Două prăjiturele
Să ştii, noi doi iubito
Suntem frânturi de cer,
Date prin ciocolată
Şi lutul efemer.
Suntem făcute-n casă
De către aceeaşi mână,
Pudrate cu mult zahăr
Şi prafuri de ţărână.
Două prăjiturele
Cu aromă de pământ,
Ce vor sfârşi în gura
Aceluiaşi mormânt.
Dar făr' a lor dulceaţă
Ce va urca la cer,
Să fie judecată
De Dreptul Patiser.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Cătălin Teodoreanu
Дата публикации: 29 февраля 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 546
Стихи из этой категории
Uită-mă
Uitama in capul tau
Dar in gind voi fi mereu
Uitama asa cum poti
Dar nu asa sa stie toți
Iti doresc sa fii barbat
Si sa fii apreciat
De acea a ta femeie
Care iti va fi o cheie
Dar sa stii ca voi fi bine
Voi incerca sa uit de tine
Sa nu-ți faci griji de mine
Ca sigur va avea cine
N-ai stiut sa fii barbat
Asa cum m-am asteptat
Ai fost un simplu baiat
Care doar a studiat💔
Cum aș putea?
Vals
Hai si da-mi mana, fa o plecaciune
Astazi te invit la un ultim dans
Cu un nod in gat, in gura amaraciune
Dragostea mea, mai stii a dansa vals?
Atatia ani la rand am dansat stangaci
Si eu te invatam, tu pareai ca pricepi
Faceai doi pasi corecti ca apoi sa ma calci
Desi ma durea, te rugam sa reincepi
Si ce mult am pierdut incercand sa te invat eu
Un dans de care nu erai deloc interesat
Dansul eu il iubeam, un dans deloc greu
Dar vezi tu, e nevoie de doi neaparat
Eu profesor nebun care insista in zadar
Tu, elev absent fara interes de a excela
Abia dupa ce mi-s picioarele mi-e clar
Ca tu doar minteai, nu stii a dansa
Si de-ai mai vrea azi cu mine sa dansezi
Desi ma lovesti, ti-as oferi un dans
Te rog sa-ti dai silinta, nu iar sa cedezi
Dragostea mea, ai uitat a dansa vals?
Idila Roz a Inimilor Îmbrățișate
Lumina apusului era o explozie de culori roz pal, metamorfozând cerul într-o picătură etereală ce se scurge în tabloul edenic al vieții noastre, care ne învăluiește în grația divină a amorului. Adierea serii, dulce ca un susur al zânelor, ne mângâia pielea, aducând cu ea arome paradisiace și promisiuni de veșnicie
Fiecare sărut pe buzele tale era o constelație de stele, o simfonie de dorințe ce dansa pe firmamentul cerului nostru interior
Sub cerul roz, noi doi eram imortalizați într-o capodoperă a iubirii, unde fiecare atingere era o pensulă delicată, trasând arabescuri de pasiune și tandrețe. Inimile noastre, două flăcări gemene, băteau la unison într-o armonie perfectă, creând o melodie sublimă a sufletelor îndrăgostite
Fiecare clipă petrecută împreună devenea o odă scrisă de mâna destinului, un vers ce intona despre fericire și împlinire În brațele tale, timpul se transforma într-o iluzie, iar noi pluteam într-un ocean de euforie, mângâiați de adierea blândă a serii și de sărutul veșnic al iubirii noastre
Sertare
Într-un sertar am două scaune și-o floare
Un ac de păr și o dorință mult pre mare
În alt sertar doarme un pat și-o înserare
Două sertare află-n ele întâmplare
Ocupă spațiul stând deschise către soare
Așteaptă rănile deschise o salvare
Să le donez tot conținutul ce mă doare
Nu le primesc căci au și alți-așa sertare
Cu veri firești le-aș încărca de mi-ar fi mare
Multe povești trăite-n doi fără hotare
Cu poze vesele și pline culoare
Dar ce păcat, sunt ocupate cu-ntristare
Se-adună umbre-ntunecând alte sertare
Din ele curg în călimară ploi amare
Să le aștern descălecând pe pagini goale
Zburând în ultimul sertar fără scăpare
Le-nghite praful aruncându-le-n uitare
Totate cuvintele-ngropate-n așteptare
Le-neacă timpul alergând cu nepăsare
Caut în beznă prin sertare fir de soare
Aș ocupa dulapul tot cu altă stare
Dar nu găsesc unde se află prin sertare
Stau încurcat filozofând idei bizare
Întins în patul răsturnat de-un ac și-o floare
Uită-mă
Uitama in capul tau
Dar in gind voi fi mereu
Uitama asa cum poti
Dar nu asa sa stie toți
Iti doresc sa fii barbat
Si sa fii apreciat
De acea a ta femeie
Care iti va fi o cheie
Dar sa stii ca voi fi bine
Voi incerca sa uit de tine
Sa nu-ți faci griji de mine
Ca sigur va avea cine
N-ai stiut sa fii barbat
Asa cum m-am asteptat
Ai fost un simplu baiat
Care doar a studiat💔
Cum aș putea?
Vals
Hai si da-mi mana, fa o plecaciune
Astazi te invit la un ultim dans
Cu un nod in gat, in gura amaraciune
Dragostea mea, mai stii a dansa vals?
Atatia ani la rand am dansat stangaci
Si eu te invatam, tu pareai ca pricepi
Faceai doi pasi corecti ca apoi sa ma calci
Desi ma durea, te rugam sa reincepi
Si ce mult am pierdut incercand sa te invat eu
Un dans de care nu erai deloc interesat
Dansul eu il iubeam, un dans deloc greu
Dar vezi tu, e nevoie de doi neaparat
Eu profesor nebun care insista in zadar
Tu, elev absent fara interes de a excela
Abia dupa ce mi-s picioarele mi-e clar
Ca tu doar minteai, nu stii a dansa
Si de-ai mai vrea azi cu mine sa dansezi
Desi ma lovesti, ti-as oferi un dans
Te rog sa-ti dai silinta, nu iar sa cedezi
Dragostea mea, ai uitat a dansa vals?
Idila Roz a Inimilor Îmbrățișate
Lumina apusului era o explozie de culori roz pal, metamorfozând cerul într-o picătură etereală ce se scurge în tabloul edenic al vieții noastre, care ne învăluiește în grația divină a amorului. Adierea serii, dulce ca un susur al zânelor, ne mângâia pielea, aducând cu ea arome paradisiace și promisiuni de veșnicie
Fiecare sărut pe buzele tale era o constelație de stele, o simfonie de dorințe ce dansa pe firmamentul cerului nostru interior
Sub cerul roz, noi doi eram imortalizați într-o capodoperă a iubirii, unde fiecare atingere era o pensulă delicată, trasând arabescuri de pasiune și tandrețe. Inimile noastre, două flăcări gemene, băteau la unison într-o armonie perfectă, creând o melodie sublimă a sufletelor îndrăgostite
Fiecare clipă petrecută împreună devenea o odă scrisă de mâna destinului, un vers ce intona despre fericire și împlinire În brațele tale, timpul se transforma într-o iluzie, iar noi pluteam într-un ocean de euforie, mângâiați de adierea blândă a serii și de sărutul veșnic al iubirii noastre
Sertare
Într-un sertar am două scaune și-o floare
Un ac de păr și o dorință mult pre mare
În alt sertar doarme un pat și-o înserare
Două sertare află-n ele întâmplare
Ocupă spațiul stând deschise către soare
Așteaptă rănile deschise o salvare
Să le donez tot conținutul ce mă doare
Nu le primesc căci au și alți-așa sertare
Cu veri firești le-aș încărca de mi-ar fi mare
Multe povești trăite-n doi fără hotare
Cu poze vesele și pline culoare
Dar ce păcat, sunt ocupate cu-ntristare
Se-adună umbre-ntunecând alte sertare
Din ele curg în călimară ploi amare
Să le aștern descălecând pe pagini goale
Zburând în ultimul sertar fără scăpare
Le-nghite praful aruncându-le-n uitare
Totate cuvintele-ngropate-n așteptare
Le-neacă timpul alergând cu nepăsare
Caut în beznă prin sertare fir de soare
Aș ocupa dulapul tot cu altă stare
Dar nu găsesc unde se află prin sertare
Stau încurcat filozofând idei bizare
Întins în patul răsturnat de-un ac și-o floare
Другие стихотворения автора
Am sânge de reptilă
Am sânge de reptilă
Şi inima de gheaţă,
Nimic nu mă-ncălzeşte,
Doar a ta dulce faţă.
Când te privesc mă tulbur
Şi inima-mi se-ncinge
Şi simt cum dă în clocot
Prin vene al meu sânge.
Am braţele de fiară
Şi-n loc de pumni obuze,
Nimic nu mă doboară,
Doar ale tale buze.
Când te sărut mă clatin,
De parcă umblu beat
Şi pumnul mi se face
De pluş catifelat.
Am muşchii de felină,
Ca o panteră sunt,
Nimic nu mă alină,
Doar sânul tău cel blând.
Când te dezmierd mă umplu
De un fior gingaş,
Mă liniştesc pe dată,
Devin un pisoiaş.
Am firea de hienă
Şi instincte de rechin,
Nimic nu mă înfrânge,
Doar trupul tău cel fin.
Când mă lipesc de tine,
Ca-ntr-o capcană-s prins,
Din care n-am ieşire...
Şi mă declar învins!
Eu ştiu că seara...
Eu ştiu că seara când se lasă-ncet,
Tu pradă cazi uşor iubirii mele,
Aşa că sub salcâm te aştept,
Acum c-au răsărit şi două stele.
Şi ştiu de mijloc când am să te prind,
Că-n şoaptă îmi vei spune te iubesc,
Aşa că-n braţe te cuprind,
Acum că zeci de stele strălucesc.
Şi ştiu când părul ţi-l desfac,
Că-n ochi mă vei privi tăcută,
Aşa că ţi-l răsfir şi tac,
Acum că stele sunt peste o sută.
Şi dacă te sărut pe buze, ştiu
C-a mea vei fi iubito, de îndată,
Aşa că te sărut cu foc...târziu,
Acum când stele ard pe bolta toată.
Tu, iartă-mă, Isuse!
Tu, iartă-mă, Hristose!
Tu iartă-mă, că-s om
Şi că sunt şi piron
Ce încă-Ţi trec prin oase.
Că-n coastele-Ţi împunse,
Eu suliţă încă sunt
Şi spin pe capul sfânt
Şi oţetul de pe buze.
Tu, iartă-mă, Isuse!
Că Te tot răstignesc,
Cum tot păcătuiesc
Şi tot îmi caut scuze.
De parcă nu-Ţi ajunge
Să simţi de sânge scurse
Picioarele-Ţi străpunse,
De mii de ani pe cruce.
Tu, iartă-mă, Isuse!
O idilă cam labilă
Eu - sat în vârf de munte,
Sub crestele semeţe,
Păduri de conifere,
Păşuni şi cu fâneţe.
Tu - capitală mare,
Cu liste lungi de preţuri,
Poşete şi parfumuri,
Pasiuni şi cu fineţuri.
Rămâne de văzut
Cum o să facem faţă,
Eu la pasiuni, fineţuri,
Tu la păşuni, fâneaţă.
Contradicţii de sezon
E toamnă şi prin vie
Te caut cu nesaţ,
Cad frunzele pe glie,
Eu simt cum mă înalţ!
E iarnă latră câinii,
Pe alee te curtez,
Au îngheţat salcâmii,
Eu simt că mă topesc!
E primăvară iarăşi
Şi încă te seduc,
Mustesc de sevă caişii,
Eu simt că mă usuc!
E vară şi sub floarea
De tei, azi ne iubim,
De soare arde zarea,
Noi doi ne răcorim!
Am sânge de reptilă
Am sânge de reptilă
Şi inima de gheaţă,
Nimic nu mă-ncălzeşte,
Doar a ta dulce faţă.
Când te privesc mă tulbur
Şi inima-mi se-ncinge
Şi simt cum dă în clocot
Prin vene al meu sânge.
Am braţele de fiară
Şi-n loc de pumni obuze,
Nimic nu mă doboară,
Doar ale tale buze.
Când te sărut mă clatin,
De parcă umblu beat
Şi pumnul mi se face
De pluş catifelat.
Am muşchii de felină,
Ca o panteră sunt,
Nimic nu mă alină,
Doar sânul tău cel blând.
Când te dezmierd mă umplu
De un fior gingaş,
Mă liniştesc pe dată,
Devin un pisoiaş.
Am firea de hienă
Şi instincte de rechin,
Nimic nu mă înfrânge,
Doar trupul tău cel fin.
Când mă lipesc de tine,
Ca-ntr-o capcană-s prins,
Din care n-am ieşire...
Şi mă declar învins!
Eu ştiu că seara...
Eu ştiu că seara când se lasă-ncet,
Tu pradă cazi uşor iubirii mele,
Aşa că sub salcâm te aştept,
Acum c-au răsărit şi două stele.
Şi ştiu de mijloc când am să te prind,
Că-n şoaptă îmi vei spune te iubesc,
Aşa că-n braţe te cuprind,
Acum că zeci de stele strălucesc.
Şi ştiu când părul ţi-l desfac,
Că-n ochi mă vei privi tăcută,
Aşa că ţi-l răsfir şi tac,
Acum că stele sunt peste o sută.
Şi dacă te sărut pe buze, ştiu
C-a mea vei fi iubito, de îndată,
Aşa că te sărut cu foc...târziu,
Acum când stele ard pe bolta toată.
Tu, iartă-mă, Isuse!
Tu, iartă-mă, Hristose!
Tu iartă-mă, că-s om
Şi că sunt şi piron
Ce încă-Ţi trec prin oase.
Că-n coastele-Ţi împunse,
Eu suliţă încă sunt
Şi spin pe capul sfânt
Şi oţetul de pe buze.
Tu, iartă-mă, Isuse!
Că Te tot răstignesc,
Cum tot păcătuiesc
Şi tot îmi caut scuze.
De parcă nu-Ţi ajunge
Să simţi de sânge scurse
Picioarele-Ţi străpunse,
De mii de ani pe cruce.
Tu, iartă-mă, Isuse!
O idilă cam labilă
Eu - sat în vârf de munte,
Sub crestele semeţe,
Păduri de conifere,
Păşuni şi cu fâneţe.
Tu - capitală mare,
Cu liste lungi de preţuri,
Poşete şi parfumuri,
Pasiuni şi cu fineţuri.
Rămâne de văzut
Cum o să facem faţă,
Eu la pasiuni, fineţuri,
Tu la păşuni, fâneaţă.
Contradicţii de sezon
E toamnă şi prin vie
Te caut cu nesaţ,
Cad frunzele pe glie,
Eu simt cum mă înalţ!
E iarnă latră câinii,
Pe alee te curtez,
Au îngheţat salcâmii,
Eu simt că mă topesc!
E primăvară iarăşi
Şi încă te seduc,
Mustesc de sevă caişii,
Eu simt că mă usuc!
E vară şi sub floarea
De tei, azi ne iubim,
De soare arde zarea,
Noi doi ne răcorim!