Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: ioana_racheru
Data postării: 7 octombrie 2022
Vizualizări: 884
Poezii din aceiaşi categorie
Gânduri de noapte
A apărut dușmanul meu perfect
Era și timpul, e chiar ceasul
Fiecare secundă înseamnă un defect
Am încetinit, nu mai pot ține pasul
Nu știu ce si de ce mi se-ntamplă
Mă simt bătrân, dar sunt copil abia
Mereu simt o durere puternică la tâmplă
Mă ține captiv sufletul și nu mai pot scăpa
Inima se află în dezechilibru cu mintea
Mă simt foarte light-headed și am inima grea
Nu vreau să știe nimeni, căci așa îmi e firea
Prefer sa pierd tot, dar nu, căci totul îmi e ea
Când des mă uit în gol
Văd cum îmi trece viața
Și momentan moartea-mi e simbol
Dar tot nu vreau sa pierd speranța
Ăsta era coșmarul meu
Era, acum e realitate
Stresul, așa îl numesc eu
Ei zic că-i atractivitate
Pe timp de zi vreau să mă vadă bine
La noapte schimb de fețe
Vreau doar să știe ca am mare fericire
Nu și dureri mărețe
Creierul meu e ca un labirint
În timp ce funcționează schimbă drumul corect
Ca voi putea să scap tot încerc să mă mint
Dar simt ca încep să devin eu defect
Mă simt ca o țestoasă, bătrână și înceată
Eram cândva și eu o vulpe, nu aveam nicicum problema
Să contemplez viața mea biată
Dar am aflat, eu sunt dilema
metamorfozele unui gând/5
orășel înfoiat
printre câmpii de ape;
strada principală-i inghițită de
ciocul mirosurilor înțepătoare
de vinuri.
casele, pitite după garduri,
tulburate-s numai
de șuieratul trenurilor rapide.
gara-i pustie,
ecoul unor pași grăbiți
punctează bătăile timpului.
în urmă,
geamantane deschise, saci de dormit,
cărucioare goale....
Epigrame XXIV
Soţul gardiencei
El c-o gardiancă este,
Şi ţipă toată ziulica,
Ba chiar susţine mari proteste,
Că n-are acces la… mititica.
Unui Gardian
Adormind fără să ştie,
A visat un vis de hulă,
Că era la puşcărie,
Nu la pază, ci-n celulă.
Unui Gardian
De când era copil spunea,
Eu n-o s-ajung la puşcărie,
Şi s-a întâmplat acum, ca ea…
Să-i dea serviciu şi simbrie.
Unui poet
Cu scrisul ai ajuns departe,
Şi-am auzit că vei lansa o carte,
Dar nu la editură cum e scris,
Ci-o vei lansa de pe acoperiş.
Unui amic
De când munceşti tot adunând,
Ban lângă ban să ai la bătrâneţe,
Te-ai transformat şi tu curând,
La fel ca banul, două feţe…
Unei pictoriţe - mănâncă în timp ce pictează
Porni să-şi facă portretul în ulei,
Dar mestecând mereu din gură,
Culorile în urma pensulei,
Îi ies…nu în ulei, ci în untură.
Unui Pictor
Iarăşi l-a lovit urgia,
Când stătea nud pe sofa,
Fiindcă l-a surprins soţia,
Cum modelul îl picta.
Unei pictoriţe în vârstă
Privind culoarea aceea vie,
Cum scoate din infern desenul,
Ţi-aş da un pic pe obraz şi ţie,
Ca să-ţi mai lumineze tenul.
Mariaj
O iubire ca-n poveşti,
Şi azi, în faţă au altarul,
Ea împlineşte douăzeci,
Iar el trecuse centenarul.
Ginerele
Azi în faţă la pronaos,
S-a stârnit un pic de haos,
Veni mirele ce atinse veacul,
Soacra a crezut că-i dracul.
Metafore
Frumusețea ta este ca o metaforă în poezie
adaugi ideii de frumusete o nuanta dumnezeiască
noi, oamenii, credem că îngerii și femeile sunt standardul suprem al frumuseții
metafore ale lui Dumnezeu
da, ce poate fi mai frumos decât forma divină a gleznei
de care atârnă o perlă
arcada divină a coapsei sub rochia neagră
ca o linie ireală a orizontului nesfârșit
unde toate misterele lumii ating punctul culminant
chiar și metafora poeziei se estompează înaintea femeii,
imaginea Cleopatrei aruncându-și amanții
în apele Nilului
încă ne bântuie
.
și-i tot mai greu astăzi să distingi între o poezie antică
de dragoste
și o metaforă cosmică a mileniliului trei...
Pastel abstract
De la înserat,
Valurile se înălţau
Până dincolo
De Trece-Zi,
Iar eu,încercam să ajung
Cât mai aproape
De Chiamă-Lună.
Stelele,cocoţate sus,
Nu aveau frică
De Atinge-Marea
Şi plecate să se întalnească
Cu Miază-Vânt,
Aruncau în urma lor
Scântei îndepărtate.
Liniştea se auzea peste tot…
Linişte-'n valuri…
Dragoste-'n flori,
De Regina-Nopţii îmi amintea,
Şi cercuri de apă
Sub stelele boltă gândeam…
Ecoul, punea stavilar
Peste Ochii-Lumii
Şi, spărgând valurile,
Stiga spre începuturi:
--Copil de vânt
Cu umeri goi
Şi pielea fină,
Ai uitat zilele roz!!!???
De nicăieri ,
Se auzea în sparte unde...
Ceva nelamurit,
Împrăştiind mozaic în sclipiri,
Iar valurile se înălţau
Iar şi iar
Pâna dincolo
De acuarelele
De la Trece-Zi….
Omul de pe schelă care privește în jos
din înaltul cerului lumea pare un mușuroi de furnici
o desfășurare haotică de linii strălucitoare
de corpuri
de ființe minuscule cu capete mari și picioare nefiresc de subțiri
aflați într-o mișcare brauniană
efectul de paralaxă restrânge spaţiul la un punct chirurgical
în jurul căruia se aliniază tot Universul
imaginarul se suprapune insidios peste realul concret
într-o desfășurare de planuri perpendiculare multiple
și devine credibil
percepția lumii diferă de la omul înrobit de Pământ
la omul de pe schela fragilă a gândului
(în absența unor elemente de comparație)
amândouă reprezentări sunt la fel de plauzibile
de sus tumultul vieții îți apare ca un vortex polar
femeia
în general
ca o curbă
dragostea ca o tangentă la cerc
omul de jos amestecă mortarul în malaxorul ruginit al timpului
și-l ridică cu un scripete spre celălalt
niciun moment al prezentului nu seamănă unul cu altul
fațada realității e ca un mozaic bizantin dintr-o catedrală medievală
omul de pe schelă drișcuiește tinciul încă moale a zilei
peste plasa înșelătoare de gânduri
la știrile de seară se anunță că un om fără identitate terestră
căzuse în gol de la etajul o mie
dispărând în prăpăstiile nopții…
Gânduri de noapte
A apărut dușmanul meu perfect
Era și timpul, e chiar ceasul
Fiecare secundă înseamnă un defect
Am încetinit, nu mai pot ține pasul
Nu știu ce si de ce mi se-ntamplă
Mă simt bătrân, dar sunt copil abia
Mereu simt o durere puternică la tâmplă
Mă ține captiv sufletul și nu mai pot scăpa
Inima se află în dezechilibru cu mintea
Mă simt foarte light-headed și am inima grea
Nu vreau să știe nimeni, căci așa îmi e firea
Prefer sa pierd tot, dar nu, căci totul îmi e ea
Când des mă uit în gol
Văd cum îmi trece viața
Și momentan moartea-mi e simbol
Dar tot nu vreau sa pierd speranța
Ăsta era coșmarul meu
Era, acum e realitate
Stresul, așa îl numesc eu
Ei zic că-i atractivitate
Pe timp de zi vreau să mă vadă bine
La noapte schimb de fețe
Vreau doar să știe ca am mare fericire
Nu și dureri mărețe
Creierul meu e ca un labirint
În timp ce funcționează schimbă drumul corect
Ca voi putea să scap tot încerc să mă mint
Dar simt ca încep să devin eu defect
Mă simt ca o țestoasă, bătrână și înceată
Eram cândva și eu o vulpe, nu aveam nicicum problema
Să contemplez viața mea biată
Dar am aflat, eu sunt dilema
metamorfozele unui gând/5
orășel înfoiat
printre câmpii de ape;
strada principală-i inghițită de
ciocul mirosurilor înțepătoare
de vinuri.
casele, pitite după garduri,
tulburate-s numai
de șuieratul trenurilor rapide.
gara-i pustie,
ecoul unor pași grăbiți
punctează bătăile timpului.
în urmă,
geamantane deschise, saci de dormit,
cărucioare goale....
Epigrame XXIV
Soţul gardiencei
El c-o gardiancă este,
Şi ţipă toată ziulica,
Ba chiar susţine mari proteste,
Că n-are acces la… mititica.
Unui Gardian
Adormind fără să ştie,
A visat un vis de hulă,
Că era la puşcărie,
Nu la pază, ci-n celulă.
Unui Gardian
De când era copil spunea,
Eu n-o s-ajung la puşcărie,
Şi s-a întâmplat acum, ca ea…
Să-i dea serviciu şi simbrie.
Unui poet
Cu scrisul ai ajuns departe,
Şi-am auzit că vei lansa o carte,
Dar nu la editură cum e scris,
Ci-o vei lansa de pe acoperiş.
Unui amic
De când munceşti tot adunând,
Ban lângă ban să ai la bătrâneţe,
Te-ai transformat şi tu curând,
La fel ca banul, două feţe…
Unei pictoriţe - mănâncă în timp ce pictează
Porni să-şi facă portretul în ulei,
Dar mestecând mereu din gură,
Culorile în urma pensulei,
Îi ies…nu în ulei, ci în untură.
Unui Pictor
Iarăşi l-a lovit urgia,
Când stătea nud pe sofa,
Fiindcă l-a surprins soţia,
Cum modelul îl picta.
Unei pictoriţe în vârstă
Privind culoarea aceea vie,
Cum scoate din infern desenul,
Ţi-aş da un pic pe obraz şi ţie,
Ca să-ţi mai lumineze tenul.
Mariaj
O iubire ca-n poveşti,
Şi azi, în faţă au altarul,
Ea împlineşte douăzeci,
Iar el trecuse centenarul.
Ginerele
Azi în faţă la pronaos,
S-a stârnit un pic de haos,
Veni mirele ce atinse veacul,
Soacra a crezut că-i dracul.
Metafore
Frumusețea ta este ca o metaforă în poezie
adaugi ideii de frumusete o nuanta dumnezeiască
noi, oamenii, credem că îngerii și femeile sunt standardul suprem al frumuseții
metafore ale lui Dumnezeu
da, ce poate fi mai frumos decât forma divină a gleznei
de care atârnă o perlă
arcada divină a coapsei sub rochia neagră
ca o linie ireală a orizontului nesfârșit
unde toate misterele lumii ating punctul culminant
chiar și metafora poeziei se estompează înaintea femeii,
imaginea Cleopatrei aruncându-și amanții
în apele Nilului
încă ne bântuie
.
și-i tot mai greu astăzi să distingi între o poezie antică
de dragoste
și o metaforă cosmică a mileniliului trei...
Pastel abstract
De la înserat,
Valurile se înălţau
Până dincolo
De Trece-Zi,
Iar eu,încercam să ajung
Cât mai aproape
De Chiamă-Lună.
Stelele,cocoţate sus,
Nu aveau frică
De Atinge-Marea
Şi plecate să se întalnească
Cu Miază-Vânt,
Aruncau în urma lor
Scântei îndepărtate.
Liniştea se auzea peste tot…
Linişte-'n valuri…
Dragoste-'n flori,
De Regina-Nopţii îmi amintea,
Şi cercuri de apă
Sub stelele boltă gândeam…
Ecoul, punea stavilar
Peste Ochii-Lumii
Şi, spărgând valurile,
Stiga spre începuturi:
--Copil de vânt
Cu umeri goi
Şi pielea fină,
Ai uitat zilele roz!!!???
De nicăieri ,
Se auzea în sparte unde...
Ceva nelamurit,
Împrăştiind mozaic în sclipiri,
Iar valurile se înălţau
Iar şi iar
Pâna dincolo
De acuarelele
De la Trece-Zi….
Omul de pe schelă care privește în jos
din înaltul cerului lumea pare un mușuroi de furnici
o desfășurare haotică de linii strălucitoare
de corpuri
de ființe minuscule cu capete mari și picioare nefiresc de subțiri
aflați într-o mișcare brauniană
efectul de paralaxă restrânge spaţiul la un punct chirurgical
în jurul căruia se aliniază tot Universul
imaginarul se suprapune insidios peste realul concret
într-o desfășurare de planuri perpendiculare multiple
și devine credibil
percepția lumii diferă de la omul înrobit de Pământ
la omul de pe schela fragilă a gândului
(în absența unor elemente de comparație)
amândouă reprezentări sunt la fel de plauzibile
de sus tumultul vieții îți apare ca un vortex polar
femeia
în general
ca o curbă
dragostea ca o tangentă la cerc
omul de jos amestecă mortarul în malaxorul ruginit al timpului
și-l ridică cu un scripete spre celălalt
niciun moment al prezentului nu seamănă unul cu altul
fațada realității e ca un mozaic bizantin dintr-o catedrală medievală
omul de pe schelă drișcuiește tinciul încă moale a zilei
peste plasa înșelătoare de gânduri
la știrile de seară se anunță că un om fără identitate terestră
căzuse în gol de la etajul o mie
dispărând în prăpăstiile nopții…
Alte poezii ale autorului
Credință
Zadarnic prin canale
Un urlet ... negru ... tace,
Petrecerea-i deasupra,
Iar mormantu' nu-i departe.
Prieten
Am avut așa un șoc
Când m-ai lovit. Poc!
Văleu ce mă fac
Prietena mea mă mușcă
Ca un vârcolac!
Mulțumiri
Mulțumesc pentru gândurile frumoase!
Transpirația se scurge pe obraz,
Lichidul din mine parcă pare mai viteaz.
Otrava
Floarea de miere mă cheamă,
Dar otrava iute si uscată
Într-un ghimpe mascată
Mă taie ca pe o lamă.
O șoaptă-mi gâdila urechea
Și-mi spunea să nu ma tem,
Căci doar in acest poem
Otrava mi-a găsit perechea.
Renasc
Să mă îngrop în adâncul pământului,
Să-mi ascund trupul de ochii lumii,
De toți vulturii ce mă pandesc,
De criticii ce mă zdrobesc.
Să mă scufund în abisul mării,
Să-mi pierd sufletul în valurile ei,
Căci nu mai vreau să fiu cine am fost,
Nu mai suport
Zgomotele și ecourile din mintea mea.
Să mă las purtat de vânturi,
Să fiu doar o frunză-n zbor,
Căci astfel pot să uit trecutul.
Să am pene în loc de piele,
Să-mi aștern aripile spre soare,
Să las în urmă toate rele,
Și să renasc cu adevărat din nou, oare?
Infinit
Încă din generală
Ai fost o persoană foarte specială.
Sper să țină până la infinit
Această prietenie de nedefinit.
Nu vă mint când vă spun
Că fară voi aș fi o simplă piatră
Care nu ar cunoaște viață.
Credință
Zadarnic prin canale
Un urlet ... negru ... tace,
Petrecerea-i deasupra,
Iar mormantu' nu-i departe.
Prieten
Am avut așa un șoc
Când m-ai lovit. Poc!
Văleu ce mă fac
Prietena mea mă mușcă
Ca un vârcolac!
Mulțumiri
Mulțumesc pentru gândurile frumoase!
Transpirația se scurge pe obraz,
Lichidul din mine parcă pare mai viteaz.
Otrava
Floarea de miere mă cheamă,
Dar otrava iute si uscată
Într-un ghimpe mascată
Mă taie ca pe o lamă.
O șoaptă-mi gâdila urechea
Și-mi spunea să nu ma tem,
Căci doar in acest poem
Otrava mi-a găsit perechea.
Renasc
Să mă îngrop în adâncul pământului,
Să-mi ascund trupul de ochii lumii,
De toți vulturii ce mă pandesc,
De criticii ce mă zdrobesc.
Să mă scufund în abisul mării,
Să-mi pierd sufletul în valurile ei,
Căci nu mai vreau să fiu cine am fost,
Nu mai suport
Zgomotele și ecourile din mintea mea.
Să mă las purtat de vânturi,
Să fiu doar o frunză-n zbor,
Căci astfel pot să uit trecutul.
Să am pene în loc de piele,
Să-mi aștern aripile spre soare,
Să las în urmă toate rele,
Și să renasc cu adevărat din nou, oare?
Infinit
Încă din generală
Ai fost o persoană foarte specială.
Sper să țină până la infinit
Această prietenie de nedefinit.
Nu vă mint când vă spun
Că fară voi aș fi o simplă piatră
Care nu ar cunoaște viață.