Автор R.A.

poezii.online R.A.

Итого 10 публикации

Зарегистрирован 25 ноября 2022


Your smile, Our future - 353 просмотров

Zeița - 370 просмотров

Rădăcini - 359 просмотров

Napoleon la Austerlitz - 371 просмотров

Nu mai pot - 371 просмотров

Trecutul, Prezentul, Viitorul - 416 просмотров

1 Decembrie - 516 просмотров

Rostul meu - 408 просмотров

Singur - 493 просмотров

Piata Victoriei - Piata Unirii - 471 просмотров

Случайные публикации :)

Început de toamnă

Aduce-ncântare a soarelui pleoapă
croită pe dealul cuprins de rugină,
din roşul sălbatic, cărări de lumină
alungă din noapte simţirea mioapă.

Vin zorii grăbiţi peste frunzele moarte,
curg picuri de rouă din crengi betejite,
mai gâdilă vântul în somn alungite
o mână de flori cu speranţe deşarte.

Pe geamul rămas cu privirea de gheaţă
curg râuri de vise dospite în zare,
sunt doinele toamnei lăsate cântare
de doruri în suflet, cuprinse de ceaţă.

Chezaşă mi-e ziua născută din noapte
şi martor mi-e vântul cu aspra-i cântare
că toamna cu toane ce astăzi apare
e zâna iubită-n iubirile-mi coapte.

Tu, toamnă târzie prin toamnele mele,
alături de-un fulger ascuns în privire,
revino şi mâine să-mi laşi în simţire
un drum de trăire cu bune şi rele.

Еще ...

Ro mânia

În țesătura fină a zilelor noastre,
Mânia se împletește, un fir roșu în coasere.
Un stilet ascuțit ce descoase liniștea, oaspete nedorit,
În inima pânzei, unde pacea ar fi vrut să fie găzduit.

Descose mânia, cu mâini de chirurg,
Înlătură-i nodurile, lasă-i locul să se resfirg.
Cu ața rațiunii, repară haina ruptă de furtună,
Și-n locul iritării, brodează-ți calmul, fii stăpână.

Chiar și în tumult, când inima-ți bate ca un ciocan,
Găsește silaba potrivită, ce desface fiecare van.
Nu lăsa mânia să-ți înnegrească ziua,
Păstrează-ți lumina, chiar și-n cea mai mare furtună.

În atelierul minții, fiecare gând e un artizan,
Ce poate să creeze sau să distrugă, după plan.
Alege cu înțelepciune, firul cu care să lucrezi,
Sculptează-ți emoțiile, până ce mânia o să tăcești.

Mânia, ca un nod în gâtul vremii, strânge, apasă,
Dar cu un cuvânt blând, poate fi desfăcută, fără urmă să lase.
E arta de-a trăi, de-a descoase urzeala greșită,
Și de-a înlocui cu iertare, în rana lumii, cusătura potrivită.

Șoapte de înțelepciune, împletite cu răbdare,
Sunt acul și ața ce repară orice sfâșiere.
Descose mânia, cu vorbe ce vindecă,
Și lasă în urma ta, o lume mai bună, o operă.

Fii maestru în a desface, firul roșu al mâniei,
Transformă-l în punte, nu în zid, între oameni și idei.
Cu calm și cu prevedere, descoase iritarea,
Și vei vedea cum lumea se schimbă, prin blândețe și iertare.

Еще ...

Un singur vânt

Afară e extrem de rece

Căci tare bate vantul

Iar mie-mi zboară gândul 

Iubirea să mi-o încerce

 

Afară este frig

Zici că trăim la minus zece

Amorul vrea să plece

Dar eu încep să-l strig

 

Aievea tot încerc 

Să îl întorc din drum

Prin ceață să-l îndrum

Când el se-nvârte în cerc

 

Așa că îl las liber

Să zboare către cer

Chiar dacă asta va să-nsemne

Că ușor eu am să pier

Еще ...

Lacrimi

Universal este plânsul!

La fel zâmbetul,râsul,Paradisul!

Pașii despărțirii au glasul tăcerii,

Suspinul este oftatul plăcerii ce-i moartă acum!

Adio îți spun,adio îmi spui!

Capitolul nostru se vrea terminat...

Poate că-i vremea să vină sfârșitul poveștii!

Tot începutul își are-un final,

Destinul își spune cuvântul fatal!

Clepsidra e spartă de tine,

Timpul din ea este scurs,risipit

Visele noastre au glas de păsări celeste pe un cer infinit,

Ne întâlnim aevea, închipuit,

La tine sau mine în gândul timid!

Lumea pare ceva trist îndrăcit,

Orice reproș este timp irosit....

Căci viața ni se scurge ca un de toamnă sărut!

Plecările toate-s schimbările vieții,

Mortea ne sperie trist dar moartă-i și ea,

Sperietoarea se destramă la rându-i,

Cortina se trage vesel, firesc căci drama dispare,

Înțelept este omul acum,

Suferința-i parte din ea!

Copiii au chipul ce-l mai iubit,

Optimismul acolo se află,

Tinerețea arată că viața pășește fără sfârșit,

Iar lacrimile toate prevestesc

O mare iubire și-un nou început!

 

(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Еще ...

RUGĂGIUNEA-I ZILNIC HRANĂ

,,Tatăl nostru
care ești în ceruri,,
Vino cu a ta povață,
Privește viața și-a ei  neputință
Ajută oamenii să nu  rătăcească,
Să nu-și piardă nădejdea în credință.

,, Sfințească - se voia ta,,
Tată ceresc
Nu lăsa omenirea oropsită,
De zeii întunericului urgisită
De ființe hidoase și perfide
Posedate de setea de-a ucide.
Să ,, Vie împărăția ta,,
Hrană să ne fie  a ta pildă
S-alungi minciuna din  falsa catedrală
Cu idoli  războinici ce-n  sânge
De creștin,  urâțenia lor și-o scaldă
Credința-n tine , ar vrea  să dispară.

,, Facă-se voia ta ,,
Și-a tale zece, drepte porunci
Să fie în drumul nostru călăuze
Avem de ele nevoie în faptă și în gând
Azi, mâine și oricând.
Pacea, iubirea nu mai sunt
Nici în cerul atât cât îl privim,
Nici pe pământ.

,,Pâinea noastră cea de  toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi,,
Mâine și cât va  fi să fie…
Zilnic la tine ne rugăm
Puteri să ne dai  ca să muncim
Noi nu vrem pâinea s-o cerșim.

,,Iartă-ne nouă greșelile noastre,,
Păcate facem… Îngenunchiați
La icoană, din suflet regretăm
Iar pentru cei ce ne dau lanțuri,
Ne constrâng  credința în tine
să nu  o respectăm,
Noi,  înlăcrimați tot ne rugăm:
Dă-le doamne înțelepciune,
Empatie și dreaptă judecată

,, Că a Ta este împărăția
Slava și puterea,,
De-a modela neoamenii în omeni.
,,Tatăl nostru,, cel ceresc
,,Din valul ce  ne bântuie
Înalță-ne,  ne mântuie ,,
Numai TU poți ,numai TU.

Еще ...

Că a fost în ziua de luni treisprezece.

Când aud că se plânge toată lumea,

Căci cutremurul a fost acum lunea.

Dar lumea îi proastă și nu gândește,

Că a fost în ziua de luni treisprezece.

 

Auzi să spui, că a fost cutremur ieri,

Că nu au fost morți chiar nicăieri.

Nici clădiri sau blocuri căzute,

Și nici morți sau pagube văzute.

 

Este o adevărată acum isterie,

Făcută de români ce au în cap prostie.

Fiindcă românii se feresc de moarte,

Dar nu știu că de ea nu pot să scape.

 

În Oltenia acum toată lumea zace,

Cutremurul ăla mic nu le dă pace.

Și toți să îi vezi cum dau de pomană,

C-au scăpat și nu îl mai iau în seamă.

 

Vor face babele plecăciuni în faţa popii,

Că au scăpat oltenii de la moarte cu toții.

Și acum pot să mai bârfească iar la poartă,

Așa cum o făceau babele de cutremur odată.

 

Așa că oameni buni nu mai fiți speriați,

Că de cutremur și moarte nu scăpați.

Când vă venii timpul ca să plecați,

De dracul cu toții veți atunci luați!

Еще ...