Contradicţii de sezon

Timpul trece

Încetul cu încetul,

Azi e cald, mâine-i rece,

Straniu-i sentimentul.

Total necunoscute,

Stau, două fiinţe tăcute

Apoi se-ntâlnesc

Și-ncet vorbesc.

Ea crede că-i un simplu joc

Fiindcă asta-i viaţa cu noroc;

El crede că-i real

Luat d-un simplu val.

O zi de sărbătoare, 

În prag răsare

lar viaţa cu ardoare

Te pune la-ncercare.

Viaţa-i viaţă, jocu-i joc,

Cu duşmani sau cu prieteni,

Fară frică, fară temeri

Spune cel ce crede-n joc.

Familia-i pe primul loc

Indiferent de joc.

Pe neașteptate se ivesc

Și din nou se întâlnesc.

Sub ceru-nstelat,

El a înţeles.

C-ar avea ceva ales,

Cu ea când s-a plimbat.

Dar abia a doua zi,

Îi spune c-o iubește...

Ea, se întrebắ orbeşte

Ce glumă auzi...

...

Nu a fost o respingere,

Dar nici un accept,

E greu să-ţi pui încredere

Într-un simplu concept.

Fiind un joc în toată firea

Apăruse doar tăcerea,

Cu o simplă provocare

Apărută la-ntâmplare.

Timpul tot înainte merge

Dar puţin timp trece,

Nu dispar în zări

Simplele Salutări.

Este momentul

În care apare si distanţa

Ce-și arată aspectul

Prin neconceputa speranţă.

Fără ca să cauţi,

Fără ca să gândeşti,

Anul Nou saluţi

Și cu el vorbeşti.

Un simplu mesaj,

Răsare-n pasaj

Şi-un simpli fior

Îţi trezeşte-un dor.

Fără să se mai revoce

Îi este dor de voce,

Dor de-nfăţişare,

Și plăcuta-mbrăţişare.

Ea stă și se gândeşte,

Oare el, mă mai iubeşte?

Mă gândesc la el orbeşte

Orice-ar fi, el imi lipseşte!....

Cu cuvinte prin mesaje,

Cu emojy prin mesaje,

Dar când le spui cu voce,

Sentimentele Apar reciproce.

E chiar real

Ce simt acuma

Sau din nou răsare gluma

Prefacută-n ideal...

Dar, timpul nu-s oprește,

Ea tot la asta se gândeşte

Iar gându-i spune

Că dorul nu apune.

Drum lung străvăd

Din nou se revăd,

Lângă umbra de brăduţ

Se te-mbrățișeaz drăgut.

Port din nou o vină

Și cu asta se termină

Sau e-n prag de sărbătoare

Și-s doar zile muncitoare;   

Fără să te maj gândeşti

Dimineaţa te deștepți.

Stai și-aștepți

Cu el ca să vorbești...

Ăsta-i straniu început 

Devreme ce nu-i nici gândit,

Fără să fi conceput

Ei, din nou s-au întâlnit.

Cum să nu te-ndrăgostești

De liniștea care-o privești,

Dacă, sufletul nevoie avea

De asa ceva în viața sa?

Dragoste sau glumă-

Diferența-i pe-nțeles 

Când nimic nu se rezumă 

La un simplu vis ales.

05.05.25

Iubita mea,

tu, Pasăre măiastră,

tu care zi de zi,

în lutul buzelor noastre

ciopleşti Poarta sărutului,

doar pentru noi doi.

Ia-mă şi mă urcă

pe Coloana fără sfârşit a iubirii tale,

până sus de tot,

deasupra de cuvinte,

în ţinutul iubirilor veşnice.

Acolo unde gurile noastre

dezbrăcate de cuvinte,

vor adormi îmbrăţişate

pe Masa tăcerii.

Mi-era aproape îngerul meu,

Îmi stătea deasupra ca un curcubeu,

Ma veghea mereu - mereu

Și la el eu cugetam ca la un zeu

Mi-e dor nespus de îngerul meu,

Mi-e dor să-mi vorbească ca un prieten,

Să mă -ncurajeze când dau peste - un clișeu

Și să mă scoată din pivnița creierului meu. 

Mi-e dor de îngerul meu,

Mi-e dor de blânda lui îmbrățișare,

Mi-e dor de umbra călduroasă a ocrotitorul meu,

Mi-e dor, așa de dor de el!

Îngeru-mi era alături,

El era mereu cu mine...

Îmi spuneam că,, Vine! Uite cum îl simt curgând prin vine !! "

Dar, de ieri, în amurg, nu i-am mai simțit prezența vie. 

Mi-a fost alături, cândva, îngerul meu, 

M-a protejat adesea de demoni ca un văl, amicul meu, 

Dar, acum mă simt gol, epuizat 

Că monstrul m-a lăsat singur și neprotejat.

frunze de leandru

dezghioacă

miezul tăcerii.

doar

un îndemn spre

imprevizibilul tărâm

al fanteziei.

Moku

umbre 

șoptesc poeme-n

urechea vântului.

doar

o tresărire-n

pânza subțire

a amintirii.

mângâierea luminii

 împletește

tăceri pe obraz.

doar

o pasăre trece

dincolo de marginea

 visului.

atingerea ploii

desenează cercuri

în sufletul pământului.

doar

o clipire străbate

coama fierbinte

a verii.

o frunză plutește

pe obrazul râului

ca un gând pierdut.

doar

ecoul pașilor

în străfundul

inimii.

sub pleoapa nopții,

îndrăgostiții

ating lumina stelelor

doar

o lacrimă cade

pe marginea caldă

a unui vers.

în palma copilului

dimineața ascunde

al mamei sărut.

doar zborul unei libelule

înflorește-n clipa

uitării.

norii 

peste obrazul muntelui…

atingeri de fum.

doar

ecoul unei chemări

se-aprinde-n adâncul

tăcerii.

Clasa noastră boierească

În tandem da-n altă casă

Cei croiți de acest neam 

Dar nu poartă al său hram

Ei! să vezi copil din mine și beteag de a sa minte

Cel naiv de crede-n bine și de bine nu-s cuvinte 

Crede-n țara românească și în rugi la o fereastră

Dară orice buruiană lângă casă vrea să crească

Și ce casă-i astă țară

Ce grădină de virtuți 

Grădinarii sunt pe-afară

Și în casă doar corupți

Nu mai plângeți într-o droaie 

Nu vă temeți de-astă ploaie 

Căci din nori de nu e soare

Tragem norii și răsare

Să mă doară, cui îi pasă,

Dorul este doar al meu.

Vreau să sufăr, vreau în pace

Să-l iubesc numai pe el.

Eşti lichiorul meu de seară,

Mă învăluie al tău amor.

lar când soarele apare,

Pleci cu sticlă, pleci cu tot.

Mă trezesc nedumerită,

Părea că îmi zâmbeai şi-acum,

O nouă zi, din nou ispita

De-a vedea cum mă ignori.

De ce-i dragostea trecătoare?

Lasă-mă să te mai iubesc.

De ce simt că a venit vremea,

Despărţirii noastre reci?

Vreau să te privesc cu-n zâmbet,

Dar să știi că e cam târziu.

S-a dus tot ce a fost odată,

Şi nu va mai reveni.

Mi-ar fi plăcut să te-ntâlnesc

Când eram tânăr, să-ţi vorbesc,

Cât te iubesc de mult să-ţi spun,

Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.

Să ne plimbăm îndrăgostiţi

Pe sub salcâmii înfloriţi,

Să ne-mbătăm cu al lor parfum,

Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.

Şi albe flori în păr să-ţi prind,

În al meu braţ să te cuprind,

Să te sărut ca un nebun,

Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.

Mereu să fiu al tău iubit

Şi tu a mea pân' la sfârşit,

O viaţă-n doi pe acelaşi drum,

Mi-ar fi plăcut atunci...şi acum.

Poate nici azi nu e târziu,

Să te-ntâlnesc prin Cişmigiu

Sau poate totul e doar fum,

Cum a fost şi atunci...şi acum.

Te rog Doamne nu pleca,

Nu Te mai alung de-acuma,

Te primesc în viaţa mea,

Rămâi pentru totdeauna.

Numai Tu-mi poţi da ce-Ţi cer,

SALVAREA şi-n ciuda firii,

Cu al meu trup efemer

Să-mbrac haina nemuririi.

Ce-mi pasă că trec clipe

Şi că nu se opresc,

Atâta timp cât numai

La tine mă gândesc!

Ce-mi pasă că trec zile

Şi că-s tot mai puţine,

Atâta timp cât iarăşi

Îmi este dor de tine!

Şi ce dacă trec anii

Şi nu se-ntorc din drum,

Atâta timp cât încă

Te mai iubesc şi-acum!

Tu n-ai să ştii ce-i nemurirea,

Atâta timp cât nu iubeşti,

Că dintre toate doar iubirea,

Viaţă îţi dă şi mort de eşti.

Această forţă creatoare,

Egal nu are -vreau să-ţi zic-

Că doar iubirea-i născătoare

De Universuri din nimic.

De-ai s-o-ntâlneşti în a ta viaţă,

Un fericit al sorţii eşti,

Că doar iubirea te învaţă

Cum veşnicia s-o găseşti.

Şi de-o să pleci atât contează

Pe aproapele să-l fii iubit,

Că doar iubirea te salvează

Şi viu de eşti şi de-ai murit.

Iar de ceilalţi de nu te doare,

Pierdut vei fi căci nu iubeşti,

Că doar iubirea-n veac nu moare,

Tu mort vei fi...chiar de trăieşti.

De-ai dat cândva o pâine

Celui înfometat,

N-ai dat-o la oricine,

Ci lui Hristos I-ai dat!

Şi dacă în picioare

Pe altu' ai încălţat,

N-ai dat la un oarecare,

Ci lui Hristos I-ai dat!

Şi haina-ţi de-ai lăsat-o

Pe cel înfrigurat,

Nu orişicui ai dat-o,

Ci lui Hristos I-ai dat!

Lui Dumnezeu, creştine

I-ai dat ce-ai dăruit...

Şi uite aşa cu o pâine

Trăieşti la nesfârşit!

De crezi că după moarte,

Iisus te va-nvia,

Şi ani de trec miliarde,

Doar somn e moartea ta.

Şi deşi-n lutul rece,

Doar oasele-ţi vor fi,

Prin moarte nu vei trece,

De crezi, ci vei dormi.

Şi chiar dacă o mână

De pulbere o s-ajungi,

De crezi, şi de eşti ţărână,

Te vei trezi atunci!