Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: ioana_racheru
Data postării: 1 februarie 2023
Vizualizări: 718
Poezii din aceiaşi categorie
Visul lui Ptolemeu Filadelful
Althea nu-i tulbura diminețile
cu strigăte
umbla numai în vârful degetelor
nu se strecura în pat lângă dânsul
când era obosit sau adormea cu fața la perete
când îl simțea încordat
fără chef de nimic
nu-l cicălea niciodată la cap
cu întrebări nelalocul lor
”unde-ai fost…
de ce ai urme de ruj pe guler…
de ce miroși a parfum de femeie…”
oricum el ar fi găsit o explicație science fiction
și oricum se afla în fața unui fapt împlinit
imposibil de dat înapoi
ca timpul sau ceasul din bucătărie
îi plăcea când era el însuși
cu toate păcatele sale din naștere
de care nu era direct răspunzător
cum spunea Freud
când o sărută de o mie de ori
pe întuneric
cu mici întreruperi pentru a încuia ușa
sau a fuma o țigară
în această ordine
lucruri care nu-i provocau nicio daună
nu-l amenința cu plecarea la mama ei
neavând mamă
femeile acestea sunt întodeauna singure
n-au identitate
nu spun niciodată „nu”
nu cer excursii exotice
bijuterii
bani
fidelitatea lor arareori poate fi pusă la îndoială
docilitatea de asemenea
unele știu și glume cu tentă erotică
altele cuvinte vulgare
de efect
au puls
37 de grade Celsius la suprafața corpului
se mișcă
zâmbesc
nu-i tocmai accesibil oricui să aibă
o femeie cyborg
de ultimă generație
made in USA
cu inteligență artificială
cu mii de senzori estrogeni
la care să răspundă precum Eva
nu
nici legile acestea lumești
nu-s tocmai în pas cu timpul
din contra
o rezoluție a UE are în vedere un plan futurist
despre reglementarea unei posibile interacțiuni sociale
dintre roboți și oameni
sub aspect etic
nu știu câți dintre noi suntem pregătiți să acceptăm încă un partener
la masa umanității
știu însă că foarte mulți
nutrim să luăm cu asalt cerul...
Flacără timpurie
Din cenușa m-am născut
Cu un suflet deja cunoscut,
Ce-a trăit neîncetat ca o candela aprinsă
Pe care dac-o atingeai era prea încinsă.
Așa cum flăcările plângeau
Și sufereau toată asprimea,
Se prefăceau că nu tremurau,
Iar apa nu le oferea ușurimea.
Se scurgea ceara de pe ea
Încet, încet se stingea
Și parcă prefăcut in sânge,
Un lichid roș se strânge.
Între două lumi
Nu-i color, nici incolor;
N-are gust, dar parcă are;
Parcă sufăr, dar nu prea,
Și aș plânge, dar n-aș vrea!
Parcă sunt mereu la mijloc...
Nici început, dar nici final.
Parcă simt un nod în gât,
Ce dispare, nu știu când.
Știu totul, de fapt nimic,
Mi-s om mare, dar sunt mic.
Acum rad, și acum plâng,
Acum te am, apoi îmi dipari din gând...
Oftez, și-apoi îmi revin,
Iarăși urmează un suspin...
Mii de gânduri, dar nu prea,
Viața mea e cam așa:
Nici prea-prea, dar nici prea-prea!
Ori e grea - mai puțin grea!
Și te-aș iubi, dar n-aș vrea,
Simt că pot, dar nu-i așa...
Pentru că sunt:
Nici așa, și nici așa!
Sunt bogată, sunt săracă,
Nu am bani, nu am nimic,
Dar în unele din zile
Lumea-i la degetul meu mic!
Laudele-mi plac, dar nu prea,
Sunt și bună, sunt și rea.
Totuși, să știi că:
Nu-s așa, dar nici așa.
O dulce decembrie
Dulce decembrie, plin de amărăciune
de ce îmi rănești copilul din mine
Ce te visa un an întreg,
ce te ruga să nu mai pleci.
Râmăi acum, o dulce decembrie
un vis amar, ce subtil
Mă amăgești, și mă cuprinzi
într-o strânsoare ce mă sufocă.
Ai venit în plin moment
de goliciune în a mea inima
Jelindu-mi copilul, ce odată a fost
viu și fericit în acest moment.
Ceea ce aduci tu nu e fericire,
e un oribil viscol, plin de amar și regrete
de vise devenite coșmaruri
Și de momente în închisori pe viața.
Mă crezi când iți spun că te urâsc
Aș da și viața de doi bani a mea
să pleci de tot, să nu mai revii,
Dar tot în zadar ar fi sacrificiul meu.
Rămâi atunci în pereții goi ai trupului meu,
lângă un suflet reanimat de prea multe ori
privind prin ochii de gheață,
al unui corp parăsit de speranță.
Jocul cu anii
Într-o țară cu legi scrise în nisip,
Unde timpul se scurge și-n ceasuri de ghips,
Bătrânii așteaptă, cu părul cărunt,
Un drept sfințit, un venit garantat.
Unii primesc, cu bucurie-n suflet,
O pensie măruntă, un dar de la stat.
Alții rămân goi, cu mâinile-n buzunar,
Și-și plâng soarta amară, fără-ncetar.
Un joc al șanselor, o roată care-nvârte,
Între cei bogați și cei săraci, departe.
Cu legi schimbate, ca într-un joc de cărți,
Se fură ani, se-adaugă noi praguri.
Și-n timp ce unii trăiesc în lux și splendoare,
Alții se-mbracă în haine de doliu, cu oarecare.
O nedreptate crudă, o rană adâncă,
În sufletele bătrânilor, care plâng în tăcere.
Ger
În noaptea sfântă, când stelele dansează,
Gerul Bobotezei în suflet se așază.
Prin zăpezi strălucitoare și reci,
Pășim cu credință, cu inimi senine.
Fulgii ca diamante cad din înalt,
Povestind tăcut despre harul nesfânt.
Boboteaza aduce binecuvântare,
O rază divină, o sacra iertare.
În biserici luminate, în rugă și cânt,
Se nasc speranțe, în suflet avânt.
Apele sfințite curg lin și adânc,
Spălând păcatele într-un dans plăcut.
Visul lui Ptolemeu Filadelful
Althea nu-i tulbura diminețile
cu strigăte
umbla numai în vârful degetelor
nu se strecura în pat lângă dânsul
când era obosit sau adormea cu fața la perete
când îl simțea încordat
fără chef de nimic
nu-l cicălea niciodată la cap
cu întrebări nelalocul lor
”unde-ai fost…
de ce ai urme de ruj pe guler…
de ce miroși a parfum de femeie…”
oricum el ar fi găsit o explicație science fiction
și oricum se afla în fața unui fapt împlinit
imposibil de dat înapoi
ca timpul sau ceasul din bucătărie
îi plăcea când era el însuși
cu toate păcatele sale din naștere
de care nu era direct răspunzător
cum spunea Freud
când o sărută de o mie de ori
pe întuneric
cu mici întreruperi pentru a încuia ușa
sau a fuma o țigară
în această ordine
lucruri care nu-i provocau nicio daună
nu-l amenința cu plecarea la mama ei
neavând mamă
femeile acestea sunt întodeauna singure
n-au identitate
nu spun niciodată „nu”
nu cer excursii exotice
bijuterii
bani
fidelitatea lor arareori poate fi pusă la îndoială
docilitatea de asemenea
unele știu și glume cu tentă erotică
altele cuvinte vulgare
de efect
au puls
37 de grade Celsius la suprafața corpului
se mișcă
zâmbesc
nu-i tocmai accesibil oricui să aibă
o femeie cyborg
de ultimă generație
made in USA
cu inteligență artificială
cu mii de senzori estrogeni
la care să răspundă precum Eva
nu
nici legile acestea lumești
nu-s tocmai în pas cu timpul
din contra
o rezoluție a UE are în vedere un plan futurist
despre reglementarea unei posibile interacțiuni sociale
dintre roboți și oameni
sub aspect etic
nu știu câți dintre noi suntem pregătiți să acceptăm încă un partener
la masa umanității
știu însă că foarte mulți
nutrim să luăm cu asalt cerul...
Flacără timpurie
Din cenușa m-am născut
Cu un suflet deja cunoscut,
Ce-a trăit neîncetat ca o candela aprinsă
Pe care dac-o atingeai era prea încinsă.
Așa cum flăcările plângeau
Și sufereau toată asprimea,
Se prefăceau că nu tremurau,
Iar apa nu le oferea ușurimea.
Se scurgea ceara de pe ea
Încet, încet se stingea
Și parcă prefăcut in sânge,
Un lichid roș se strânge.
Între două lumi
Nu-i color, nici incolor;
N-are gust, dar parcă are;
Parcă sufăr, dar nu prea,
Și aș plânge, dar n-aș vrea!
Parcă sunt mereu la mijloc...
Nici început, dar nici final.
Parcă simt un nod în gât,
Ce dispare, nu știu când.
Știu totul, de fapt nimic,
Mi-s om mare, dar sunt mic.
Acum rad, și acum plâng,
Acum te am, apoi îmi dipari din gând...
Oftez, și-apoi îmi revin,
Iarăși urmează un suspin...
Mii de gânduri, dar nu prea,
Viața mea e cam așa:
Nici prea-prea, dar nici prea-prea!
Ori e grea - mai puțin grea!
Și te-aș iubi, dar n-aș vrea,
Simt că pot, dar nu-i așa...
Pentru că sunt:
Nici așa, și nici așa!
Sunt bogată, sunt săracă,
Nu am bani, nu am nimic,
Dar în unele din zile
Lumea-i la degetul meu mic!
Laudele-mi plac, dar nu prea,
Sunt și bună, sunt și rea.
Totuși, să știi că:
Nu-s așa, dar nici așa.
O dulce decembrie
Dulce decembrie, plin de amărăciune
de ce îmi rănești copilul din mine
Ce te visa un an întreg,
ce te ruga să nu mai pleci.
Râmăi acum, o dulce decembrie
un vis amar, ce subtil
Mă amăgești, și mă cuprinzi
într-o strânsoare ce mă sufocă.
Ai venit în plin moment
de goliciune în a mea inima
Jelindu-mi copilul, ce odată a fost
viu și fericit în acest moment.
Ceea ce aduci tu nu e fericire,
e un oribil viscol, plin de amar și regrete
de vise devenite coșmaruri
Și de momente în închisori pe viața.
Mă crezi când iți spun că te urâsc
Aș da și viața de doi bani a mea
să pleci de tot, să nu mai revii,
Dar tot în zadar ar fi sacrificiul meu.
Rămâi atunci în pereții goi ai trupului meu,
lângă un suflet reanimat de prea multe ori
privind prin ochii de gheață,
al unui corp parăsit de speranță.
Jocul cu anii
Într-o țară cu legi scrise în nisip,
Unde timpul se scurge și-n ceasuri de ghips,
Bătrânii așteaptă, cu părul cărunt,
Un drept sfințit, un venit garantat.
Unii primesc, cu bucurie-n suflet,
O pensie măruntă, un dar de la stat.
Alții rămân goi, cu mâinile-n buzunar,
Și-și plâng soarta amară, fără-ncetar.
Un joc al șanselor, o roată care-nvârte,
Între cei bogați și cei săraci, departe.
Cu legi schimbate, ca într-un joc de cărți,
Se fură ani, se-adaugă noi praguri.
Și-n timp ce unii trăiesc în lux și splendoare,
Alții se-mbracă în haine de doliu, cu oarecare.
O nedreptate crudă, o rană adâncă,
În sufletele bătrânilor, care plâng în tăcere.
Ger
În noaptea sfântă, când stelele dansează,
Gerul Bobotezei în suflet se așază.
Prin zăpezi strălucitoare și reci,
Pășim cu credință, cu inimi senine.
Fulgii ca diamante cad din înalt,
Povestind tăcut despre harul nesfânt.
Boboteaza aduce binecuvântare,
O rază divină, o sacra iertare.
În biserici luminate, în rugă și cânt,
Se nasc speranțe, în suflet avânt.
Apele sfințite curg lin și adânc,
Spălând păcatele într-un dans plăcut.
Alte poezii ale autorului
În surdină
Cânt un cântec orb.
Melodia mea nu poți a auzi,
Dar nici eu pe a ta.
Am reusit,
Am evadat.
Au furat tot ce au putut,
Nimic nu a rămas,
Chiar și vocea mi-a scăpat.
Ai grijă pe unde treci,
Cu ce oameni te alegi
Vocea ta s-ar putea
Să sufere mai mult
Decât a mea.
Sufăr
Am suferit
Și-am să mai sufăr,
Dar nu e prima dată
Când sper,
Să mă ridic din groapă.
Gelozie
Adevărul tău este o simplă minciună,
Adevărul meu este că port ranchiună
Pe toți cei care au reușit să înoate,
Pe fluviul vieții
Fară să dea din coate.
Așa că rămân pe pământ
Înecând în propriul sânge,
Fac un jurământ,
Încercând a nu plânge.
Promit in fața ta, dulce răzbunare,
Gelozia să o dau spre ruinare.
De nu reușesc, iar sufletu-mi rămâne pătat,
Aruncă vaza spartă cât mai depărtat.
Pustiul creator
Tic tac
Nu pot ocoli acest atac,
Caci chiar eu sunt de vină,
Pentru că m-am tot uitat la ai mei străbuni
Și am încercat să nu calc ca ei pe cărbuni,
Dar greșelile au inceput sa vină,
Iar inspirația divină
Nu mă mai mângâia cu mână fină
Ci asprimea parcă s-a proiectat
In cel mai adânc orificiu infectat,
Lăsand virusul să acționeze și să submineze
Tot tabloul de ghiocei pictat.
Suflet rătăcit
Privesc cerul, dar nu mai văd stelele,
Doar umbrele triste ale iubirii mele.
Ochii mi-s grei de amintiri nemuritoare,
Iar glasul cel spart e vrajit de-o poveste muritoare.
Te văd în vise, dar nu poți să mă simți,
În inima ta, dragostea s-a stins,
Iar eu rămân prizonier în propria-mi durere,
Un suflet rătăcit, o inimă ce cere.
Infinit
Încă din generală
Ai fost o persoană foarte specială.
Sper să țină până la infinit
Această prietenie de nedefinit.
Nu vă mint când vă spun
Că fară voi aș fi o simplă piatră
Care nu ar cunoaște viață.
În surdină
Cânt un cântec orb.
Melodia mea nu poți a auzi,
Dar nici eu pe a ta.
Am reusit,
Am evadat.
Au furat tot ce au putut,
Nimic nu a rămas,
Chiar și vocea mi-a scăpat.
Ai grijă pe unde treci,
Cu ce oameni te alegi
Vocea ta s-ar putea
Să sufere mai mult
Decât a mea.
Sufăr
Am suferit
Și-am să mai sufăr,
Dar nu e prima dată
Când sper,
Să mă ridic din groapă.
Gelozie
Adevărul tău este o simplă minciună,
Adevărul meu este că port ranchiună
Pe toți cei care au reușit să înoate,
Pe fluviul vieții
Fară să dea din coate.
Așa că rămân pe pământ
Înecând în propriul sânge,
Fac un jurământ,
Încercând a nu plânge.
Promit in fața ta, dulce răzbunare,
Gelozia să o dau spre ruinare.
De nu reușesc, iar sufletu-mi rămâne pătat,
Aruncă vaza spartă cât mai depărtat.
Pustiul creator
Tic tac
Nu pot ocoli acest atac,
Caci chiar eu sunt de vină,
Pentru că m-am tot uitat la ai mei străbuni
Și am încercat să nu calc ca ei pe cărbuni,
Dar greșelile au inceput sa vină,
Iar inspirația divină
Nu mă mai mângâia cu mână fină
Ci asprimea parcă s-a proiectat
In cel mai adânc orificiu infectat,
Lăsand virusul să acționeze și să submineze
Tot tabloul de ghiocei pictat.
Suflet rătăcit
Privesc cerul, dar nu mai văd stelele,
Doar umbrele triste ale iubirii mele.
Ochii mi-s grei de amintiri nemuritoare,
Iar glasul cel spart e vrajit de-o poveste muritoare.
Te văd în vise, dar nu poți să mă simți,
În inima ta, dragostea s-a stins,
Iar eu rămân prizonier în propria-mi durere,
Un suflet rătăcit, o inimă ce cere.
Infinit
Încă din generală
Ai fost o persoană foarte specială.
Sper să țină până la infinit
Această prietenie de nedefinit.
Nu vă mint când vă spun
Că fară voi aș fi o simplă piatră
Care nu ar cunoaște viață.