Din multitudinea de clipe...

Ești un versificator, nu un poet, așa zicea, 

Fata din Haiti, cu ochi șevrolet, rontzâind dintr-o brioșă, 

Roz-verzuie, la Starbucks (ea era pasionată de Annick de Souzenelle).

I-am dat să-mi citească de pe telefon, 

direct în franceză Je est un autre.

Am știut dintotdeauna că nu sunt poet, 

Mă gândeam, în timp ce limba ei împingea

prin aer un R, et je me suis reconnu poete,

-Ce teribilă e Poezia- ! 

În timp ce limba ei împingea prin aer un R, 

Și doamna care se așezase lângă noi, 

Mă privea dezaprobator pentru că aveam 44 de ani, 

Și îmi beam cafeaua cu o puștoaică de culoare, 

la Starbucks, într-o zi oarecare. 

Sărutul nostru e universal

Și delicat și cald,

Nemuritor cu viață de la zei

Nu știe a muri deloc,

E purul adevăr...

Este din foc și din lumină,

Sărutul nostru are forma sa

Rotund precum o lună!

Sărutul vostru nu-l cunosc

Cu sigurantă este altceva

Sincer vă spun,nu-i treaba mea

Eu am iubirea prea frumoasă

De ce să-mi pese de ceva

Ce nu îmi aparține?

Sarutul meu are ceva

Ce nu-i din lumea asta,

Mi-a spus-o cineva

Dar oare cine...

Acum vorbesc de tine!

(24 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Să fie un loc sau o persoană,
Un moment sau o veșnicie?
Cine știe cum este ...

Dar tu  vei fi casa mea,
Locul și persoana iubită,
Momentul și veșnica iubire!<3

A fost, în inima Atenei
Și-n al meu zadarnic dor
Chipul rece-al unei dame,
Chipul crudului amor;

Negre văluri înconjoară
Trupul alb și mlădios,
Dar patima de odinioară
Ascund ochi-i de abanos.

Marmura candide-i fețe
Ce-nflorește ca un crin,
Ascunde-o tristă frumusețe
Care nu-i decât venin.

Ia-mă iubito şi mă frânge ca pe o pâine coaptă

Şi dă-mă la sărmanii ce trec pe lângă poartă,

Să le astâmperi foamea cumva cu nişte pâine

Şi să-şi aducă aminte din când în când de mine.

Ia-mă iubito şi du-mă la oala cu mâncare

Şi aruncă-mă-n bucate ca pe un praf de sare

Şi dă-mă de pomană la oamenii de rând,

De mine să-şi aducă aminte când şi când.

Ia-mă iubito şi mă varsă prin cănile de lut,

Ca pe vinul cel roşu şi dulce la băut,

Să-nchine toţi săracii, atunci când mă vor bea,

Din când în când iubito...în amintirea mea.

N-ai fost primul sărut

N-am fost prima ta dragoste

N-ai fost prima mea locuință

N-am fost prima ta dragoste

Și uite cum;După luni nefericite

Un mesaj a schimbat

Destinul a două inimi rupte 

Care acum bat pe același ritm

Și a celor două mâini care se roagă

Zi după zi...

Ca anii sa învăluie iubire celor doi.

Din ce a fost în viitor

Îmi amintesc,

Bătrân că mor.

Cum va fi însă în trecut,

Idee n-am,

Abia-s născut.

O dâră ca de sânge

Ni-i soarta-n astă lume,

C-un prădător feroce,

Adulmecând pe urme.

Dar care nu dispune

De colţi şi nici de gheare,

Ci-şi urmăreşte prada

Cu coasa la spinare.

Hai să fugim iubito!

Ca să scăpăm cu zile,

Să ne-ndreptăm degrabă

Spre munţii de iubire.

Şi-odată ajunşi acolo,

Mutându-ne de tot,

Să cultivăm iubire,

Al morţii antidot.

Trec păsări călătoare,

Trec peste mine-n zbor,

Se pierd, iubito,-n zare,

Dând din aripi uşor.

Abia de mai văd cârdul,

Abia le mai aud,

Le-nghite-ncet Pământul

La orizont spre sud.

Doar eu, străin de ele,

Privind în urma lor,

Rămân cu aceleaşi stele,

Rămân cu acelaşi dor.

Probabil că te-ntrebi

De ce te tot privesc,

Fiindcă nu ştiu iubito

Şi mâine de trăiesc.

De ce te alint întruna

Aşa stăruitor,

Fiindcă orice-i posibil

Şi poate mâine mor.

Şi mă întrebi surprinsă

De ce de tine scriu,

Fiindcă mă tem ca mâine

Să nu fie târziu...

Vreau doar să mă asigur

Că mă comport cu tine

Ca şi cum niciodată

Nu va mai fi alt mâine.

Mi-e inima copacul

Pe care-ai scrijelit

Numele tău iubito,

Cu lama de cuţit.

Stă mărturie dâra

De sânge, acum uscat,

Ce a mai curs o vreme

Din rana ce-ai lăsat.

Şi azi încă mă doare

În locul unde-ai scris,

Chiar dacă tăietura

Pe trunchi s-a mai închis.

Dar te iubesc şi-acuma

Şi încă mai aştept

Să te întorci la mine

Şi să te strâng la piept.

Că doar atât iubito

Mai vreau până ce mor...

Oricum se aud din vale

O doină şi-un topor.

Să ştii, noi doi iubito

Suntem frânturi de cer,

Date prin ciocolată

Şi lutul efemer.

Suntem făcute-n casă

De către aceeaşi mână,

Pudrate cu mult zahăr

Şi prafuri de ţărână.

Două prăjiturele

Cu aromă de pământ,

Ce vor sfârşi în gura

Aceluiaşi mormânt.

Dar făr' a lor dulceaţă

Ce va urca la cer,

Să fie judecată

De Dreptul Patiser.