Napoleon la Austerlitz
Urechile îmi țiuie, ochii îmi sunt roșii
Rușii, continuă să tragă…ticăloșii…
Fumul de pușcă mă înconjoară
Mă întreb, voi mai supraviețuii și de astă oară?
Dintr-o dată, o bubuitură de toate zilele se aude
Tuturor ne e frică dar retragerea, se exclude
Trebuie să avem încredere, o voce spune
Alea au fost tunurile lui Napoleon, mai avem puțin până ai răpune
Știam că moartea e la o aruncare de zaruri
Țipetele se auzeau peste tot...dar nici în cele mai urâte coșmaruri
Nu ți-ai putea imagina că există așa un loc...
Și mai câte schimburi de foc, măcelul nu se mai oprea deloc
Scuze, o să încerc să mă adun și momentul să ți-l recompun
Când mâna pe pușcă îmi pun, mă întreb dacă o să mai apuc vreun ajun
Dacă o să mai pot să îi dau o floare, să mai stăm la soare...
Să mai simt o sărutare urmată de niște atingeri ușoare...
S-ar putea să o fi văzut pentru ultima dată
S-ar putea să nu îi mai pot mirosii părul de flori niciodată
S-ar putea să nu pot să îi mai ascult opiniile despre Voltaire vreodată
S-ar putea ca de un zeu ea să fi fost creată... atât de cultivată, atât de neașteptată...
Da, mă scuzi, lupta...ce era în jurul nostru nu era doar o bătălie între popoare.
Două imperii, unul avea a devenii imun, celălalt avea a pierde toată puterea de care regii ei dispun.
Barbarii, fără vreun semn de calmare au încercat să se țină pe picioare
Dar a venit un taifun, din care nu mai avea să scape nici un căpcăun.
Cavaleria lui Murat a venit de nicăieri cu noi puteri
Și într-o secundă, a făcut infanteria lui Bagration pulberi
Napoleon s-a întors și l-a închis de tot pe Kutuzov
Haha, bătrănul aproape, că nu mai avea cum să scape - din acel crov.
Hahaha, să vedem ce mai face acum Alexandru
Și-a pierdut toată armata, ce mai copilandru
Mă întreb ce i-a spus Mikhail când
Armata lui Napoleon a venit, sute de mii ucigând...
Ziua noastră îndelungată a fost în sfârșit câștigată
Știam cu toții că de acum o să trăim o viață îmbelșugată
Țoți recunoșteam cine ne-a oferit acest viitor prosper...
Și pe tot frontul s-a auzit doar: Vive l'Empereur!
Стихи из этой категории
Doamna buna
Doamna mea e doamna buna si draguta-i felul ei
Ea ma iarta la greseala,ea ma iarta cand greșesc
Ea imi da culoare in viata,
doamna mea eu ,,te iubesc,,
Dor de tata
Tată, tată, scump părinte,
Fără suflet am rămas
Într-o lume ce mă vinde,
Într-o lume fără glas.
Rătăcind şi ca scânteia
Către ceruri ai zburat,
Strălucind din lumea ceea
Pentru care ne- ai lăsat.
Hai, deschide uşa iară,
Vântul bate dureros,
Pragul parcă e o gară
Şi pe nimeni nu cunosc.
Tată, macii dau în floare
Legănaţi în zori de vânt,
Numai tu din depărtare
Nu ne spui nici un cuvânt.
Pacea- n casă-I o tăciune,
Mută e ca floarea-n glastră;
Eu te chem în rugăciune
Şi alerg - către fereastră.
Mama plânge ca copilul
Spune- mi tată ce să-i zic,
Să-i sfârşesc în suflet chinul,
Cum din el să fac – nimic?
Maluri de Prut
Mă dusei, odată, de mână cu tata...
Pân azi n-am să uit cum îi scârție poarta
Ogrăzii cu casa ce urcă la soare
Si geamuri ce bat către el, sclipitoare.
Grădina cu flori îndesată și plină
Absoarbe-n amiază prin frunze lumină.
Copacii de păsări se tremură -n cânt
Si-un scrânciob sub el se tot leagănă-n vânt.
Trei corni, lângă casă, de rod se îndoaie
Si roșii, ard parcă în foc și văpaie,
Iar seara-n amurg, când lumina se încheie
În ceruri s-aprinde holbata scânteie
Si liniștea-ți face în inimă gheme
Auzi numai Prutul, în valuri, cum geme.
Se zbate în maluri topind bolovanii
Si parcă măsoară cu zilele- anii;
Jelindu-ne, luptă din timp să oprească
Ca-n părul cărunt -fire negre să crească,
S-alerge copii prin ogradă strigând,
Să nu vină toamna și iarna nicicând.
Un dor am departe și dorul e mult-
O casă pe malul bătrânului Prut.
In amintire...
S-a stins o stea in adierea noptii.
El a plecat..dar a ramas cu noi.
Ii simt in suflet eu tacerea,
E fericit...ca dinapoi.
Eu stiu..e sus..si-acum - Zimbeste!
Si doar o liniste mortala
A inundat tacerea mamei...
Acum e sus...straina capitala.
La joie de vieillir
Un petit garçon est très joli.
Il a sept ans aujourd'hui.
Et pour ça, je dois lui y faire
Un cadeau qu'il lui y plaire.
Toutes les fleurs sont fanées,
Les sucrés bonbons sont mangés.
Ces paroles dureront toujours
En rappelant de ces ans purs.
Petit garçon, je te souhaite le meilleur!
Ne pas connaître dans la vie la douleur!
Prends l'amour et l'apanage d'une poétesse
Que son désir donne beaucoup d'allégresse.
Prietenei mele Alina
Este-o fată ea frumoasă,
Şi mereu ingenioasă
Are ochii albăstrui
Fură inima oricui!
Are un zîmbet cuceritor,
Şi în inimă un dor.
Este scumpă ,drăgălaşă-
drăguţă ,prietenoasă.
E Alina-floare a vieţii
şi povara bunătăţii,
Este ea prietena mea-
Ce-mi înveseleşte viaţa!
Другие стихотворения автора
Singur
Singur din nou, tot ce a rămas din tine e un ecou.
De ce pleci? De ce tot pleci? De ce vrei să mă seci?
Acum, nu pot să uit de tine nici înzeci, nici în nouăzeci nici în parseci...
De talie vreau să te iau din nou, să îți fiu din nou erou.
Te iubesc, îmi făceai zilele mai line, mă țineai și pe mine mai pe șine.
Dar tu vii și pleci, uneori mă tratezi cum îi tratau grecii pe meteci.
Alteori, ca cel mai mare dintre regi, vreau doar să alegi.
Eu simt că avem aceleași destine și nu vreau ca așa să se termine.
Toate sentimentele mă zăpăcesc.
Dar uit de lume când te privesc.
Nimic altceva nu există atunci când îți vorbesc.
Universul e mai calm când îți citesc.
Singur, nu sunt sigur dacă și mai matur pentru că tot nu pot să mă înlătur...
De tine...de tine, Maria, cum pot să uit, cum pot să mă bucur?
Vreau să te înjur și situația tot încerc să o îndur.
...dar tremur, îmi e frică pentru că mintea mi se strică...mă lași fără contur...
Stai! Nu pleca, nu vreau să te pierd, vreau să te dezmierd, să dansăm...
În brațele celuilalt să mai stăm, o discuție să mai purtăm.
Să nu ne lăsăm, pe Doga sau pe Chopin să mai valsăm.
Pentru că atunci când cu tine mă găsesc, toate dorințele mele se îndeplinesc
Iar atunci când ale noastre trupuri se unesc, sunt sigur că lângă tine vreau să îmbătrânesc.
Dar știu că într-o dimineață, o să te văd zâmbăreață.
Că o să te țin de mână și că nu o să îți mai dau drumul o săptămână.
Știu că ești citeață și atât de măreață dar te rog, de mine nu uita, în palatul tău de gheață.
Te iubesc, Marii și chiar dacă mă transformă în țărână...sentimentele mele o să rămână.
Trecutul, Prezentul, Viitorul
Trecutule, de ce nu ai mai stat? De ce ai plecat?
În dorul tău m-am înecat.
În căutarea ta pe drum m-am pierdut.
Ție, chiar atât de mult ți-am cerut?
Sunt tânăr, totul e permis.
Toată lumea pare că mi s-a deschis.
Că timpul, limitele vechi mi le-a ucis.
Dar atunci de ce mă simt atât de închis?
Lumea este vastă și complicată, sofisticată.
Cum aș putea eu vreodată să îmi dau seama dacă
Pe alocuri mai e și puțin stricată.
Te întreb asta pentru că în capul meu se joacă.
O idee idioată, că intr-un univers, o să se poată
Macar o dată, să schimb eu lumea toată.
În România, ne e greu…
…mulți observă asta din înainte să ajungă prin liceu…
Fiecare șef se crede zeu,
În timp ce noi ne bătem pe acel leu să urcam și noi în troleu.
Fiecare politician crede că are drept la bani
Chiar dacă se mai împrumută pe la americani sau la germani.
În final, tot noi taxele le plătim.
Munca lor “grea” le-o răsplătim.
De a ne minții pe față.
În timp ce noi ne întrebăm cum o să mai reusim, de dimineață.
Dar tu, cititorule, nu te enerva
Deoarece nu e foarte diferit altundeva.
Țările încă se pot compara
Pentru că toți mai fură câte ceva.
Acest război, nu te îngrijora, va trece.
Dar lumea deja e mult mai rece.
Media mereu a vrut să amestece.
Populația, care greul duce, cu cel ce o conduce.
Și dacă în cap, ești la răscruce
Gândește-te ce ai face dacă salariul tău la zero s-ar reduce…
Unde te-ai duce?
Rusia mereu a fost o țară ciudată.
Dar acum, ea în timp e suspendată.
Umbrele trecutului încă rămân o pată pe ea toată.
Nu poate scapa de ce a fost odată.
Poate că ai obosit
Acasă tocmai ai sosit
Ai vrut să citești ceva frumos
Si eu ce fac? Îți vorbesc de demos…
Aș fii și vanitos să îți vorbesc de kratos.
Să îți fiu sincer, nu știu dacă există vreo soluție
Dar fără vreun fel de rezoluție, cred că o să mai avem o revoluție.
Și da, știu că în poeziile astea nu spun prea multe
Și că nici macăr nu sunt prea mulți care să mă asculte
Dar sper să înțelegi că la altarul creației stau, plin de gânduri străine
Întrebându-mă…Ce piesă să mai dau din mine?
Așa că, dragă cititor, te rog nu te supăra așa ușor,
Că această poezie nu este de amor
Dar sufletul nu mai știu cum să mi-l omor
Incercând să îți spun că de ea încă îmi e dor.
Your smile, Our future
As from work I came back home,
And stood in front of my door,
I noticed a small envelope on the floor,
It was about an event, not here in Rome.
It was an invitation to a dance,
A waltz in San Marino, in the three towers.
It said, to arrive between the nights hours, with flowers,
And not to leave your apperance to chance, make sure to bring your best glance.
The envelope had such a powerful smell,
As to read I begin, it made my head spin.
At the same time, it was slowly pulling me in,
It was as if I was under a sort of spell.
Inside, a letter with a small kiss at the end,
It was stamped with a single name, Dery.
Both in a red so dark-it's origin I couldn't comprehend…
It wasn't the juice of any berry but maybe, a black cherry?
The day of the party grew nearer,
And things started to become clearer.
It must have been some sort of elaborate trick,
This was probably how someone got their kick.
I wanted to look up the party online,
But I couldn't find anything that to the date would align.
Intrigue was taking over me and with myself, I could agree,
That I needed to go and what this was about, to see.
I decided to wear my best, navy blue with the black hue,
I was happy with my decision when I saw who,
Was going to attend and how much they were able to spend.
The richest men and women from their cars would descend.
Some of the wealthiest people of the world gathered,
For an event I didn't even know about, let alone how much it actually mattered.
It seemed like the biggest thing of the year,
But it would appear, that online no one knew what was going on here.
The music was blaring all around the yard,
Although there was no sight of any sort of guard.
We were all asked inside the ball-room,
I was wondering how Dery our night would try to illume.
Suddenly, a thunder sounded like it cracked the sky.
I had a feeling that something dark was nigh.
As if it was so close that I could hear,
Whispering in my ear, to it drawing me near.
I stopped and went away from the crowd,
In the mirror I saw something, to myself I thought,
I looked and looked but around me was naught.
I continued and to myself that by nothing I will be scared I avowed.
The room was massive, it even had a mezzanine floor,
We were all invited to drinks and the party started to roar.
The wine was exquisite, it had clearly been aged for a while,
And as the music changed, our host came down the stairs with a slight smile.
My jaw dropped when I saw who in front of us stopped,
The person who came down the stairs,
Looked like out of a movie she had been cropped.
She declared the party open, requesting us to stop from our affairs and form pairs.
As I was the only alone one,
I really stuck out as the sore thumb,
When by her eyes I was found, I wanted to run,
But she beckoned me and my legs felt numb.
The sound of her stilettos drowned out the ceaseless dance,
As she spun around the crowd, as if she was in a shroud, of mist.
But before I could understand my circumstance,
She took me by the wrist and made us twist.
She was dazzling to all who laid eyes upon her,
Wearing a long red dress but not leaving much for me to guess.
The way her olive skin, brown eyes and freckled cheeks her beauty would confer was leaving my mind in an endless blur,
Barely able to convalesce, with haste I grabbed her hand and waist, trying to impress.
She gave me her first smile of the night,
With a deep look into the eyes,
I didn't stop to think of what that implies,
Because at first sight, everything felt just right.
But suddenly, I had the strangest feeling,
My instinct told me that I had seen her before,
It was as if something from me she was concealing.
She reminded me of someone I used to adore, the way she moved, the things she wore…
She had the gentleness of a red aster,
And as the crescendo was quickly approaching,
She on my chest was intentionally encroaching.
Faster, and please hold your partners closer, said the choirmaster.
Step by step, we entered into the limelight,
The only couple who the speed could withstand,
I grabbed her hand, trying to make the last move truly grand,
She understood, held me tight and let me take her to another height.
As we released each other, everyone stood aside,
The cheers of the crowd were like those of a choir,
Now, it was clear, between us, there was a fire.
There was no emotion left to hide, her smile was just as bright as the moon outside.
I was almost exhausted to death,
But she didn't even seem affected,
And after herself she had quickly collected,
With her next breath she whispered a shibboleth.
I knew the dialect but barely remembered the word.
Her lips slowly mumbled the phrase: Hazırlayın!
She could tell that not only I had heard but it's meaning I had inferred.
Not staying, she slowly went up the steps, her message clearly conveying.
Two servants quickly rushed behind her,
Before one came to tell me,
"Our mistress at the top wishes to see thee.
" Please make your way to the stairs, sir."
It hit me, as I entered the room at the top of the tower,
Everything smelled of orris, more expensive than anything aurous.
And on the bed, a tag attached to a small but gorgeous red flower,
As a chorus, we both read "Scadoxus multiflorus."
" Maybe you know what type it is? What it's called I mean. "
Her voice seemed to come out of no-where,
' I could swear there was no one there'.
" On the name your ideas have to convene, it'll make sense of everything you've seen."
I tried, I wanted to scream, to yell, to shout,
But she grabbed me before my mouth I could move,
" Shush now, you've got nothing more to prove,"
" I am ecstatic you finally figured it out."
I tried to open my mouth but no words would come out,
" I shall allow you to speak but shhhh..not too loud."
" I ask of thee not to offer me any reason your integrity to doubt. "
She snapped her fingers but I said naught aloud, maybe I was just too proud.
" Thou in sooth have nothing to say? Very well, then at least offer me a dance."
I grabbed her hand and waist once more and started slow,
" I don't suppose there's any chance but is this about a romance? "
Her eyes began to glow as we danced to the music below.
" So tell me now, are you a vampire of yore? "
" Thou ought not to name any lady that way, she says as at me she smiles."
" Although yes, from before-Europe Suleiman to conquer swore,"
" Hence I barely escaped the body piles from the Carmonica trials. "
' So tell me, dear lady what is your name? Dery must surely not be it. '
" Ah, thou hath to notice, thou is only half right."
" Derya is not my birthname, only one my situation to befit. "
" Then, Derya, if to ask I might, what is the flower in our sight? "
" 'Tis here so thou canst avoid the pain…"
' Pain? What are you even talking about? '
" Thou didn't think I brought thee here in vain…"
" Thou are here for a reason, for that there should be no doubt."
" I have examined thou for a very long time, "
" We have met before…a long time back, ten years ago, "
" I wished to help thee grow but life happened and I had to go,"
" Thou were twenty five then, in your prime. "
" You mean…Aysel? Is that really you?"
" You just left me, without any warning…"
" I woke up that day and you were gone by the morning…"
" Why? I still have no clue…that was 5 years of us that you just threw…"
" Thou were too young my motives to comprehended. "
" Thou were afraid of thine future, of us becoming more,"
'Did you ever try your mistake to amend? I thought my search will never end… '
' How is that fair to me? My heart it tore, it hurt me to my core.'
"I was frightened that eternity with me you wouldn't want to spend… "
"But I hath given this much consideration."
"Thus I am offering you a choice, how to live thy live and its duration,"
"Drink from the tea on that table and your mortal life will end."
"From the sun you will have to hide and the hunters that will constantly be a thorn in your side,"
"Thy life will be one of knowledge and power,"
"But with misery and despair the Earth you'll scour."
"Doth not worry, thou will have a bride who through this life will guide."
"Thou may take thy leave now although we shall never meet again,"
"Our love you'll have to finally forfeit and forget."
'And yet, how long has it been since someone like me you've met?'
"To my disdain, beloved, centuries have passed in vain."
So now, your decision please make
----
Drink the tea
As our bodies unclasp from each others warm embrace,
I didn't want to lose the pace as I bring the tea to my face,
She grabs my neck and whispers in my ear.
"I love you"…I said 'I love you too' with no fear…
----
Leave
As our bodies unclasp from each others warm embrace,
I saw the sadness in her face as I made to leave that place,
With a smile I weaved through the crowd, the dance…
…Knowing it wouldn't be by chance...that my life to something better would advance.
Rostul meu
Frunzele cad și mor
În vreme ce eu mă înec în dor
De timpul în care era mai ușor
Și timpul nu era așa trecător
Când eram mai, fericit
Când aveam un zâmbet pe buze
Când nu toate zilele erau așa ursuze
Când nu toate gândurile vroiau să mă acuze
Când nopțile le puteam dormii
Când norocos mă puteam numii
Când nu mă simțeam așa, rătăcit
Și acum, aici am sfârșit, în gândul asta nenorocit
Mă întreb ce înseamnă să fii un scriitor
Trebuie oare, să fii un slujitor, cititorilor?
Oare trebuie să le spui ceva jignitor?
Ca să fii luat drept gânditor?
Ce trebuie să scrii?
Ca să te citească lu-mea?
Cum reușea Eminescu de uimea?
Cum reușea Macedon-ski să arate a timpului trece-rii?
Majoritatea îmi spun că scriu frumos
Și dacă aș încerca mai tare, aș putea să fiu faimos
Dar persoana care conta, s-a opus și mi-a spus
Nu te amabala, mai coboarăți ținta, mai ai mult efort de depus
Cine sunt eu, întrebarea mi-o pun mereu
Mereu dar mai ales când dau de greu
Mă lupt cu un zmeu, cum aș putea să bat eu un semi-zeu?
Pe traseu, m-am pierdut și acum, tristețea e al meu puseu
Și acum, stau la apus
Gândindu-mă la ce s-a tot spus
Întrebându-mă dacă mai are vreun rost
Sau dacă înca mai trăiesc, doar așa, de prost.
Prea frumoasă lună
O! Tu, prea frumoasă lună.
Tot aștept ca soarele să apună.
Ca în fiecare seară să mă seduci.
Ca din nou la tine să mă aduci.
Superba mea, steauă a nordului,
Maestră a mărilor și a timpului.
Cu tine la spate, toate păcatele purtate,
Nu cântăresc nici jumătate.
Dar tu mi te arăți puțin câte puțin.
Uneori doar jumătăți obțin.
Iar alteori, doar sferturi.
De asta în fiecare dimineață, sper să uiți de ale noastre certuri.
Da, știu, că tu te îmbraci în nori,
Și până de înserare, tinzi să mă ignori.
Dar atunci când uit să te iubesc,
Te dezbraci și mă faci să mă înrobesc.
Numai la tine mă gândesc.
Ești cu adevărat un dar ceresc.
Pierdut într-o mare a uitării,
Tu ești farul pe care îl urmez în drumul salvării.
Lumina ochiilor tăi mă ghidează,
Și următoarea destinație mi-o fixează-
Chiar și atunci când absența ta mă îndepărtează.
Lună dragă, iubirea ta mă completează.
Ai vrea să îți mai citesc ceva?
Sau să ne mai întalnim pe undeva?
Vreau să îți vorbesc dar fără supărare...
... Eu pentru tine vreau să fiu mai mult decât un oarecare.
Vreau să îmi șoptești cu drag,
Lângă mine să pot să te trag.
Să mă joc cu părul tău fin,
Să îți sărut buzele moi când termin.
Mâinile pe al tău spate să le mișc ușor.
Iar când prea jos am să cobor, să mă împingi gentil cu un picior.
Vreau să îți aud râsul de fetiță,
Când îți gâdil corpul de zeiță.
Să îți văd privirea de femeie.
Și să simt acea scânteie...
Dar... Așa de mulți bărbați te vor.
Eu sunt un amărât de scriitor.
Ce mă face să cred că sunt mai mult decât un trecător?
Chiar dacă pentru mine timpul zboară,
Tu ești la fel de frumoasă ca odinioară.
Încă îmi zâmbești în timp ce îți cânt la vioară.
Acum, eu sunt bătrân și în păr gri apare.
Dar nu există motiv de îngrijorare.
Tu mereu mi-ai fost cea mai mare preocupare.
Obrajii tăi sunt de un roșu atât de puternic,
În timp ce eu încă mă întreb dacă sunt vrednic.
Aș fi vrut să îmi fi spus cu ce te luptai.
Eu te-am rugat doar să mai stai.
Dar tu mi-ai spus că nu puteai.
Pentru că nu poți să fi acolo pentru mine mereu.
Pentru că nu totul se învârte în jurul meu.
Că frumusețea ta nu poate fi doar a mea.
Te întreb: îți amintești când poezia mea te uimea?
Te îmbujorai și ochii îți lăcrimau neîncetat,
Acum,nici nu te-a mai emoționat.
O! Tu, prea frumoasă lună,
Astea sunt ultimele momente împreună.
Strălucește acum a mea femeie dragă,
Adu fericire în viața mea oloagă.
Atât de mare ești pe cer, înconjurată de ceață,
Dar chiar și așa îți văd în obraji roșeață.
Când inima în sfârșit mi se potolii,
Îmi întind mâna spre buzele tale rozalii.
Dar sărutându-mi mâna ușor îmi șoptești,
Încercând pentru ultima oară să mă liniștești.
" Pentru mine, încearcă să fi curajos,
Și într-un final, pune penița jos.
Povestea noastră se termină din nou.
Dar îmi e frică că ăsta va fi ultimul nostru tablou.
Soarele dintre nori are să răsară...
Iar dragostea noastră, pentru ultima dată, să moară..."
Nu mai pot
Nu mai pot, chiar nu mai pot
Să respir, să dau din mâini, să înot
Sunt o persoană așa oribilă
Și chiar dacă nu îți pot spune de ce
...crede-mă...sunt o persoană penibilă
Mă omoară propriile gânduri și nu mai am ce face
Am crezut că poate dacă mă implic, dacă mă dedic
O să pot însfârșit să ajung ceva, să mă ridic
Doamne, nu mai știu ce să fac
Am cerut ajutorul tuturor cărora m-au ascultat
Și știi ce e cea mai rea parte?
Este că ei chiar au încercat...
Dar pe mine ceva tot mă împarte
Vreau să țip, să mă audă tot blocul și orașul
Haha, dar cred că o să ajung doar să îmi umplu păhărașul
Ți-am cerut ajutorul, Andreea, ce tot faci?
De ce tot te mai prefaci?
Nu îmi ești prietenă, nu îmi ești alături
Presupun că orice fel de legături...
Că anii nu prea mai contează atunci când nu mai intră banii
Asta e? Trebuie să te plătesc?
Nu ești cum îmi amintesc
Ce? Nu e așa? Cum ar mai trebuii să o privesc?
Au trecut aproape doua luni
Și până acum sunt doar promisiuni
Iar tu, Maria, tu ești fericită?
Îmi amintesc zilele în care te simțeai răsucită
Când vorbeam eu cu vreo zmintită
Dar acum, de anul nou, m-am tăvălit cu o sucită
E neobișnuită, mă excită
Dar nu mă intrigă, nu mă face să gândesc
Nu mă face de ce sunt în stare să dovedesc
Nu mă ajută să mă împlinesc
Am nevoie de tine
Ea a venit la mine
După ce tu mi-ai rupt inima în două
Ce era să fac, să fiu cu amândouă?
Tu ce faci atunci când plouă?
Te mai ascunzi și tu de rouă...
Știi, e chiar destul de amuzant
Eu îți țip în ureche constant
Și tu nu îmi vei da vreodată vreun răspuns interesant
Sunt obosit, de lume, nu știu ce mai caut aici
Ce rost are să citești, să îți șoptești?
Să îți explici atât de multe povești
Dacă în final tot ajungi să strici...
Dacă...știi ce? Nu mai contează ce aveam a zice
Nu mai are rost a mă contrazice
Andreea mi-a spus că fac pe victima
Am crezut că mă supraestima
Sau că încerca doar a mă deprima
Dar are dreptate, mă tot plâng și plâng
În loc ca în gura inima să mi-o strâng și frica să mi-o înfrâng
Dar nu, nu mai am puterea în mine
Nu îmi mai iese, vreau doar să se termine.