Vulturul și iepurașul b

     De ce timpul trece așa de iute,

Și unii vor din ce în ce mai multe 

De ce în lume nu mai e dreptate,

Și unii de la drumul bun se abate.

    Pentru că totul se învârte în jurul banului 

Iar banul este ochiul dracului 

Cu cât are mai mult în visterie 

Cu atâta mai puțină omenie. 

    Se ceartă și se învrăjbesc frații între ei 

Pentru avere și pentru câțiva lei 

Vecinii se judecă pentru o palmă de pământ 

Și numai lucruri rele au în gând.

    Cel lacom, caută tot timpul să se îmbogățească 

Și nu gândește că într-o zi o să plătească.

El crede, că dacă are bani e și deștept 

Dar, când o fi să plece, pleacă cu mâinile pe piept 

Și lasă aici averile lui toate 

Pentru că acolo sus,e cu adevărat dreptate.

     În viața un rol jucăm 

În timp de el ne-ancorăm

Precum actorii în culise 

Unde rolurile au fost scrise .

    Primul-i rolul de copil,

Când ești micuț și fragil 

Incepe ușor să crească 

Și lucruri mari să-și dorească 

   Apoi rolul de părinte,

Când grijile te cuprinde 

Și cu bune și cu rele 

Trebuie să treci prin ele.

     Când îmbătrânim un pic 

Vine rolul de bunic 

Și te rogi să mai trăiești 

Nepoții ca să îi crești 

Că și ei domol, domol 

Au pe lume același rol .

   Într-un vârf de ciot uscat,

   Șade cucul supărat 

    Că pădurea s-a tăiat

     Ia luat pofta de cântat

    Fără milă au dat jos

     Copac falnic și frumos

      I-au tăiat pe toți de zor

      De-a rămas pământul gol.

      Au tăiat totul la blană 

      Și n-au animalii hrană 

      Și vin urșii în parcare

      Să caute de mâncare

      De au noroc găsesc vreun colț

      Sau primesc în cap un glonț 

      Când pădurea era deasă

      Toate păsările aveau casă 

      El, se strecura ușor și oua în cuibul lor

      Să aibă moștenitor.

      Dar acuma n-are unde,

      Nu-s copaci și nu-s nici frunze

      Și gândește în sinea lui, 

      Sus în vârful ciotului 

      Cât timp doamne, o să treacă?

      Să crească pădurea deasă.

       În zori de zi frumoasa lămâiță 

Își scutură și își resfiră a ei rochiță,

Plină de flori frumos mirositoare 

Te fascinează cu a lor splendoare 

Micuțe, gingașe, delicate 

De multe alte flori invidiate.

       De trandafirii cei înmiresmați 

Ce spun că sunt, frumoși și colorați.

Zambilele cu florile în ciorchin 

Se laudă cu al lor miros divin.

Nici liliacul,nu se lasă mai prejos 

Cu florile lui albe, albastre și chiar roz .

        Bujorul vrea să pară mai nepăsător 

Dar răspândește mirosul lui îmbătător.

Narcisele, micuțe și rotate 

Nicicum nu vor să fie date deoparte 

Și strigă cu toate într-un cor 

Noi,avem cel mai suav parfum mirositor.

         Parfumatul mărgăritar,le șoptește încetișor 

Toate suntem frumoase și cu parfum îmbietor 

Și în grădina asta parfumată 

Putem trăi cu toate laolaltă .

      Frunză verde de mohor 

Mă apucă câte un dor 

Să -mi văd casa și ulița 

Unde m-astepta măicuța 

       Mama mea cu păr cărunt,

Cu dragoste și dor mult.

M-aștepta să vin la ea 

Că se simțea singurea.

       Copiii toți au plecat 

Și de ea s-au depărtat 

Sau dus toți la casa lor 

Dar ea îi aștepta cu dor.

       Când era mai tinerea 

Multă muncă mai făcea,

Frumos casa își ținea 

Toată ziua robotea 

       Avea casa îndestulată 

Bătătura măturată 

Că lucra din zi în noapte 

Să aibă în casă detoate.

       Iar în zi de sărbătoare,

Punea în curte masă mare 

Și aștepta cu mare drag 

Să-i vină copiii -n prag.

        Era tare bucuroasă 

Când stăteam cu toți la masă 

Cu dragoste ne privea 

Nu știa ce să ne dea 

       Dar când plecam de la ea 

Se vedea iar singurea 

Ne făcea cu mâna dreaptă 

Rezemată ușor de poartă.

          Mama de mult a plecat 

Și casa s-a dărâmat 

Nu mai e ca altădat.

Chiar și când îmbătrânim 

Dorurile tot revin .

        La streașina casei mele 

E un cuib de rândunele,

Unde stau cinci puișori 

Mititei și -ascultători 

    Stau cu capetele afară 

Rândunele să apară 

Să le-aducă demâncare 

Să le crească aripioare.

    Îi hrănește rând, pe rând 

Până puii își i-au avânt 

Îi învață apoi să zboare,

Că sunt păsări călătoare .

     Toamna pleacă toate în zbor 

Se întorc anul viitor 

Și ei puișori să crească 

Pe, părinți să înlocuiască .

ÎNTRE  STUP  ȘI  FLORI  DE  TEI ,.

SUNT  ATÂT  DE  MULTE  CĂI ,

DAR  ALBINA  LUCRĂTOARE  ,

NU  SE  PIERDE  NICIODATĂ .

UNIVERSUL  EI ȘI-L  ȘTIE ,

FĂRĂ  ADRESĂ  PE  HÂRTIE .

CHIAR  DE  PLOUĂ  ,SAU  E  VÂNT

SEARA  SE  ÎNTOARCE  ACASĂ !...

ÎN  POIANA  CEA  FRUMOASĂ!.

Am un câine Shiba Inu.
Japonez, câine de rasă.
E tot una: tragi cu tunu
sau îl lași singur acasă!

Am crezut întâi că-i castor,
când rodea, cu poftă mare,
masa de televizor,
scaunele, sau vreo floare.

Galerii ca un miner,
a făcut în canapea!
L-a oprit arcul de fier,
altfel chiar trecea prin ea!

E producător de lână,
galbenă și mătăsoasă.
Zilnic poți s-aduni o mână,
de pe jos, la noi din casă.

Schema lui de activitate?
„Fură, ascunde și distruge!”
Să-l dresezi e peste poate;
când îl chemi, se duce, fuge!

Nu îi place nici un câine,
nici de-i pui, nici de-i cățea!
Chiar de-i dai carne, sau pâine
Nu te place, dar….o ia!

Rasa asta nu prea latră,
dacă totuși însă o face,
îți vine cu prima piatră,
să-l lovești, până va tace!

M-aşi lipsi cu drag de el
Nu risc însă intrebarea:
„Dorești soț, sau vrei cățel?”
Evitându-mi…debarcarea!

29.01.2016

          Cățelușa mea isteață

Azi ,în zori de dimineață ,

Î-și strângea cu drag în brațe

Trei ființe militele !...

Se uita cu drag la ele.

          Și această mamă mică

Harnică ca o furnică

Îi tot spală și-i îngrijește

Și de străini îi păzește.

          Dacă ,tot îi  ții în brațe

Cu privirea  te răsfață

Cu ochii te dojenește

În țeleg ,cât îi iubește.

          Dar te roagă pe muțește

Puii dragi să-i ocrotești

Că sunt mici ,fără putere

Și frumoși ,ca o părere!...

Este bunul meu prieten

Și-mi e tare credincios,

Latră și nu mai ascultă

Când afară nu e scos

Mergem zilnic la plimbare

Pe tăpșanul de sub munte,

Când din lesă îi dau drumul

Cu toți vrea să se înfrunte

Sunt cățel cu pedegree

Cu ochi negri și sticloși,

Părul lung, blăniță albă

Cinste fac l-ai mei strămoși

Când mă satur de-alergat

Merg spre casă la odihnă,

Sunt spălat, șters, periat

Și-apoi îmi rod osu-n tihnă

Mult nu stau pe hol întins

Mă ridic și-mi caut treabă,

Ce găsesc pe jos nestrâns

Sfâșii și înghit în grabă

Am un tic destul de prost

Tot ce prind iubesc a rupe,

Doar cu carnea mă împac

Și nu-mi place să beau supe

Zic că sunt cățel cu minte

Și vă cer să mă-ndrăgiți,

Dar de n-aveți os cu carne

La masă...nu mă poftiți!

Ghemotoc, pufos ca neaua,

Zgâlțâia de zor perdeaua 

Și lätra voios din fire,

Țopăind de fericire  .

După coada lui se -nvärte 

N-ar sta locului cuminte, 

Stă la pândă un răgaz 

Cățelușul plin de haz.

Un căpșor ca și de pluș 

Peste măsură de ghiduș;

Mărăia cu zel de joacă 

Și pantoful mi -l atacă 

De șireturi mă dezleagă, 

Cu ciorapu-n dinți aleargă, 

Să nu -l prind din urmă, 

Se pitulă sub plapumă. 

Se rostogoli sub pat,în grabă, 

Ciufulind blănița-i albă;

Mă privi sfios,scăncind, 

Căscase dulce,adormind ..

La m

.