Dezgust

Plimbam prin firul amintirilor , un gînd ce nu-mi dă pace

Străpunge încet pînă-n adîncuri , prinde din urmă , tace

La fel ca tine a fugit , prin departate străinătățuri

Acum se-ntoarce negreșit și a promis să-și ceară,

Din toate drepturile sale , doar un cuvînt  și iară,

Mă chinuie încet , în întunericul pustiu lăuntric

Mi-aș scoate inima din piept ,doar nesimțirea să mai simt

Nu vrea decît să spună : iți amintești? Ce mai nebună!

Te-a iubit viața toată și insăși ca pe viată

Ar da și ultima suflare în brațe să te țină iară !

Un gînd și-atît, ce inocent

Nu vrea să facă rău , ce-i drept !

Își caută dreptatea , și drumul duce doar la tine

Iubitule , adu-ți aminte ,cum m-ai iubit și tu pe mine.

Și e mai mult decat un gînd , e insăși sentimentul

Că te-aș putea pierde oricînd , dar dorul nu mă lasă

Iși face loc întîi ca gînd , apoi învăluită-mi ființa

Și să nu uiți iubitul meu ,oriunde-ai fi în lume

Aici in colțul lumii eu , te voi iubi pe tine .

Într-o inimă zdrobită,

Tihna-ți este o icoană,

Tot ce-atingi îți e ispită,

Iar iubirea-i o prigoană.

Plânge ochiu-nlăcrimat,

Viața-i pare prea deșartă,

Bucuriile-au plecat,

Să deschid-o altă poartă,

Că-n iubirea pătimașă,

Nu poți fi doar o scânteie,

Ci văpaia uriașă,

Care mistuie-o femeie.

Și din rana ce suspină,

Se prelinge amurgul stins,

Iar din inima străină,

Curge dorul necuprins,

Ca un tremur de poveste,

Cu dorințe răstignite,

Și iubirea se topește,

În mici gânduri rătăcite.

Rămân pașii pe cărare,

Umbre reci pe-un drum tăcut,

Dragostea, mistuitoare,

S-a aprins... și a trecut.

Când amintirile mă-nșeală,
Mor în somn de nădușeală.
Te visez fără să vreau,
Sentimentele m-ademeneau.

Dar cât nu m-aș gândi la tine,
Tu nu vii, nu vii la mine.
Putrezesc și nu mai pot,
Ești, ai fost și vei fi tot.

Cât de tragic nu ar fi,
Pentru tine m-aș jertfi.
Când amintirile mă-nșeală,
Mor în somn de nădușeală.

Cel mai strașnic este acum,
O să uit cândva, oricum,
Cum pe tine te-am iubit,
Cum pe tine te-am dorit.

Doar amintirile mă-nșeală,
Că totul este o greșeală.
Dar când la tine mă gândesc,
Mor de dor, înnebunesc.

Le numesc regrete dar le consider amintiri

Primele prietenii și iubiri.

Primele mele sentimente și trăiri,

Rămân niște vechi amintiri.

Regret timpul pierdut și iubirea oferită,

De voi fiind doar irosită și folosită.

Cu ochii plânși ce privesc în mare,

Plutind mari regrete n zare.

Voi oameni meschini,fără niciun destin,

M ați tratat ca pe un om ieftin și străin.

Cu iubire falsa m ați primit,

Și cu ura voastră m ați izgonit.

Noapte când vine și stelele apar,

Regretele cresc în mintea mea bizar,

Cuvintele dansand de dor,

Fara niciun strigat de ajutor.

de preja maria

Te-am iubit de la-nceput, 

Intr-un mod cum n-am crezut.

Tu mai stii cand ne plimbam?

Mai mereu te urmaream,

Cu privirea te iubeam.

Si acum simt tot la fel,

Mai intens, la alt nivel.

Cateodata ma gandesc:

"Ce bine e ca traiesc"

Ca s-apuc sa te privesc, sa iti spun cat te iubesc.

Esti un lucru minunat,

Nici nu mi-am imaginat,

Ce aveam sa devenim,

Si cat o sa ne iubim.

De micuti ne-am cunoscut,

De mi-ai fi spus, n-as fi crezut,

Ca peste ani o sa devii,

Al meu iubit, al inimii. 

Oooo lume,lume ..

Am crezut atat de mult in tine si in legamant

Acela facut de dumnezeu ,scris in sufletul meu

Dar astazi nori negri se aduna ,peste munti si peste luna...

Cand lacrima curge ,sufletul plange si inima suspina.

Sunt? ... sau esti oare tu de vina?  

Asta-i intrebarea ce asteapta alinarea ... 

-U.A

Stau în genunchi,

E frig și mă doare.

Lumina mi se stinge

Încet, cu onoare.

Să-mi puneți cruce

De granit prelucrat

În sicriul meu rănit,

Să fiu îngenuncheat.

Să-mi turnați țărână grea,

S-o aud cum se repede

Spre sicriul meu de sticlă,

Unde luna-mi se prevede.

Te caut printre spini murdari de sânge,

Spinii trandafirului ce l-am brodat

Pe pieptul meu ce rece plânge 

În regret amarnic cufundat.

Și lacrimi îmi curg pe genunchii mei reci 

Și oasele-mi strigă s-opresc căutarea,

Cu groază te uiți în ochii mei seci

Încet, refuzându-mi chemarea 

Aș vrea să-mi dai a ta inimă în dar,

So i-au strâns în brațele-mi slăbite 

Și ușor s-o țin, să îi declar

Confesiunile-mi îndrăgostite. 

Îmi rup coastele-n trudă 

Să-mi vezi sufletul ce zace,

Îmi smulg și inima de ciudă 

Până n-oi avea eu pace.

În sala de clasă, tăcută și pustie,

Stă singură doamna, cu ochii în pământ.

Pe tabla goală, cu cretă albă scrie,

Cuvinte de dor, în limba ei plângând.

Și vântul poartă-al meu strigăt departe,

Prin ramuri, frunze, peste mări și țări .

"Adieu", e doar un ecou ce nu pleacă,

Din caietul meu plin de însemnări. 

Stau în genunchi,

E frig și mă doare.

Lumina mi se stinge

Încet, cu onoare.

Să-mi puneți cruce

De granit prelucrat

În sicriul meu rănit,

Să fiu îngenuncheat.

Să-mi turnați țărână grea,

S-o aud cum se repede

Spre sicriul meu de sticlă,

Unde luna-mi se prevede.

Te caut printre spini murdari de sânge,

Spinii trandafirului ce l-am brodat

Pe pieptul meu ce rece plânge 

În regret amarnic cufundat.

Și lacrimi îmi curg pe genunchii mei reci 

Și oasele-mi strigă s-opresc căutarea,

Cu groază te uiți în ochii mei seci

Încet, refuzându-mi chemarea 

Aș vrea să-mi dai a ta inimă în dar,

So i-au strâns în brațele-mi slăbite 

Și ușor s-o țin, să îi declar

Confesiunile-mi îndrăgostite. 

Îmi rup coastele-n trudă 

Să-mi vezi sufletul ce zace,

Îmi smulg și inima de ciudă 

Până n-oi avea eu pace.

În sala de clasă, tăcută și pustie,

Stă singură doamna, cu ochii în pământ.

Pe tabla goală, cu cretă albă scrie,

Cuvinte de dor, în limba ei plângând.

Și vântul poartă-al meu strigăt departe,

Prin ramuri, frunze, peste mări și țări .

"Adieu", e doar un ecou ce nu pleacă,

Din caietul meu plin de însemnări.