Renasc

În răsăritul zilei ce se-ncheie,

Las în urmă tot ce-a fost și voi pleca,

Dragi suflete, vă spun cu blândețe,

Adio, dar iubirea mea rămâne-aici, așa.

În fiecare zi v-am prețuit,

Cu zâmbete, cu lacrimi, cu speranță,

Acum când pașii mei se-opresc ușor,

Vă las în dar un strop de siguranță.

Nu plângeți, dragi prieteni, nu oftați,

Știu că ne desparte soarta cruntă,

Dar voi trăi în voi, în amintiri,

Și-n fiecare clipă minunată.

Sunt doar un om, iar viața e un vis,

Un drum pe care-l străbatem cu toții,

Acum eu merg spre alte zări,

Dar vă port mereu în inima mea, în nopți și zile.

Gândiți-vă la mine cu iubire,

Cu bucuria clipelor trăite,

Nu lăsați durerea să umbrească,

Frumusețea vieții și-a amintirilor sfinte.

Vă las un dor, o șoaptă-n adiere,

Un gând de pace și un zâmbet blând,

Voi fi un înger ce va veghea,

Din ceruri, cu privirea luminoasă.

Adio, va spuc acum,

Nu-i decât o trecere-n bine

Fericirea voastra se apropie ,

Greseala va disparea.

Doamne ce-ai făcut cu noi

Tu ne-ai adus desculți și goi

Pe-acest pămînt ce este sfint,

Sa creștem sa ne înmulțim

Sa ne iubim și să trăim.

De toate Doamne tu ne-ai dat

Și trup și minte neîncetat

Iar noi cei goi in suflet cu nevoi

Cei goi de dragoste in noi

Am uitat să-ți mulțumim

Pentru viața ce-o trăim.

Sa adormi încet, suflet bland
Asa cum ma linișteai pe mine,
Cum de fiecare data ai fost mut
De ascultai îndurarile mele…

Ai plecat cu jumatate de suflet
Ca știai ce mult imi trebuie
In zilele dulci cand gustul a răsuflat,
Tu doar ma ascultai, cum m-ai merge…

Unde ai ajuns, departe de tot,
Sper ca ai ajuns cu bine,
Sa ma ierți drag prieten, axolot
Si poveștile mele sa le pui la loc de cinste.

“Prietenul meu cel mai bun nu imi oferea sfaturi, avuții cu carul, fericire fara sfarsit……ci doar liniștire… asta e tot ce doream.”

 Am suferit 

Și-am să mai sufăr,

Dar nu e prima dată

Când sper,

Să mă ridic din groapă.

în ultima carte de poezie

am adunat toate insectele tăcute și netăcute

din viața mea

câte zece-douăzeci pe o pagină

pe unele le-am înfipt în ace cu gămălie

pe altele le-am turtit și le-am lăsat la uscat

în propriu sânge

Doamne

cât de cruzi și nesimțitori putem fi uneori

infestând cu otrava dorințelor noastre

altarele spiritului

alunecând cumva pe scara comună a evoluției

de câte ori răsfoiesc câte o pagină

plonjez în întunericul voluptos al trecutului

cu exuberanța poetului ucigaș de greieri

dar n-am să înțeleg niciodată plăcerea aceea juvenilă

a copilului care înfige un bold într-un fluture

în cartea mea a mai rămas doar un loc

pe ultima pagină

destul pentru a lăsa să curgă acolo

o lacrimă

e un oval carnos in

penajul unui flamingo

si e numai visiniu si indigo

ustura: dar doar cu timpul

cand vrea sa zboare

asa ca sa-l invete scopul

pamantesc de a nu cere.

Încă din generală

Ai fost o persoană foarte specială.

Sper să țină până la infinit

Această prietenie de nedefinit.

Nu vă mint când vă spun

Că fară voi aș fi o simplă piatră

Care nu ar cunoaște viață.

Floarea de miere mă cheamă,

Dar otrava iute si uscată

Într-un ghimpe mascată

Mă taie ca pe o lamă.

O șoaptă-mi gâdila urechea

Și-mi spunea să nu ma tem,

Căci doar in acest poem

Otrava mi-a găsit perechea.

Patetici șoareci chițaie

Scormonând degrabă

Brânza s-o găsească,  

Dar ... a dispărut

Și a rămas doar un suflet scurs.

Ce patetici șobolani,

Azi mor,

Mâine-i mănânci pe un bețișor.

Patetici sobolani.

Aud, văd,

Înghit cu disperare

Și aștept cu ușurare

Să te uiți la mine

Cu acei ochi orbi

Cu care ai reușit doar să absorbi

Suferința și durerea amară

Pe care am închis-o în cămară.

Respir și sper

Să mă scufund la suprafață,

Să mă ascund 

De-un gând profund 

Ce străbate labirintul negru,

Ce visează moarte,

Frumos povestită-n carte.

Zadarnic prin canale

Un urlet ... negru ... tace,

Petrecerea-i deasupra,

Iar mormantu' nu-i departe.

Din cenușa m-am născut 

Cu un suflet deja cunoscut,

Ce-a trăit neîncetat ca o candela aprinsă

Pe care dac-o atingeai era prea încinsă.

Așa cum flăcările plângeau

Și sufereau toată asprimea,

Se prefăceau că nu tremurau,

Iar apa nu le oferea ușurimea.

Se scurgea ceara de pe ea

Încet, încet se stingea

Și parcă prefăcut in sânge,

Un lichid roș se strânge.