372 de sinucideri
și-eram albastră ca cerneala de pe piept
și construiam linii albastre din pana mea
în pana mea am ajuns să zac ofilită
cum nici florile nu mai ofilesc că toate-s
neimportante că cică se ofilesc dar cui
dracu îi pasă de ofilire când există mireasma
pură și-eram o fabuloasă minciună și-mi
clădeam un parapet albastru de care să mă
izbesc da mi-a zis ești o cale pierdută un fatal attraction de care mă topesc în arfe crizanteme
corupție metafore și coroane albastre
și oglinda mă judeca da’ nici ea nu era albastră
Poezii din aceiaşi categorie
Alte poezii ale autorului
#Interesant
Poem: Arhitectură inovatoare
Poem: Anatema disforiei
(foto, video) Cartea de Aur. Cei mai renumiți muzicieni din Moldova care au făcut toată lumea să-i aplaude
Poem: Dor
Poem: DORUL
Descopera posibilitati de carieră pentru cei pasionați de cuvinte și expresie creativă, content writing și editare
Poem: CULORILE TOAMNEI
Poem: Toamna
CONCURS: Reciți o poezie scrisă de Eminescu și ești premiat