Nopți calde
Mademoiselle, la ce te mai gandești?
Încă în lume iubirea încerci să o răspândești?
Îmi amintesc de nopțile alea calde de vară,
Când pe lângă parcul Izvor ochii noștri dansară.
Cum lumina din felinare îmi bătea pe spate,
Cum râsetele tale gentile repetate, erau singurul lucru care să întrerupă liniștea în acea noapte.
Așteptam împreună un 385...dar eu vroiam să îți sărut buzele fierbinți...
Acum, după atâta timp, strâng din dinți știind că acel sărut făcea parte și din ale tale rugăminți...
Tot speram ca visele mele să devină reale,
Brațele mele în jurul taliei tale.
Lumina lunii care să ne ghideze,
Pasiunea noastră să o ilumineze.
Te mai vezi în acele seri petrecute în doi?
Când povestindu-ți despre Bulgakov, Pushkin și Tolstoi,
Când vorbindu-ți despre politică, artă și literatură.
Ți-ai dat seama că suntem făcuți din aceeași țesătură.
Știu că ai dreptate, în întregime.
Dragostea are o anumită cruzime.
Dar știu că împreună am fi reușit...
Și poate că ne-am fi iubit la nesfârșit...
Chiar dacă acum inima mea singură lumea trebuie să străbată...
...Nu te învinuiesc pentru decizia luată,
Totuși, vreau să știu, în zile gri și fără rost,
Te mai întrebi, în șoaptă, "oare ce ar fi fost...?"
Poems in the same category
Împreună
Iubito, nu există fericire fără tine,
Sau fără pacea din "împreună"....
Nu noi suntem chiar însuși infinitul?
Noi doi și veșnicia în care stăm înlănțuiți,
Captivi de-amorului magie ce ne vorbește tainic neînțelese vorbe dulci,
Ce par să vină din catacombe antice și sumbre,
Purtând însemne faraonice nebune, sângerânde?
Iubito,iubirea noastră se poate sparge,
Precum oglinda vieții când fisurată moare,
În mii de cioburi despărțită plângând etern cu nesfârșitele regrete....
Și ce ne pasă nouă de lumea toată care moare,
De noi suntem pe veci prinși ca-ntr-o clepsidră de cristal ținându-ne de mână,
Clepsidră infinită fără moarte,
Știindu-ne clipă de clipă împreună?!
(6 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
,,O clipă de sinceritate" în germană
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas
să dăm un pic de frumuseţe
acestui ultim ceas.
Nu ne-am schimbat,
e doar o părere
Nu lua drept bun un cuvânt
sau un gest neînsemnat.
Nu, nu ne-am schimbat
e doar o-ntâmplare
Oricum am fi
şi orice-am vorbi
nu suntem doi străini,
iubirea mea.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
Nu ne-am schimbat,
e doar o părere
Nu lua drept bun un cuvânt
sau un gest neînsemnat.
Nu, nu ne-am schimbat
e doar o-ntâmplare
Oricum am fi
şi orice-am vorbi
nu suntem doi străini,
iubirea mea.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că încă ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că încă ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
Ein Moment der Aufrichtigkeit
Ein Moment der Aufrichtigkeit
statt auf Wiedersehen
Geben wir ein wenig Schönheit
diese letzte Stunde.
wir haben uns nicht verändert
es ist nur eine Meinung
Betrachten Sie kein Wort als selbstverständlich
oder eine unbedeutende Geste.
Nein, wir haben uns nicht verändert
es ist nur ein Zufall
Wir wären es sowieso
und was auch immer wir reden
Wir sind keine zwei Fremden
Meine Liebe.
Ein Moment der Aufrichtigkeit
es wäre eine erhabene Geste
Wir haben den Mut, es zuzugeben
dass wir uns lieben.
Ein Moment der Aufrichtigkeit
sie würden sich an uns erinnern
unserer guten Jahre
würde uns in dieser letzten Stunde daran erinnern
Ein Moment der Aufrichtigkeit
statt auf Wiedersehen.
wir haben uns nicht verändert
es ist nur eine Meinung
Betrachten Sie kein Wort als selbstverständlich
oder eine unbedeutende Geste.
Nein, wir haben uns nicht verändert
es ist nur ein Zufall
Wir wären es sowieso
und was auch immer wir reden
Wir sind keine zwei Fremden
Meine Liebe.
Ein Moment der Aufrichtigkeit
es wäre eine erhabene Geste
Wir haben den Mut, es zuzugeben
dass wir uns immer noch lieben
Ein Moment der Aufrichtigkeit
sie würden sich an uns erinnern
unserer guten Jahre
würde uns in dieser letzten Stunde daran erinnern
Ein Moment der Aufrichtigkeit
statt auf Wiedersehen.
Ein Moment der Aufrichtigkeit
es wäre eine erhabene Geste
Wir haben den Mut, es zuzugeben
dass wir uns immer noch lieben
Ein Moment der Aufrichtigkeit
sie würden sich an uns erinnern
unserer guten Jahre
würde uns in dieser letzten Stunde daran erinnern
Ein Moment der Aufrichtigkeit
statt auf Wiedersehen.
În urma ta...
De ce tăcerea ta mă arde,
Atât de grea în noaptea asta?
În mii de clipe reci și fade...
Sfărmând cu-aripa lor fereastra.
Privind în gol, din urma ta,
Pierdut în mine printre cioburi,
Sunt sigur c-am ales cândva,
Prăpăstii adormind sub poduri.
Genuni gemând întunecate,
Prin ochi de corb mușcând din tine,
Trăgând din pumnul strâns, o carte,
Rescrisă parcă pentru mine.
E un nonsens în orice așteptare,
În vise goale și făcute ghem,
E vina mea că lipsa ta mă doare,
De fiecare dată când te chem.
Am avut verbul!
Oare cum aș putea să-i spun
Cât îmi doresc să îi vorbesc,
Și cât de mult aș vrea să știe
Că doar la ea, eu mă gândesc
Ne întâlnim mereu pe drum
Zâmbim și ne-adresăm salutul,
Cu ea o vorbă-aș vrea să schimb
Dar ce să vezi..nu am cuvântul
Nu pot prea multe să-mi explic
De ce sunt mut când o-ntâlnesc,
Când zi și seară îmi fac speach-ul
Și mai mereu îl uit când o zăresc
În sinea mea cred că-nțeleg
De unde mi se trage totul,
Și simt că fete-i de pe drum
În timp cu mine îi va fi sorocul
Și șansa peste mine-a dat
Să ne-ntâlnim la o serată,
Nu știu de-a fost premeditat
Sau poate a mea soartă
Aici și-acum am avut verbul
Și multe-am vorbit împreună,
În noapte am ieșit la o plimbare
Pe o potecă, călăuziți de lună
Doar astrul ar putea să spună
Ce a văzut, ce s-a-ntâmplat,
Și cum el ne-a trimis lumină
Iar noi cu drag ne-am sărutat
De-aici a început povestea
Pe care o dorim fără sfârșit,
Și zi de zi am înțeles ce-i viața
Și ne-am iertat...când am greșit!
Et si tu n'existais pas în engleză
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pourquoi j'existerais.
Pour traîner dans un monde sans toi,
sans espoir et sans regret.
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pour qui j'existerais.
Des passantes endormies dans mes bras
que je n'aimerais jamais.
Et si tu n'existais pas,
je ne serais qu'un point de plus
dans ce monde qui vient et qui va,
je me sentirais perdu.
J'aurais besoin de toi.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi comment j'existerais.
Je pourrais faire semblant d'être moi,
mais je ne serais pas vrai.
Et si tu n'existais pas,
je crois que je l'aurais trouvé,
le secret de la vie, le pourquoi
simplement pour te créer,
et pour te regarder.
Et si tu n'existais pas
Dis-moi pourquoi j'existerais
Pour traîner dans un monde sans toi
Sans espoir et sans regret
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
And if you didn't exist
And if you didn't exist
Tell me why I should exist
To drag along in a world without you
Without hope and without regret
And if you didn't exist
I would try to invent love
As a painter who sees from beneath his fingers
the day's colours being born
and wonders about them.
And if you didn't exist
Tell me why I should exist
Passing girls, asleep in my arms
That I would never love
And if you didn't exist
I would only be another dot
in this world, which comes and goes
I would feel lost
I would need you
And if you didn't exist
Tell me how I would
I could pretend to be me
But it wouldn't be true
And if you didn't exist
I think that I would have found
The secret of life, the WHY
Only to create you
And to look at you
And if you didn't exist
Tell me why I should exist
To drag along in a world without you
Without hope and without regret
And if you didn't exist
I would try to invent love
As a painter who sees
from beneath his fingers
the day's colours being born
and wonders about them.
Refrenul iubirii
Același "te iubesc" pare refrenul iubirii iubito,
Dar nu-i,te asigur...
Refrenul ești doar tu!
Fară tine iubirea-și pierde refrenul,
Te iubesc este refrenul,
Cum să existe fără tine refrenul iubirii,
Când ceasul amorului își pierde rostul lui?
Pustiul se-ntrevede pretutindeni fără sărutul ce pleacă din tine,
Eu sunt doar un mort viu fără iubirea trimisă-n spre mine,
Fară tine dragostea-și pierde refrenul,
Te iubesc este refrenul ce-i scris pentru tine,
Cum să existe fără tine refrenul iubirii iubito,
Mai caldă e moartea cea rece,urâtă și hâdă
Dacă te iubescul dispare odată cu tine!
(26 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Other poems by the author
Nu mai pot
Nu mai pot, chiar nu mai pot
Să respir, să dau din mâini, să înot
Sunt o persoană așa oribilă
Și chiar dacă nu îți pot spune de ce
...crede-mă...sunt o persoană penibilă
Mă omoară propriile gânduri și nu mai am ce face
Am crezut că poate dacă mă implic, dacă mă dedic
O să pot însfârșit să ajung ceva, să mă ridic
Doamne, nu mai știu ce să fac
Am cerut ajutorul tuturor cărora m-au ascultat
Și știi ce e cea mai rea parte?
Este că ei chiar au încercat...
Dar pe mine ceva tot mă împarte
Vreau să țip, să mă audă tot blocul și orașul
Haha, dar cred că o să ajung doar să îmi umplu păhărașul
Ți-am cerut ajutorul, Andreea, ce tot faci?
De ce tot te mai prefaci?
Nu îmi ești prietenă, nu îmi ești alături
Presupun că orice fel de legături...
Că anii nu prea mai contează atunci când nu mai intră banii
Asta e? Trebuie să te plătesc?
Nu ești cum îmi amintesc
Ce? Nu e așa? Cum ar mai trebuii să o privesc?
Au trecut aproape doua luni
Și până acum sunt doar promisiuni
Iar tu, Maria, tu ești fericită?
Îmi amintesc zilele în care te simțeai răsucită
Când vorbeam eu cu vreo zmintită
Dar acum, de anul nou, m-am tăvălit cu o sucită
E neobișnuită, mă excită
Dar nu mă intrigă, nu mă face să gândesc
Nu mă face de ce sunt în stare să dovedesc
Nu mă ajută să mă împlinesc
Am nevoie de tine
Ea a venit la mine
După ce tu mi-ai rupt inima în două
Ce era să fac, să fiu cu amândouă?
Tu ce faci atunci când plouă?
Te mai ascunzi și tu de rouă...
Știi, e chiar destul de amuzant
Eu îți țip în ureche constant
Și tu nu îmi vei da vreodată vreun răspuns interesant
Sunt obosit, de lume, nu știu ce mai caut aici
Ce rost are să citești, să îți șoptești?
Să îți explici atât de multe povești
Dacă în final tot ajungi să strici...
Dacă...știi ce? Nu mai contează ce aveam a zice
Nu mai are rost a mă contrazice
Andreea mi-a spus că fac pe victima
Am crezut că mă supraestima
Sau că încerca doar a mă deprima
Dar are dreptate, mă tot plâng și plâng
În loc ca în gura inima să mi-o strâng și frica să mi-o înfrâng
Dar nu, nu mai am puterea în mine
Nu îmi mai iese, vreau doar să se termine.
Singur
Singur din nou, tot ce a rămas din tine e un ecou.
De ce pleci? De ce tot pleci? De ce vrei să mă seci?
Acum, nu pot să uit de tine nici înzeci, nici în nouăzeci nici în parseci...
De talie vreau să te iau din nou, să îți fiu din nou erou.
Te iubesc, îmi făceai zilele mai line, mă țineai și pe mine mai pe șine.
Dar tu vii și pleci, uneori mă tratezi cum îi tratau grecii pe meteci.
Alteori, ca cel mai mare dintre regi, vreau doar să alegi.
Eu simt că avem aceleași destine și nu vreau ca așa să se termine.
Toate sentimentele mă zăpăcesc.
Dar uit de lume când te privesc.
Nimic altceva nu există atunci când îți vorbesc.
Universul e mai calm când îți citesc.
Singur, nu sunt sigur dacă și mai matur pentru că tot nu pot să mă înlătur...
De tine...de tine, Maria, cum pot să uit, cum pot să mă bucur?
Vreau să te înjur și situația tot încerc să o îndur.
...dar tremur, îmi e frică pentru că mintea mi se strică...mă lași fără contur...
Stai! Nu pleca, nu vreau să te pierd, vreau să te dezmierd, să dansăm...
În brațele celuilalt să mai stăm, o discuție să mai purtăm.
Să nu ne lăsăm, pe Doga sau pe Chopin să mai valsăm.
Pentru că atunci când cu tine mă găsesc, toate dorințele mele se îndeplinesc
Iar atunci când ale noastre trupuri se unesc, sunt sigur că lângă tine vreau să îmbătrânesc.
Dar știu că într-o dimineață, o să te văd zâmbăreață.
Că o să te țin de mână și că nu o să îți mai dau drumul o săptămână.
Știu că ești citeață și atât de măreață dar te rog, de mine nu uita, în palatul tău de gheață.
Te iubesc, Marii și chiar dacă mă transformă în țărână...sentimentele mele o să rămână.
Napoleon la Austerlitz
Urechile îmi țiuie, ochii îmi sunt roșii
Rușii, continuă să tragă…ticăloșii…
Fumul de pușcă mă înconjoară
Mă întreb, voi mai supraviețuii și de astă oară?
Dintr-o dată, o bubuitură de toate zilele se aude
Tuturor ne e frică dar retragerea, se exclude
Trebuie să avem încredere, o voce spune
Alea au fost tunurile lui Napoleon, mai avem puțin până ai răpune
Știam că moartea e la o aruncare de zaruri
Țipetele se auzeau peste tot...dar nici în cele mai urâte coșmaruri
Nu ți-ai putea imagina că există așa un loc...
Și mai câte schimburi de foc, măcelul nu se mai oprea deloc
Scuze, o să încerc să mă adun și momentul să ți-l recompun
Când mâna pe pușcă îmi pun, mă întreb dacă o să mai apuc vreun ajun
Dacă o să mai pot să îi dau o floare, să mai stăm la soare...
Să mai simt o sărutare urmată de niște atingeri ușoare...
S-ar putea să o fi văzut pentru ultima dată
S-ar putea să nu îi mai pot mirosii părul de flori niciodată
S-ar putea să nu pot să îi mai ascult opiniile despre Voltaire vreodată
S-ar putea ca de un zeu ea să fi fost creată... atât de cultivată, atât de neașteptată...
Da, mă scuzi, lupta...ce era în jurul nostru nu era doar o bătălie între popoare.
Două imperii, unul avea a devenii imun, celălalt avea a pierde toată puterea de care regii ei dispun.
Barbarii, fără vreun semn de calmare au încercat să se țină pe picioare
Dar a venit un taifun, din care nu mai avea să scape nici un căpcăun.
Cavaleria lui Murat a venit de nicăieri cu noi puteri
Și într-o secundă, a făcut infanteria lui Bagration pulberi
Napoleon s-a întors și l-a închis de tot pe Kutuzov
Haha, bătrănul aproape, că nu mai avea cum să scape - din acel crov.
Hahaha, să vedem ce mai face acum Alexandru
Și-a pierdut toată armata, ce mai copilandru
Mă întreb ce i-a spus Mikhail când
Armata lui Napoleon a venit, sute de mii ucigând...
Ziua noastră îndelungată a fost în sfârșit câștigată
Știam cu toții că de acum o să trăim o viață îmbelșugată
Țoți recunoșteam cine ne-a oferit acest viitor prosper...
Și pe tot frontul s-a auzit doar: Vive l'Empereur!
Prea frumoasă lună
O! Tu, prea frumoasă lună.
Tot aștept ca soarele să apună.
Ca în fiecare seară să mă seduci.
Ca din nou la tine să mă aduci.
Superba mea, steauă a nordului,
Maestră a mărilor și a timpului.
Cu tine la spate, toate păcatele purtate,
Nu cântăresc nici jumătate.
Dar tu mi te arăți puțin câte puțin.
Uneori doar jumătăți obțin.
Iar alteori, doar sferturi.
De asta în fiecare dimineață, sper să uiți de ale noastre certuri.
Da, știu, că tu te îmbraci în nori,
Și până de înserare, tinzi să mă ignori.
Dar atunci când uit să te iubesc,
Te dezbraci și mă faci să mă înrobesc.
Numai la tine mă gândesc.
Ești cu adevărat un dar ceresc.
Pierdut într-o mare a uitării,
Tu ești farul pe care îl urmez în drumul salvării.
Lumina ochiilor tăi mă ghidează,
Și următoarea destinație mi-o fixează-
Chiar și atunci când absența ta mă îndepărtează.
Lună dragă, iubirea ta mă completează.
Ai vrea să îți mai citesc ceva?
Sau să ne mai întalnim pe undeva?
Vreau să îți vorbesc dar fără supărare...
... Eu pentru tine vreau să fiu mai mult decât un oarecare.
Vreau să îmi șoptești cu drag,
Lângă mine să pot să te trag.
Să mă joc cu părul tău fin,
Să îți sărut buzele moi când termin.
Mâinile pe al tău spate să le mișc ușor.
Iar când prea jos am să cobor, să mă împingi gentil cu un picior.
Vreau să îți aud râsul de fetiță,
Când îți gâdil corpul de zeiță.
Să îți văd privirea de femeie.
Și să simt acea scânteie...
Dar... Așa de mulți bărbați te vor.
Eu sunt un amărât de scriitor.
Ce mă face să cred că sunt mai mult decât un trecător?
Chiar dacă pentru mine timpul zboară,
Tu ești la fel de frumoasă ca odinioară.
Încă îmi zâmbești în timp ce îți cânt la vioară.
Acum, eu sunt bătrân și în păr gri apare.
Dar nu există motiv de îngrijorare.
Tu mereu mi-ai fost cea mai mare preocupare.
Obrajii tăi sunt de un roșu atât de puternic,
În timp ce eu încă mă întreb dacă sunt vrednic.
Aș fi vrut să îmi fi spus cu ce te luptai.
Eu te-am rugat doar să mai stai.
Dar tu mi-ai spus că nu puteai.
Pentru că nu poți să fi acolo pentru mine mereu.
Pentru că nu totul se învârte în jurul meu.
Că frumusețea ta nu poate fi doar a mea.
Te întreb: îți amintești când poezia mea te uimea?
Te îmbujorai și ochii îți lăcrimau neîncetat,
Acum,nici nu te-a mai emoționat.
O! Tu, prea frumoasă lună,
Astea sunt ultimele momente împreună.
Strălucește acum a mea femeie dragă,
Adu fericire în viața mea oloagă.
Atât de mare ești pe cer, înconjurată de ceață,
Dar chiar și așa îți văd în obraji roșeață.
Când inima în sfârșit mi se potolii,
Îmi întind mâna spre buzele tale rozalii.
Dar sărutându-mi mâna ușor îmi șoptești,
Încercând pentru ultima oară să mă liniștești.
" Pentru mine, încearcă să fi curajos,
Și într-un final, pune penița jos.
Povestea noastră se termină din nou.
Dar îmi e frică că ăsta va fi ultimul nostru tablou.
Soarele dintre nori are să răsară...
Iar dragostea noastră, pentru ultima dată, să moară..."
Zeița
„Apollo, ți-am oferit bunătate și respect,
Așa că te rog ca și tu să fi corect.
Să îmi împlinești și mie o dorință,
O zi vreau să petrec ca a ta ființă.”
"Admetus sau dacă așa dorești să te numești, Andrei,
O să îți dau aceea ce tu vrei.
Pentru generozitatea ta, din mâncarea mea vei gusta,
Pentru această zi, în corpul meu vei exista."
Totul în jur a devenit pur alb...
Și am ajuns într-un loc atât de dalb.
Eram chiar în vârful muntelui Olympus,
Și aveam până la apus pentru orice aveam să îmi fi propus.
M-am întâlnit întâia oară cu maestrul apelor, Poseidon,
M-a întrebat de un zvon de al meu, un piton.
I-am răspuns că de mult s-a rezolvat,
Și că nici atunci nu trebuia să fiu salvat.
L-am întrebat cum îi mai este al lui imperiu.
“Imperiu? Nu credeam că întrunește un așa criteriu, “
Îmi răde și cu un zâmbet îmi vorbește,
“Este extraordinar dar dacă nu mă crezi, vin-o și privește.”
Îi zâmbesc și îi promit că o să vin,
Imediat ce niște treburi termin...
"Dar crezi că aș putea pe Zeus să îl întâlnesc?"
Majoritatea dintre noi lipsesc, de diferite probleme se îngrijesc.
Văzând cât m-a întristat știrea, cât de jos îmi era privirea...
Îmi pune mâna pe spate, pentru a îmi mai liniști gândirea.
Mulțumindu-i și mergând mai departe, m-am întalnit...
Cu Leto, femeia din care în lume am venit.
Mă întreabă pe unde este sora mea,
Deoarece pentru siguranța ei se temea.
Așa că dacă acum eu înapoi în Grecia,
M-aș întoarce și pe ea aș căuta-o, ea pe veci ar aprecia...
Nevrând să stric relațiile lui Apollo ,
Pe Pământ mă întorc, pentru a încerca a o găsii acolo.
Într-o pădure eu încep a o căuta,
Când văd o femeie ce animale vâna...
Părul ei, curgea ca valurile unei mări de cafea,
Ochii ei, o fântână albă-nu de apă ci de ciocolată,
Buzele ei, păreau moi ca de catifea,
Atât de frumoasă, calculată, concentrată...
M-am apropiat tiptil, ușor,
Am strigat-o încet...cu o voce joasă...
Neștiind dacă îmi va oferi vreun ajutor.
Se întoarce dintr-o dată și se apropie curioasă.
“Ce cauți pe aici, dragă zeu?
Și de ce îmi întrerupi a mea vânătoare?
Ai ceva tupeu, știi bine că să vânezi e greu,
Haide, vorbește, sau nu o să mai fiu așa binevoitoare.”
"Mă numesc Apollo și sora nu mi-o pot găsii,
Pare că petreci mult timp pe aici,
M-am gândit că poate tu o să știi,
Dacă da, te rog să îmi zici…"
Se apropie cu mult avânt,
Mă ia cu puțină forță de mână...
Și fără vreun alt cuvânt,
Începe a merge fără frână.
De mână, m-a dus pe un vârf de munte,
Unde o femeie îmbrăcată într-o rochie de cărbune,
Părea că cea mai mare frică avea să și-o înfrunte.
Plângea și nimic nu putea spune...
Pentru ore în șir nu ne-am oprit din vorbit,
Frumusețea ei cu a Aphroditei era de comparat,
Ceva de neobservat până când de farmecele ochiilor ei m-am izbit...
A ei grație era imposibil de măsurat, de explicat…
De mână m-a dus pe un mic deal...
Deasupra unei sulițe din pământ.
Unde în jur, totul încă părea ireal...
Unde umbra unui măslin s-a resfrânt...
Degetele ei fine mă țineau atât de bine,
Povestindu-mi de Socrate, Platon și Herodot,
Se uita cu așa o înfierbântare, ardoare la mine,
Eu o ascultam și tăceam ca un netot.
M-a întrebat dacă o pauză vreau să facem,
Să stăm jos măcar pentru o clipă,
Că nu vrem să ne sărutăm să ne prefacem,
Simțeam cum o dragoste se înfiripă.
Pe lângă noi, zbura unul dintre frații mei,
Eros, care pentru mine a venit.
Părea că era supărat dar fără vreun temei,
Dintr-o dată, mi-a zâmbit, de parcă țelul și l-ar fii împlinit.
Nimic nu se schimbase, așa am crezut,
Dar când la Daphne m-am uitat…
Numai la ale ei picioare m-am holbat,
Corpul meu nu mai făcea ce am vrut...
Ea de mine s-a speriat,
Și ușor s-a îndepărtat,
Numai de dorință eram purtat,
Aerul se simțea rarefiat,
Imaginându-mi pieptul ei dezgolit,
Decolteul ei, îmi dădea tot felul de idei,
De cum aș săruta-o pe gât ducând-o pe alei,
Pe care nu s-a mai oprit, pe care nu le-a mai trăit.
De la dorința mea am încercat să mă rețin...
Să îi ating pielea de mătase și între picioare să o dezmierd,
Dar în silueta...în corpul ei, încep să mă pierd,
De la ea nu mai pot să mă abțin...
Speriată, ea începe să fugă,
Dar în adâncul ei știe,
Că lumea e prea pustie.
Așa că se decide să se distrugă.
Se transformă într-un prea frumos copac,
Când...din spatele meu se aude o voce mică și pitică,
Care întreabă dacă acum sunt mai deschis la critică.
Deoarece cu ea nu voi reușii niciodată să mă împac.
Lacrimile mele au umplut râurile și mările,
Rădăcinile ei le-am sărutat,
Minute, ore au trecut dar acolo eu am stat.
Încercând să îmi alin tulburările...
Din frumusețea, eleganța ei am făcut o liră,
Un arc și niște săgeți de lemn,
Și un lucru pe care am jurat solemn,
Să îl prețuiesc și când focul vieții mi s-o potoliră.
M-am trezit, cu memoriile care mă urmăriră,
Nu în Olympus, nu în lumea zeilor.
Doar cu coroana mea, care să mă mai ducă în acea lume a ideilor,
Un singur lucru, care să îmi amintească, că un om și o zeiță se iubiră…
Piata Victoriei - Piata Unirii
O altă zi de luni, după tot felul de presiuni
' Offf, trei stații în plus ', în soaptă mi-am spus
După ce, câteva stații am mers, cumva într-o amețeală dus
Gândindu-mă la tot felul de sesiuni
O femeie plictisită, de fericire lipsită
Acum, foarte dichisită, tocmai din vacanță venită
Merge la muncă, într-o transă atât de adancă
Încă pe malurile Italiei, unde valurile bat o singuratică stâncă
Lângă ea stă un bărbat în vârstă
Cu un zâmbet pe buze, chiar dacă poate gustă
O ultimă dată din viața sa măreață
Și, cu o atitudine glumeață, se întreabă ce o să îi mai aducă această dimineață
Puțin mai departe, niște copii vorbesc de un profesor care îi plictisește de moarte
Și că ar vrea mai multe materii bazate pe arte, în școală
Că matematica e nasoală și că profa de română e prea vocală
Mai mult, dacă din guvern ar face parte, ar face totul ca la carte
Metroul se oprește și o femeie spune așa, pe zărește, " Piața Romană "
Ușile se deschid și totul se oprește cand în metrou se urcă, ea
Merge încet, de parcă vrea să se dea, cea mai rea
Parcă purta o coroană, era de o frumusețe de icoană
Toate mișcările ei erau ca dintr-un portret
M-am uitat la ea, indiscret dar fără vreun regret
Un zâmbet mi-a sărit în ochi și fără vreun interpret
Era de parcă știa un secret, atât de șiret
O fericire ascunsă de noi, undeva pierdută într-o mulțime de nevoi
De parcă toți duceam lipsă dar ea, atât era de aprinsă
Și din nou, ce rost are o candelă dacă e stinsă?
Pentru un moment, am pășit înapoi, nevrând să fiu vreun țărănoi
Nici un pas nu am făcut, că s-a întamplat, un lucru atât de plăcut
Ochii ei căprui, s-au uitat în ai mei verzui
Și cu pași repezi înspre mine a mers, unde a stătut
Liniște, pentru câteva clipe amărui
Ușile se închid și totul devine din nou rapid
Până când să îi aud glasul subțire, tăcut și timid
" Vreun buton mi s-a desfăcut? "
" Dacă nu, atunci la mine de ce te uiți, asa de urât? "
' Defapt, nu doar unul ci chiar doi'
Îi zâmbesc și ea îmi zâmbește înapoi
" Maria, de cunoștiință îmi pare bine "
' Andrei, atenția mea îți aparține '
Totul părea ca un vis, unul de așa de mult timp interzis
Totuși, nimic nu era promis, nimic nu era scris
Așa că am decis să îi pun o întrebare
' Maria, cu mine la o cafea ai merge oare?'
Înainte să îmi răspundă, s-a auzit " Piața Unirii "
Ea, mă întreabă, realizând efectul știrii
" Dacă spun da, promiți că vei mai sta? "
' Dacă asta înseamnă cafea atunci cum să spun nu și a pleca? '
Avea un mers ca de prințesă
O privire de duchesă
Elegantă dar fără să fie ignorantă
Extravagantă dar fără să fie arogantă
Totuși, pe cât era de perfectă pe atât de defectă
Atât de furioasă când simțea că viața nu o respectă și nu e corectă
Atât de nervoasă atunci când se simțea neputincioasă
Când simțea că nu avea ceva sau pe cineva, atât de mofturoasă
Și totuși, am crezut că dupa o vreme
Totul va devenii fundamental de banal
Până să mă cheme, de un scaun să mă rezeme
Și să o fi văzut pe tocurile ei de cristal
Când am ajuns, ne-am luat o cafea
Și am întrebat-o dacă am putea
Să ne ținem de mână
Și dacă ar vrea, măcar pentru puțin, să rămână
Dintr-o dată, sare din scaun și spune
Că ea presupune că am o pasiune pentru un joc
"Se pare că ai noroc, te provoc"
' Hmmm, pentru a mă răpune, ar trebuii să ai măcar o noțiune despre această chestiune '
' Nu te speria dacă vei greșii, dar știi ce e această piesă? '
Toată fața i se înroșește și ea îmi șoptește, "e o prințesă"
Îmi zâmbește timid și îmi dă regina
"Okay, nu prea știu să joc dar asta înseamnă că mă vei lumina, nu-i așa? "
Cu cât s-a înserat, cu atât, mai mult am jucat
Și cu un zâmbet de neînduplecat spune, " E patru "
I-am răspuns cu un simplu atac, fără vreo piesă să înșfac
' E-5, draga mea ', am spus eu într-o voce ca de teatru
Nimic din partea ei, stătea, se gândea, la executarea mea, " patru C "
Eu, nepăsător si visător, gândul meu zburase, ' B sașe '
Nici acum nu știu, cum ea m-a putut seduce încât nu am putut deduce, ce făcea - deoarece
Ce urmase, a făcut sigur că nu mai aveam mișcari rămase
Cu o voce tandră și dulce, mă reduce, la nimic, " F trei "
Marii, doamne dar ce vrei să îmi iei?
Când aude, ' B șapte ', nu face un sunet și trece direct la fapte
A zâmbit mai frumos și mai inimos ca în oricare altă noapte
" Si, sah mat", spune ea cu un glas entuziasmat
" Sper că acum nu te deranjeaza că te-am chemat"
' Ha, în niciun caz, m-ai calcat ca pe un gândac '
' Și nu m-a deranjat, defapt, cred că te plac '