372 de sinucideri
și-eram albastră ca cerneala de pe piept
și construiam linii albastre din pana mea
în pana mea am ajuns să zac ofilită
cum nici florile nu mai ofilesc că toate-s
neimportante că cică se ofilesc dar cui
dracu îi pasă de ofilire când există mireasma
pură și-eram o fabuloasă minciună și-mi
clădeam un parapet albastru de care să mă
izbesc da mi-a zis ești o cale pierdută un fatal attraction de care mă topesc în arfe crizanteme
corupție metafore și coroane albastre
și oglinda mă judeca da’ nici ea nu era albastră
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Timpul
Poem: Agonie
foto, video | Eminem de Moldova și-a lansat cea de-a doua carte. Despre ce este „Dulce Infern”?
Poem: PUTEREA LUI DUMNEZEU
Poem: Drumul spre mare
Academicianul Valeriu Pasat a lansat o nouă carte: „Biserica ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”
Poem: Moara de Jar
Poem: In fiecare zi
Concurs cu genericul: Casa parinteasca