Стихи из этой категории
În căutarea unui apus
Simt în mainile mele arse,
Sufletul iubiri noastre care,
Emite semnale în codul morse,
Chiar și acum în ceasul morții noastre.
Cea mai fierbinte dragoste
Cu cel mai rece sfârșit,
Că n-a murit nimeni din iubire..
Oare oi fi eu primul săvârșit?
Simt cum mă adie usor vântu’…
E rece, și timpul, și ceaiul, și eu, și tu
Nu te-am pierdut, m-ai pierdut
Și mă vei căuta în toate și nu voi fi găsit.
Dacă te întrebi unde sunt,
Poți să mă cauți în trecut,
Iar acum rămânem fiecare pe drumul său
Și dacă-mi va fi dor, n-am să-ți scriu.
Suspin
Eu nu mai caut urme în tăcere,
Nici semne în cuvintele trecute,
Dar un suspin din veche ta durere,
În fiecare zi în mine se ascute.
Sunt tot acolo unde m-ai lăsat,
Cu spatele întors spre întâmplare,
Un om ce umblă veșnic apăsat,
De o iubire ce parcă nu mai moare.
Și dacă vei privi vreodată spre pustie,
În locul unde nimeni nu mai vine,
Vei regăsi în locul meu o poezie,
Ce-și cântă amarul zărilor străine.
Pe umeri porţi tăcerea mea de seară,
Şi nici nu ştii ce greu e să te las,
Când lăcrimez din mine numai ceară,
De sub un foc ce-n suflet mi-a rămas.
Poruncă am să dau umil la stele,
Să-ți plouă la fereastră cu lumini,
Ca tu, mirată, să privești spre ele,
Să încetezi să plângi și să suspini.
TRISTEȚEA ZILEI
Nici nu plânge,nici nu plouă
Într-un suflet întristat
Când norii își pierd apa
Nici când viforu-i usct.
Tristă-i ziua în care
Dor,speranțe așteptări
Sunt învăluite-n ceață
Spulberate-n patru zări...
Privirea ta
Zări senine,
Un cer albastru,
Alungă orice dezastru.
Cu valuri fine,
Spre țărm vine,
Marea cea albastră.
Pășind, ușor și 'ncet,
În câmpul secret,
Albastru, discret.
În câmpul minunat,
Florile m-au încântat,
Cu parfumul fermecat.
O pasăre, de aur ca-n azură
Pe la geam sta și văzură
Măiestria din lectură.
Soarele tot strălucea,
Iar căldura ne-ntrecea,
Gheață-n cub ne aducea.
Cu floricele viorele,
Sau și albăstrele,
Trecem peste rele.
Lipsite de dezastre,
Peșterile albastre,
Sclipesc ca niște astre.
Iar ochii albastrui,
I-atrag pe cei căprui,
Spune dumnealui.
08.05.24
Amor crud-viu
Și cum tu îmi mângâiai sufletul odată, va știi doar cerul și soarele ce a băut odată-n impuls cu plusurile inimile noastre
Ce-ar fi bătut și acu dacă înfierbințeala și iuțeala soarelui nu ne-ar apune-n asfințitul iernii palide
Te citesc doar prin novele, printre rânduri goale flamande de iubire, dar ea nu mai vine căci n-are ea atâtea brate sa năpustescă încercării mele de supraviețuire
Și câtă inimă am pus în tot ce azi nu-i iubire, ci sunt doar frânte amintiri morbide
Țin în mine tot ce-i mort , iubirea noastră contracost
Te iubesc, păstrând un amor viu ce atât de mort căci îl alimentezi doar prin părăsire și speranțe false
Și tare mi-as dori sa pot face și eu la fel, dar nu-mi permit să disprețuiesc un străin, pe care l-aș fi iubit și acum sub cerul ce ninge, deși amorul lui a apus pătruns-n flacără verii temută
Al meu suflet nu îmi dă voie sa-l înec adânc-n inimă
Dar n-as putea să te dau uitării vreodată, când inima arde încă in iluzia și vraja amorului ce mă îngenuncheză mută
heart’s third memo
se scurge ceara lumânării
ca lacrimile tale dăruite serii
ce continuu se preling greoi
pân’ la sosirea dimineții
prin ochi ce sunt ca pure averi
se colorează chipul tău
ca foaia în urma culorii
fost chip palid, dar serafic
cu o frumusețe de tablou
de-aș vernisa al său estetic
subit ai pătruns și încă persiști
ca mirosul scorțișoarei
ce se resimte neîntrerupt
doar înăuntrul camerei
și astfel mă rezerv de tot
cu sufletul plin de nădejde
și măiestria de a spera
să te ivești încă odată
să uiți complet ce-i împrejur
și în final, noi să fim bine
În căutarea unui apus
Simt în mainile mele arse,
Sufletul iubiri noastre care,
Emite semnale în codul morse,
Chiar și acum în ceasul morții noastre.
Cea mai fierbinte dragoste
Cu cel mai rece sfârșit,
Că n-a murit nimeni din iubire..
Oare oi fi eu primul săvârșit?
Simt cum mă adie usor vântu’…
E rece, și timpul, și ceaiul, și eu, și tu
Nu te-am pierdut, m-ai pierdut
Și mă vei căuta în toate și nu voi fi găsit.
Dacă te întrebi unde sunt,
Poți să mă cauți în trecut,
Iar acum rămânem fiecare pe drumul său
Și dacă-mi va fi dor, n-am să-ți scriu.
Suspin
Eu nu mai caut urme în tăcere,
Nici semne în cuvintele trecute,
Dar un suspin din veche ta durere,
În fiecare zi în mine se ascute.
Sunt tot acolo unde m-ai lăsat,
Cu spatele întors spre întâmplare,
Un om ce umblă veșnic apăsat,
De o iubire ce parcă nu mai moare.
Și dacă vei privi vreodată spre pustie,
În locul unde nimeni nu mai vine,
Vei regăsi în locul meu o poezie,
Ce-și cântă amarul zărilor străine.
Pe umeri porţi tăcerea mea de seară,
Şi nici nu ştii ce greu e să te las,
Când lăcrimez din mine numai ceară,
De sub un foc ce-n suflet mi-a rămas.
Poruncă am să dau umil la stele,
Să-ți plouă la fereastră cu lumini,
Ca tu, mirată, să privești spre ele,
Să încetezi să plângi și să suspini.
TRISTEȚEA ZILEI
Nici nu plânge,nici nu plouă
Într-un suflet întristat
Când norii își pierd apa
Nici când viforu-i usct.
Tristă-i ziua în care
Dor,speranțe așteptări
Sunt învăluite-n ceață
Spulberate-n patru zări...
Privirea ta
Zări senine,
Un cer albastru,
Alungă orice dezastru.
Cu valuri fine,
Spre țărm vine,
Marea cea albastră.
Pășind, ușor și 'ncet,
În câmpul secret,
Albastru, discret.
În câmpul minunat,
Florile m-au încântat,
Cu parfumul fermecat.
O pasăre, de aur ca-n azură
Pe la geam sta și văzură
Măiestria din lectură.
Soarele tot strălucea,
Iar căldura ne-ntrecea,
Gheață-n cub ne aducea.
Cu floricele viorele,
Sau și albăstrele,
Trecem peste rele.
Lipsite de dezastre,
Peșterile albastre,
Sclipesc ca niște astre.
Iar ochii albastrui,
I-atrag pe cei căprui,
Spune dumnealui.
08.05.24
Amor crud-viu
Și cum tu îmi mângâiai sufletul odată, va știi doar cerul și soarele ce a băut odată-n impuls cu plusurile inimile noastre
Ce-ar fi bătut și acu dacă înfierbințeala și iuțeala soarelui nu ne-ar apune-n asfințitul iernii palide
Te citesc doar prin novele, printre rânduri goale flamande de iubire, dar ea nu mai vine căci n-are ea atâtea brate sa năpustescă încercării mele de supraviețuire
Și câtă inimă am pus în tot ce azi nu-i iubire, ci sunt doar frânte amintiri morbide
Țin în mine tot ce-i mort , iubirea noastră contracost
Te iubesc, păstrând un amor viu ce atât de mort căci îl alimentezi doar prin părăsire și speranțe false
Și tare mi-as dori sa pot face și eu la fel, dar nu-mi permit să disprețuiesc un străin, pe care l-aș fi iubit și acum sub cerul ce ninge, deși amorul lui a apus pătruns-n flacără verii temută
Al meu suflet nu îmi dă voie sa-l înec adânc-n inimă
Dar n-as putea să te dau uitării vreodată, când inima arde încă in iluzia și vraja amorului ce mă îngenuncheză mută
heart’s third memo
se scurge ceara lumânării
ca lacrimile tale dăruite serii
ce continuu se preling greoi
pân’ la sosirea dimineții
prin ochi ce sunt ca pure averi
se colorează chipul tău
ca foaia în urma culorii
fost chip palid, dar serafic
cu o frumusețe de tablou
de-aș vernisa al său estetic
subit ai pătruns și încă persiști
ca mirosul scorțișoarei
ce se resimte neîntrerupt
doar înăuntrul camerei
și astfel mă rezerv de tot
cu sufletul plin de nădejde
și măiestria de a spera
să te ivești încă odată
să uiți complet ce-i împrejur
și în final, noi să fim bine
Другие стихотворения автора
Efort
Te caut printre spini murdari de sânge,
Spinii trandafirului ce l-am brodat
Pe pieptul meu ce rece plânge
În regret amarnic cufundat.
Și lacrimi îmi curg pe genunchii mei reci
Și oasele-mi strigă s-opresc căutarea,
Cu groază te uiți în ochii mei seci
Încet, refuzându-mi chemarea
Aș vrea să-mi dai a ta inimă în dar,
So i-au strâns în brațele-mi slăbite
Și ușor s-o țin, să îi declar
Confesiunile-mi îndrăgostite.
Îmi rup coastele-n trudă
Să-mi vezi sufletul ce zace,
Îmi smulg și inima de ciudă
Până n-oi avea eu pace.
Adio
În sala de clasă, tăcută și pustie,
Stă singură doamna, cu ochii în pământ.
Pe tabla goală, cu cretă albă scrie,
Cuvinte de dor, în limba ei plângând.
Și vântul poartă-al meu strigăt departe,
Prin ramuri, frunze, peste mări și țări .
"Adieu", e doar un ecou ce nu pleacă,
Din caietul meu plin de însemnări.
Efort
Te caut printre spini murdari de sânge,
Spinii trandafirului ce l-am brodat
Pe pieptul meu ce rece plânge
În regret amarnic cufundat.
Și lacrimi îmi curg pe genunchii mei reci
Și oasele-mi strigă s-opresc căutarea,
Cu groază te uiți în ochii mei seci
Încet, refuzându-mi chemarea
Aș vrea să-mi dai a ta inimă în dar,
So i-au strâns în brațele-mi slăbite
Și ușor s-o țin, să îi declar
Confesiunile-mi îndrăgostite.
Îmi rup coastele-n trudă
Să-mi vezi sufletul ce zace,
Îmi smulg și inima de ciudă
Până n-oi avea eu pace.
Adio
În sala de clasă, tăcută și pustie,
Stă singură doamna, cu ochii în pământ.
Pe tabla goală, cu cretă albă scrie,
Cuvinte de dor, în limba ei plângând.
Și vântul poartă-al meu strigăt departe,
Prin ramuri, frunze, peste mări și țări .
"Adieu", e doar un ecou ce nu pleacă,
Din caietul meu plin de însemnări.
Efort
Te caut printre spini murdari de sânge,
Spinii trandafirului ce l-am brodat
Pe pieptul meu ce rece plânge
În regret amarnic cufundat.
Și lacrimi îmi curg pe genunchii mei reci
Și oasele-mi strigă s-opresc căutarea,
Cu groază te uiți în ochii mei seci
Încet, refuzându-mi chemarea
Aș vrea să-mi dai a ta inimă în dar,
So i-au strâns în brațele-mi slăbite
Și ușor s-o țin, să îi declar
Confesiunile-mi îndrăgostite.
Îmi rup coastele-n trudă
Să-mi vezi sufletul ce zace,
Îmi smulg și inima de ciudă
Până n-oi avea eu pace.
Adio
În sala de clasă, tăcută și pustie,
Stă singură doamna, cu ochii în pământ.
Pe tabla goală, cu cretă albă scrie,
Cuvinte de dor, în limba ei plângând.
Și vântul poartă-al meu strigăt departe,
Prin ramuri, frunze, peste mări și țări .
"Adieu", e doar un ecou ce nu pleacă,
Din caietul meu plin de însemnări.