372 de sinucideri
și-eram albastră ca cerneala de pe piept
și construiam linii albastre din pana mea
în pana mea am ajuns să zac ofilită
cum nici florile nu mai ofilesc că toate-s
neimportante că cică se ofilesc dar cui
dracu îi pasă de ofilire când există mireasma
pură și-eram o fabuloasă minciună și-mi
clădeam un parapet albastru de care să mă
izbesc da mi-a zis ești o cale pierdută un fatal attraction de care mă topesc în arfe crizanteme
corupție metafore și coroane albastre
și oglinda mă judeca da’ nici ea nu era albastră
Poezii din aceiaşi categorie
Alte poezii ale autorului
#Interesant
Poem: În noaptea mea de mai
Poem: Toată natura Ție -ți cântă
În luna iunie, editura Cartier a adus cititorilor ediții canonice ale scriitorilor canonici
Poem: O iubire, Maria
Poem: De ce nu-mi dai ?
Câte cărți din această listă de 130 de romane din literatura română și universală le-ai citit?
Poem: Arma în jos!
Poem: Chinuri
Literatura, muzica și teatrul, la cea de-a treia lansare a lui Vitali Cipileaga. Scriitorul își prezintă noul roman