Roz
Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,
Pentru că ai pictat
Lângă Adam pe Eva
Cu părul lung buclat.
Cu ochi fermecători
Şi gene languroase,
Sprâncene arcuite
Şi buze mătăsoase.
Cu gâtul graţios
Şi sân seducător,
Cu mijloc de clepsidră
Şi cel mai fin picior.
Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,
Pentru că ai pictat
Lângă Adam, femeia,
Un înger întrupat!
Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,
Îţi mulţumesc frumos,
Că în tabloul vieţii
Ai dat şi o tuşă roz!
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Cătălin Teodoreanu
Дата публикации: 27 февраля
Просмотры: 136
Стихи из этой категории
Nesigur in doi
Respir sigur, dar sufăr în doi.
Deschid ochii… și sunt goi…
Nu au strălucire să privească
Nimicul din singurătatea ce mă înconjoară.
Adorm sigur, dar visez la noi doi,
Deschid ochii…. și sunt moi…
Nimicul, dansând îi înconjoară,
Iar pe obraz rămâne doar o urmă amară…
Iubesc singur, nu suntem noi doi,
Deschid sufletul…dar simt război…
Tropode ce scârțâie ușa de metal ruginită,
A inimii mele lăsată să moară sigură.
Dor de tine
Mi-e dor, dar nu știu cum,
Mai pot să simt chiar și acum,
Dorul, care mă-nălța ,
Spre delicata atingere a ta.
Bucurie, tristețe, ură
Toate le simt în astă viață dură,
Dar ceea ce tu mi-ai oferit,
În nici o viață n-am simțit.
Astăzi, ești doar o neînțeleasă amintire.
Dar și acum când soarta face să fii lângă mine,
Vreau să te țin, să simt căldura ta,
Ca pe Dorul ăsta crunt, să-l pot alunga.
Iubirea pentru ingeri
Un înger sta și te privește,
Are grija de al tău
Sufletul ți l ocrotește,
Fara părere de rău.
Un înger cade-ncetisor,
Răni adânci pe umeri goi
Fără aripi, fără zbor,
Mainile i îngheață sloi
Îngeri nu se compara,
ca tot înger, înger e,
Și ei stau sus pe o scara
Și așteaptă vorba ei
A ta luna, al tău soare
Doua astre călătoare
Se reflecta pacea lor
Și se-neaca încetișor
Scopu-n viata i diferit
Sa iubești și sa muncești,
Sa trăiești la infinit
Sa-rati lumii cine ești
Un înger sta și te păzește
Un înger sta și te iubește,
Un om nu ar putea
Sa și arate dragostea
Asa cum o face ea,
Nu ar face o nimenea
Am iubit, și iar iubesc
Sa-rat lumii, sa dovedesc
Asa cum luna se reflecta,
Fata nu i indiferenta
Asa cum stelele apar
Iubirea e un simplu dar
Un dar de la Dumnezeu
Sa înveți sa fi mereu
Un iubit, sau o iubita
Pentru persoana menita
Acordurile sufletului
Mi-e dor...la chitara îmi cânt dorinţa,
Acorduri dulci se pierd încet în seară,
Îmi răsună în suflet neputința,
Mi-e dor și dorul... mă doboară.
Fiecare coarda e o chemare,
Dorul greu în note îl presar,
Muzica vrea să-mi fie alinare,
Dar sufletul îmi plânge de nu am habar.
Ochii mei privesc apusul de soare,
Caut urma ta în trecutul pierdut,
Nostalgia stă să îmi umple paharul,
Și visul îmi tremură într-un gând.
Mi-aş dori să-mi dai mesaj în pragul serii,
Să te aud râzând sub cerul de lună plin
Dorul să-l inecam în pragul verii,
Povestea noastră să o cânt sublim.
Dar timpul trece și amintirea mă doare,
La chitara mea rămân cântând...
Port în mine aceeași dulce aşteptare,
Poate vii în vis măcar... cât de curând.
Vreau să pot să îți spun tot
Aș vrea să fiu mai iubitoare
cu tine, în special.
Stiu c-ar schimba o tonă de impedimente
într-o cărare verde, liberă spre inima ta.
Aș vrea să te privesc cu drag
și să te strâng în brațe strâns,
și să-nțelegi că inima mea
arde, vai, arde intens după inima ta.
Dar... Nu pot... Pentru că las trecutul
și tot ce e legat de el,
să-mi amărască existența
și să mă-mpiedice să-ți spun tot ce sunt
sub pielea asta mândră.
Să-ți spun cât sunt de firavă, de fapt,
cât am nevoie de iubirea ta,
cât am nevoie să știu că pot să cred,
să am încredere în tine, că orice-ar fi,
tu ești acolo pentru mine...
Si orice-ar fi, acolo pentru tine-aș fi, promit.
Privirea ta
1. Privirea ta mă face
Să mă arunc complet în gol,
Căci o văd ca pe o lance,
Ce mă aruncă frânt la sol.
2. În ea eu mă pierd de tot
Și n-am cuvinte s-o descriu,
Gura să-mi deschid nu mai pot,
Și-n ea găsesc tot ce nu știu.
3. Oriunde mă urmărește
Și mă strigă ca un ecou,
Dintr-o veche poveste,
În care mă simțeam erou.
4. Și pe tine te vedeam
Ca un soare strălucitor,
În lumina ta orbeam,
Dar și-n absență eu mor.
5. Ochi blânzi, aprinși de dor,
În fiecare noapte,
Îi văd în toată splendoarea lor,
Chiar dacă tu ești departe.
Nesigur in doi
Respir sigur, dar sufăr în doi.
Deschid ochii… și sunt goi…
Nu au strălucire să privească
Nimicul din singurătatea ce mă înconjoară.
Adorm sigur, dar visez la noi doi,
Deschid ochii…. și sunt moi…
Nimicul, dansând îi înconjoară,
Iar pe obraz rămâne doar o urmă amară…
Iubesc singur, nu suntem noi doi,
Deschid sufletul…dar simt război…
Tropode ce scârțâie ușa de metal ruginită,
A inimii mele lăsată să moară sigură.
Dor de tine
Mi-e dor, dar nu știu cum,
Mai pot să simt chiar și acum,
Dorul, care mă-nălța ,
Spre delicata atingere a ta.
Bucurie, tristețe, ură
Toate le simt în astă viață dură,
Dar ceea ce tu mi-ai oferit,
În nici o viață n-am simțit.
Astăzi, ești doar o neînțeleasă amintire.
Dar și acum când soarta face să fii lângă mine,
Vreau să te țin, să simt căldura ta,
Ca pe Dorul ăsta crunt, să-l pot alunga.
Iubirea pentru ingeri
Un înger sta și te privește,
Are grija de al tău
Sufletul ți l ocrotește,
Fara părere de rău.
Un înger cade-ncetisor,
Răni adânci pe umeri goi
Fără aripi, fără zbor,
Mainile i îngheață sloi
Îngeri nu se compara,
ca tot înger, înger e,
Și ei stau sus pe o scara
Și așteaptă vorba ei
A ta luna, al tău soare
Doua astre călătoare
Se reflecta pacea lor
Și se-neaca încetișor
Scopu-n viata i diferit
Sa iubești și sa muncești,
Sa trăiești la infinit
Sa-rati lumii cine ești
Un înger sta și te păzește
Un înger sta și te iubește,
Un om nu ar putea
Sa și arate dragostea
Asa cum o face ea,
Nu ar face o nimenea
Am iubit, și iar iubesc
Sa-rat lumii, sa dovedesc
Asa cum luna se reflecta,
Fata nu i indiferenta
Asa cum stelele apar
Iubirea e un simplu dar
Un dar de la Dumnezeu
Sa înveți sa fi mereu
Un iubit, sau o iubita
Pentru persoana menita
Acordurile sufletului
Mi-e dor...la chitara îmi cânt dorinţa,
Acorduri dulci se pierd încet în seară,
Îmi răsună în suflet neputința,
Mi-e dor și dorul... mă doboară.
Fiecare coarda e o chemare,
Dorul greu în note îl presar,
Muzica vrea să-mi fie alinare,
Dar sufletul îmi plânge de nu am habar.
Ochii mei privesc apusul de soare,
Caut urma ta în trecutul pierdut,
Nostalgia stă să îmi umple paharul,
Și visul îmi tremură într-un gând.
Mi-aş dori să-mi dai mesaj în pragul serii,
Să te aud râzând sub cerul de lună plin
Dorul să-l inecam în pragul verii,
Povestea noastră să o cânt sublim.
Dar timpul trece și amintirea mă doare,
La chitara mea rămân cântând...
Port în mine aceeași dulce aşteptare,
Poate vii în vis măcar... cât de curând.
Vreau să pot să îți spun tot
Aș vrea să fiu mai iubitoare
cu tine, în special.
Stiu c-ar schimba o tonă de impedimente
într-o cărare verde, liberă spre inima ta.
Aș vrea să te privesc cu drag
și să te strâng în brațe strâns,
și să-nțelegi că inima mea
arde, vai, arde intens după inima ta.
Dar... Nu pot... Pentru că las trecutul
și tot ce e legat de el,
să-mi amărască existența
și să mă-mpiedice să-ți spun tot ce sunt
sub pielea asta mândră.
Să-ți spun cât sunt de firavă, de fapt,
cât am nevoie de iubirea ta,
cât am nevoie să știu că pot să cred,
să am încredere în tine, că orice-ar fi,
tu ești acolo pentru mine...
Si orice-ar fi, acolo pentru tine-aș fi, promit.
Privirea ta
1. Privirea ta mă face
Să mă arunc complet în gol,
Căci o văd ca pe o lance,
Ce mă aruncă frânt la sol.
2. În ea eu mă pierd de tot
Și n-am cuvinte s-o descriu,
Gura să-mi deschid nu mai pot,
Și-n ea găsesc tot ce nu știu.
3. Oriunde mă urmărește
Și mă strigă ca un ecou,
Dintr-o veche poveste,
În care mă simțeam erou.
4. Și pe tine te vedeam
Ca un soare strălucitor,
În lumina ta orbeam,
Dar și-n absență eu mor.
5. Ochi blânzi, aprinși de dor,
În fiecare noapte,
Îi văd în toată splendoarea lor,
Chiar dacă tu ești departe.
Другие стихотворения автора
Moara
La moara timpului, morar
Sunt angajat pe viaţă,
Să macin clipa, iar şi iar,
Sub piatra-i hrăpăreaţă.
De pe al timpului ogor,
Saci burduşiţi cu clipe,
S-aducă soarta mea de zor,
Prezentu-mi să-nfiripe.
Cu praful clipelor ce-au fost,
Aşa cum fac nebunii,
Să-ncarc, pe urmă, fără rost,
Sacii deşertăciunii.
Şi când recolta s-a-ncheiat,
Din mersul năsăliei
Să urc cu timpul măcinat
În podul veşniciei.
După tine...
Aş vrea să-ţi spun cât sufăr,
Cât te iubesc de mult,
Dar nu mai pot iubito,
Că după tine-s mut.
Şi-aş vrea să îţi văd chipul,
Din ochi ca să ţi-l sorb,
Dar nu mai pot iubito,
Că după tine-s orb.
Şi-aş vrea să-ţi aud glasul
Cel dulce şi plăcut,
Dar nu mai pot iubito,
Că după tine-s surd.
Şi-aş vrea să scap odată
De dorul ce ţi-l port,
Dar nu mai pot iubito,
Că după tine-s mort.
Accident
Cum viaţa mea e un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
O porţie de iubire.
Iubeşte-mă cum numai tu
Şti să o faci, din plin,
Sărută-mă şi mă sedu,
Să-ncep să îmi revin.
Cu şarmul ochilor tăi verzi
Şi-a ta gură senzuală,
Treptat să mă reanimezi
Şi să mă scoli din boală.
Cum viaţa mea e un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
Nu sânge...ci iubire!
Solstiţiul de iarnă
Ce greu se iscă zorii
Din cea mai lungă noapte,
Prin ziua cea mai scurtă
Lumina abia răzbate.
Că noapte este afară,
Aşa cum între stele
E noaptea care umple
Prăpastia dintre ele.
Iar falduri de-ntuneric
Boţesc perdeaua groasă
A nopţii, ca lumina
Cât mai târziu să iasă.
Cu toate acestea zorii,
Chiar mai devreme apar,
Că începând de astăzi
Lumina creşte iar.
Pasărea de foc
Să ştii, iubirea zboară cel mai sus,
De abia ce-o poţi atinge cu privirea,
Nu zboară niciodată spre apus,
Spre răsărit zboară mereu iubirea.
Pare a fi o pasăre de foc,
Care brăzdează bolta nopţii,
Ca un meteor ce nu stă-n loc,
Ca o sfidare la adresa morţii.
De jos dac-o priveşti în zare,
Iubirea-i doar pe cer o mică pată,
Dar de pământ când se apropie îţi pare
Că poate să cuprindă lumea toată.
Pare a fi o pasăre de foc,
Ce bolta nopţii toamna o brăzdează,
Ca un meteor ce nu stă-n loc,
Ca un cocor prin inimi ce migrează.
Să ştii, iubirea zboară cel mai sus,
Doar îngerii pe lângă ea de se strecoară,
Nu zboară niciodată spre apus,
Spre răsărit iubirea veşnic zboară.
Sărutul e o floare
Sărutul e o floare
Aparte, fără frunze,
Nu are nici petale,
Doar cele patru buze.
Ce dis-de-dimineaţă,
Că-i soare sau că plouă,
Se ating cum faţă-n faţă
Stau două câte două.
E floarea ce-i seduce
Pe toţi cu al său nectar,
Dă mierea cea mai dulce
Iubiţilor în dar.
Tot timpul înfloreşte
Şi poate fi culeasă
De-ndrăgostiţi prin parcuri,
Grădini, pe lângă casă.
E gingaşă din fire
Şi roşie precum focul,
Miroase a iubire
Şi dor, bat-o norocul!
Moara
La moara timpului, morar
Sunt angajat pe viaţă,
Să macin clipa, iar şi iar,
Sub piatra-i hrăpăreaţă.
De pe al timpului ogor,
Saci burduşiţi cu clipe,
S-aducă soarta mea de zor,
Prezentu-mi să-nfiripe.
Cu praful clipelor ce-au fost,
Aşa cum fac nebunii,
Să-ncarc, pe urmă, fără rost,
Sacii deşertăciunii.
Şi când recolta s-a-ncheiat,
Din mersul năsăliei
Să urc cu timpul măcinat
În podul veşniciei.
După tine...
Aş vrea să-ţi spun cât sufăr,
Cât te iubesc de mult,
Dar nu mai pot iubito,
Că după tine-s mut.
Şi-aş vrea să îţi văd chipul,
Din ochi ca să ţi-l sorb,
Dar nu mai pot iubito,
Că după tine-s orb.
Şi-aş vrea să-ţi aud glasul
Cel dulce şi plăcut,
Dar nu mai pot iubito,
Că după tine-s surd.
Şi-aş vrea să scap odată
De dorul ce ţi-l port,
Dar nu mai pot iubito,
Că după tine-s mort.
Accident
Cum viaţa mea e un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
O porţie de iubire.
Iubeşte-mă cum numai tu
Şti să o faci, din plin,
Sărută-mă şi mă sedu,
Să-ncep să îmi revin.
Cu şarmul ochilor tăi verzi
Şi-a ta gură senzuală,
Treptat să mă reanimezi
Şi să mă scoli din boală.
Cum viaţa mea e un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
Nu sânge...ci iubire!
Solstiţiul de iarnă
Ce greu se iscă zorii
Din cea mai lungă noapte,
Prin ziua cea mai scurtă
Lumina abia răzbate.
Că noapte este afară,
Aşa cum între stele
E noaptea care umple
Prăpastia dintre ele.
Iar falduri de-ntuneric
Boţesc perdeaua groasă
A nopţii, ca lumina
Cât mai târziu să iasă.
Cu toate acestea zorii,
Chiar mai devreme apar,
Că începând de astăzi
Lumina creşte iar.
Pasărea de foc
Să ştii, iubirea zboară cel mai sus,
De abia ce-o poţi atinge cu privirea,
Nu zboară niciodată spre apus,
Spre răsărit zboară mereu iubirea.
Pare a fi o pasăre de foc,
Care brăzdează bolta nopţii,
Ca un meteor ce nu stă-n loc,
Ca o sfidare la adresa morţii.
De jos dac-o priveşti în zare,
Iubirea-i doar pe cer o mică pată,
Dar de pământ când se apropie îţi pare
Că poate să cuprindă lumea toată.
Pare a fi o pasăre de foc,
Ce bolta nopţii toamna o brăzdează,
Ca un meteor ce nu stă-n loc,
Ca un cocor prin inimi ce migrează.
Să ştii, iubirea zboară cel mai sus,
Doar îngerii pe lângă ea de se strecoară,
Nu zboară niciodată spre apus,
Spre răsărit iubirea veşnic zboară.
Sărutul e o floare
Sărutul e o floare
Aparte, fără frunze,
Nu are nici petale,
Doar cele patru buze.
Ce dis-de-dimineaţă,
Că-i soare sau că plouă,
Se ating cum faţă-n faţă
Stau două câte două.
E floarea ce-i seduce
Pe toţi cu al său nectar,
Dă mierea cea mai dulce
Iubiţilor în dar.
Tot timpul înfloreşte
Şi poate fi culeasă
De-ndrăgostiţi prin parcuri,
Grădini, pe lângă casă.
E gingaşă din fire
Şi roşie precum focul,
Miroase a iubire
Şi dor, bat-o norocul!