Patetic

Privesc cerul, dar nu mai văd stelele,

Doar umbrele triste ale iubirii mele.

Ochii mi-s grei de amintiri nemuritoare,

Iar glasul cel spart e vrajit de-o poveste muritoare.

Te văd în vise, dar nu poți să mă simți,

În inima ta, dragostea s-a stins,

Iar eu rămân prizonier în propria-mi durere,

Un suflet rătăcit, o inimă ce cere.

Cânt un cântec orb.

Melodia mea nu poți a auzi,

Dar nici eu pe a ta.

Am reusit,

Am evadat.

Au furat tot ce au putut,

Nimic nu a rămas,

Chiar și vocea mi-a scăpat.

Ai grijă pe unde treci,

Cu ce oameni te alegi

Vocea ta s-ar putea 

Să sufere mai mult 

Decât a mea.

Alții mă judecă pentru culoarea mea,

Iar tot ce pot face este a îndura.

Mărturisesc că știu ce înseamnă

A fi altcineva,

Dar asta nu justifică

Plăcerea ta

Când mă folosești și te plictisești 

De ființa mea care nu poate pleca.

Ador viclenia pe care mi-o oferi

Atunci când spui că ma iubesti.

Poate crezi că sunt de vină,

Iar eu iți dau dreptate 

N-am curaj să mă duc în altă parte.

Poate îți e greu să înțelegi

Cu câtă luciditate 

Chiar cred că m-a iubit mai mult de jumătate.

Artificialitatea de care dai dovadă

Chiar a ajutat

Să descopăr pasiunea 

De care am uitat.

Mărturisesc că-mi e rușine 

Să dau înapoi

Și să arât lumii 

Că poate m-am înșelat,

Abuzul și violența ta

Chiar m-au ajutat.

Aud, văd,

Înghit cu disperare

Și aștept cu ușurare

Să te uiți la mine

Cu acei ochi orbi

Cu care ai reușit doar să absorbi

Suferința și durerea amară

Pe care am închis-o în cămară.

Respir și sper

Să mă scufund la suprafață,

Să mă ascund 

De-un gând profund 

Ce străbate labirintul negru,

Ce visează moarte,

Frumos povestită-n carte.

Culeg suflete vii ce nu mai au răbdare, 

Curăț nisipul de sub unghii fără ezitare. 

Pregătesc cazanele de smoală 

Cu un singur scop in minte 

Să aflu păcatul 

De pe acele buze sfinte. 

Dacă te opui, supliciul te așteaptă, 

Dacă mi te-nchini pedeapsa-i și mai groasă. 

Iartă-mă, căci am greșit.

Ajută-mă, căci m-am prăbușit.

De roată vieții am fugit

și iată-mă amăgit, frânt și obosit.

Ascultă-mă, căci eu nu mai pot.

Ridică-mă, căci cânt melodios.

Atinge-mă, simte răcoarea.

Caută-mă, și vezi culoarea.

Ia-mă și du-mă departe,

Strigă, căci încerc să-ți fiu aproape. 

Simt obsesiv în Tot prigoana dreptei perpendiculare     

ca un ingredient al formei, al unui interval conjunct,

în care numai cercul preferă curba neascultătoare

și nu acceptă, ca fatalitate, dictatura unui punct

Doamne, câtă mizerie există și-n geometrie

(așa cum e și-n viață sau, extinzând, în toate cele!)

când două drepte se exhibă pe-o coală de hârtie

își zic, exthausiv, ca sunt doar paralele

În fapt, au luat de la femei cochetăria,

nevoia lor de-a fi-n atenție, indiferent de cost

de-a strecura în forme ura și dizarmonia,

și spre-a le-arăta, orgolioase, …lipsa lor de rost

nimic mai neadevărat, e doar o simplă aroganță

pe care dreapta și-o asumă-ntotdeauna,

prin două puncte aflate la distanță,

nu poate trece decât o dreaptă amărâtă, numai una   

mai mult prin punctul fix și nalt, precum o schelă,

în orice parte ar fi plasat acum

nu poți trasa, oricât ai vrea, decât o paralelă

la acea dreaptă, și să-ți vezi de drum…

ceața

silențioasă insidioasă

înaintează acoperă copleșește

vârfurile semețe ale munților-

salutând veghind străjuind

călit imperturbabil

bradul

O pisică neagra mi-a trecut prin fața.

Primul gând,intunecat ca și ea.

Apoi mi-am spus:

Cea mai frumoasa rochie a mea e neagra.

Și genele,și oja.

Până la urmă,si întunericul poate fascina.

Trebuie dor să-i adaugi un accesoriu strălucitor.

Steluțele din ochii mei asortate la genele negre,

Un inel auriu pe deget,cercei aurii in urechi.

N-o să-mi mai fie teama de pisica neagra,

Pentru că eu am puterea,prin gând,

Să-i pun ghetuțe aurii.

urmele pașilor tăi prin nisipul fierbinte
se pierd în valuri ca un stol de cormorani
înșirați pe o linie imaginară a orizontului
te văd încercând apa cu vârful degetelor de la picioare
ca atunci când îmi atingi buzele
cum te abandonezi albastrului infinit al cerului risipit printre valuri
râzând
țâșnesc lacrimi din ochii delfinilor otrăviți cu materiale radioactive
la atingerea mâinilor tale de înger
de aici
de pe țărm
pari o zeiță a mării
înveșmântată într-o rochie translucidă
țipetele pescărușilor îmi amintesc de prima noastră noapte de dragoste
unică
mai ții minte
în noaptea aceea căzuse o stea undeva în mijlocul mării
și cerul întunecat izbucnise în lacrimi
un val uriaș mușcase apoi din digul cu stabilopozi și iederă
împroșcând malul cu albatroși diafani
iar tu îți pierdusei șiragul de mătănii din chihlimbar
și pantoful de aur al Cenușeresei
Doamne
ce noapte de vis
în noaptea aceasta ne vom întoarce din nou
în locul acela de odihnă al cormoranilor cu pene verzui spre albastru
vom arunca cu pietre în stihiile mării
ne vom întinde pe lespezile calde cu fața spre cer
așteptând să mai cadă vreo stea
sau vreun albatros ostenit
în drum spre Capul Bunei Speranțe...

Mă rog zilnic la Tine Doamne 

Pentru că am credință mare, 

Dar dragostea îmi este mică 

Și simt că n-am deloc răbdare. 

Mă mânii când ceva se-ntâmplă 

Cu mine și cu cei din jurul meu, 

Nu știu să fiu puțin mai milostiv 

Cu cei ce traiu-l au destul de greu. 

Nu trece zi fără a fi lăudăros, trufaș 

Și am uitat ce-nseamnă umilința, 

Prea mult am devenit pe toți invidios 

Și îmi repet prea des că am credință. 

De multe ori mă port cu necuvință 

Și nu mai știu s-acord respect cuiva, 

Mă supăr când nu primesc osanale 

Crezând în mintea mea că-s...

Cineva. 

Alerg după averi, onoruri, bunuri 

Și vreau să fiu pe scaunul de sus ,

Prea des mă cred că-s fără de egal 

Și când adun nu iese plus..ci minus. 

Mă bucur când văd și nedreptate 

Și uneori în suflet tronează răul, 

M-ascund după-o minciună mică 

Și greu îmi pică s-accept adevărul!

.....dacă dragoste nu e nimic nu e!

...pentru că dragostea îndelung rabdă, este milostivă, nu pizmuiește, nu se trufește, nu se laudă, nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde la mânie, nu gândește răul,  nu se bucură de nedreptate și se bucură de adevăr!

Citat biblic..Sfântul Luca,  Arhiepiscopul Crimeei!

Scriu despre prietenie căci,

E prea mult lichid roșu adunat în partea stângă al acestui trup muritor.

Când ma surprind gândind despre acest mister

Parcă am un clei în sertarul din mintea mea

Unde se află astfel de momente din trecutul meu.

Trăind în secolul 21 se pare că

Am așteptări prea mari,

Poate îmi doresc prea mult,

Sau poate ofer prea puțin,

Sau doar nu mi-am învățat lecția pentru examenul vieții

Și atrag oamenii nepotriviți

Care transmit că nu trebuie să am așteptări.

Greșită am crezut că sunt,

Că-mi doresc loialitate și alte baliverne legate de ea.

Dar greșit e timpul în care mă aflu.

Am un suflet bătrân, am descoperit de curând.