Adio
În sala de clasă, tăcută și pustie,
Stă singură doamna, cu ochii în pământ.
Pe tabla goală, cu cretă albă scrie,
Cuvinte de dor, în limba ei plângând.
Și vântul poartă-al meu strigăt departe,
Prin ramuri, frunze, peste mări și țări .
"Adieu", e doar un ecou ce nu pleacă,
Din caietul meu plin de însemnări.
Poems in the same category
Corona Brașov
Regina gheții pe metal
Tribuna ți-este sânge dulce
Tu faci scânteie de cristal
Și galerii le faci ferice
Urcând solemn pe piedestal!
Marius Ene, Polonia, 30.03.2025
Prietenei mele Alina
Este-o fată ea frumoasă,
Şi mereu ingenioasă
Are ochii albăstrui
Fură inima oricui!
Are un zîmbet cuceritor,
Şi în inimă un dor.
Este scumpă ,drăgălaşă-
drăguţă ,prietenoasă.
E Alina-floare a vieţii
şi povara bunătăţii,
Este ea prietena mea-
Ce-mi înveseleşte viaţa!
Prea scumpii mei părinți
Scumpii mei,iubiți părinți:
Pentru tot vă mulțumesc,
Pentru că ades ,cuminți
Ma-ndreptați cînd eu greșesc.
Greutăți ați înfruntat
Ca eroii din povești.
Cu soarta voi cum ați luptat,
Nici dușmanului nu îi dorești..
Nopți la rînd cînd nu dormeați,
N-am uitat,iubiți părinți!
Somnul dulce ni-l vegheați:
Prea frumoși și prea cuminți!
Chear și noi,copii deja avem..
Pentru voi,micuți însă suntem.
Dulci,iubiți și scumpi părinți,
Prea frumoși și prea sfinți,
Prea scumpii mei părinți!
Cu mult drag pentru cei ce mi-au oferit astăzi
șansa să profit de clipele unice,
pentru voi iubiții mei Mihail și Natalia!
Mistrețul
Și fuge,și fuge de rupe pământul
Mistrețul,mistrețul cu colți ca argintul.
Ce palidă lună, ce lună bizară,
Ce stea care cade și cade să piarâ?
Pământul se zbate, pământul mocnește.
Mistrețul aleargă, gonește orbește.
El vrea să se~ascundă,ce seară cumplită!
Pământul se crapă și vrea să~l înghită.
Aleargă orbește prin lunci și ponoare.
Ce prinț din Levant vine la vânătoare?
Ce corn de argint îi străpunge iar gândul?
Ce vuiet s~aude? Aleargă ca vântul.
Deodată~l aude cum strigă pe creste.
Lung si lucios e acest zmeu din poveste.
Cu dinți ca argintul și flăcări în gură,
Ucide, ucide cu o lovitură.
Fulgere ai săi ochi,prin ploaie gonește.
Nici codri, nici râuri, nimic nu~l oprește.
Și urlă, scrâșnește,îl vede cum vine
El vrea să~l străpungă, dar cade pe șine.
Și zmeul s~oprește,gura~i înroșită,
Iar steaua tot cade, ce noapte cumplită!
Cu ai săi colți zdrobiți, printre îngeri și flori,
Mistrețul nu moare, ci aleargă pe nori.
Poezie de Marieta Maglas
Dedicată poetului Ştefan Augustin Doinaş pentru superba lui poezie 'Mistreţul cu colţi de argint.'
Nota : Aseară eram în tren și un biet mistreț a murit sub șine. Trenul plin de sângele mistrețului nu a mai putut continua călătoria. A fost un accident. Am plâns, apoi am compus această poezie. Doamne ajuta!
Lui Francisco de Goya
Pe-un zid al casei, pensula se pleacă,
Prin tente mohorâte și gălbui,
Să spună despre-un câine ce se-îneacă
O vizuală-istorie oricui.
Talazurile-l poartă în derivă,
Pe sub un cer de-un spălăcit ulei,
Spre care vălurirea agresivă
Aruncă spume într-un alb de miei.
Iar botul către-înalt i se îndreaptă,
C-un gest milos din ochiul său făcut,
Oglindă-a unei vâltoreli ce-așteaptă
Să-și piardă crezul cât l-a mai avut.
Făr’ sens, urcându-și scara lui fluidă,
E Castul ce se chinuie-n obidă.
Corona Brașov
Regina gheții pe metal
Tribuna ți-este sânge dulce
Tu faci scânteie de cristal
Și galerii le faci ferice
Urcând solemn pe piedestal!
Marius Ene, Polonia, 30.03.2025
Prietenei mele Alina
Este-o fată ea frumoasă,
Şi mereu ingenioasă
Are ochii albăstrui
Fură inima oricui!
Are un zîmbet cuceritor,
Şi în inimă un dor.
Este scumpă ,drăgălaşă-
drăguţă ,prietenoasă.
E Alina-floare a vieţii
şi povara bunătăţii,
Este ea prietena mea-
Ce-mi înveseleşte viaţa!
Prea scumpii mei părinți
Scumpii mei,iubiți părinți:
Pentru tot vă mulțumesc,
Pentru că ades ,cuminți
Ma-ndreptați cînd eu greșesc.
Greutăți ați înfruntat
Ca eroii din povești.
Cu soarta voi cum ați luptat,
Nici dușmanului nu îi dorești..
Nopți la rînd cînd nu dormeați,
N-am uitat,iubiți părinți!
Somnul dulce ni-l vegheați:
Prea frumoși și prea cuminți!
Chear și noi,copii deja avem..
Pentru voi,micuți însă suntem.
Dulci,iubiți și scumpi părinți,
Prea frumoși și prea sfinți,
Prea scumpii mei părinți!
Cu mult drag pentru cei ce mi-au oferit astăzi
șansa să profit de clipele unice,
pentru voi iubiții mei Mihail și Natalia!
Mistrețul
Și fuge,și fuge de rupe pământul
Mistrețul,mistrețul cu colți ca argintul.
Ce palidă lună, ce lună bizară,
Ce stea care cade și cade să piarâ?
Pământul se zbate, pământul mocnește.
Mistrețul aleargă, gonește orbește.
El vrea să se~ascundă,ce seară cumplită!
Pământul se crapă și vrea să~l înghită.
Aleargă orbește prin lunci și ponoare.
Ce prinț din Levant vine la vânătoare?
Ce corn de argint îi străpunge iar gândul?
Ce vuiet s~aude? Aleargă ca vântul.
Deodată~l aude cum strigă pe creste.
Lung si lucios e acest zmeu din poveste.
Cu dinți ca argintul și flăcări în gură,
Ucide, ucide cu o lovitură.
Fulgere ai săi ochi,prin ploaie gonește.
Nici codri, nici râuri, nimic nu~l oprește.
Și urlă, scrâșnește,îl vede cum vine
El vrea să~l străpungă, dar cade pe șine.
Și zmeul s~oprește,gura~i înroșită,
Iar steaua tot cade, ce noapte cumplită!
Cu ai săi colți zdrobiți, printre îngeri și flori,
Mistrețul nu moare, ci aleargă pe nori.
Poezie de Marieta Maglas
Dedicată poetului Ştefan Augustin Doinaş pentru superba lui poezie 'Mistreţul cu colţi de argint.'
Nota : Aseară eram în tren și un biet mistreț a murit sub șine. Trenul plin de sângele mistrețului nu a mai putut continua călătoria. A fost un accident. Am plâns, apoi am compus această poezie. Doamne ajuta!
Lui Francisco de Goya
Pe-un zid al casei, pensula se pleacă,
Prin tente mohorâte și gălbui,
Să spună despre-un câine ce se-îneacă
O vizuală-istorie oricui.
Talazurile-l poartă în derivă,
Pe sub un cer de-un spălăcit ulei,
Spre care vălurirea agresivă
Aruncă spume într-un alb de miei.
Iar botul către-înalt i se îndreaptă,
C-un gest milos din ochiul său făcut,
Oglindă-a unei vâltoreli ce-așteaptă
Să-și piardă crezul cât l-a mai avut.
Făr’ sens, urcându-și scara lui fluidă,
E Castul ce se chinuie-n obidă.
Other poems by the author
Dezgust
Mă doare, mă-n țeapă
Înjur și suspin
Curge sânge șiroaie
Și lacrimi nu se termin
Plâng fără glas
Tremur și strig
E noapte, e frig
Sufletu-mi moare
Lumina dispare
În gânduri pustii
Mă înec și-ți scriu.
De obicei
încerc să fug
Să nu privesc
să nu aud
să nu clipesc
Căci altfel mă pierd
Efort
Te caut printre spini murdari de sânge,
Spinii trandafirului ce l-am brodat
Pe pieptul meu ce rece plânge
În regret amarnic cufundat.
Și lacrimi îmi curg pe genunchii mei reci
Și oasele-mi strigă s-opresc căutarea,
Cu groază te uiți în ochii mei seci
Încet, refuzându-mi chemarea
Aș vrea să-mi dai a ta inimă în dar,
So i-au strâns în brațele-mi slăbite
Și ușor s-o țin, să îi declar
Confesiunile-mi îndrăgostite.
Îmi rup coastele-n trudă
Să-mi vezi sufletul ce zace,
Îmi smulg și inima de ciudă
Până n-oi avea eu pace.
Dezgust
Mă doare, mă-n țeapă
Înjur și suspin
Curge sânge șiroaie
Și lacrimi nu se termin
Plâng fără glas
Tremur și strig
E noapte, e frig
Sufletu-mi moare
Lumina dispare
În gânduri pustii
Mă înec și-ți scriu.
De obicei
încerc să fug
Să nu privesc
să nu aud
să nu clipesc
Căci altfel mă pierd
Efort
Te caut printre spini murdari de sânge,
Spinii trandafirului ce l-am brodat
Pe pieptul meu ce rece plânge
În regret amarnic cufundat.
Și lacrimi îmi curg pe genunchii mei reci
Și oasele-mi strigă s-opresc căutarea,
Cu groază te uiți în ochii mei seci
Încet, refuzându-mi chemarea
Aș vrea să-mi dai a ta inimă în dar,
So i-au strâns în brațele-mi slăbite
Și ușor s-o țin, să îi declar
Confesiunile-mi îndrăgostite.
Îmi rup coastele-n trudă
Să-mi vezi sufletul ce zace,
Îmi smulg și inima de ciudă
Până n-oi avea eu pace.
Dezgust
Mă doare, mă-n țeapă
Înjur și suspin
Curge sânge șiroaie
Și lacrimi nu se termin
Plâng fără glas
Tremur și strig
E noapte, e frig
Sufletu-mi moare
Lumina dispare
În gânduri pustii
Mă înec și-ți scriu.
De obicei
încerc să fug
Să nu privesc
să nu aud
să nu clipesc
Căci altfel mă pierd
Efort
Te caut printre spini murdari de sânge,
Spinii trandafirului ce l-am brodat
Pe pieptul meu ce rece plânge
În regret amarnic cufundat.
Și lacrimi îmi curg pe genunchii mei reci
Și oasele-mi strigă s-opresc căutarea,
Cu groază te uiți în ochii mei seci
Încet, refuzându-mi chemarea
Aș vrea să-mi dai a ta inimă în dar,
So i-au strâns în brațele-mi slăbite
Și ușor s-o țin, să îi declar
Confesiunile-mi îndrăgostite.
Îmi rup coastele-n trudă
Să-mi vezi sufletul ce zace,
Îmi smulg și inima de ciudă
Până n-oi avea eu pace.