Fii buna mea stăpână!

Cum Luna e gonită și nu-i lăsată să mai strălucească când soarele răsare,

Așa-i tristețea azvârlită cât colo cu a ta suavă dulce îmbrățișare!

Amorul e chemat să ne cuprindă iar cu a le sale cântece neauzite,

Iubito,săruturile noastre sunt nemărginite!

Îți spun acum când noi nu mai suntem așa de tineri,

Nu e cumva apusul soarelui mult mai frumos decât promite răsăritul?

N-avem noi astăzi infinitul cu tainicul său înțeles,

Ce l-am primit iubindu-ne cu ale Cerului arome?

Nu e Hristos cu al Său chip deasupra vieții ce tristă fără El părea doar fără rost?

Pot spune că îmbrățișarea ta este salvarea mea...

Iubito te-am așteptat de când mă știu,

Neștind deloc nici cine sunt și nici care-i menirea mea!

(10 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

As the ink flows, her beautiful smile flowers grow,
Reminded in the monochrome colors, like history covers.

But uncharted I see the rows, how easily my heart vows,
Like Sisyphus and the boulders, the lone soul charters.

A pilgrimage to her core to take, thy beliefs to overtake.
Journey on mystery, discovering her mind gallery.

Patiently the wait I make, for her words as sweet as cake.
A cozy old bakery, alike our storytelling diery.

Our ambience of ink, a sweet old smile will link.
My view still conceal, this artwork a beautiful dual.

So let my ambition cordial, your true eyes of crystal.
The wish which I think, is our distance to shrink.

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?

Zvelți pași al nopții,
Izvoarele minții memorii,
Mormane de cuvinte fără titlu
Inimii tăcut îmbujorat a-mi fii suflu

Să-mi dai și mi-e luna ta
Al tău cor de suflet aș dori picta
Temeri fără vre-o grijă alina
Ecou de două voci a râvna

Iar, muză a inscripțiilor de hârtie,
Uită-te cum îți cer scumpă bijuterie,
Bătălii comune într-un glas să purtăm
Ere întregi în melodie să trasăm,
Să-ți prețuiesc ochii ca de lună,
Ca nici-o clipă să nu apună.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Când spun amor , eu  spun  iubire ,

Când  spun  iubire , spun  amor ,

Și-n  fericita  potrivire 

Găsesc  mereu , același  dor  ..

Când spun iubire , spun  dorință  ,

Iar când  dorință spun , mi-e  dor 

De  minunata  consecință 

A  unei  clipe  de  amor  . 

Când spun  acestea , ca  un cântec 

Răsună  glasul  meu , ușor  ,

Vibrând  în  suflet  și  în  pântec 

Romanța  dulcelui  amor  ..

Atunci , sărut  a  pozei  gură  ,

Și-n  fericirea  cea  de  vis 

Renaște-o  clipă  din  natură ,

Duetul  nostru  interzis  ..  

Stefan Kaurek

RĂGAZUL REGĂSIRII

De ceva timp, de zile bune incerc sa lupt cu mine

Să mă adun din bucăți de dor și vis

Sa-mi strâng puterea din lacrimi și suspine

Și pașii rătăciți sa-i plimb pe-un drum deschis.

Încerc sa-nvăț să las în urmă ce-a durut 

Să-mi fiu alinare și sprijin în orice zi

Să regăsesc în mine curajul ce l-am pierdut

Și să mă inalț tot mai sus, până durerea va muri.

Încerc sa uit cum plângeam și asteptam sa revii

Cum nopți întregi la rând am prefăcut în zi

Cum nu știam de mine, de unde să pornesc

...uram pana și răsăritul pe care atât de mult îl iubesc!

Sa uit cum incercam pentru orice sa caut justificare 

Numai să nu cred ca pur și simplu ai plecat

....atât de mult eram pierdută în zare 

Încât paharul gol imi ajunsese prieten devotat.

Încerc sa uit timpul când nu stiam de mine

Când tot ce imi doream era sa te aud

Dar ție îți era indiferent ... stiu bine!

Tot ce conta era să pot degrabă să te uit...

Încerc din frigul ce-l port sa renasc cu foc

Din tăcerea ce mă-nconjoară sa-mi croiesc un nou drum

Să adun cât mai pot toate bucățile sparte, de jos.

Să le lipesc, sa merg mai departe, lăsând povestea in fum.

Ai vrut să-mi vezi şi lacrimile,

Dar nu ţi-am oferit plăcerea

Zâmbeam,

Chiar dacă mult prea grea era durerea.

Ai vrut să-ţi cad în genunchi,

Să te rog să rămâi, să nu pleci,

Zâmbeam,

În loc să plâng cu lacrimi grele şi reci.

Ai vrut să tânjesc după iubirea ta,

Cu toate că-mi venea ades să plâng...

Zâmeam,

Vezi...Lacrimi nu mai curg!

Ai vrut să mă vezi jos la pământ,

Dar uite, mă înalţ tot mai sus,

Şi zâmbesc,

Suferinţa nu m-a răpuns!

Ce mult am așteptat să vii

Spre mine să te țin de mână,

Să simt că doar mie-mi aparții

Și ești a mea frumoasă zână

La tine am privit și am sperat

Să pot cândva să te cunosc,

Și poate voi avea puțin noroc

Ca focul inimii să-mi potolesc

Visam că suntem împreună

Și tare fericiți noi mai eram,

Și cât de  trist puteam să fiu

Când din visare mă trezeam

Și într-o zi curajul mi-a venit

Să te invit pe tine la plimbare,

Și minte țin ce clar mi-ai spus

Că tu nu ești o fată oarecare

Cu greu am înghițit ce-a spus

Și scuze imediat eu am cerut,

Am insistat doi pași să facem

M-a refuzat și asta m-a durut

O întrebare atunci mi-am pus

O fi având iubit și eu nu știu?

Și care e motivul de refuz?

Ce l-am aflat mult mai târziu

...............................

Au fost o perioadă împreună

Când ea primea în dar și luna,

Pân' a simțit că este înșelată

Și n-a mai suportat minciuna

.........................

Timpul a vindecat și îndemnat

Ca noi unul spre altul să venim,

Și pot să spun c-a fost destinul

În care am crezut și...ne iubim!

Am plâns și lacrima n-ai văzut-o

Că am ascuns-o după pleoapă,

Iar când n-am mai putut-o ține

Ochiul a devenit, izvor de apă

Am căutat să văd ce se întâmplă

Cu noi și-a noastră despărțire,

Ce a săpat adânc, urme lăsând

Și-n suflet aducând dezamăgire

Cu tine am încercat să vorbesc

Poate găsim unde-am greșit,

Să discutăm deschis ca altădat'

Și s-amânăm rostit, cuvântul s-a sfârșit

Nu cred că poți să uiți așa ușor

Povestea noastră plină de iubire,

Și care-n timpul petrecut în doi

Nouă ne-a adus atâta fericire

Știu că între noi au fost tensiuni

Și vorbe grele aruncate la mânie,

Ce ne-au rănit și lăsat cicatrici

Purtând și un microb de gelozie

Voi continua  să lupt cu putere

Dragostea să mi-o aduc înapoi,

Să fim din nou perechea potrivită

Și fericiți în astă lume..amândoi!

Când clipa este grea

..rezistă,

Zâmbește la dușmani

..și nu fi tristă!

Când simți în jur minciună

..te depărtează,

Trăiește doar în adevăr

..și luminează!

Când drumul l-ai pierdut

..e noapte,

Găsește-ți calea dreaptă

..și fă fapte!

Când toți te părăsesc

..nu prin deces,

Prieteni falși ți-au fost

..din interes!

Când ai ajuns prea sus

..coboară,

Ca nu cumva vreo pală

..să te doboară!

Când știi prea multe

..le uită,

Iar gura să nu-ți fie,

..a ta ispită!

Când ai ajuns departe

..mulțumește,

Celui ce ajutor ți-a dat

..și-n lume..te iubește!

Acum în zi de sărbatoare mare,

Nedumirit îmi pun o întrebare,

Oare mai sunt români adevărați,

Și nu  doar oameni împovarați?

Trăim cu toții o perioadă grea,

Cu multe lipsuri și mari nevoi,

Am vrea să știm ce-i fericirea,

Și nu doar să trăim ca vai de noi

Am vrea ca azi să-ntindem masa,

Să ne aflăm cu toții strânși acasă,

Nu doar pe telefon să-neauzim,

Cum Doamne-ajută noi rostim

Dar ceea ce eu spun e doar un vis,

Pentru că știu că cei plecați afară,

În țară, nu se mai întorc precis,

Că n-au cum să trăiască cu ocară

Familii, frații noștri și-au făcut,

Peste hotare printre străini,

Copiii lor acolo sau născut,

Și-acolo vor trăi și vor îmbătrâni

Nimeni nu vrea să se întoarcă,

În țara de unde cândva au plecat,

Chiar dacă nostalgia îi încearcă,

Și au în suflet un dor înstrăinat

Patriotismul începe să dispară,

Și-a noastră limbă românească,

Străini prea mulți aflați în țară,

Pe-a noastră glie strămoșească

Dar cui în astă lume îi mai pasă,

De limbă, neam, pământul sfânt,

Si doar să ai ceva de pus pe masă,

Puține vorbe, rostite-ntr-un cuvânt

Nădejdea noastră a românilor,

Este doar la bunul Dumnezeu,

Să nu ne vindem toți străinilor,

Chiar dacă azi, ne este tare greu!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Îți scriu din nou iubita mea

Puține rânduri pe-o hârtie,

Și sper să capăt un răspuns 

Până când plec în cătănie.

Nu te-am văzut de șase luni

Și-am auzit că ești supărată,

Că m-ai văzut după cum spui

La braț mergând cu altă fată.

Tu ești plecată în străinătate

Iar eu aici trăiesc cu dorul tău,

Și te aștept să te întorci în țară

Că fără tine îmi este tare greu.

Nu știu cum pleacă către tine

Atât de multe zvonuri false,

Iar tu le crezi c-ar fi adevărate

Și nu minciuni de lume scoase.

Când vei primi scrisoarea mea

Să știi că sunt cu arma la picior,

Că am primit un ordin de-nrolare

Și-o perioadă voi fi al țării slujitor.

De-mi vei trimite vreun răspuns

Să pui adresa de la noi din sat,

Iar dacă nu vrei să-mi răspunzi

Trist, voi înțelege că mai uitat.

Așa a scris bunicul meu demult

Pe-un petic de hârtie c-un creion,

Pe care l-am găsit ascuns în cufăr

Purtând o ștearsă semnătură...Ion.

Concluzia am tras-o...îndurerat

Că epistola n-a mai ajuns la fată,

Dar poate-acolo Sus s-au întâlnit

Și își trăiesc povestea lor...ciudată!

Mă uit când ceru-i plin de stele

și, vreau cu ele să vorbesc,

Gândind că mama-i pe acolo

și, un semnal primesc.

Privirea-mi fuge către Carul Mic

și-a lui Steauă Polară,

Crezând că un răspuns găsesc,

la ce întreb seară de seară.

Și astrelor la ani lumină, mereu

pun o mulțime de-ntrebări,

Și pentru că răspunsuri nu primesc,

visez să le ating pășind pe scări.

Întorc privirea și către Carul Mare

și-a lui stele strălucitoare,

Dar nici pe-aici nimic nu pot zări

și, inima în piept mă doare.

Târziu în noapte din visare mă trezesc

și, simt pământul sub picioare,

Și conștient realizez, că nimeni nu e

stea, iar viața-i doar...o boare!