Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Djl6m6dnn1r
Data postării: 9 aprilie 2024
Adăugat la favorite: 1
Comentarii: 1
Vizualizări: 531
Poezii din aceiaşi categorie
Iarăși ,,scriitor"
Salut,sunt iarăși eu,
Un tînăr ,,scriitor",
Și-acum cumva îmi vine greu,
Să scriu,dar mă uscam de dor.
De dorul de a-mi rupe capul,
Să tipăresc un vers firesc,
Să stau și să trântesc dulapul,
Să scot o foaie,și,scriind mă liniștesc.
Legând în versuri gând cu gând,
Obțin și eu o poezie,
Privesc uimit,înțelegînd,
Că nu e doar cerneală pe hîrtie.
Cam prost,netalentat,nechibzuit,
Dar uite că mi-a reușit și mie
Chiar dacă mult nu m-am gândit,
Mi s-a primit să scriu o poezie.
Nici nu știu cum mi-a reușit,
Probabil,mi-am găsit o muză
Ce m-a susținut,m-a repornit
Și-mi este-n versuri călăuză.
Știi,îmi trebuia o astfel de relaxare,
Să pot să scriu în liniște , tăcere,
Să mă descarc scriind pe-o simplă foaie,
Să mă înec în satisfacție, plăcere.
Sunt iarăși,,scriitor"
De ce? că parcă sună a prostie,
Răspuns simplu: mi-a fost dor ,
Mi-a fost dor să scriu o poezie.
Rezonanțe
în zori m-am trezit cu tot cerul albastru peste mine
cu Soarele sprijinit de-o tâmplă, iar Luna de cealaltă,
mă învăluiseră toate constelațiile despre care-mi povestise bunicul
cu o seară-nainte,
Carul Mare tras de cei doi boi speriați din cauza unui urs ,
Carul mic, un fel de grapă de nivelat, în jurul căreia se învârtea tot cerul,
Ursele,
Pleiadele sau cele șapte surori nefericite,
bunicul nu auzise despre Hisperiade, despre Hyas, Zeus sau Dionysos,
el vedea doar o simplă cloșcă cu pui,
Hyadele în forma de V,care se văd în lunile ploiase de noiemmbrie
și mai, Ploioasele,
mai puține decât cloșca și puii bunicului,
Scaunul lui Dumneze , cinci stele în formă de W, pentru odihna celestă, însă nimeni nu aflase nimic despre lacrimile reginei Cassiopeea, care-și plânge frumoasa fiica, Andromeda, devenită consoarta lui Perseu,
aflată alături de dânsa pe cer, într-un pătrat strălucitor,
Vânătorul , adică Orion, plecat în căutarea Pleadelor, trei stele în linie, aliniate perfect cu piramidele din Gizeh și cele din Teotihuacan și având legătură cu Osiris, zeul Morții, înconjurat de Câinele Mare și Câinele Mic, care-l însoțesc pe vânător în lupta cu Taurul, cărora li se alătură și Iepurele,
Sfătuitoarea sau Triunghiul de vară – poarta stelară, care deapănă cele mai frumoase povești cosmice,
Soarta, celălalt triunghi, al iernii,
Pisices, Peștii, șapte stele în cerc,amintind despre Venus și Cupidon, care se transformaseră-n pești pentru a scăpa de monstru Typhon și anunțând echinocţiul de primăvară,
bunicul mai văzuse și altele constelații, pe care le văd toți oamenii, de altfel,
Porumbelul, Dulăul și Cățelul, Balena, Țapul, Arcașul și Scorpia,
Cântarul, Fecioara, Calul, Sarpele, Hora, Vizitiul sau Jgheabul Puțului,
dintre toate îi plăcuse Nebuloasa din Andromeda
unde mi s-a părut că-l văd astă noapte făcându-mi din mână
dintr-o caleaşcă trasă de îngeri…
Să zbor
Am crezut, cu nevinovăție,
Că dacă îmi țin respirația îndeajuns
Aș evita
O nouă săritură în abis.
Dar odată ce ajung la margine,
Mi se taie mocnita poftă de viață
Și orice soi de zbor
Apare prea seducător.
Spre viitor
Închid ochii și-mi ascult un gând
Ca inima-mi să nu mai suspine,
Și să nu mai văd lacrimile curgând
Iar durerea-n suflet să se termine.
Privesc în jur cu multă îngrijorare
Și-n același timp cu mare credință,
Lăsând spațiu pentru ameliorare
Nutrind prosperitate în conștiință.
Să răspândesc în câmpul omeniei
Dorințe, sentimente, îndepliniri
Și să culeg prin roadele prieteniei
Căi și metode clare de noi înzdrăveniri.
Viața ca o loterie
Am realizat că viața nu e decât o simplă loterie continuă.
Azi poți fi, iar mâine totul se evaporă in valurile mării care disperată speră într-o speranța...azi totul ți se cuvine, iar într-o oră te trezești întinsă pe covor, într-o neputință anosta, nu ți poți da drumul lacrimilor să curgă încet pe obrajii tai înflăcărați precum focul unui incendiu ce nu se mai termina, nu poți striga, nu te poți mișca, doar stai întinsă pe nenorocitul ăla de covor și cu fiecare secundă trecută, simți cum respirația ți se taie, iar tu ești într-o continuă neputință.....Ești jos la pământ, realizând că trebuie să te ridici însă....ceva, acolo, te trage in jos, și mai in jos, de covorul groazei in care împietrești pentru minute in șir.....Timpul parcă se oprește în loc, iar disperarea traversează oceane și mari și totuși, tu ești jos, pe covor...
Într-un final, lacrimile incep sa se prelingă pe obrajii mei, semn că în scurt timp, calvarul se va termina pe jumătate, iar mintea mi poate realiza din nou
Semnat, un simplu luptător
Unghiuri
de multe ori simțim durerea-ntregului în spate,
în piepturi, inimi sau picioare, sub forma unor junghiuri,
(mai slabe, mai intense sau exacerbate!)
cum simte forma jugul, disconfortul existențial, în unghiuri.
dacă durerea este țipătul organului bolnav
ca un cuțit înfipt în șale, în diferite trepte,
cu unghiul nu-i atât de grav,
reflectă doar distanța fixă dintre două drepte
când o femeie se rezumă la un singur obiect,
eliminând din jur obiectele confuze,
avem de-a face, sigur, doar cu unghiul drept,
altfel ne-aflăm în fața unor unghiuri nule, ascuțite sau obtuze
nu mai vorbim când laturile ei comune,
(de-o parte și de alta-ntr-un moment!)
se întâlnesc cumva într-o comuniune …
și când apare pe ascuns un unghi adiacent
întreaga viață ne e trasată-n unghiuri,
alții le spun mai simplu colțuri sau colțare,
așa cum apa strânge toată murdăria-n grinduri
și noi ne-ngrămădim cu toată viața în tipare...
Iarăși ,,scriitor"
Salut,sunt iarăși eu,
Un tînăr ,,scriitor",
Și-acum cumva îmi vine greu,
Să scriu,dar mă uscam de dor.
De dorul de a-mi rupe capul,
Să tipăresc un vers firesc,
Să stau și să trântesc dulapul,
Să scot o foaie,și,scriind mă liniștesc.
Legând în versuri gând cu gând,
Obțin și eu o poezie,
Privesc uimit,înțelegînd,
Că nu e doar cerneală pe hîrtie.
Cam prost,netalentat,nechibzuit,
Dar uite că mi-a reușit și mie
Chiar dacă mult nu m-am gândit,
Mi s-a primit să scriu o poezie.
Nici nu știu cum mi-a reușit,
Probabil,mi-am găsit o muză
Ce m-a susținut,m-a repornit
Și-mi este-n versuri călăuză.
Știi,îmi trebuia o astfel de relaxare,
Să pot să scriu în liniște , tăcere,
Să mă descarc scriind pe-o simplă foaie,
Să mă înec în satisfacție, plăcere.
Sunt iarăși,,scriitor"
De ce? că parcă sună a prostie,
Răspuns simplu: mi-a fost dor ,
Mi-a fost dor să scriu o poezie.
Rezonanțe
în zori m-am trezit cu tot cerul albastru peste mine
cu Soarele sprijinit de-o tâmplă, iar Luna de cealaltă,
mă învăluiseră toate constelațiile despre care-mi povestise bunicul
cu o seară-nainte,
Carul Mare tras de cei doi boi speriați din cauza unui urs ,
Carul mic, un fel de grapă de nivelat, în jurul căreia se învârtea tot cerul,
Ursele,
Pleiadele sau cele șapte surori nefericite,
bunicul nu auzise despre Hisperiade, despre Hyas, Zeus sau Dionysos,
el vedea doar o simplă cloșcă cu pui,
Hyadele în forma de V,care se văd în lunile ploiase de noiemmbrie
și mai, Ploioasele,
mai puține decât cloșca și puii bunicului,
Scaunul lui Dumneze , cinci stele în formă de W, pentru odihna celestă, însă nimeni nu aflase nimic despre lacrimile reginei Cassiopeea, care-și plânge frumoasa fiica, Andromeda, devenită consoarta lui Perseu,
aflată alături de dânsa pe cer, într-un pătrat strălucitor,
Vânătorul , adică Orion, plecat în căutarea Pleadelor, trei stele în linie, aliniate perfect cu piramidele din Gizeh și cele din Teotihuacan și având legătură cu Osiris, zeul Morții, înconjurat de Câinele Mare și Câinele Mic, care-l însoțesc pe vânător în lupta cu Taurul, cărora li se alătură și Iepurele,
Sfătuitoarea sau Triunghiul de vară – poarta stelară, care deapănă cele mai frumoase povești cosmice,
Soarta, celălalt triunghi, al iernii,
Pisices, Peștii, șapte stele în cerc,amintind despre Venus și Cupidon, care se transformaseră-n pești pentru a scăpa de monstru Typhon și anunțând echinocţiul de primăvară,
bunicul mai văzuse și altele constelații, pe care le văd toți oamenii, de altfel,
Porumbelul, Dulăul și Cățelul, Balena, Țapul, Arcașul și Scorpia,
Cântarul, Fecioara, Calul, Sarpele, Hora, Vizitiul sau Jgheabul Puțului,
dintre toate îi plăcuse Nebuloasa din Andromeda
unde mi s-a părut că-l văd astă noapte făcându-mi din mână
dintr-o caleaşcă trasă de îngeri…
Să zbor
Am crezut, cu nevinovăție,
Că dacă îmi țin respirația îndeajuns
Aș evita
O nouă săritură în abis.
Dar odată ce ajung la margine,
Mi se taie mocnita poftă de viață
Și orice soi de zbor
Apare prea seducător.
Spre viitor
Închid ochii și-mi ascult un gând
Ca inima-mi să nu mai suspine,
Și să nu mai văd lacrimile curgând
Iar durerea-n suflet să se termine.
Privesc în jur cu multă îngrijorare
Și-n același timp cu mare credință,
Lăsând spațiu pentru ameliorare
Nutrind prosperitate în conștiință.
Să răspândesc în câmpul omeniei
Dorințe, sentimente, îndepliniri
Și să culeg prin roadele prieteniei
Căi și metode clare de noi înzdrăveniri.
Viața ca o loterie
Am realizat că viața nu e decât o simplă loterie continuă.
Azi poți fi, iar mâine totul se evaporă in valurile mării care disperată speră într-o speranța...azi totul ți se cuvine, iar într-o oră te trezești întinsă pe covor, într-o neputință anosta, nu ți poți da drumul lacrimilor să curgă încet pe obrajii tai înflăcărați precum focul unui incendiu ce nu se mai termina, nu poți striga, nu te poți mișca, doar stai întinsă pe nenorocitul ăla de covor și cu fiecare secundă trecută, simți cum respirația ți se taie, iar tu ești într-o continuă neputință.....Ești jos la pământ, realizând că trebuie să te ridici însă....ceva, acolo, te trage in jos, și mai in jos, de covorul groazei in care împietrești pentru minute in șir.....Timpul parcă se oprește în loc, iar disperarea traversează oceane și mari și totuși, tu ești jos, pe covor...
Într-un final, lacrimile incep sa se prelingă pe obrajii mei, semn că în scurt timp, calvarul se va termina pe jumătate, iar mintea mi poate realiza din nou
Semnat, un simplu luptător
Unghiuri
de multe ori simțim durerea-ntregului în spate,
în piepturi, inimi sau picioare, sub forma unor junghiuri,
(mai slabe, mai intense sau exacerbate!)
cum simte forma jugul, disconfortul existențial, în unghiuri.
dacă durerea este țipătul organului bolnav
ca un cuțit înfipt în șale, în diferite trepte,
cu unghiul nu-i atât de grav,
reflectă doar distanța fixă dintre două drepte
când o femeie se rezumă la un singur obiect,
eliminând din jur obiectele confuze,
avem de-a face, sigur, doar cu unghiul drept,
altfel ne-aflăm în fața unor unghiuri nule, ascuțite sau obtuze
nu mai vorbim când laturile ei comune,
(de-o parte și de alta-ntr-un moment!)
se întâlnesc cumva într-o comuniune …
și când apare pe ascuns un unghi adiacent
întreaga viață ne e trasată-n unghiuri,
alții le spun mai simplu colțuri sau colțare,
așa cum apa strânge toată murdăria-n grinduri
și noi ne-ngrămădim cu toată viața în tipare...
Alte poezii ale autorului
Privesc în gol
În zadar se reflectă din oglindă raze de lumină
Trăiesc în trecut, întunericul mi-e fixat pe retină
Sunt un suflet nocturn ce n-are parte de lună plină
Întuneric total, noaptea asta nu se mai termină
Privesc în gol, către interminabilul abis
Acolo unde cel mai frumos vis mi-am împins
Vreau să sar după el, vreau să-l recuperez
Vreau ca fundul abisului să-l îmbrățișez
M-arunc în gol și ce-i interminabil se termină
Mă bucur, dar nici aici nu văd urmă de lumină
Nu văd nimic, aud doar două voci ce suspină
"Suferința blestemată nici la final nu se termină"
Fără titlu.
Îmi pare rău dar chiar nu am timp să mă țin de prostii
M-am săturat să-mi tot las gândurile negre pe hârtii
Am să mă schimb în cea mai rea versiune posibilă
N-am cum să rezist unei tentați atât de irezistibilă
Mereu am rămas în impas chiar la un pas de fericire
Pentru mine este o linie subțire între iubire și tragedie
Uneori consider că sunt chiar sinonime blestemate
Oricât ai încerca nu poți să faci în niciuna dreptate
Aproape doi ani de când refuz să mi-o scot din gânduri
Și mai bine de trei de când o tot pun pe rânduri
De când mă știu i-am dezamăgit pe toți, însă nu contează
Nu-I vina mea că toți care mă cunosc mă supraestimează
Vreau să fac ce-mi dictează inima ,nu să ascult de alții
Vreau să nu-mi pese de nimic, n-am timp de conspirații
M-am săturat de toate m-am saturat să tot intru în relații
N-am cum să le iau în serios când în cap au doar aberații
Furtuna...
A-nceput din nou furtuna blestemată,
Tot ce-a fost frumos se pierde-n ceață,
Peisaje de primăvară se îneacă-n gheață,
Nici sub pământ nu scap de viscolul de la suprafață..........
Este din ce în ce mai rece la mine-n suflet,
De pe chip mi s-a șters orice urmă de zâmbet,
E rece, e rece și simt că mor,
Mor încet de al tău apăsător dor,
Fără tine n-am speranță la viitor,
Fără tine sunt un simplu muritor.......
N-am cum să scap din această furtună,
Nu se oprește dacă nu suntem împreună,
Nu se oprește dacă nu mă iei de mână,
Nu se oprește dacă nu-mi șoptești la ureche noapte bună....
Fără titlu.
Arde cerul de doi ani cu flăcări de gheață,
Îngeri nevinovați își iau adio de la viață.
Trecutul mi-e prezent, sunt blocat în ceață
Plâng de durere, dar am doar zâmbete pe față,
Îl rog pe Dumnezeu ca de data asta să nu mă vadă
Îi jur că m-am sinucis involuntar, sper să mă creadă,
Dacă nu, am s-accept ca flăcările iadului să mă ardă
N-am să regret niciodată faptul c-am căzut iubiri pradă
Privesc în gol
În zadar se reflectă din oglindă raze de lumină
Trăiesc în trecut, întunericul mi-e fixat pe retină
Sunt un suflet nocturn ce n-are parte de lună plină
Întuneric total, noaptea asta nu se mai termină
Privesc în gol, către interminabilul abis
Acolo unde cel mai frumos vis mi-am împins
Vreau să sar după el, vreau să-l recuperez
Vreau ca fundul abisului să-l îmbrățișez
M-arunc în gol și ce-i interminabil se termină
Mă bucur, dar nici aici nu văd urmă de lumină
Nu văd nimic, aud doar două voci ce suspină
"Suferința blestemată nici la final nu se termină"
Fără titlu.
Îmi pare rău dar chiar nu am timp să mă țin de prostii
M-am săturat să-mi tot las gândurile negre pe hârtii
Am să mă schimb în cea mai rea versiune posibilă
N-am cum să rezist unei tentați atât de irezistibilă
Mereu am rămas în impas chiar la un pas de fericire
Pentru mine este o linie subțire între iubire și tragedie
Uneori consider că sunt chiar sinonime blestemate
Oricât ai încerca nu poți să faci în niciuna dreptate
Aproape doi ani de când refuz să mi-o scot din gânduri
Și mai bine de trei de când o tot pun pe rânduri
De când mă știu i-am dezamăgit pe toți, însă nu contează
Nu-I vina mea că toți care mă cunosc mă supraestimează
Vreau să fac ce-mi dictează inima ,nu să ascult de alții
Vreau să nu-mi pese de nimic, n-am timp de conspirații
M-am săturat de toate m-am saturat să tot intru în relații
N-am cum să le iau în serios când în cap au doar aberații
Furtuna...
A-nceput din nou furtuna blestemată,
Tot ce-a fost frumos se pierde-n ceață,
Peisaje de primăvară se îneacă-n gheață,
Nici sub pământ nu scap de viscolul de la suprafață..........
Este din ce în ce mai rece la mine-n suflet,
De pe chip mi s-a șters orice urmă de zâmbet,
E rece, e rece și simt că mor,
Mor încet de al tău apăsător dor,
Fără tine n-am speranță la viitor,
Fără tine sunt un simplu muritor.......
N-am cum să scap din această furtună,
Nu se oprește dacă nu suntem împreună,
Nu se oprește dacă nu mă iei de mână,
Nu se oprește dacă nu-mi șoptești la ureche noapte bună....
Fără titlu.
Arde cerul de doi ani cu flăcări de gheață,
Îngeri nevinovați își iau adio de la viață.
Trecutul mi-e prezent, sunt blocat în ceață
Plâng de durere, dar am doar zâmbete pe față,
Îl rog pe Dumnezeu ca de data asta să nu mă vadă
Îi jur că m-am sinucis involuntar, sper să mă creadă,
Dacă nu, am s-accept ca flăcările iadului să mă ardă
N-am să regret niciodată faptul c-am căzut iubiri pradă