Iubirea poartă sentimente!

There lies a scar that cannot mend,

etched deep where yearning finds no end—

like salt upon a tender seam,

a silent scream, an endless dream.

It’s love—a blade both fierce and kind,

that strikes the heart, yet leaves it bind;

a place where rapture, sorrow blend,

where beauty cuts, but wounds transcend.

She slipped away like fading light,

her laughter gone before the night,

and in her wake, a hollowed ache,

a gash left raw, too real to shake.

How quick she turned, how swift she fled,

while I was bound by words unsaid;

she found new arms to pull her near—

I’m left with ghosts that linger here.

Her smile now beams for someone new,

a truth I face, yet can’t see through;

it’s not her absence but her ease—

that’s the cut that always bleeds.

I watch her laugh, I hear her name,

and still the hurt remains the same;

for love can end, and love can wane,

but not the mark her phantom made.

Ești munte-nalt, cu crestele-n lumină,

O stâncă veșnică ce sprijină tărie,

Un cântec de iubire ce nu se termină,

Ce poartă-n versurile lui întreaga bucurie.

Ești câmp de aur, grânele-mpărțind,

Sub soarele ce-aprinde orice dor,

Un vânt ușor prin spice adormind,

Când sufletu-mi te caută-n fior.

Ești codrul meu, cu frunza tremurândă,

Ce mă îmbracă-n liniște mereu,

Un templu verde, cu umbra fremătândă,

Ce-mi face inima să simtă că sunt eu.

Ești patria mea sfântă, de neuitat,

Un dor ce-n pieptul meu va dăinui,

Pământ fertil, un vis adevărat,

Unde iubirea-mi crește zi de zi.

Am să te-aduc pe insula iubirii,

Iubito nu te mint,știi bine...

Deșertaciunile departe sunt de mine,

Eu nu sunt dintre cei ce amăgesc sau mint,

Eu te iubesc cu altfel de iubire,

Nu cum o face lumea oarbă din instincte,

Știind că ești un înger ce pentru mine e trimis,

Iar Cerul îmi zâmbește astăzi doar prin tine,

Eu te iubesc și iarăși te iubesc,

Nu mă-ntreba de insula iubirii,

Știu sigur că vei fi cu mine,

O veșnicie, un vis,un paradis sau cine știe,

Ce se întâmplă oare când timpul e anulat,e dispărut și șters!

(5 mai 2024 Vasilica dragostea mea)

Mi ai stropit amar

Pe cristalul din pahar,

Udă ploaia cenușie 

Odaia mea pustie  

Ai dispărut in zori 

Pe norii curgatori, 

Te ai risipit in ceață 

In frânturi de gheață. 

Pradă uriii sau iubirii,

Pe valul amintirii

Curgeau Pe buze

Cuvinte confuze..

Chipul tău se prelinge,

Ma nfioara ,ma atinge;

Vocea ta răsună 

Sub un clar de lună  

De dorul tău Ma frâng 

Sub râuri care plâng;

E beznă si e frig

Si nopțile te strig

Vreau ușa s o deschizi,

Lampa s o aprinzi, 

Galeș sa mi zâmbești, 

Din somn sa ma trezești..

Sa fie ca pe vremuri, 

In ochii mei sa tremuri, 

Caci ma arde lipsa ta

Si gândul de a mai exista!...

Te-am îngropat în suflet,
Dar primăverile nu-ți cunosc mormântul.
Ai fost, ai plecat, ai ars în tăcere,
Eu doar am rămas, cenușă sub vremuri grele.

Pe-aleile orașului cu pași tăcuți,

Coboară norii negri în surdină,

Și ploaia plânge pe asfalt

O amintire ce-i fără de vină.

În geamuri bate violent,

Și-n fiecare strop ce se prelinge

E-mbrățișarea ta, un dor discret

Ce-n suflet iarăși se răsfrânge.

Ai fost clipă cu soare blând,

Un răsărit frumos ce n-a durat,

De-atunci luna și cerul plâng

De dorul ce mi l-ai lăsat...

Privesc pe geam.. toate-s la fel,

Doar umbre lungi, sub pași ce pier.

Ploaia îmi cântă-un trist ecou

Din ce-ai promis și nu mai sper.

Și-n ritmul ei, mult prea grăbit,

Se scurge timpul și se-nchină,

Că ești plecat de prea mult timp

Și-ai rămas rană ce se-nclină...

Să vii că te aștept de-o viață 

Să simt puțin că mă iubești, 

Și-apoi te las să poți să pleci 

Dacă la mine, iubire nu găsești. 

Te văd frumoasă ca pe-o zână 

Precum poetul te-a scris în vers, 

Nu știu deloc cum ți-i înfățișarea 

Dar simt că tu exiști în...univers.

În mintea mea și gândul rătăcit 

Doar tu îmi poți reda speranța, 

De-a fi din nou acel îndrăgostit 

Și mică între noi pe veci distanța. 

Nu știu de-s treaz sau de visez 

Dar asta n-are nicio importanță, 

Când tu ești vis sau poate-aievea 

Iar viața mea un taler de balanță. 

Și timpul trece, zboară neîncetat 

Și îmi adună ani mereu în spate, 

Așa că-ncep să-măndoiesc că pot 

Cândva să îmi găsesc...a mea jumate!

Oare-am mințit din nou aseară?

Când întrebat am fost de unde vin,

Nu am putut defel răspunde iară,

Trădat am fost de...mirosul de la vin

M-am strecurat ușor spre dormitor,

Să scap de hainele cu miros de fum,

Și conștient că mă întorc la vorbitor,

Răspuns să-i dau, nu mâine și acum

Ne-am întâlnit și noi în oraș ca băieții,

Am încercat să explic pe ton redus,

Ea doar și-a ridicat în sus pomeții,

Și n-a crezut o iotă, din ceea ce i-am spus

Tot timpul, ne punem întrebări,

Unii la alții fără-a-primi răspunsuri,

Iar viața-i plina de multe provocări,

Și trebuie să faci, din când în cànd retușuri

Ce bine-ar fi să mergi doar înainte,

Să nu aluneci de pe calea dreaptă,

Și totdeauna să-ți aduci aminte,

Să urci pe scara vieții, făra-rata vreo treaptă!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Nu știu cum e mai bine

Să plâng că-mbătrânesc,

Sau poate să mă bucur

Lângă femeia ce-o iubesc

Nu știu cum pot să-i iert

Pe cei ce mi-au greșit,

Și cum să-i dau uitării

Pe toți ce m-au rănit

Nu știu dacă e cineva

Îndreptățit să judece,

Pe cel ce piatra o ridică

Dar nu vrea să o arunce

Nu știu de-i calea dreaptă

Pe care azi pășesc,

Sau poate sensul duce

Greșit..și-am să plătesc

Nu știu unde e adevăr

Și unde e minciună,

Naiv am fost în viață

Crezând că lumea-i bună

Nu știu ce e prietenia

Și care  sunt amicii mei,

Că ajutor când am cerut

Doar spate am văzut la ei

Nu știu ce-i bine-n lumea asta

Și cum să nu fac rău în ea,

Mă rog la Domnul să nu-mi ia

Speranța, nădejdea și dragostea

........................

Dar știu că suntem muritori

Și nu vom moșteni pământul,

Nimic din ce avem nu vom lua

Cu noi, la drum..spre Sfântul!

Nu cred că poate fi adevărat,

Să ningă acum atât de tare,

Văzduhul e tot întunecat,

Și norii l-au ascuns pe soare

Din cer cade albă zăpadă,

În anotimpul primăverii,

Și am căzut cu toții pradă,

Din nou, capriciilor vremii

Și florile plâng pe copaci,

Că fructul așteptat s-a dus,

Vom fi încă un an săraci,

Pedeapsa coborând de Sus

Speranță a tras gospodarul,

Lucrând pământul zi lumină,

Dar a venit spre el coșmarul,

Ducându-l sigur spre ruină

Natura mereu te pedepsește,

Cand intervii schimbându-i mersul,

Așa că răul de bine-l deosebește,

Și înțelept cunoaște-ți interesul,

fară să superi...universul!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mă uit din nou într-o oglindă

Și ea continuă să îmi arate,

Că nu mai sunt așa de tânăr

Și-am pus ani buni în spate

Pentru moment m-am îndoit

Că asta poate fi figura mea,

Dar imediat m-am resemnat

Ridu-i un semn că viața-i grea

Am părăsit oglinda întristat

Cu gândul dus spre tinerețe,

Iar ochiul minții m-a informat

Că am ajuns deja la bătrânețe

Afară,  mi-am aruncat privirea

Și am văzut și tineri și bătrâni,

Cu toții se bucurau de viață

Zâmbind, ținându-se de mâini

...................................

Ușor, ușor încep să înțeleg

Că nimeni nu întoarce anii,

Sarac, bogat ne vine vremea

Nimic nu iei...degeaba banii!

Privesc pe geamul înghețat 

La dansul fulgilor de nea, 

Cum se așează pe pământ 

Cu-ndemn pentru-a schiia. 

Deschid fereastra și le spun 

Că sunt bătrân și am o frică, 

Să nu alunec să pățesc ceva 

Că văd că oamenii mai pică. 

Mă răzgândesc și mă îndrept 

Către garaj unde-mi e sania, 

Să merg pe dealul cu zăpadă 

Însoțit și de soția mea Maria. 

Curaj ne facem și-ncălecăm 

Pe săniuța cu talpa ruginită,

Și o pornim la vale cu viteză 

În brațe strâns de-a mea iubită. 

În jur se simte multă bucurie 

Și la copii și la noi cei în vârstă, 

Că pe pământ este căzut omăt 

Și poți să-nchei o seară fericită. 

Când oboseală am simțit în noi 

Ne-am îndreptat ușor spre căsă, 

Unde cu poftă am înfulecat ceva 

Și ziua s-a-ncheiat c-un vin de masă!