Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 22 august 2023
Vizualizări: 706
Poezii din aceiaşi categorie
Sub pasul meu și umbra ta…
Se-ntinde ca-n geneză amurgul,
Iar noaptea plânge dup-o stea,
Și luna tristă-și coace pârgul,
Sub pasul meu si umbra ta.
Pământul se roteşte parcă înapoi,
De nori se sinucide-un curcubeu,
Iar cerul tună ca într-un război,
Pe umbra ta și pasul meu.
Amoru-i trist şi zboară singuratic,
Prin lunci pustii, uitat și derbedeu,
S-adape c-o tipsie plină cu jăratec,
Şi umbra ta, și pasul meu…
Se-ntinde ca-n geneză amurgul,
Iar noaptea cântă ca o cucuvea,
Aidoma cum a vrut demiurgul,
Sub pasul meu și umbra ta…
Înger căzut
Înger orb cu aripi frânte,
Vino să te port în spate,
Glasul meu duios să-ți cânte,
Despre viață, despre moarte.
Rana să îți oblojesc,
Să-ți dau smirnă când ți-e sete,
Și cu jind să te privesc,
Cum lumina-ți arde-n plete.
Înger refuzat de rai,
Şi de iadul luciferic,
Vino-n brațe să îmi stai,
Să te-îndrum prin întuneric.
Te voi duce pe-o cărare,
Printre umbre de tăcere,
Să-ți găsești a ta visare,
Într-un strop de mângâiere.
Aripi smulse de furtună,
Ți le strângi umil la piept,
Lacrima-ți de foc adună,
Plânsul cerului nedrept.
Ești osândă sau chemare?
Glas de om ori glas divin?
Ești căzut pentru-ndurare,
Sau un semn de rău destin?
Te voi duce printre ruguri,
Unde focul curge-n ploi,
Să te-înalți printre amurguri,
Și să-ți crească aripi noi.
Dar de-i scris să fii uitare,
Depărtat de Dumnezeu,
Eu îți dau a mea suflare,
Şi în ceruri... locul meu.
Oamenii străzii - glosă
Sub felinarul ce întunericul străbate,
Stau roată cei de soartă chinuiţi,
Muşcând din mâini şi încurajări trucate,
Sperând că poate mâine, vor fi din nou iubiţi.
Sunt goi la trup dar cu o inimă curată,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,
Sunt veseli şi-i auzi râzând.
E un tablou ce-n astă lume ţipă,
Strigând durerea şi mâhnirea,
Către avuţi şi-a lor ferice clipă,
Ce-i putredă şi amară cum e fierea.
Ei nu răspund căci inima le e de piatră,
Dar ştiu că a lor resturi aruncate,
Sunt strânse şi-mpărţite încă odată,
Sub felinarul ce întunericul străbate.
Nu vor din plinul lor să dăruiască,
Măcar o firmitură, doar pentru cei copii,
Că-s prinşi şi ei de soarta mişelească,
Ce-i poartă prin mizerii şi pustii.
Se bat cu pumnu-n piept că fac şi-ajută,
Că-s iubitori şi sunt de toţi iubiţi,
Dar niciodată nu au fost acolo unde,
Stau roată cei de soartă chinuiţi.
Mârşavă le e vorba ce-o grăiesc,
La fel ca sufletul lor de nababi,
Minciună-i adevărul ce-l rostesc,
Şi înjosire pentru cei sărmani şi slabi.
Spun că asupra nevoiaşilor veghează,
Că îi ajută să aibă chiar de toate,
Fiinţa, gestul însă îi trădează,
Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate.
Ei nu cerşesc la nimenea la uşă,
Lumea-i goneşte la muncă, nu l-a întins,
Dar sunt bătrâni şi viaţa li-i cam dusă,
De-abia se mai zăreşte din părul lung şi nins.
Au fost cândva oameni de seamă şi-n putere,
Dar de copii au fost izgoniţi,
Acum trăiesc în crâncenă durere,
Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi.
La cei ce le-au furat fericirea,
Nu se revoltă-n prag, ba i-a iertat,
Gândind că poate aşa le-a fost menirea,
Sau cu ceva rău pe Dumnezeu au supărat.
Priviţi copii pe stradă la ai voştri taţi,
Şi de la ei să învăţaţi încă odată,
Căci poartă o comoară de care nu pot fi prădaţi,
Sunt goi la trup dar au o inimă curată.
Nu stingeţi lumina în traiul lor precar,
Nu închideţi uşa, căci ei nu vă vor bate,
Nu-l izgoniţi ca pe-un bătrân murdar,
Şi nu-i scuipaţi indiferenţă pe la spate.
Orgoliul în sufletul lor puternic izbeşte,
Le poartă umbra deformată pe pământ,
Şi chiar de se zbat în al sărăciei cleşte,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând.
O clipă străpunge ca un fulger viitorul,
Trăieşte doar o zi la fel ca ei,
Şi ai să simţi cât de puternic e dorul,
După fosta casă şi copiii tăi…
Cu trupul stors, agonic şi înfometat
Dar în piepturi cu o inimă curată,
Stau dârzi, cu-n zâmbet rareori crispat,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată.
La fel şi aceşti copii abandonaţi,
Ce casă le e iarba, soarele şi cerul,
Oare de ce nu-s trişti şi-ndureraţi?
În ce le este fericirea sau care li-i misterul?
Chiar şi în zilele mai nereuşite,
Când trupul le este sleit şi flămând,
Alături de bătrâni şi bătrâne slăbite,
Sunt veseli şi-i auzi râzând.
Sunt veseli şi-i auzi râzând,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,
Sunt goi la trup dar au o inimă curată.
Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi,
Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate,
Stau roată cei de soartă chinuiţi,
Sub felinarul ce întunericul străbate.
Destin
M-am prăbușit cu capul pe genunchi,
Și plâng ca un copil ce-și pierde mama,
Iar toate zilele le-am strâns mănunchi,
Ca să le dărui unui muribund de-a valma.
Și-mi strig destinul ca să-l iau la rost,
Și tac în gura mare că omenesc n-am voie,
Mi-e trupul dat a fi un simplu adăpost,
Și apoi să-l car pe brațe oriunde am nevoie.
Și-n fiecare zi îmi umplu palmele de sânge,
Că lacrimi nu-mi mai curg, ci numai jertfă,
Mă mistui pe picioare și osul mi se frânge,
Și am nevoie de-un transplant sau de o grefă.
N-am mai dormit de când eram un biet copil,
Ursit mi-a fost să lupt, ce pentru altu-i gratis,
Iar poftele mi le-am ținut uitate într-un exil,
Și am primit spășit ce-n soartă mi-a fost scris.
M-aș plânge neîncetat până în fundul gropii,
M-aș plânge pe coșciug și nefiresc pe cruce,
I-aș plânge pe diaconi, pe dascăli și toți popii,
Și-apoi tot drumul morții, oriunde mă va duce.
Ploaia sufletului
Noapte întunecată
Ploaie deșartă
O silueta se distinge
Dar ușor, ușor se stinge
Și o privesc neîncetat
Lăcrimez înspăimântat
Cine e, ce o fi și asta
Poate iubirea, poate moartea
Nu mi dau seama, nu disting
Durerea n suflet mi o aprind
Nici nu știu care i mai buna
Ma sting ușor, privesc la luna
Caut un răspuns
Ma tem de un surâs
Îmi trage sufletul din mine
Și rămân căzând pe vine
O durere ma lovește
Ploaia rece ma trezește
Și s iar singur undeva
Fără silueta mea
Nepăsarea
Pentru cei care spun că nepăsarea altora doare,
Copilărește este aceasta!
Amintirile toate au ceva efemer,
Demult nu mai există!
Regretele sunt asemenea,
Clipe moarte care dor,
Și vor să ne muște acum
Venite din trecutul ireversibil,
Precum lupii intrați într-o stână!
Alungă ciobanul adormit din tine,
Care-și uită înalta menire,paza...
Gândurile noastre toate se vor născute,
Eu spun că trebuie închise,
Precum fiarele salbatice în cuști ferecate,
Izolate de noi înșine!
Gândurile toate au colți ascuțiți ce sfâșie
Fie de ură sau iubire egoistă,
Ce-i doar soră tristă cu nepăsarea!
(1 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Sub pasul meu și umbra ta…
Se-ntinde ca-n geneză amurgul,
Iar noaptea plânge dup-o stea,
Și luna tristă-și coace pârgul,
Sub pasul meu si umbra ta.
Pământul se roteşte parcă înapoi,
De nori se sinucide-un curcubeu,
Iar cerul tună ca într-un război,
Pe umbra ta și pasul meu.
Amoru-i trist şi zboară singuratic,
Prin lunci pustii, uitat și derbedeu,
S-adape c-o tipsie plină cu jăratec,
Şi umbra ta, și pasul meu…
Se-ntinde ca-n geneză amurgul,
Iar noaptea cântă ca o cucuvea,
Aidoma cum a vrut demiurgul,
Sub pasul meu și umbra ta…
Înger căzut
Înger orb cu aripi frânte,
Vino să te port în spate,
Glasul meu duios să-ți cânte,
Despre viață, despre moarte.
Rana să îți oblojesc,
Să-ți dau smirnă când ți-e sete,
Și cu jind să te privesc,
Cum lumina-ți arde-n plete.
Înger refuzat de rai,
Şi de iadul luciferic,
Vino-n brațe să îmi stai,
Să te-îndrum prin întuneric.
Te voi duce pe-o cărare,
Printre umbre de tăcere,
Să-ți găsești a ta visare,
Într-un strop de mângâiere.
Aripi smulse de furtună,
Ți le strângi umil la piept,
Lacrima-ți de foc adună,
Plânsul cerului nedrept.
Ești osândă sau chemare?
Glas de om ori glas divin?
Ești căzut pentru-ndurare,
Sau un semn de rău destin?
Te voi duce printre ruguri,
Unde focul curge-n ploi,
Să te-înalți printre amurguri,
Și să-ți crească aripi noi.
Dar de-i scris să fii uitare,
Depărtat de Dumnezeu,
Eu îți dau a mea suflare,
Şi în ceruri... locul meu.
Oamenii străzii - glosă
Sub felinarul ce întunericul străbate,
Stau roată cei de soartă chinuiţi,
Muşcând din mâini şi încurajări trucate,
Sperând că poate mâine, vor fi din nou iubiţi.
Sunt goi la trup dar cu o inimă curată,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,
Sunt veseli şi-i auzi râzând.
E un tablou ce-n astă lume ţipă,
Strigând durerea şi mâhnirea,
Către avuţi şi-a lor ferice clipă,
Ce-i putredă şi amară cum e fierea.
Ei nu răspund căci inima le e de piatră,
Dar ştiu că a lor resturi aruncate,
Sunt strânse şi-mpărţite încă odată,
Sub felinarul ce întunericul străbate.
Nu vor din plinul lor să dăruiască,
Măcar o firmitură, doar pentru cei copii,
Că-s prinşi şi ei de soarta mişelească,
Ce-i poartă prin mizerii şi pustii.
Se bat cu pumnu-n piept că fac şi-ajută,
Că-s iubitori şi sunt de toţi iubiţi,
Dar niciodată nu au fost acolo unde,
Stau roată cei de soartă chinuiţi.
Mârşavă le e vorba ce-o grăiesc,
La fel ca sufletul lor de nababi,
Minciună-i adevărul ce-l rostesc,
Şi înjosire pentru cei sărmani şi slabi.
Spun că asupra nevoiaşilor veghează,
Că îi ajută să aibă chiar de toate,
Fiinţa, gestul însă îi trădează,
Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate.
Ei nu cerşesc la nimenea la uşă,
Lumea-i goneşte la muncă, nu l-a întins,
Dar sunt bătrâni şi viaţa li-i cam dusă,
De-abia se mai zăreşte din părul lung şi nins.
Au fost cândva oameni de seamă şi-n putere,
Dar de copii au fost izgoniţi,
Acum trăiesc în crâncenă durere,
Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi.
La cei ce le-au furat fericirea,
Nu se revoltă-n prag, ba i-a iertat,
Gândind că poate aşa le-a fost menirea,
Sau cu ceva rău pe Dumnezeu au supărat.
Priviţi copii pe stradă la ai voştri taţi,
Şi de la ei să învăţaţi încă odată,
Căci poartă o comoară de care nu pot fi prădaţi,
Sunt goi la trup dar au o inimă curată.
Nu stingeţi lumina în traiul lor precar,
Nu închideţi uşa, căci ei nu vă vor bate,
Nu-l izgoniţi ca pe-un bătrân murdar,
Şi nu-i scuipaţi indiferenţă pe la spate.
Orgoliul în sufletul lor puternic izbeşte,
Le poartă umbra deformată pe pământ,
Şi chiar de se zbat în al sărăciei cleşte,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând.
O clipă străpunge ca un fulger viitorul,
Trăieşte doar o zi la fel ca ei,
Şi ai să simţi cât de puternic e dorul,
După fosta casă şi copiii tăi…
Cu trupul stors, agonic şi înfometat
Dar în piepturi cu o inimă curată,
Stau dârzi, cu-n zâmbet rareori crispat,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată.
La fel şi aceşti copii abandonaţi,
Ce casă le e iarba, soarele şi cerul,
Oare de ce nu-s trişti şi-ndureraţi?
În ce le este fericirea sau care li-i misterul?
Chiar şi în zilele mai nereuşite,
Când trupul le este sleit şi flămând,
Alături de bătrâni şi bătrâne slăbite,
Sunt veseli şi-i auzi râzând.
Sunt veseli şi-i auzi râzând,
Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,
Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,
Sunt goi la trup dar au o inimă curată.
Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi,
Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate,
Stau roată cei de soartă chinuiţi,
Sub felinarul ce întunericul străbate.
Destin
M-am prăbușit cu capul pe genunchi,
Și plâng ca un copil ce-și pierde mama,
Iar toate zilele le-am strâns mănunchi,
Ca să le dărui unui muribund de-a valma.
Și-mi strig destinul ca să-l iau la rost,
Și tac în gura mare că omenesc n-am voie,
Mi-e trupul dat a fi un simplu adăpost,
Și apoi să-l car pe brațe oriunde am nevoie.
Și-n fiecare zi îmi umplu palmele de sânge,
Că lacrimi nu-mi mai curg, ci numai jertfă,
Mă mistui pe picioare și osul mi se frânge,
Și am nevoie de-un transplant sau de o grefă.
N-am mai dormit de când eram un biet copil,
Ursit mi-a fost să lupt, ce pentru altu-i gratis,
Iar poftele mi le-am ținut uitate într-un exil,
Și am primit spășit ce-n soartă mi-a fost scris.
M-aș plânge neîncetat până în fundul gropii,
M-aș plânge pe coșciug și nefiresc pe cruce,
I-aș plânge pe diaconi, pe dascăli și toți popii,
Și-apoi tot drumul morții, oriunde mă va duce.
Ploaia sufletului
Noapte întunecată
Ploaie deșartă
O silueta se distinge
Dar ușor, ușor se stinge
Și o privesc neîncetat
Lăcrimez înspăimântat
Cine e, ce o fi și asta
Poate iubirea, poate moartea
Nu mi dau seama, nu disting
Durerea n suflet mi o aprind
Nici nu știu care i mai buna
Ma sting ușor, privesc la luna
Caut un răspuns
Ma tem de un surâs
Îmi trage sufletul din mine
Și rămân căzând pe vine
O durere ma lovește
Ploaia rece ma trezește
Și s iar singur undeva
Fără silueta mea
Nepăsarea
Pentru cei care spun că nepăsarea altora doare,
Copilărește este aceasta!
Amintirile toate au ceva efemer,
Demult nu mai există!
Regretele sunt asemenea,
Clipe moarte care dor,
Și vor să ne muște acum
Venite din trecutul ireversibil,
Precum lupii intrați într-o stână!
Alungă ciobanul adormit din tine,
Care-și uită înalta menire,paza...
Gândurile noastre toate se vor născute,
Eu spun că trebuie închise,
Precum fiarele salbatice în cuști ferecate,
Izolate de noi înșine!
Gândurile toate au colți ascuțiți ce sfâșie
Fie de ură sau iubire egoistă,
Ce-i doar soră tristă cu nepăsarea!
(1 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Alte poezii ale autorului
Sahul
Sahul arma mea secreta
multi bani imi aduce,
pusculita plina am,
de goromele mari.
Cand castig imi aud numele
fericit sunt atunci,
sarind de veselie
si sarbatorind.
Rosa 2
Tu ești soarele
Eu sunt Luna
Eu te încălzesc cu nima curată
Și iubire reală
Tu privind asta ca pe o greșeală
În timp ce te încălzesc cu zâmbet
Îți scriu versuri pe caiet
Inima îmi bate tare
În timp ce iau o gustare
Ma gândesc numa la tine
Oare asa ca mine cine o sa te mai iubească, cine?
Astăzi noi slăvim sfânta Ta Înviere
Astăzi noi slăvim sfănta Ta-nviere ,
Cela ce ai pătimit spre a noastră mântuire,
Astăzi la Ierusalim Lumina se pogoară,
Îngerii din ceruri zboară ,
Spre pământ coboară .
Azi e mare sărbătoare ,
Hristos a înviat ,
Tuturor vă doresc :
UN PAȘTE BINECUVÂNTAT !
AUTOR : Rada Maria 6D
Timpul ce-a trecut
Mergeam ambițios prin vântul ce bătea,
Mă ridicasem din groapa cea ce mă rănea,
Mă rog, am mințit, mă ridicase ea.
M-a salvat din veninul șerpilor nenorociți,
Și mergeam ambii prin vânt, făram să fim ținiți,
Ținând capul sus lăsam trecutul în spate,
Exact de acolo unde aveau să ma înjunghe toate,
Și poate
Că am lăsat garda jos,
Dar nimic nu e mai roșu decât rozul cel mai roz,
Nu m-am uitat în spate, am continuat să merg
Apoi am grăbit pasul, am început să alerg
Eram tăcut,
Îmi lăsasem viitorul în trecut,
Era timpul să fi trecut peste tot ceea ce-a trecut.
(Asta e de fapt primul vers dintr-o melodie scrisa de mine, dar cred ca poate fi caracterizata și ca poezie idk)
A mea dulce soțioară
A mea dulce soțioară
Culege strașnic flori alese, parfumate ,
Ochii îi sunt ațintiți
Spre cele ce-i sunt folositoare.
Mintea ei se eliberează
De tot stresul și agitarea
Când se plimbă prin natură.
Precum culege cele ale trupului atent,
Așa și cele ale sufletului le caută.
Se încântă viața ei cu ardoare.
ASA cum tu m-ai învățat
Cat este de important
Să fac ce este corect
Valorile mele să le respect
Nu contează cat este de greu
Să calc pe mândrie mereu
Ca tu din ceruri ne privești
Și ai vrea să ne povestești
Despre valoarea unei vieți de om
Nu ți-a plăcut niciodată să fii lacom
Tu ai fost lângă mine și ai așteptat
Să iau viața în piept și să răzbat
Niciodată nu a contat
Ce cred alții și ce a urmat
Tu ai mers pe drumul tău
Cu credință în suflet la bine și la rău
Dar drumul tau s-a încheiat
După mare suferință ai plecat
Eu știu ca tu ești lângă noi
De sus din ceruri ne ghidezi
Pe drumul nostru de noroi
Niciodată nu ne vei lăsa
Lacrimi pentru alții a vărsa
Tu de acolo din rai
Putere tu ne dai
Să nu uităm de noi
Sahul
Sahul arma mea secreta
multi bani imi aduce,
pusculita plina am,
de goromele mari.
Cand castig imi aud numele
fericit sunt atunci,
sarind de veselie
si sarbatorind.
Rosa 2
Tu ești soarele
Eu sunt Luna
Eu te încălzesc cu nima curată
Și iubire reală
Tu privind asta ca pe o greșeală
În timp ce te încălzesc cu zâmbet
Îți scriu versuri pe caiet
Inima îmi bate tare
În timp ce iau o gustare
Ma gândesc numa la tine
Oare asa ca mine cine o sa te mai iubească, cine?
Astăzi noi slăvim sfânta Ta Înviere
Astăzi noi slăvim sfănta Ta-nviere ,
Cela ce ai pătimit spre a noastră mântuire,
Astăzi la Ierusalim Lumina se pogoară,
Îngerii din ceruri zboară ,
Spre pământ coboară .
Azi e mare sărbătoare ,
Hristos a înviat ,
Tuturor vă doresc :
UN PAȘTE BINECUVÂNTAT !
AUTOR : Rada Maria 6D
Timpul ce-a trecut
Mergeam ambițios prin vântul ce bătea,
Mă ridicasem din groapa cea ce mă rănea,
Mă rog, am mințit, mă ridicase ea.
M-a salvat din veninul șerpilor nenorociți,
Și mergeam ambii prin vânt, făram să fim ținiți,
Ținând capul sus lăsam trecutul în spate,
Exact de acolo unde aveau să ma înjunghe toate,
Și poate
Că am lăsat garda jos,
Dar nimic nu e mai roșu decât rozul cel mai roz,
Nu m-am uitat în spate, am continuat să merg
Apoi am grăbit pasul, am început să alerg
Eram tăcut,
Îmi lăsasem viitorul în trecut,
Era timpul să fi trecut peste tot ceea ce-a trecut.
(Asta e de fapt primul vers dintr-o melodie scrisa de mine, dar cred ca poate fi caracterizata și ca poezie idk)
A mea dulce soțioară
A mea dulce soțioară
Culege strașnic flori alese, parfumate ,
Ochii îi sunt ațintiți
Spre cele ce-i sunt folositoare.
Mintea ei se eliberează
De tot stresul și agitarea
Când se plimbă prin natură.
Precum culege cele ale trupului atent,
Așa și cele ale sufletului le caută.
Se încântă viața ei cu ardoare.
ASA cum tu m-ai învățat
Cat este de important
Să fac ce este corect
Valorile mele să le respect
Nu contează cat este de greu
Să calc pe mândrie mereu
Ca tu din ceruri ne privești
Și ai vrea să ne povestești
Despre valoarea unei vieți de om
Nu ți-a plăcut niciodată să fii lacom
Tu ai fost lângă mine și ai așteptat
Să iau viața în piept și să răzbat
Niciodată nu a contat
Ce cred alții și ce a urmat
Tu ai mers pe drumul tău
Cu credință în suflet la bine și la rău
Dar drumul tau s-a încheiat
După mare suferință ai plecat
Eu știu ca tu ești lângă noi
De sus din ceruri ne ghidezi
Pe drumul nostru de noroi
Niciodată nu ne vei lăsa
Lacrimi pentru alții a vărsa
Tu de acolo din rai
Putere tu ne dai
Să nu uităm de noi