Sărutul e o floare
Sărutul e o floare
Aparte, fără frunze,
Nu are nici petale,
Doar cele patru buze.
Ce dis-de-dimineaţă,
Că-i soare sau că plouă,
Se ating cum faţă-n faţă
Stau două câte două.
E floarea ce-i seduce
Pe toţi cu al său nectar,
Dă mierea cea mai dulce
Iubiţilor în dar.
Tot timpul înfloreşte
Şi poate fi culeasă
De-ndrăgostiţi prin parcuri,
Grădini, pe lângă casă.
E gingaşă din fire
Şi roşie precum focul,
Miroase a iubire
Şi dor, bat-o norocul!
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Cătălin Teodoreanu
Дата публикации: 24 октября 2024
Просмотры: 307
Стихи из этой категории
Iubita mea
Of tu iubita mea
Ai un zambet minunat
Seara tu la usa mea
Stai de veghe neincetat
Neagra si misterioasa
In umbra patului te vad
Si ma intreb mereu, ma intreb
Cat sa mai stai dupa mine
Eu ma uit mereu la tine
Te aspir si te admir
Fața ta, apus de soare
Drogul meu neinteles
Ajută-mă să te uit!
Eu ştiu că o să-mi fie greu,
Şi noapte doar va fi pe cerul meu
Şi va ploua mereu, mereu,
Dar trebuie să te uit.
Azi...de azi voi încerca a te uita!
Ştiu, am mai zis aşa
Nu prea doreşte inima
Dar trebuie să te uit.
În fiecare zi puţin câte puţin,
O să-mi smulg din al iubirii spin,
Sufletul îmi va pluti doar în venin
Dar trebuie să te uit.
Eu trebuie să fiu tare!
Iubirea asta chiar doare
Aş vrea să-ţi mai dau iertare
Dar trebuie să te uit.
Ştii, singură nu-mi ajunge curaj
Să plec şi să te las
Să-mi iau un bun rămas
Dar trebuie să te uit.
Zile-n şir ca şi moartă voi fi
Ca un bolnav mă voi chinui
Dar peste ani îţi voi mulţumi
Dar trebuie să te uit.
Lupta
In zarea-n departata
O umbra se arata
Si parca se iveste
Un print pe cal porneste.
Se zguduie pamintul
Alearga ostenit
Veni l-a asa mindra
Cel face fericit.
El vine cu sperante
Ca ea la asteptat
In timp ce-n alta parte
Cu altii sa luptat.
Iar ea cu ochi haini
Priveste si-i apleaca
Rostind cu glas domol
Ca este maritata..
Harta inimii tale
De ce ai nevoie de stele, iubite,
Când luna e-a ta, întreagă, fierbinte?
Eu sunt continentul ce-n tine se varsă,
Oceanul ce-ți tremură sub lună arsă.
Dar tu rătăcești prin galaxii străine,
Admiri alte lumini ce palid străpung,
Ignori că-s munți ce-n suflet suspină,
Că râurile-mi curg doar pentru-al tău prund.
Ești exploratorul pierdut în dorințe,
Cartografiezi cerul, cauți alt cer,
De parcă hărțile mele-s prea simple,
De parcă dorința mea nu-ți e mister.
Eu sunt tot relieful ce-n tine respiră,
Sunt vântul ce-aleargă prin spații de dor,
Dar tu cauți comete, te-avânți în risipă,
Ca un navigator fără țărmuri sau port.
De ce vrei mai multe când tot ce ai e al tău?
De ce râvnești nisipuri din dune de fum?
Luna te privește, dar tăcută, mereu,
Se-ntreabă de ce nu-i destul pe-al ei drum.
Aș fi toată harta, nordul și sudul,
Dar tu mă desenezi cu linii subțiri,
Cauți o lume ce nu poate fi-n gândul
Unei luni care moare-n propriile-i trăiri.
Spune-mi, iubite, ce cer îți lipsește?
Ce stânci, ce izvoare nu pot să-ți ofer?
Sau poate iubirea mea te rănește,
Căci nu-s un univers fără margini și cer.
Ce mai e viu
Ce mai e viu când omul umblă-n haină moartă
Contează toți dar nu le pasă de-altă soartă
Din aparențe se hrănesc cu mare artă
Salvează lumea comentând-o pe la poartă
Ați mai văzut oameni uciși mergând pe stradă?
N-o să ghiciți căci au doar inima bolnavă
Zâmbetul curs, mersul desculț, privirea oarbă
Să-i deranjați, poate vorbind mai pierd otravă
Pare că-s vii oamenii toți ce vă-nconjoară
Dar nu veți ști de poartă-n inimă povară
Au fost lăsați cărând o dragoste amară
Din nepăsare-ori din orgoliu dați afară
Veți întâlni ființe vii fără de viață
Trăiesc pierduți, în loc de suflet poartă gheață
Nu-i întrebați ce s-a-ntâmplat, poate vă-nvață
Doar o iubire-adevărată-i mai dezgheță
De nu v-atinge ajutați omul ce-o poartă
De nu vă trebuie să nu-l lăsați să ardă
De-ar fi la voi și ați simți că vă dobară
Să vă gândiți ce-ar ajuta să nu vă doară
Sper să aflați cât e de vie o iubire
N-o alungați căci poate alta nu mai vine
De-o aruncați, veți omorâ ființă vie
În astă lume doar iubirea mai e vie
Ce vrei să-ți spun
Ce vrei să-ți spun când toate s-au cam spus,
Când vorbele ce-au trebuit să zboare s-au topit demul?
Crezi tu că dragostea ne moare,
De voluptatea trupului adoarme?
Sau poate o iubire adevărată să dispară,
Și să transforme bucuria noastră în blestemată dramă?
E dragostea ascunsă în sterpele plăceri,
Este iubirea și amorul fum,iluzii și scorneli?
Cum vrei să-ți spun că te iubesc etern,
Prin spirit sau plăceri?
Ce vrei să-mi ceri când te sărut,
Eu fiind pierdut în ființa ta demult?
Știi bine că îți aparțin ca liber al iubirii prizonier,
Prefer să mor decât să-ți pierd iubirea și infinitul tău mister!
(12 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Iubita mea
Of tu iubita mea
Ai un zambet minunat
Seara tu la usa mea
Stai de veghe neincetat
Neagra si misterioasa
In umbra patului te vad
Si ma intreb mereu, ma intreb
Cat sa mai stai dupa mine
Eu ma uit mereu la tine
Te aspir si te admir
Fața ta, apus de soare
Drogul meu neinteles
Ajută-mă să te uit!
Eu ştiu că o să-mi fie greu,
Şi noapte doar va fi pe cerul meu
Şi va ploua mereu, mereu,
Dar trebuie să te uit.
Azi...de azi voi încerca a te uita!
Ştiu, am mai zis aşa
Nu prea doreşte inima
Dar trebuie să te uit.
În fiecare zi puţin câte puţin,
O să-mi smulg din al iubirii spin,
Sufletul îmi va pluti doar în venin
Dar trebuie să te uit.
Eu trebuie să fiu tare!
Iubirea asta chiar doare
Aş vrea să-ţi mai dau iertare
Dar trebuie să te uit.
Ştii, singură nu-mi ajunge curaj
Să plec şi să te las
Să-mi iau un bun rămas
Dar trebuie să te uit.
Zile-n şir ca şi moartă voi fi
Ca un bolnav mă voi chinui
Dar peste ani îţi voi mulţumi
Dar trebuie să te uit.
Lupta
In zarea-n departata
O umbra se arata
Si parca se iveste
Un print pe cal porneste.
Se zguduie pamintul
Alearga ostenit
Veni l-a asa mindra
Cel face fericit.
El vine cu sperante
Ca ea la asteptat
In timp ce-n alta parte
Cu altii sa luptat.
Iar ea cu ochi haini
Priveste si-i apleaca
Rostind cu glas domol
Ca este maritata..
Harta inimii tale
De ce ai nevoie de stele, iubite,
Când luna e-a ta, întreagă, fierbinte?
Eu sunt continentul ce-n tine se varsă,
Oceanul ce-ți tremură sub lună arsă.
Dar tu rătăcești prin galaxii străine,
Admiri alte lumini ce palid străpung,
Ignori că-s munți ce-n suflet suspină,
Că râurile-mi curg doar pentru-al tău prund.
Ești exploratorul pierdut în dorințe,
Cartografiezi cerul, cauți alt cer,
De parcă hărțile mele-s prea simple,
De parcă dorința mea nu-ți e mister.
Eu sunt tot relieful ce-n tine respiră,
Sunt vântul ce-aleargă prin spații de dor,
Dar tu cauți comete, te-avânți în risipă,
Ca un navigator fără țărmuri sau port.
De ce vrei mai multe când tot ce ai e al tău?
De ce râvnești nisipuri din dune de fum?
Luna te privește, dar tăcută, mereu,
Se-ntreabă de ce nu-i destul pe-al ei drum.
Aș fi toată harta, nordul și sudul,
Dar tu mă desenezi cu linii subțiri,
Cauți o lume ce nu poate fi-n gândul
Unei luni care moare-n propriile-i trăiri.
Spune-mi, iubite, ce cer îți lipsește?
Ce stânci, ce izvoare nu pot să-ți ofer?
Sau poate iubirea mea te rănește,
Căci nu-s un univers fără margini și cer.
Ce mai e viu
Ce mai e viu când omul umblă-n haină moartă
Contează toți dar nu le pasă de-altă soartă
Din aparențe se hrănesc cu mare artă
Salvează lumea comentând-o pe la poartă
Ați mai văzut oameni uciși mergând pe stradă?
N-o să ghiciți căci au doar inima bolnavă
Zâmbetul curs, mersul desculț, privirea oarbă
Să-i deranjați, poate vorbind mai pierd otravă
Pare că-s vii oamenii toți ce vă-nconjoară
Dar nu veți ști de poartă-n inimă povară
Au fost lăsați cărând o dragoste amară
Din nepăsare-ori din orgoliu dați afară
Veți întâlni ființe vii fără de viață
Trăiesc pierduți, în loc de suflet poartă gheață
Nu-i întrebați ce s-a-ntâmplat, poate vă-nvață
Doar o iubire-adevărată-i mai dezgheță
De nu v-atinge ajutați omul ce-o poartă
De nu vă trebuie să nu-l lăsați să ardă
De-ar fi la voi și ați simți că vă dobară
Să vă gândiți ce-ar ajuta să nu vă doară
Sper să aflați cât e de vie o iubire
N-o alungați căci poate alta nu mai vine
De-o aruncați, veți omorâ ființă vie
În astă lume doar iubirea mai e vie
Ce vrei să-ți spun
Ce vrei să-ți spun când toate s-au cam spus,
Când vorbele ce-au trebuit să zboare s-au topit demul?
Crezi tu că dragostea ne moare,
De voluptatea trupului adoarme?
Sau poate o iubire adevărată să dispară,
Și să transforme bucuria noastră în blestemată dramă?
E dragostea ascunsă în sterpele plăceri,
Este iubirea și amorul fum,iluzii și scorneli?
Cum vrei să-ți spun că te iubesc etern,
Prin spirit sau plăceri?
Ce vrei să-mi ceri când te sărut,
Eu fiind pierdut în ființa ta demult?
Știi bine că îți aparțin ca liber al iubirii prizonier,
Prefer să mor decât să-ți pierd iubirea și infinitul tău mister!
(12 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Другие стихотворения автора
Mereu e primăvară
Sub soarele iubirii,
Mereu e primăvară
Şi înfrunzesc arinii,
Mereu cocorii zboară.
Mereu au flori salcâmii
Şi roşii-s trandafirii,
Ca ale tale buze,
Sub soarele iubirii.
Şi e mereu explozie
De verde prin livezi,
Şi dealurile arată
Ca ochii tăi cei verzi.
Şi-ntruna cântă mierla,
Şi izvoru'-ntruna curge,
Şi glasul lor se-ngână
Cu glasul tău cel dulce.
Sub al iubirii soare,
Dă iarba să răsară,
Mereu răsare o floare,
Mereu e primăvară.
Doar trupul tău fierbinte
Ca a soarelui dogoare,
Mai mult aduce a vară,
Sub al iubirii soare.
Aş vrea...
Aş vrea o picătură
De ploaie ca să fiu,
Să pot cădea fecioară
Pe sânul tău zglobiu.
Cu mâna-ţi delicată
Să mă opreşti uşor,
Atunci când de acolo
Mai jos vreau să cobor.
Aş vrea cumva o rază
De soare să devin,
Să pot cădea fecioară
Pe gâtul tău cel fin.
Să te retragi sfioasă
În umbra de sub nuc,
Atunci când de acolo
Pe buze vreau să-ţi urc.
Aş vrea să fiu o floare,
Într-un salcâm să fiu,
Să pot cădea fecioară
În păru-ţi castaniu.
Tu să mă prinzi în bucle
Cu mâna, graţios,
Atunci când de acolo
Vreau să mă las mai jos.
Aş vrea un vânt de vară
Să fiu, ce adie uşor,
Să pot cădea fecioară
Peste al tău picior.
Tu să-ţi fereşti piciorul
Sub rochia de satin,
Atunci când de acolo
Vreau să mai urc puţin...
Am să te port femeie
Am să te port femeie
În inimă mereu,
Te voi purta o viaţă
Aici în pieptul meu.
Şi dincolo de viaţă,
În trupul meu cel mort,
Te voi purta şi acolo,
În oase am să te port.
Şi dincolo de oase,
La fel te voi purta,
Vei fi pe mai departe
În praful meu de stea.
Şi dincolo de praful
Şi pulberea din mine,
Te voi purta-n poeme,
În versuri şi în rime.
Trec păsări călătoare
Trec păsări călătoare,
Trec peste mine-n zbor,
Se pierd, iubito,-n zare,
Dând din aripi uşor.
Abia de mai văd cârdul,
Abia le mai aud,
Le-nghite-ncet Pământul
La orizont spre sud.
Doar eu, străin de ele,
Privind în urma lor,
Rămân cu aceleaşi stele,
Rămân cu acelaşi dor.
Domnişoara Pogany
Iubita mea,
tu, Pasăre măiastră,
tu care zi de zi,
în lutul buzelor noastre
ciopleşti Poarta sărutului,
doar pentru noi doi.
Ia-mă şi mă urcă
pe Coloana fără sfârşit a iubirii tale,
până sus de tot,
deasupra de cuvinte,
în ţinutul iubirilor veşnice.
Acolo unde gurile noastre
dezbrăcate de cuvinte,
vor adormi îmbrăţişate
pe Masa tăcerii.
Apocaliptic
Din groapa lor defuncţii
I-aud de ore-n şir,
Pe vii purtând discuţii
Pe alei în cimitir.
Că e război şi foame,
Şi boli, şi genocid,
Că injecţiile sunt arme
Şi oameni mor subit.
Că un infern e totul
Afară pe Pământ,
Că-i mai bine de mortul
Ce zace în mormânt.
Şi se-ntristează morţii,
Dar sunt şi bucuroşi,
Să audă,-n ciuda sorţii,
Cât sunt de norocoşi.
Mereu e primăvară
Sub soarele iubirii,
Mereu e primăvară
Şi înfrunzesc arinii,
Mereu cocorii zboară.
Mereu au flori salcâmii
Şi roşii-s trandafirii,
Ca ale tale buze,
Sub soarele iubirii.
Şi e mereu explozie
De verde prin livezi,
Şi dealurile arată
Ca ochii tăi cei verzi.
Şi-ntruna cântă mierla,
Şi izvoru'-ntruna curge,
Şi glasul lor se-ngână
Cu glasul tău cel dulce.
Sub al iubirii soare,
Dă iarba să răsară,
Mereu răsare o floare,
Mereu e primăvară.
Doar trupul tău fierbinte
Ca a soarelui dogoare,
Mai mult aduce a vară,
Sub al iubirii soare.
Aş vrea...
Aş vrea o picătură
De ploaie ca să fiu,
Să pot cădea fecioară
Pe sânul tău zglobiu.
Cu mâna-ţi delicată
Să mă opreşti uşor,
Atunci când de acolo
Mai jos vreau să cobor.
Aş vrea cumva o rază
De soare să devin,
Să pot cădea fecioară
Pe gâtul tău cel fin.
Să te retragi sfioasă
În umbra de sub nuc,
Atunci când de acolo
Pe buze vreau să-ţi urc.
Aş vrea să fiu o floare,
Într-un salcâm să fiu,
Să pot cădea fecioară
În păru-ţi castaniu.
Tu să mă prinzi în bucle
Cu mâna, graţios,
Atunci când de acolo
Vreau să mă las mai jos.
Aş vrea un vânt de vară
Să fiu, ce adie uşor,
Să pot cădea fecioară
Peste al tău picior.
Tu să-ţi fereşti piciorul
Sub rochia de satin,
Atunci când de acolo
Vreau să mai urc puţin...
Am să te port femeie
Am să te port femeie
În inimă mereu,
Te voi purta o viaţă
Aici în pieptul meu.
Şi dincolo de viaţă,
În trupul meu cel mort,
Te voi purta şi acolo,
În oase am să te port.
Şi dincolo de oase,
La fel te voi purta,
Vei fi pe mai departe
În praful meu de stea.
Şi dincolo de praful
Şi pulberea din mine,
Te voi purta-n poeme,
În versuri şi în rime.
Trec păsări călătoare
Trec păsări călătoare,
Trec peste mine-n zbor,
Se pierd, iubito,-n zare,
Dând din aripi uşor.
Abia de mai văd cârdul,
Abia le mai aud,
Le-nghite-ncet Pământul
La orizont spre sud.
Doar eu, străin de ele,
Privind în urma lor,
Rămân cu aceleaşi stele,
Rămân cu acelaşi dor.
Domnişoara Pogany
Iubita mea,
tu, Pasăre măiastră,
tu care zi de zi,
în lutul buzelor noastre
ciopleşti Poarta sărutului,
doar pentru noi doi.
Ia-mă şi mă urcă
pe Coloana fără sfârşit a iubirii tale,
până sus de tot,
deasupra de cuvinte,
în ţinutul iubirilor veşnice.
Acolo unde gurile noastre
dezbrăcate de cuvinte,
vor adormi îmbrăţişate
pe Masa tăcerii.
Apocaliptic
Din groapa lor defuncţii
I-aud de ore-n şir,
Pe vii purtând discuţii
Pe alei în cimitir.
Că e război şi foame,
Şi boli, şi genocid,
Că injecţiile sunt arme
Şi oameni mor subit.
Că un infern e totul
Afară pe Pământ,
Că-i mai bine de mortul
Ce zace în mormânt.
Şi se-ntristează morţii,
Dar sunt şi bucuroşi,
Să audă,-n ciuda sorţii,
Cât sunt de norocoşi.