Oglinda ochilor

Așa cum firul ierbii răsare verde crud

Și crește mândru și înmulțit din pământ,

Liniștea, sănătatea și bucuria-n simțământ,

Așa și anii mulți în sfera vieții se includ.

Pe frunte petale de trandafir îmbobocit

Să îți aducă mireasma dimineților de mai,

Plăcerea nopților de care te entuziasmai

Și suflul arzător al vieții pururi prorocit.

Sunetele unui cântec ca romanță,

Cuvintele dulci și ademenitoare,

Să fie toate laolaltă puse în balanță,

Și să creeze momentele strălucitoare.

Everything in life has a reason.

Each cause has a purpose.

Any effects leads to a caution.

All the results give firmness.

Be yourself on the life's stage.

Keep the kindness of your soul,

Show the power of your mind,

And you'll receive the Heaven blessings.

Seek for and find in your mind

All the happy days, in years.

No pressures and no fears

Just open a heart but not blind.

Touch the senses of the being,

Command the body to be well,

And stop your thoughts fleeing

Allow here the hope to dwell.

Feed with music your soul,

Listen the song of the life

Because you strive for a goal

And your love will be rife.

Nu trebuie să ne deranjeze performanța,

Pentru că noi nu suntem perfecți.

Nu trebuie să ne simțim mereu uimiți,

Pentru că întodeauna ne acuză rațiunea.

Nu trebuie să ne impresioneze durerea,

Pentru că nu suntem destul de puternici.

Nu trebuie să ne influențeze negativul,

Pentru că nu acționăm întodeauna pozitiv.

Nu trebuie să jucăm teatru pe scena vieții,

Pentru că nu ne-am îndeplinit rolul sortit.

Nu trebuie să ne afecteze calea destinului,

Pentru că nu-i înțelegem pe deplin menirea.

Trebuie să iubim mereu tot ce este viu,

Oricât de neajutorați suntem pe lume.

Să împărțim cu aproapele nostru binele,

Să înfruntăm cu ardoare sentimentele răului.

Două păpuși în colțul casei

Stau și mă privesc demult.

Două păpuși cu ochi albaștri,

Rochițe roz și pantofiori.

Două păpuși neînsuflețite

Cu inimile înmărmurite.

Păpuși ce nu știu a vorbi,

Păpuși ce nu pot a mișca.

Ele stau astfel nemișcate

În colțul casei întunecate.

Ele nu dorm și nu mănâncă,

Iar viața ele n-o cunosc.

Când cu atenție le privești,

Parcă ar ști ce este în jur.

Și ar putea s-asculte zumzetul

Și freamătul ce le-nconjoară.

Iar tu copilă cutezătoare

Ce totul vrei ca să cunoști,

Imaginându-ți-le ca ființe

Intri în jocul magic al minții.

Le inviți la o șuetă ca între fete,

La un ceai sau o bomboană.

Le întrebi ce le mai place

Și aștepți ca ele să-ți răspundă.

Într-un târziu Moș Ene

Pe la gene se abate.

Adormind, le visezi vorbind

Și dansând și cântând.

Dimineața în grabă te trezești,

Cu bucurie le îmbrățișezi.

Purtând visul mai departe

Ca un mister dintr-o carte.

Indeed I need more time

Until to hear the chime.

I think that is really true

That the sky is still blue.

I need still see a green forest

To pick flowers for my wrist.

I think that all is very nice

That you may still roll the dice.

I need more joy moments,

All the event enrolments,

And a thrill get to my heart

Like a ladybug at the start.

Destiny shows me the story,

The length of my life and glory.

Thank God I'm still healthy alive

And giving me faith to thrive.

Mă doare geana ce cuprinde 

Atăta gol și disperare

În negura ce se întinde

Din cei carpați ,până la mare.

Mă doare gustul amar de fiere 

Al omeniei care piere

Și-și flutură aripa neagră 

Pe vatra mea și - a cea dragă.

Mă doare, dar o spun în gând 

Ca  ca râul în vale spumegând

Ca un torent deslănțuit 

Din mii de suflete pornit.

Mă doare faptul că nu știu

Să bat în porți când e pustiu

Și glasul slab cum să ajungă

Intligent în țara junglă.

Mă doare și ce dacă doare 

Și ce dacă țara moare?

Și ce dacă floarea-i seacă?

Dragii noștri ,fug și pleacă 

Ducând traiul vinețiu 

Suflet gol și dor pustiu.

Te-aș iubi o dată și încă o dată,

Te-aș găsi în serile fără de sfârșit,

Te-aș striga în miez de noapte,

Te-aș căuta în umbrele misterioase,

Te-aș simți în adâncul sufletului meu,

Te-aș visa în liniștea amurgului,

Te-aș alerga în mijlocul furtunii,

Te-aș descoperi în lumina zorilor,

Te-aș adora cu fiecare bătaie a inimii,

Te-aș dărui întregii mele vieți,

Te-aș iubi dincolo de timp și de spațiu

Pentru că din toate câte sunt, doar atâta pot.

E cineva, ce-n fiecare zi, de ani de zile
Îmi zice bună dimineața, noapte bună,
Și mai adaugă, ceva, ce mult îmi place
Iubire, te iubesc, ce asta, mă-'mpăună.

Ne știm, din timpul facultății noastre
De când privirile... ni s-au intersectat,
Și când și-a-mea și-a-ei inimă

...bătea
Cu puls de-o sută, de Cupidon

...dictat.

A fost o întâlnire, pe timp de toamnă
Pe când, natura, ne satura, cu rodul ei,
Iar noi, îndrăgostiți, fără nicio scăpare
Ne sărutam, zâmbind...pe-aleile cu tei.

Îmi amintesc, cum luna..ne îndemna
În ceasul nopții, când ora... era târzie,
Să ne iubim, că-n viață...doar iubirea
Ne ține-ndrăgostiți, pentru-o...vecie.

Îndemnul lunii, l-am pus în aplicare
Și-am mers la primărie... la cununie,
Și mai apoi, iubind, Domnul ne-a dat
Copilul drag și-n, casă multă bucurie.

Acum, când ani frumoși, trăim, în doi
Și zi de zi, o rugă înnălțăm spre Sfânt,
Simțim că suntem... fiii binecuvantați
Și viața ne e frumoasă, pe ăst pământ!

Urasc sa te iubesc,

Dar oare iubesc sa te urasc?

Incerc sa ma hotarasc,

Insa parca ma tot tarasc.

Dupa ceva ce candva imi apartinea.

Inima in mana mi-o tinea,

Privirea mi-o sustinea,

Pana cand cu totul ma detinea...

Cu un gust amar in gura si unul dezastruos in suflet,

candva iubita ta

Măreț și falnic ,secular

Tronând în parcuri și pe alei

Cupola florilor de tei

Împrâștie parfumul pur

Ca  pe omagiu  împrejur.

Salcâm străvechi din vremuri Dace

Stăpân  pe dealuri și prin văi,

Parfum de MAI pe atâtea căi

Ciorchini-ți albi cu gust de miere

Albinele îl strâng în ciubere.

Pe firul apei trecător

Șir de sălcii argintate

Se oglindesc în apa lină

Le șoptește vântul în plete

Povești dragoste și dor.

Nucule cu frunza rară

Mă cheamă însingurarea ta

În umbra-ți dulce mă înfășoară

Să dorm aici mă îndeamnă gândul

Lacrima s-o spele vântul.

Mai departe în vârf de deal

Prunul,vișinul ,cireșul

Mă îmbie să-i privesc

Îmbrățișați de raza luii

Îmi arată că rodesc.

Și toți copacii din lume

Ne sunt prieteni ne sunt frați...

I-am spus toate — dureri, greșeli, tăceri,

Fără mască, fără vorbe dulci de complezență.

Și n-a râs… n-a clătinat din umeri,

A privit, a ascultat — cu toată ființa, cu prezență.

Nu s-a temut de haosul din mine,

N-a fugit când am vorbit de frici,

N-a făcut din viața mea rușine,

Nici nu-a dus poveștile pe la alții, pe la amici.

M-a ținut așa cum eram: cu răni și vise,

Cu dorințe tăcute și inimi închise.

N-a cerut să fiu alta, n-a cerut nimic,

Doar să fiu… și-atât. A fost suficient. A fost unic.

Așa că da —

Voi lăsa pe toată lumea pentru el,

Pe cei ce m-au avut, dar n-au știut să mă privească.

Pe cei ce m-au auzit, dar n-au vrut să mă înțeleagă.

Pe cei ce au fost doar umbre, niciodată stele.

Îl aleg pe el — cel ce a tăcut cu mine,

Care-a ținut inima mea ca pe ceva fragil,

Care m-a văzut plângând, dar a rămas lângă mine,

Nu ca un erou, ci ca un om... senin, stabil.

Poate nu a fost ales de soartă,

Dar l-am ales eu, cu toată ființa mea.

Căci în lumea asta plină de zgomot și joacă,

El a fost liniștea — și casa — și inima mea.