Napoleon la Austerlitz
Urechile îmi țiuie, ochii îmi sunt roșii
Rușii, continuă să tragă…ticăloșii…
Fumul de pușcă mă înconjoară
Mă întreb, voi mai supraviețuii și de astă oară?
Dintr-o dată, o bubuitură de toate zilele se aude
Tuturor ne e frică dar retragerea, se exclude
Trebuie să avem încredere, o voce spune
Alea au fost tunurile lui Napoleon, mai avem puțin până ai răpune
Știam că moartea e la o aruncare de zaruri
Țipetele se auzeau peste tot...dar nici în cele mai urâte coșmaruri
Nu ți-ai putea imagina că există așa un loc...
Și mai câte schimburi de foc, măcelul nu se mai oprea deloc
Scuze, o să încerc să mă adun și momentul să ți-l recompun
Când mâna pe pușcă îmi pun, mă întreb dacă o să mai apuc vreun ajun
Dacă o să mai pot să îi dau o floare, să mai stăm la soare...
Să mai simt o sărutare urmată de niște atingeri ușoare...
S-ar putea să o fi văzut pentru ultima dată
S-ar putea să nu îi mai pot mirosii părul de flori niciodată
S-ar putea să nu pot să îi mai ascult opiniile despre Voltaire vreodată
S-ar putea ca de un zeu ea să fi fost creată... atât de cultivată, atât de neașteptată...
Da, mă scuzi, lupta...ce era în jurul nostru nu era doar o bătălie între popoare.
Două imperii, unul avea a devenii imun, celălalt avea a pierde toată puterea de care regii ei dispun.
Barbarii, fără vreun semn de calmare au încercat să se țină pe picioare
Dar a venit un taifun, din care nu mai avea să scape nici un căpcăun.
Cavaleria lui Murat a venit de nicăieri cu noi puteri
Și într-o secundă, a făcut infanteria lui Bagration pulberi
Napoleon s-a întors și l-a închis de tot pe Kutuzov
Haha, bătrănul aproape, că nu mai avea cum să scape - din acel crov.
Hahaha, să vedem ce mai face acum Alexandru
Și-a pierdut toată armata, ce mai copilandru
Mă întreb ce i-a spus Mikhail când
Armata lui Napoleon a venit, sute de mii ucigând...
Ziua noastră îndelungată a fost în sfârșit câștigată
Știam cu toții că de acum o să trăim o viață îmbelșugată
Țoți recunoșteam cine ne-a oferit acest viitor prosper...
Și pe tot frontul s-a auzit doar: Vive l'Empereur!
Стихи из этой категории
Capatul lumii
Galati, Prut....Braila, Mizil
La capatul lumii?!
Sau la azil?!
De ieri si de azi
In ele traim
Pe drumuri si poduri uitate de timp
La capatul lumii
Galati, Prut...Braila, Mizil
11.05.2022 / Elblag, Poland
Pentru Ionel A (context inteles de autor si persoana careia i-a fost dedicata, scrisa in urma primirii a 4 cuvinte).
Q*** 20!
Totul a-nceput..plăpând
În doi şi doi de zero şi un trei
Trecut-au anii, cei mai cei
Golind din noi, noi idealuri si idei
În aprigi ani ce-au tot venit
Noi, unici, vii, măreți copii
Am tot crescut, am şlefuit
Mărețe visuri de argint
Am tot sperat, am tot trudit
Să prindem 20 la Q***, ca mit
Quidditatea ne-a unit
Uitat-am că ne-am despărțit
Fost-am noi văzuți ca slujitori ififlii?
Dar hotărâți în verbul "a munci"?
Sau pricepuți a şlefui, a măiestrii
Estetice şi meritorii, mici şi mari
Repere mii şi mii..şi mii?!
Un răsărit de-acum apus
Din când în când se reaprinde
Ne întâlnim să ne expunem
Simbolice de-acum, trăiri profunde
Pe întâiul celui nou Septembrie..
Din nou, cu toți, pe toate le-om aduce
Vom respira sublim un aer nou,
De vechi, dar unic Q***, pe buze
* ififliu = lefter
*quidditate = ansamblul factorilor care condiționează sau determină esența unui lucru
*** - contine nume cu caracter juridic , de aceea, numele nu poate fi facut public. Aceasta poezie este scrisa la cerinta unui grup care au lucrat si lucreaza la Q*** in semn de amintire la implinirea a 20 de ani de la infiintare.
Marius Ene, Elblag, Polonia, 22.06.2023, 13:20
Brânza și prietenia
Brânza și prietenia
Stăteau odată doi ciobani
Și se gândeau și socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Căci brânza bună mai era
Însă.. pe nimeni nu interesa
Trecu' o luna, trecu' o toamnă
Trecură chiar și câțiva ani
Ciobanii tot mai socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Și-atunci, ce se gândiră amândoi!?
-Dar stai!, grăiră unul dintre ei
-Cunosc mai mari ciobani ca noi
-Ce știu să facă brânza-n bani,
dar nu au oi!
-Le-om dară așadar pe toate,
Mioare bălțate, cu lâna ca de mătase
-Așa vom fi o echipă măreață
Cu multe oi, cu țeluri, cu brânză aleasă
Demni de oameni, mândri ciobani,
Dintre cei mai cei, aleși păcurari
Câmpean, Antonescu și Butum
Sunt trei dintre ei, veterani de război
Belaşcu, Drugă, Iacob și Lulu
Carismă, energie, și multă gândire
Se alăturară lor și altor doi
Ce nu-s cei din urmă, dar foarte vioi
Antohe, Chingaru
Toți sunt triumfători în feluri distincte
Creând o mică mânăstire cu adevărați eroi
Așa se-nhămară la drumul cel nou
Ales împreună, gândind să adune
Pe lângă banii de pe brânză
Faimă, măreție, reușite, prețuire
Fără să știe că după o vreme
Prieteni vor fi, legați, într-o mare
De oi rătăcite, de oi nechibzuite
Ce-i vor lăsa în uitare, amară defăimare
Ciobanul..aprig, de la munte,
Cu demnitate, sânge românesc,
Cu înțeleaptă frunte, valori ce răscolesc
În toată-i firea, ființa și puterea
Decis-a să-i adune, pe toți ai lui
Cei mai de preț, ciobani,
Auriferi prieteni, falnici, neclintiți
Statornici în prietenie, valori și modestie
Să se retragă-n munte,
De unde toți plecară-n lume
Crezând că trainică va fi a lor călătorie
În înegurată, falsă promisiune
Ce se numea cândva Q***
Sărată și totuși dulce amintire.
Marius Ene, Elbląg, Poland, 18:04, pt. Antohe
Din dragoste in dor
nu mai stii de "somn usor"
sau sa imi spui ca iti este dor
de noi, esti confuz sa spui
imi arati ca te tot opui
si inca astept si astept
sa vrei sa ma tii la piept
probabil ai fugi si ai pleca
cu totul din viata mea
si inca astept sa te implici
dar tie usor sa te complici
si te as vrea langa mine
si mereu numai pe tine
am luat pastile stiai?
probabil de astea uitai
dar păsare imi arătai?
terminai de facut ce aveai
si dupa te culcai
ti am vrut mereu caldură
dar o considerai ură
am dat oricâta siguranță
n ai dat mare importanță
mai bine nu eram in a ta lume
oricum iti sunt doar un simplu nume..
Părinții,fratele, prietenii și familia pe primul loc
Vreau să trăies din plin viața mea,
să uit de durere, să pot mereu cânta.
Toate zilele,nopțile,săptămânile
Lunile,anii întregi.
cu persoana dragă să le petrec.
Să am copii și o familie,
ceia ce doar, îmi trebuie mie.
Dar și de prieteni nu-o să uit,
pe la ei în ospeție să mă duc.
Pe părinți sănătoși să-i văd,
și să-i strâng la piept.
Pe frate să-l admir,
cât de mare a crescut.
nu am nevoie nici de cele
mai scumpe comori,
pentru mine ele n-au valoare.
părinții, fratele, prietenii
și familia mi-sunt
comoara vieții mele,
știind că sunt ei alături.
atunci sufletul meu,
pacea sufletească o va găsi!
Autor Alina Zamurca 🤍 🎀
Poezia a fost compusă pe (02.10.2024)
În amintirea unui OM
Astazi să amintim limbii române
Despre o parte din sufletul ei
Despre inimii ce bat in luceafar
de-un secol si mai bine
Despre litere
Despre doruri
Despre junimea si poporul
Despre cuvinte marete
Despre trădări si țărișoară
Despre destin
Despre OM
Despre tine,MIHAI EMINESCU
Sânge strabun si bun absolut de neam al limbii române.
Florin Ristea
Data: ZIUA NATIONALA A CULTURII ROMÂNE
10:08
Другие стихотворения автора
Rostul meu
Frunzele cad și mor
În vreme ce eu mă înec în dor
De timpul în care era mai ușor
Și timpul nu era așa trecător
Când eram mai, fericit
Când aveam un zâmbet pe buze
Când nu toate zilele erau așa ursuze
Când nu toate gândurile vroiau să mă acuze
Când nopțile le puteam dormii
Când norocos mă puteam numii
Când nu mă simțeam așa, rătăcit
Și acum, aici am sfârșit, în gândul asta nenorocit
Mă întreb ce înseamnă să fii un scriitor
Trebuie oare, să fii un slujitor, cititorilor?
Oare trebuie să le spui ceva jignitor?
Ca să fii luat drept gânditor?
Ce trebuie să scrii?
Ca să te citească lu-mea?
Cum reușea Eminescu de uimea?
Cum reușea Macedon-ski să arate a timpului trece-rii?
Majoritatea îmi spun că scriu frumos
Și dacă aș încerca mai tare, aș putea să fiu faimos
Dar persoana care conta, s-a opus și mi-a spus
Nu te amabala, mai coboarăți ținta, mai ai mult efort de depus
Cine sunt eu, întrebarea mi-o pun mereu
Mereu dar mai ales când dau de greu
Mă lupt cu un zmeu, cum aș putea să bat eu un semi-zeu?
Pe traseu, m-am pierdut și acum, tristețea e al meu puseu
Și acum, stau la apus
Gândindu-mă la ce s-a tot spus
Întrebându-mă dacă mai are vreun rost
Sau dacă înca mai trăiesc, doar așa, de prost.
Your smile, Our future
As from work I came back home,
And stood in front of my door,
I noticed a small envelope on the floor,
It was about an event, not here in Rome.
It was an invitation to a dance,
A waltz in San Marino, in the three towers.
It said, to arrive between the nights hours, with flowers,
And not to leave your apperance to chance, make sure to bring your best glance.
The envelope had such a powerful smell,
As to read I begin, it made my head spin.
At the same time, it was slowly pulling me in,
It was as if I was under a sort of spell.
Inside, a letter with a small kiss at the end,
It was stamped with a single name, Dery.
Both in a red so dark-it's origin I couldn't comprehend…
It wasn't the juice of any berry but maybe, a black cherry?
The day of the party grew nearer,
And things started to become clearer.
It must have been some sort of elaborate trick,
This was probably how someone got their kick.
I wanted to look up the party online,
But I couldn't find anything that to the date would align.
Intrigue was taking over me and with myself, I could agree,
That I needed to go and what this was about, to see.
I decided to wear my best, navy blue with the black hue,
I was happy with my decision when I saw who,
Was going to attend and how much they were able to spend.
The richest men and women from their cars would descend.
Some of the wealthiest people of the world gathered,
For an event I didn't even know about, let alone how much it actually mattered.
It seemed like the biggest thing of the year,
But it would appear, that online no one knew what was going on here.
The music was blaring all around the yard,
Although there was no sight of any sort of guard.
We were all asked inside the ball-room,
I was wondering how Dery our night would try to illume.
Suddenly, a thunder sounded like it cracked the sky.
I had a feeling that something dark was nigh.
As if it was so close that I could hear,
Whispering in my ear, to it drawing me near.
I stopped and went away from the crowd,
In the mirror I saw something, to myself I thought,
I looked and looked but around me was naught.
I continued and to myself that by nothing I will be scared I avowed.
The room was massive, it even had a mezzanine floor,
We were all invited to drinks and the party started to roar.
The wine was exquisite, it had clearly been aged for a while,
And as the music changed, our host came down the stairs with a slight smile.
My jaw dropped when I saw who in front of us stopped,
The person who came down the stairs,
Looked like out of a movie she had been cropped.
She declared the party open, requesting us to stop from our affairs and form pairs.
As I was the only alone one,
I really stuck out as the sore thumb,
When by her eyes I was found, I wanted to run,
But she beckoned me and my legs felt numb.
The sound of her stilettos drowned out the ceaseless dance,
As she spun around the crowd, as if she was in a shroud, of mist.
But before I could understand my circumstance,
She took me by the wrist and made us twist.
She was dazzling to all who laid eyes upon her,
Wearing a long red dress but not leaving much for me to guess.
The way her olive skin, brown eyes and freckled cheeks her beauty would confer was leaving my mind in an endless blur,
Barely able to convalesce, with haste I grabbed her hand and waist, trying to impress.
She gave me her first smile of the night,
With a deep look into the eyes,
I didn't stop to think of what that implies,
Because at first sight, everything felt just right.
But suddenly, I had the strangest feeling,
My instinct told me that I had seen her before,
It was as if something from me she was concealing.
She reminded me of someone I used to adore, the way she moved, the things she wore…
She had the gentleness of a red aster,
And as the crescendo was quickly approaching,
She on my chest was intentionally encroaching.
Faster, and please hold your partners closer, said the choirmaster.
Step by step, we entered into the limelight,
The only couple who the speed could withstand,
I grabbed her hand, trying to make the last move truly grand,
She understood, held me tight and let me take her to another height.
As we released each other, everyone stood aside,
The cheers of the crowd were like those of a choir,
Now, it was clear, between us, there was a fire.
There was no emotion left to hide, her smile was just as bright as the moon outside.
I was almost exhausted to death,
But she didn't even seem affected,
And after herself she had quickly collected,
With her next breath she whispered a shibboleth.
I knew the dialect but barely remembered the word.
Her lips slowly mumbled the phrase: Hazırlayın!
She could tell that not only I had heard but it's meaning I had inferred.
Not staying, she slowly went up the steps, her message clearly conveying.
Two servants quickly rushed behind her,
Before one came to tell me,
"Our mistress at the top wishes to see thee.
" Please make your way to the stairs, sir."
It hit me, as I entered the room at the top of the tower,
Everything smelled of orris, more expensive than anything aurous.
And on the bed, a tag attached to a small but gorgeous red flower,
As a chorus, we both read "Scadoxus multiflorus."
" Maybe you know what type it is? What it's called I mean. "
Her voice seemed to come out of no-where,
' I could swear there was no one there'.
" On the name your ideas have to convene, it'll make sense of everything you've seen."
I tried, I wanted to scream, to yell, to shout,
But she grabbed me before my mouth I could move,
" Shush now, you've got nothing more to prove,"
" I am ecstatic you finally figured it out."
I tried to open my mouth but no words would come out,
" I shall allow you to speak but shhhh..not too loud."
" I ask of thee not to offer me any reason your integrity to doubt. "
She snapped her fingers but I said naught aloud, maybe I was just too proud.
" Thou in sooth have nothing to say? Very well, then at least offer me a dance."
I grabbed her hand and waist once more and started slow,
" I don't suppose there's any chance but is this about a romance? "
Her eyes began to glow as we danced to the music below.
" So tell me now, are you a vampire of yore? "
" Thou ought not to name any lady that way, she says as at me she smiles."
" Although yes, from before-Europe Suleiman to conquer swore,"
" Hence I barely escaped the body piles from the Carmonica trials. "
' So tell me, dear lady what is your name? Dery must surely not be it. '
" Ah, thou hath to notice, thou is only half right."
" Derya is not my birthname, only one my situation to befit. "
" Then, Derya, if to ask I might, what is the flower in our sight? "
" 'Tis here so thou canst avoid the pain…"
' Pain? What are you even talking about? '
" Thou didn't think I brought thee here in vain…"
" Thou are here for a reason, for that there should be no doubt."
" I have examined thou for a very long time, "
" We have met before…a long time back, ten years ago, "
" I wished to help thee grow but life happened and I had to go,"
" Thou were twenty five then, in your prime. "
" You mean…Aysel? Is that really you?"
" You just left me, without any warning…"
" I woke up that day and you were gone by the morning…"
" Why? I still have no clue…that was 5 years of us that you just threw…"
" Thou were too young my motives to comprehended. "
" Thou were afraid of thine future, of us becoming more,"
'Did you ever try your mistake to amend? I thought my search will never end… '
' How is that fair to me? My heart it tore, it hurt me to my core.'
"I was frightened that eternity with me you wouldn't want to spend… "
"But I hath given this much consideration."
"Thus I am offering you a choice, how to live thy live and its duration,"
"Drink from the tea on that table and your mortal life will end."
"From the sun you will have to hide and the hunters that will constantly be a thorn in your side,"
"Thy life will be one of knowledge and power,"
"But with misery and despair the Earth you'll scour."
"Doth not worry, thou will have a bride who through this life will guide."
"Thou may take thy leave now although we shall never meet again,"
"Our love you'll have to finally forfeit and forget."
'And yet, how long has it been since someone like me you've met?'
"To my disdain, beloved, centuries have passed in vain."
So now, your decision please make
----
Drink the tea
As our bodies unclasp from each others warm embrace,
I didn't want to lose the pace as I bring the tea to my face,
She grabs my neck and whispers in my ear.
"I love you"…I said 'I love you too' with no fear…
----
Leave
As our bodies unclasp from each others warm embrace,
I saw the sadness in her face as I made to leave that place,
With a smile I weaved through the crowd, the dance…
…Knowing it wouldn't be by chance...that my life to something better would advance.
Nopți calde
Mademoiselle, la ce te mai gandești?
Încă în lume iubirea încerci să o răspândești?
Îmi amintesc de nopțile alea calde de vară,
Când pe lângă parcul Izvor ochii noștri dansară.
Cum lumina din felinare îmi bătea pe spate,
Cum râsetele tale gentile repetate, erau singurul lucru care să întrerupă liniștea în acea noapte.
Așteptam împreună un 385...dar eu vroiam să îți sărut buzele fierbinți...
Acum, după atâta timp, strâng din dinți știind că acel sărut făcea parte și din ale tale rugăminți...
Tot speram ca visele mele să devină reale,
Brațele mele în jurul taliei tale.
Lumina lunii care să ne ghideze,
Pasiunea noastră să o ilumineze.
Te mai vezi în acele seri petrecute în doi?
Când povestindu-ți despre Bulgakov, Pushkin și Tolstoi,
Când vorbindu-ți despre politică, artă și literatură.
Ți-ai dat seama că suntem făcuți din aceeași țesătură.
Știu că ai dreptate, în întregime.
Dragostea are o anumită cruzime.
Dar știu că împreună am fi reușit...
Și poate că ne-am fi iubit la nesfârșit...
Chiar dacă acum inima mea singură lumea trebuie să străbată...
...Nu te învinuiesc pentru decizia luată,
Totuși, vreau să știu, în zile gri și fără rost,
Te mai întrebi, în șoaptă, "oare ce ar fi fost...?"
Piata Victoriei - Piata Unirii
O altă zi de luni, după tot felul de presiuni
' Offf, trei stații în plus ', în soaptă mi-am spus
După ce, câteva stații am mers, cumva într-o amețeală dus
Gândindu-mă la tot felul de sesiuni
O femeie plictisită, de fericire lipsită
Acum, foarte dichisită, tocmai din vacanță venită
Merge la muncă, într-o transă atât de adancă
Încă pe malurile Italiei, unde valurile bat o singuratică stâncă
Lângă ea stă un bărbat în vârstă
Cu un zâmbet pe buze, chiar dacă poate gustă
O ultimă dată din viața sa măreață
Și, cu o atitudine glumeață, se întreabă ce o să îi mai aducă această dimineață
Puțin mai departe, niște copii vorbesc de un profesor care îi plictisește de moarte
Și că ar vrea mai multe materii bazate pe arte, în școală
Că matematica e nasoală și că profa de română e prea vocală
Mai mult, dacă din guvern ar face parte, ar face totul ca la carte
Metroul se oprește și o femeie spune așa, pe zărește, " Piața Romană "
Ușile se deschid și totul se oprește cand în metrou se urcă, ea
Merge încet, de parcă vrea să se dea, cea mai rea
Parcă purta o coroană, era de o frumusețe de icoană
Toate mișcările ei erau ca dintr-un portret
M-am uitat la ea, indiscret dar fără vreun regret
Un zâmbet mi-a sărit în ochi și fără vreun interpret
Era de parcă știa un secret, atât de șiret
O fericire ascunsă de noi, undeva pierdută într-o mulțime de nevoi
De parcă toți duceam lipsă dar ea, atât era de aprinsă
Și din nou, ce rost are o candelă dacă e stinsă?
Pentru un moment, am pășit înapoi, nevrând să fiu vreun țărănoi
Nici un pas nu am făcut, că s-a întamplat, un lucru atât de plăcut
Ochii ei căprui, s-au uitat în ai mei verzui
Și cu pași repezi înspre mine a mers, unde a stătut
Liniște, pentru câteva clipe amărui
Ușile se închid și totul devine din nou rapid
Până când să îi aud glasul subțire, tăcut și timid
" Vreun buton mi s-a desfăcut? "
" Dacă nu, atunci la mine de ce te uiți, asa de urât? "
' Defapt, nu doar unul ci chiar doi'
Îi zâmbesc și ea îmi zâmbește înapoi
" Maria, de cunoștiință îmi pare bine "
' Andrei, atenția mea îți aparține '
Totul părea ca un vis, unul de așa de mult timp interzis
Totuși, nimic nu era promis, nimic nu era scris
Așa că am decis să îi pun o întrebare
' Maria, cu mine la o cafea ai merge oare?'
Înainte să îmi răspundă, s-a auzit " Piața Unirii "
Ea, mă întreabă, realizând efectul știrii
" Dacă spun da, promiți că vei mai sta? "
' Dacă asta înseamnă cafea atunci cum să spun nu și a pleca? '
Avea un mers ca de prințesă
O privire de duchesă
Elegantă dar fără să fie ignorantă
Extravagantă dar fără să fie arogantă
Totuși, pe cât era de perfectă pe atât de defectă
Atât de furioasă când simțea că viața nu o respectă și nu e corectă
Atât de nervoasă atunci când se simțea neputincioasă
Când simțea că nu avea ceva sau pe cineva, atât de mofturoasă
Și totuși, am crezut că dupa o vreme
Totul va devenii fundamental de banal
Până să mă cheme, de un scaun să mă rezeme
Și să o fi văzut pe tocurile ei de cristal
Când am ajuns, ne-am luat o cafea
Și am întrebat-o dacă am putea
Să ne ținem de mână
Și dacă ar vrea, măcar pentru puțin, să rămână
Dintr-o dată, sare din scaun și spune
Că ea presupune că am o pasiune pentru un joc
"Se pare că ai noroc, te provoc"
' Hmmm, pentru a mă răpune, ar trebuii să ai măcar o noțiune despre această chestiune '
' Nu te speria dacă vei greșii, dar știi ce e această piesă? '
Toată fața i se înroșește și ea îmi șoptește, "e o prințesă"
Îmi zâmbește timid și îmi dă regina
"Okay, nu prea știu să joc dar asta înseamnă că mă vei lumina, nu-i așa? "
Cu cât s-a înserat, cu atât, mai mult am jucat
Și cu un zâmbet de neînduplecat spune, " E patru "
I-am răspuns cu un simplu atac, fără vreo piesă să înșfac
' E-5, draga mea ', am spus eu într-o voce ca de teatru
Nimic din partea ei, stătea, se gândea, la executarea mea, " patru C "
Eu, nepăsător si visător, gândul meu zburase, ' B sașe '
Nici acum nu știu, cum ea m-a putut seduce încât nu am putut deduce, ce făcea - deoarece
Ce urmase, a făcut sigur că nu mai aveam mișcari rămase
Cu o voce tandră și dulce, mă reduce, la nimic, " F trei "
Marii, doamne dar ce vrei să îmi iei?
Când aude, ' B șapte ', nu face un sunet și trece direct la fapte
A zâmbit mai frumos și mai inimos ca în oricare altă noapte
" Si, sah mat", spune ea cu un glas entuziasmat
" Sper că acum nu te deranjeaza că te-am chemat"
' Ha, în niciun caz, m-ai calcat ca pe un gândac '
' Și nu m-a deranjat, defapt, cred că te plac '
Trecutul, Prezentul, Viitorul
Trecutule, de ce nu ai mai stat? De ce ai plecat?
În dorul tău m-am înecat.
În căutarea ta pe drum m-am pierdut.
Ție, chiar atât de mult ți-am cerut?
Sunt tânăr, totul e permis.
Toată lumea pare că mi s-a deschis.
Că timpul, limitele vechi mi le-a ucis.
Dar atunci de ce mă simt atât de închis?
Lumea este vastă și complicată, sofisticată.
Cum aș putea eu vreodată să îmi dau seama dacă
Pe alocuri mai e și puțin stricată.
Te întreb asta pentru că în capul meu se joacă.
O idee idioată, că intr-un univers, o să se poată
Macar o dată, să schimb eu lumea toată.
În România, ne e greu…
…mulți observă asta din înainte să ajungă prin liceu…
Fiecare șef se crede zeu,
În timp ce noi ne bătem pe acel leu să urcam și noi în troleu.
Fiecare politician crede că are drept la bani
Chiar dacă se mai împrumută pe la americani sau la germani.
În final, tot noi taxele le plătim.
Munca lor “grea” le-o răsplătim.
De a ne minții pe față.
În timp ce noi ne întrebăm cum o să mai reusim, de dimineață.
Dar tu, cititorule, nu te enerva
Deoarece nu e foarte diferit altundeva.
Țările încă se pot compara
Pentru că toți mai fură câte ceva.
Acest război, nu te îngrijora, va trece.
Dar lumea deja e mult mai rece.
Media mereu a vrut să amestece.
Populația, care greul duce, cu cel ce o conduce.
Și dacă în cap, ești la răscruce
Gândește-te ce ai face dacă salariul tău la zero s-ar reduce…
Unde te-ai duce?
Rusia mereu a fost o țară ciudată.
Dar acum, ea în timp e suspendată.
Umbrele trecutului încă rămân o pată pe ea toată.
Nu poate scapa de ce a fost odată.
Poate că ai obosit
Acasă tocmai ai sosit
Ai vrut să citești ceva frumos
Si eu ce fac? Îți vorbesc de demos…
Aș fii și vanitos să îți vorbesc de kratos.
Să îți fiu sincer, nu știu dacă există vreo soluție
Dar fără vreun fel de rezoluție, cred că o să mai avem o revoluție.
Și da, știu că în poeziile astea nu spun prea multe
Și că nici macăr nu sunt prea mulți care să mă asculte
Dar sper să înțelegi că la altarul creației stau, plin de gânduri străine
Întrebându-mă…Ce piesă să mai dau din mine?
Așa că, dragă cititor, te rog nu te supăra așa ușor,
Că această poezie nu este de amor
Dar sufletul nu mai știu cum să mi-l omor
Incercând să îți spun că de ea încă îmi e dor.
Zeița
„Apollo, ți-am oferit bunătate și respect,
Așa că te rog ca și tu să fi corect.
Să îmi împlinești și mie o dorință,
O zi vreau să petrec ca a ta ființă.”
"Admetus sau dacă așa dorești să te numești, Andrei,
O să îți dau aceea ce tu vrei.
Pentru generozitatea ta, din mâncarea mea vei gusta,
Pentru această zi, în corpul meu vei exista."
Totul în jur a devenit pur alb...
Și am ajuns într-un loc atât de dalb.
Eram chiar în vârful muntelui Olympus,
Și aveam până la apus pentru orice aveam să îmi fi propus.
M-am întâlnit întâia oară cu maestrul apelor, Poseidon,
M-a întrebat de un zvon de al meu, un piton.
I-am răspuns că de mult s-a rezolvat,
Și că nici atunci nu trebuia să fiu salvat.
L-am întrebat cum îi mai este al lui imperiu.
“Imperiu? Nu credeam că întrunește un așa criteriu, “
Îmi răde și cu un zâmbet îmi vorbește,
“Este extraordinar dar dacă nu mă crezi, vin-o și privește.”
Îi zâmbesc și îi promit că o să vin,
Imediat ce niște treburi termin...
"Dar crezi că aș putea pe Zeus să îl întâlnesc?"
Majoritatea dintre noi lipsesc, de diferite probleme se îngrijesc.
Văzând cât m-a întristat știrea, cât de jos îmi era privirea...
Îmi pune mâna pe spate, pentru a îmi mai liniști gândirea.
Mulțumindu-i și mergând mai departe, m-am întalnit...
Cu Leto, femeia din care în lume am venit.
Mă întreabă pe unde este sora mea,
Deoarece pentru siguranța ei se temea.
Așa că dacă acum eu înapoi în Grecia,
M-aș întoarce și pe ea aș căuta-o, ea pe veci ar aprecia...
Nevrând să stric relațiile lui Apollo ,
Pe Pământ mă întorc, pentru a încerca a o găsii acolo.
Într-o pădure eu încep a o căuta,
Când văd o femeie ce animale vâna...
Părul ei, curgea ca valurile unei mări de cafea,
Ochii ei, o fântână albă-nu de apă ci de ciocolată,
Buzele ei, păreau moi ca de catifea,
Atât de frumoasă, calculată, concentrată...
M-am apropiat tiptil, ușor,
Am strigat-o încet...cu o voce joasă...
Neștiind dacă îmi va oferi vreun ajutor.
Se întoarce dintr-o dată și se apropie curioasă.
“Ce cauți pe aici, dragă zeu?
Și de ce îmi întrerupi a mea vânătoare?
Ai ceva tupeu, știi bine că să vânezi e greu,
Haide, vorbește, sau nu o să mai fiu așa binevoitoare.”
"Mă numesc Apollo și sora nu mi-o pot găsii,
Pare că petreci mult timp pe aici,
M-am gândit că poate tu o să știi,
Dacă da, te rog să îmi zici…"
Se apropie cu mult avânt,
Mă ia cu puțină forță de mână...
Și fără vreun alt cuvânt,
Începe a merge fără frână.
De mână, m-a dus pe un vârf de munte,
Unde o femeie îmbrăcată într-o rochie de cărbune,
Părea că cea mai mare frică avea să și-o înfrunte.
Plângea și nimic nu putea spune...
Pentru ore în șir nu ne-am oprit din vorbit,
Frumusețea ei cu a Aphroditei era de comparat,
Ceva de neobservat până când de farmecele ochiilor ei m-am izbit...
A ei grație era imposibil de măsurat, de explicat…
De mână m-a dus pe un mic deal...
Deasupra unei sulițe din pământ.
Unde în jur, totul încă părea ireal...
Unde umbra unui măslin s-a resfrânt...
Degetele ei fine mă țineau atât de bine,
Povestindu-mi de Socrate, Platon și Herodot,
Se uita cu așa o înfierbântare, ardoare la mine,
Eu o ascultam și tăceam ca un netot.
M-a întrebat dacă o pauză vreau să facem,
Să stăm jos măcar pentru o clipă,
Că nu vrem să ne sărutăm să ne prefacem,
Simțeam cum o dragoste se înfiripă.
Pe lângă noi, zbura unul dintre frații mei,
Eros, care pentru mine a venit.
Părea că era supărat dar fără vreun temei,
Dintr-o dată, mi-a zâmbit, de parcă țelul și l-ar fii împlinit.
Nimic nu se schimbase, așa am crezut,
Dar când la Daphne m-am uitat…
Numai la ale ei picioare m-am holbat,
Corpul meu nu mai făcea ce am vrut...
Ea de mine s-a speriat,
Și ușor s-a îndepărtat,
Numai de dorință eram purtat,
Aerul se simțea rarefiat,
Imaginându-mi pieptul ei dezgolit,
Decolteul ei, îmi dădea tot felul de idei,
De cum aș săruta-o pe gât ducând-o pe alei,
Pe care nu s-a mai oprit, pe care nu le-a mai trăit.
De la dorința mea am încercat să mă rețin...
Să îi ating pielea de mătase și între picioare să o dezmierd,
Dar în silueta...în corpul ei, încep să mă pierd,
De la ea nu mai pot să mă abțin...
Speriată, ea începe să fugă,
Dar în adâncul ei știe,
Că lumea e prea pustie.
Așa că se decide să se distrugă.
Se transformă într-un prea frumos copac,
Când...din spatele meu se aude o voce mică și pitică,
Care întreabă dacă acum sunt mai deschis la critică.
Deoarece cu ea nu voi reușii niciodată să mă împac.
Lacrimile mele au umplut râurile și mările,
Rădăcinile ei le-am sărutat,
Minute, ore au trecut dar acolo eu am stat.
Încercând să îmi alin tulburările...
Din frumusețea, eleganța ei am făcut o liră,
Un arc și niște săgeți de lemn,
Și un lucru pe care am jurat solemn,
Să îl prețuiesc și când focul vieții mi s-o potoliră.
M-am trezit, cu memoriile care mă urmăriră,
Nu în Olympus, nu în lumea zeilor.
Doar cu coroana mea, care să mă mai ducă în acea lume a ideilor,
Un singur lucru, care să îmi amintească, că un om și o zeiță se iubiră…