu mort
S-a dovedit a fi înșelător...
Și m-a cuprins mai rău, și m-a izbit, mi-a pus și frâu,
De la căpătâiul crucii până la brâu.
Dar eu... dar eu mi-am dat seama că-n cimitir
E viața mea, ce-o trăiesc zi de zi...
Și m-am izbit din nou de plopii morți—
Și... iar au murit și ei, și coroane, flori și pridvor
Pridvor... al nemuririi dor.
Other poems by the author
Dezgust
Mă doare, mă-n țeapă
Înjur și suspin
Curge sânge șiroaie
Și lacrimi nu se termin
Plâng fără glas
Tremur și strig
E noapte, e frig
Sufletu-mi moare
Lumina dispare
În gânduri pustii
Mă înec și-ți scriu.
De obicei
încerc să fug
Să nu privesc
să nu aud
să nu clipesc
Căci altfel mă pierd
Efort
Te caut printre spini murdari de sânge,
Spinii trandafirului ce l-am brodat
Pe pieptul meu ce rece plânge
În regret amarnic cufundat.
Și lacrimi îmi curg pe genunchii mei reci
Și oasele-mi strigă s-opresc căutarea,
Cu groază te uiți în ochii mei seci
Încet, refuzându-mi chemarea
Aș vrea să-mi dai a ta inimă în dar,
So i-au strâns în brațele-mi slăbite
Și ușor s-o țin, să îi declar
Confesiunile-mi îndrăgostite.
Îmi rup coastele-n trudă
Să-mi vezi sufletul ce zace,
Îmi smulg și inima de ciudă
Până n-oi avea eu pace.
Adio
În sala de clasă, tăcută și pustie,
Stă singură doamna, cu ochii în pământ.
Pe tabla goală, cu cretă albă scrie,
Cuvinte de dor, în limba ei plângând.
Și vântul poartă-al meu strigăt departe,
Prin ramuri, frunze, peste mări și țări .
"Adieu", e doar un ecou ce nu pleacă,
Din caietul meu plin de însemnări.
Dezgust
Mă doare, mă-n țeapă
Înjur și suspin
Curge sânge șiroaie
Și lacrimi nu se termin
Plâng fără glas
Tremur și strig
E noapte, e frig
Sufletu-mi moare
Lumina dispare
În gânduri pustii
Mă înec și-ți scriu.
De obicei
încerc să fug
Să nu privesc
să nu aud
să nu clipesc
Căci altfel mă pierd
Efort
Te caut printre spini murdari de sânge,
Spinii trandafirului ce l-am brodat
Pe pieptul meu ce rece plânge
În regret amarnic cufundat.
Și lacrimi îmi curg pe genunchii mei reci
Și oasele-mi strigă s-opresc căutarea,
Cu groază te uiți în ochii mei seci
Încet, refuzându-mi chemarea
Aș vrea să-mi dai a ta inimă în dar,
So i-au strâns în brațele-mi slăbite
Și ușor s-o țin, să îi declar
Confesiunile-mi îndrăgostite.
Îmi rup coastele-n trudă
Să-mi vezi sufletul ce zace,
Îmi smulg și inima de ciudă
Până n-oi avea eu pace.
Adio
În sala de clasă, tăcută și pustie,
Stă singură doamna, cu ochii în pământ.
Pe tabla goală, cu cretă albă scrie,
Cuvinte de dor, în limba ei plângând.
Și vântul poartă-al meu strigăt departe,
Prin ramuri, frunze, peste mări și țări .
"Adieu", e doar un ecou ce nu pleacă,
Din caietul meu plin de însemnări.
Dezgust
Mă doare, mă-n țeapă
Înjur și suspin
Curge sânge șiroaie
Și lacrimi nu se termin
Plâng fără glas
Tremur și strig
E noapte, e frig
Sufletu-mi moare
Lumina dispare
În gânduri pustii
Mă înec și-ți scriu.
De obicei
încerc să fug
Să nu privesc
să nu aud
să nu clipesc
Căci altfel mă pierd
Efort
Te caut printre spini murdari de sânge,
Spinii trandafirului ce l-am brodat
Pe pieptul meu ce rece plânge
În regret amarnic cufundat.
Și lacrimi îmi curg pe genunchii mei reci
Și oasele-mi strigă s-opresc căutarea,
Cu groază te uiți în ochii mei seci
Încet, refuzându-mi chemarea
Aș vrea să-mi dai a ta inimă în dar,
So i-au strâns în brațele-mi slăbite
Și ușor s-o țin, să îi declar
Confesiunile-mi îndrăgostite.
Îmi rup coastele-n trudă
Să-mi vezi sufletul ce zace,
Îmi smulg și inima de ciudă
Până n-oi avea eu pace.
Adio
În sala de clasă, tăcută și pustie,
Stă singură doamna, cu ochii în pământ.
Pe tabla goală, cu cretă albă scrie,
Cuvinte de dor, în limba ei plângând.
Și vântul poartă-al meu strigăt departe,
Prin ramuri, frunze, peste mări și țări .
"Adieu", e doar un ecou ce nu pleacă,
Din caietul meu plin de însemnări.