Napoleon la Austerlitz
Urechile îmi țiuie, ochii îmi sunt roșii
Rușii, continuă să tragă…ticăloșii…
Fumul de pușcă mă înconjoară
Mă întreb, voi mai supraviețuii și de astă oară?
Dintr-o dată, o bubuitură de toate zilele se aude
Tuturor ne e frică dar retragerea, se exclude
Trebuie să avem încredere, o voce spune
Alea au fost tunurile lui Napoleon, mai avem puțin până ai răpune
Știam că moartea e la o aruncare de zaruri
Țipetele se auzeau peste tot...dar nici în cele mai urâte coșmaruri
Nu ți-ai putea imagina că există așa un loc...
Și mai câte schimburi de foc, măcelul nu se mai oprea deloc
Scuze, o să încerc să mă adun și momentul să ți-l recompun
Când mâna pe pușcă îmi pun, mă întreb dacă o să mai apuc vreun ajun
Dacă o să mai pot să îi dau o floare, să mai stăm la soare...
Să mai simt o sărutare urmată de niște atingeri ușoare...
S-ar putea să o fi văzut pentru ultima dată
S-ar putea să nu îi mai pot mirosii părul de flori niciodată
S-ar putea să nu pot să îi mai ascult opiniile despre Voltaire vreodată
S-ar putea ca de un zeu ea să fi fost creată... atât de cultivată, atât de neașteptată...
Da, mă scuzi, lupta...ce era în jurul nostru nu era doar o bătălie între popoare.
Două imperii, unul avea a devenii imun, celălalt avea a pierde toată puterea de care regii ei dispun.
Barbarii, fără vreun semn de calmare au încercat să se țină pe picioare
Dar a venit un taifun, din care nu mai avea să scape nici un căpcăun.
Cavaleria lui Murat a venit de nicăieri cu noi puteri
Și într-o secundă, a făcut infanteria lui Bagration pulberi
Napoleon s-a întors și l-a închis de tot pe Kutuzov
Haha, bătrănul aproape, că nu mai avea cum să scape - din acel crov.
Hahaha, să vedem ce mai face acum Alexandru
Și-a pierdut toată armata, ce mai copilandru
Mă întreb ce i-a spus Mikhail când
Armata lui Napoleon a venit, sute de mii ucigând...
Ziua noastră îndelungată a fost în sfârșit câștigată
Știam cu toții că de acum o să trăim o viață îmbelșugată
Țoți recunoșteam cine ne-a oferit acest viitor prosper...
Și pe tot frontul s-a auzit doar: Vive l'Empereur!
Poems in the same category
Iluzii
M-am urcat
Pe acoperiș
Să mă învelească
Stelele
Și tocmai am prins
Luna
Între degete
Era pustiul la ea
Pentru un timp,
Iar pe pământ
Puțină nemișcare,
Că noapte doar era
Și numai atunci
Luna răsare
Să întrebe
De ce am dat-o
Iubirii în dar.
Pe tine luna
Când te-a întrebat?...
Demo
Eu nu mai scriu din plictiseală -
şi nici nu plictisesc din scris,
Pe foaie albă pun cerneală,
Durere pun, de nedescris.
În rugăciunile amarnicilor sfinţi,
Cuvintele pustiu răsuna,
De ce părinte iar mă minţi?
De ce trezeşti in sufletu'mi furtună?
De zeci de ani doar vise negre,
Şi-o faţă limpede divină,
Şi unde's visele integre?
Inăduşite in serotonină..
Poetului Mihai Eminescu
Ascuns în versurile tale
Trec vremuri, lumea nu mai ştie
Că străbăteai şi deal şi vale
Însoţit fiind de poezie.
Aveai cu tine şi cavalul,
Pădurea, cerul şi iubita
Soarele îţi luminase harul
Ce nobilă-ți fuse vruta.
Mai ocolit, mai pe de-a dreptul
Când printre flori, când drum cu spini
Călătorea cu tine totul
Tu printre aştri un peregrin.
Dacă nu te citeşte lumea
Să-ţi desluşească al tău secret
Păstrează-ți în Ipotești pădurea
Si-n cer fii Luceafărul poet.
Doamne să-i dai ...
Doamne la Gigi de-i dai,
El face din dar un har,
Pe multi el a ajutat,
Ce-a făcut e minunat.
Biserici a construit,
Case multe-a a dăruit,
Este bun și rugător,
Și iubit de-al său popor.
Doamne să-i dai sănătate,
Și iertare de păcate.
Gigi ție îți dorim,
Să ai multa bucurie,
Să-ți ajute Dumnezeu,
Să faci bine tot mereu.
DOAMNE AJUTA.
(Dedicata -GIGI BECALI)
L'anniversaire
Tu as eu quarante-cinq ans
Comme si tu avais vingt-cinq ans.
Fort, tu as beaucoup de chances
Et tu auras cent ans par intelligence.
Sois toujours heureux!
Joies et la vie en réalisations,
Tous créés pour toi par Dieu
Richesse spirituelle en dons.
Beaucoup de moments agréables,
Recevoir un bonheur nécessaire
Avec tous les proches inséparables
Qui te dit joyeux et bon anniversaire!
Other poems by the author
Zeița
„Apollo, ți-am oferit bunătate și respect,
Așa că te rog ca și tu să fi corect.
Să îmi împlinești și mie o dorință,
O zi vreau să petrec ca a ta ființă.”
"Admetus sau dacă așa dorești să te numești, Andrei,
O să îți dau aceea ce tu vrei.
Pentru generozitatea ta, din mâncarea mea vei gusta,
Pentru această zi, în corpul meu vei exista."
Totul în jur a devenit pur alb...
Și am ajuns într-un loc atât de dalb.
Eram chiar în vârful muntelui Olympus,
Și aveam până la apus pentru orice aveam să îmi fi propus.
M-am întâlnit întâia oară cu maestrul apelor, Poseidon,
M-a întrebat de un zvon de al meu, un piton.
I-am răspuns că de mult s-a rezolvat,
Și că nici atunci nu trebuia să fiu salvat.
L-am întrebat cum îi mai este al lui imperiu.
“Imperiu? Nu credeam că întrunește un așa criteriu, “
Îmi răde și cu un zâmbet îmi vorbește,
“Este extraordinar dar dacă nu mă crezi, vin-o și privește.”
Îi zâmbesc și îi promit că o să vin,
Imediat ce niște treburi termin...
"Dar crezi că aș putea pe Zeus să îl întâlnesc?"
Majoritatea dintre noi lipsesc, de diferite probleme se îngrijesc.
Văzând cât m-a întristat știrea, cât de jos îmi era privirea...
Îmi pune mâna pe spate, pentru a îmi mai liniști gândirea.
Mulțumindu-i și mergând mai departe, m-am întalnit...
Cu Leto, femeia din care în lume am venit.
Mă întreabă pe unde este sora mea,
Deoarece pentru siguranța ei se temea.
Așa că dacă acum eu înapoi în Grecia,
M-aș întoarce și pe ea aș căuta-o, ea pe veci ar aprecia...
Nevrând să stric relațiile lui Apollo ,
Pe Pământ mă întorc, pentru a încerca a o găsii acolo.
Într-o pădure eu încep a o căuta,
Când văd o femeie ce animale vâna...
Părul ei, curgea ca valurile unei mări de cafea,
Ochii ei, o fântână albă-nu de apă ci de ciocolată,
Buzele ei, păreau moi ca de catifea,
Atât de frumoasă, calculată, concentrată...
M-am apropiat tiptil, ușor,
Am strigat-o încet...cu o voce joasă...
Neștiind dacă îmi va oferi vreun ajutor.
Se întoarce dintr-o dată și se apropie curioasă.
“Ce cauți pe aici, dragă zeu?
Și de ce îmi întrerupi a mea vânătoare?
Ai ceva tupeu, știi bine că să vânezi e greu,
Haide, vorbește, sau nu o să mai fiu așa binevoitoare.”
"Mă numesc Apollo și sora nu mi-o pot găsii,
Pare că petreci mult timp pe aici,
M-am gândit că poate tu o să știi,
Dacă da, te rog să îmi zici…"
Se apropie cu mult avânt,
Mă ia cu puțină forță de mână...
Și fără vreun alt cuvânt,
Începe a merge fără frână.
De mână, m-a dus pe un vârf de munte,
Unde o femeie îmbrăcată într-o rochie de cărbune,
Părea că cea mai mare frică avea să și-o înfrunte.
Plângea și nimic nu putea spune...
Pentru ore în șir nu ne-am oprit din vorbit,
Frumusețea ei cu a Aphroditei era de comparat,
Ceva de neobservat până când de farmecele ochiilor ei m-am izbit...
A ei grație era imposibil de măsurat, de explicat…
De mână m-a dus pe un mic deal...
Deasupra unei sulițe din pământ.
Unde în jur, totul încă părea ireal...
Unde umbra unui măslin s-a resfrânt...
Degetele ei fine mă țineau atât de bine,
Povestindu-mi de Socrate, Platon și Herodot,
Se uita cu așa o înfierbântare, ardoare la mine,
Eu o ascultam și tăceam ca un netot.
M-a întrebat dacă o pauză vreau să facem,
Să stăm jos măcar pentru o clipă,
Că nu vrem să ne sărutăm să ne prefacem,
Simțeam cum o dragoste se înfiripă.
Pe lângă noi, zbura unul dintre frații mei,
Eros, care pentru mine a venit.
Părea că era supărat dar fără vreun temei,
Dintr-o dată, mi-a zâmbit, de parcă țelul și l-ar fii împlinit.
Nimic nu se schimbase, așa am crezut,
Dar când la Daphne m-am uitat…
Numai la ale ei picioare m-am holbat,
Corpul meu nu mai făcea ce am vrut...
Ea de mine s-a speriat,
Și ușor s-a îndepărtat,
Numai de dorință eram purtat,
Aerul se simțea rarefiat,
Imaginându-mi pieptul ei dezgolit,
Decolteul ei, îmi dădea tot felul de idei,
De cum aș săruta-o pe gât ducând-o pe alei,
Pe care nu s-a mai oprit, pe care nu le-a mai trăit.
De la dorința mea am încercat să mă rețin...
Să îi ating pielea de mătase și între picioare să o dezmierd,
Dar în silueta...în corpul ei, încep să mă pierd,
De la ea nu mai pot să mă abțin...
Speriată, ea începe să fugă,
Dar în adâncul ei știe,
Că lumea e prea pustie.
Așa că se decide să se distrugă.
Se transformă într-un prea frumos copac,
Când...din spatele meu se aude o voce mică și pitică,
Care întreabă dacă acum sunt mai deschis la critică.
Deoarece cu ea nu voi reușii niciodată să mă împac.
Lacrimile mele au umplut râurile și mările,
Rădăcinile ei le-am sărutat,
Minute, ore au trecut dar acolo eu am stat.
Încercând să îmi alin tulburările...
Din frumusețea, eleganța ei am făcut o liră,
Un arc și niște săgeți de lemn,
Și un lucru pe care am jurat solemn,
Să îl prețuiesc și când focul vieții mi s-o potoliră.
M-am trezit, cu memoriile care mă urmăriră,
Nu în Olympus, nu în lumea zeilor.
Doar cu coroana mea, care să mă mai ducă în acea lume a ideilor,
Un singur lucru, care să îmi amintească, că un om și o zeiță se iubiră…
Singur
Singur din nou, tot ce a rămas din tine e un ecou.
De ce pleci? De ce tot pleci? De ce vrei să mă seci?
Acum, nu pot să uit de tine nici înzeci, nici în nouăzeci nici în parseci...
De talie vreau să te iau din nou, să îți fiu din nou erou.
Te iubesc, îmi făceai zilele mai line, mă țineai și pe mine mai pe șine.
Dar tu vii și pleci, uneori mă tratezi cum îi tratau grecii pe meteci.
Alteori, ca cel mai mare dintre regi, vreau doar să alegi.
Eu simt că avem aceleași destine și nu vreau ca așa să se termine.
Toate sentimentele mă zăpăcesc.
Dar uit de lume când te privesc.
Nimic altceva nu există atunci când îți vorbesc.
Universul e mai calm când îți citesc.
Singur, nu sunt sigur dacă și mai matur pentru că tot nu pot să mă înlătur...
De tine...de tine, Maria, cum pot să uit, cum pot să mă bucur?
Vreau să te înjur și situația tot încerc să o îndur.
...dar tremur, îmi e frică pentru că mintea mi se strică...mă lași fără contur...
Stai! Nu pleca, nu vreau să te pierd, vreau să te dezmierd, să dansăm...
În brațele celuilalt să mai stăm, o discuție să mai purtăm.
Să nu ne lăsăm, pe Doga sau pe Chopin să mai valsăm.
Pentru că atunci când cu tine mă găsesc, toate dorințele mele se îndeplinesc
Iar atunci când ale noastre trupuri se unesc, sunt sigur că lângă tine vreau să îmbătrânesc.
Dar știu că într-o dimineață, o să te văd zâmbăreață.
Că o să te țin de mână și că nu o să îți mai dau drumul o săptămână.
Știu că ești citeață și atât de măreață dar te rog, de mine nu uita, în palatul tău de gheață.
Te iubesc, Marii și chiar dacă mă transformă în țărână...sentimentele mele o să rămână.
Rostul meu
Frunzele cad și mor
În vreme ce eu mă înec în dor
De timpul în care era mai ușor
Și timpul nu era așa trecător
Când eram mai, fericit
Când aveam un zâmbet pe buze
Când nu toate zilele erau așa ursuze
Când nu toate gândurile vroiau să mă acuze
Când nopțile le puteam dormii
Când norocos mă puteam numii
Când nu mă simțeam așa, rătăcit
Și acum, aici am sfârșit, în gândul asta nenorocit
Mă întreb ce înseamnă să fii un scriitor
Trebuie oare, să fii un slujitor, cititorilor?
Oare trebuie să le spui ceva jignitor?
Ca să fii luat drept gânditor?
Ce trebuie să scrii?
Ca să te citească lu-mea?
Cum reușea Eminescu de uimea?
Cum reușea Macedon-ski să arate a timpului trece-rii?
Majoritatea îmi spun că scriu frumos
Și dacă aș încerca mai tare, aș putea să fiu faimos
Dar persoana care conta, s-a opus și mi-a spus
Nu te amabala, mai coboarăți ținta, mai ai mult efort de depus
Cine sunt eu, întrebarea mi-o pun mereu
Mereu dar mai ales când dau de greu
Mă lupt cu un zmeu, cum aș putea să bat eu un semi-zeu?
Pe traseu, m-am pierdut și acum, tristețea e al meu puseu
Și acum, stau la apus
Gândindu-mă la ce s-a tot spus
Întrebându-mă dacă mai are vreun rost
Sau dacă înca mai trăiesc, doar așa, de prost.
Your smile, Our future
As from work I came back home,
And stood in front of my door,
I noticed a small envelope on the floor,
It was about an event, not here in Rome.
It was an invitation to a dance,
A waltz in San Marino, in the three towers.
It said, to arrive between the nights hours, with flowers,
And not to leave your apperance to chance, make sure to bring your best glance.
The envelope had such a powerful smell,
As to read I begin, it made my head spin.
At the same time, it was slowly pulling me in,
It was as if I was under a sort of spell.
Inside, a letter with a small kiss at the end,
It was stamped with a single name, Dery.
Both in a red so dark-it's origin I couldn't comprehend…
It wasn't the juice of any berry but maybe, a black cherry?
The day of the party grew nearer,
And things started to become clearer.
It must have been some sort of elaborate trick,
This was probably how someone got their kick.
I wanted to look up the party online,
But I couldn't find anything that to the date would align.
Intrigue was taking over me and with myself, I could agree,
That I needed to go and what this was about, to see.
I decided to wear my best, navy blue with the black hue,
I was happy with my decision when I saw who,
Was going to attend and how much they were able to spend.
The richest men and women from their cars would descend.
Some of the wealthiest people of the world gathered,
For an event I didn't even know about, let alone how much it actually mattered.
It seemed like the biggest thing of the year,
But it would appear, that online no one knew what was going on here.
The music was blaring all around the yard,
Although there was no sight of any sort of guard.
We were all asked inside the ball-room,
I was wondering how Dery our night would try to illume.
Suddenly, a thunder sounded like it cracked the sky.
I had a feeling that something dark was nigh.
As if it was so close that I could hear,
Whispering in my ear, to it drawing me near.
I stopped and went away from the crowd,
In the mirror I saw something, to myself I thought,
I looked and looked but around me was naught.
I continued and to myself that by nothing I will be scared I avowed.
The room was massive, it even had a mezzanine floor,
We were all invited to drinks and the party started to roar.
The wine was exquisite, it had clearly been aged for a while,
And as the music changed, our host came down the stairs with a slight smile.
My jaw dropped when I saw who in front of us stopped,
The person who came down the stairs,
Looked like out of a movie she had been cropped.
She declared the party open, requesting us to stop from our affairs and form pairs.
As I was the only alone one,
I really stuck out as the sore thumb,
When by her eyes I was found, I wanted to run,
But she beckoned me and my legs felt numb.
The sound of her stilettos drowned out the ceaseless dance,
As she spun around the crowd, as if she was in a shroud, of mist.
But before I could understand my circumstance,
She took me by the wrist and made us twist.
She was dazzling to all who laid eyes upon her,
Wearing a long red dress but not leaving much for me to guess.
The way her olive skin, brown eyes and freckled cheeks her beauty would confer was leaving my mind in an endless blur,
Barely able to convalesce, with haste I grabbed her hand and waist, trying to impress.
She gave me her first smile of the night,
With a deep look into the eyes,
I didn't stop to think of what that implies,
Because at first sight, everything felt just right.
But suddenly, I had the strangest feeling,
My instinct told me that I had seen her before,
It was as if something from me she was concealing.
She reminded me of someone I used to adore, the way she moved, the things she wore…
She had the gentleness of a red aster,
And as the crescendo was quickly approaching,
She on my chest was intentionally encroaching.
Faster, and please hold your partners closer, said the choirmaster.
Step by step, we entered into the limelight,
The only couple who the speed could withstand,
I grabbed her hand, trying to make the last move truly grand,
She understood, held me tight and let me take her to another height.
As we released each other, everyone stood aside,
The cheers of the crowd were like those of a choir,
Now, it was clear, between us, there was a fire.
There was no emotion left to hide, her smile was just as bright as the moon outside.
I was almost exhausted to death,
But she didn't even seem affected,
And after herself she had quickly collected,
With her next breath she whispered a shibboleth.
I knew the dialect but barely remembered the word.
Her lips slowly mumbled the phrase: Hazırlayın!
She could tell that not only I had heard but it's meaning I had inferred.
Not staying, she slowly went up the steps, her message clearly conveying.
Two servants quickly rushed behind her,
Before one came to tell me,
"Our mistress at the top wishes to see thee.
" Please make your way to the stairs, sir."
It hit me, as I entered the room at the top of the tower,
Everything smelled of orris, more expensive than anything aurous.
And on the bed, a tag attached to a small but gorgeous red flower,
As a chorus, we both read "Scadoxus multiflorus."
" Maybe you know what type it is? What it's called I mean. "
Her voice seemed to come out of no-where,
' I could swear there was no one there'.
" On the name your ideas have to convene, it'll make sense of everything you've seen."
I tried, I wanted to scream, to yell, to shout,
But she grabbed me before my mouth I could move,
" Shush now, you've got nothing more to prove,"
" I am ecstatic you finally figured it out."
I tried to open my mouth but no words would come out,
" I shall allow you to speak but shhhh..not too loud."
" I ask of thee not to offer me any reason your integrity to doubt. "
She snapped her fingers but I said naught aloud, maybe I was just too proud.
" Thou in sooth have nothing to say? Very well, then at least offer me a dance."
I grabbed her hand and waist once more and started slow,
" I don't suppose there's any chance but is this about a romance? "
Her eyes began to glow as we danced to the music below.
" So tell me now, are you a vampire of yore? "
" Thou ought not to name any lady that way, she says as at me she smiles."
" Although yes, from before-Europe Suleiman to conquer swore,"
" Hence I barely escaped the body piles from the Carmonica trials. "
' So tell me, dear lady what is your name? Dery must surely not be it. '
" Ah, thou hath to notice, thou is only half right."
" Derya is not my birthname, only one my situation to befit. "
" Then, Derya, if to ask I might, what is the flower in our sight? "
" 'Tis here so thou canst avoid the pain…"
' Pain? What are you even talking about? '
" Thou didn't think I brought thee here in vain…"
" Thou are here for a reason, for that there should be no doubt."
" I have examined thou for a very long time, "
" We have met before…a long time back, ten years ago, "
" I wished to help thee grow but life happened and I had to go,"
" Thou were twenty five then, in your prime. "
" You mean…Aysel? Is that really you?"
" You just left me, without any warning…"
" I woke up that day and you were gone by the morning…"
" Why? I still have no clue…that was 5 years of us that you just threw…"
" Thou were too young my motives to comprehended. "
" Thou were afraid of thine future, of us becoming more,"
'Did you ever try your mistake to amend? I thought my search will never end… '
' How is that fair to me? My heart it tore, it hurt me to my core.'
"I was frightened that eternity with me you wouldn't want to spend… "
"But I hath given this much consideration."
"Thus I am offering you a choice, how to live thy live and its duration,"
"Drink from the tea on that table and your mortal life will end."
"From the sun you will have to hide and the hunters that will constantly be a thorn in your side,"
"Thy life will be one of knowledge and power,"
"But with misery and despair the Earth you'll scour."
"Doth not worry, thou will have a bride who through this life will guide."
"Thou may take thy leave now although we shall never meet again,"
"Our love you'll have to finally forfeit and forget."
'And yet, how long has it been since someone like me you've met?'
"To my disdain, beloved, centuries have passed in vain."
So now, your decision please make
----
Drink the tea
As our bodies unclasp from each others warm embrace,
I didn't want to lose the pace as I bring the tea to my face,
She grabs my neck and whispers in my ear.
"I love you"…I said 'I love you too' with no fear…
----
Leave
As our bodies unclasp from each others warm embrace,
I saw the sadness in her face as I made to leave that place,
With a smile I weaved through the crowd, the dance…
…Knowing it wouldn't be by chance...that my life to something better would advance.
1 Decembrie
E întuneric și frig
Aș vrea să pot să te strig
Să îmi pui mâna pe spate
Să îmi spui că încă există o șansă, poate.
Dar sunt într-o buclă infinită,
În singurătatea mea nemărginită,
Într-o cameră mâhnită, ruginită
Într-un loc fără de reușită.
De la tine, tot aștept un mesaj
Poate că ar trebuii să îmi fac eu curaj
Dar mi-ai spus că s-a terminat
Că ce a fost între noi doi, s-a incheiat.
Mă tot aștept să văd notificarea
Dar știu că nimic nu îți poate schimba plecarea
Tot mă aștept ca tu să faci primul pas
Pentru că asta e tot ce mi-a rămas
Nu am să mă prefac
Deoarece, eu nu știu ce să fac
Au trecut doi ani, azi ar fii fost ziua noastră
Dar acum, mă uit singur pe fereastră.
Off doamne, 1 decembrie, ce mai zi ai mai ales
Dar știam că în istorie ai un interes
Ca principatele vroiai să ne unim
Și numai noi de fericire să știim.
Dar tu, mare cititor, mare privitor al tuturor poveștilor
Tu, trăitor al tuturor vieților, atotcunoscător al vremurilor.
Tu, această situație cum colorezi?
Tu ce vezi? Tu ce crezi?
Nu mai pot
Nu mai pot, chiar nu mai pot
Să respir, să dau din mâini, să înot
Sunt o persoană așa oribilă
Și chiar dacă nu îți pot spune de ce
...crede-mă...sunt o persoană penibilă
Mă omoară propriile gânduri și nu mai am ce face
Am crezut că poate dacă mă implic, dacă mă dedic
O să pot însfârșit să ajung ceva, să mă ridic
Doamne, nu mai știu ce să fac
Am cerut ajutorul tuturor cărora m-au ascultat
Și știi ce e cea mai rea parte?
Este că ei chiar au încercat...
Dar pe mine ceva tot mă împarte
Vreau să țip, să mă audă tot blocul și orașul
Haha, dar cred că o să ajung doar să îmi umplu păhărașul
Ți-am cerut ajutorul, Andreea, ce tot faci?
De ce tot te mai prefaci?
Nu îmi ești prietenă, nu îmi ești alături
Presupun că orice fel de legături...
Că anii nu prea mai contează atunci când nu mai intră banii
Asta e? Trebuie să te plătesc?
Nu ești cum îmi amintesc
Ce? Nu e așa? Cum ar mai trebuii să o privesc?
Au trecut aproape doua luni
Și până acum sunt doar promisiuni
Iar tu, Maria, tu ești fericită?
Îmi amintesc zilele în care te simțeai răsucită
Când vorbeam eu cu vreo zmintită
Dar acum, de anul nou, m-am tăvălit cu o sucită
E neobișnuită, mă excită
Dar nu mă intrigă, nu mă face să gândesc
Nu mă face de ce sunt în stare să dovedesc
Nu mă ajută să mă împlinesc
Am nevoie de tine
Ea a venit la mine
După ce tu mi-ai rupt inima în două
Ce era să fac, să fiu cu amândouă?
Tu ce faci atunci când plouă?
Te mai ascunzi și tu de rouă...
Știi, e chiar destul de amuzant
Eu îți țip în ureche constant
Și tu nu îmi vei da vreodată vreun răspuns interesant
Sunt obosit, de lume, nu știu ce mai caut aici
Ce rost are să citești, să îți șoptești?
Să îți explici atât de multe povești
Dacă în final tot ajungi să strici...
Dacă...știi ce? Nu mai contează ce aveam a zice
Nu mai are rost a mă contrazice
Andreea mi-a spus că fac pe victima
Am crezut că mă supraestima
Sau că încerca doar a mă deprima
Dar are dreptate, mă tot plâng și plâng
În loc ca în gura inima să mi-o strâng și frica să mi-o înfrâng
Dar nu, nu mai am puterea în mine
Nu îmi mai iese, vreau doar să se termine.