Rădăcini

As from work I came back home,

And stood in front of my door,

I noticed a small envelope on the floor,

It was about an event, not here in Rome.

It was an invitation to a dance,

A waltz in San Marino, in the three towers.

It said, to arrive between the nights hours, with flowers,

And not to leave your apperance to chance, make sure to bring your best glance.

The envelope had such a powerful smell,

As to read I begin, it made my head spin.

At the same time, it was slowly pulling me in,

It was as if I was under a sort of spell.

Inside, a letter with a small kiss at the end,

It was stamped with a single name,  Dery.

Both in a red so dark-it's origin I couldn't comprehend…

It wasn't the juice of any berry but maybe, a black cherry?

The day of the party grew nearer,

And things started to become clearer.

It must have been some sort of elaborate trick,

This was probably how someone got their kick.

I wanted to look up the party online,

But I couldn't find anything that to the date would align.

Intrigue was taking over me and with myself, I could agree,

That I needed to go and what this was about, to see.

I decided to wear my best, navy blue with the black hue,

I was happy with my decision when I saw who,

Was going to attend and how much they were able to spend.

The richest men and women from their cars would descend.

Some of the wealthiest people of the world gathered,

For an event I didn't even know about, let alone how much it actually mattered.

It seemed like the biggest thing of the year,

But it would appear, that online no one knew what was going on here.

The music was blaring all around the yard,

Although there was no sight of any sort of guard.

We were all asked inside the ball-room,

I was wondering how Dery our night would try to illume.

Suddenly, a thunder sounded like it cracked the sky.

I had a feeling that something dark was nigh.

As if it was so close that I could hear,

Whispering in my ear, to it drawing me near.

I stopped and went away from the crowd,

In the mirror I saw something, to myself I thought,

I looked and looked but around me was naught.

I continued and to myself that by nothing I will be scared I avowed.

The room was massive, it even had a mezzanine floor,

We were all invited to drinks and the party started to roar.

The wine was exquisite, it had clearly been aged for a while,

And as the music changed, our host came down the stairs with a slight smile.

My jaw dropped when I saw who in front of us stopped,

The person who came down the stairs,

Looked like out of a movie she had been cropped.

She declared the party open, requesting us to stop from our affairs and form pairs.

As I was the only alone one,

I really stuck out as the sore thumb,

When by her eyes I was found, I wanted to run,

But she beckoned me and my legs felt numb.

The sound of her stilettos drowned out the ceaseless dance,

As she spun around the crowd, as if she was in a shroud, of mist.

But before I could understand my circumstance,

She took me by the wrist and made us twist.

She was dazzling to all who laid eyes upon her,

Wearing a long red dress but not leaving much for me to guess.

The way her olive skin, brown eyes and freckled cheeks her beauty would confer was leaving my mind in an endless blur,

Barely able to convalesce, with haste I grabbed her hand and waist, trying to impress.

She gave me her first smile of the night,

With a deep look into the eyes,

I didn't stop to think of what that implies,

Because at first sight, everything felt just right.

But suddenly, I had the strangest feeling,

My instinct told me that I had seen her before,

It was as if something from me she was concealing.

She reminded me of someone I used to adore, the way she moved, the things she wore…

She had the gentleness of a red aster,

And as the crescendo was quickly approaching,

She on my chest was intentionally encroaching.

Faster, and please hold your partners closer, said the choirmaster.

Step by step, we entered into the limelight,

The only couple who the speed could withstand,

I grabbed her hand, trying to make the last move truly grand,

She understood, held me tight and let me take her to another height.

As we released each other, everyone stood aside,

The cheers of the crowd were like those of a choir,

Now, it was clear, between us, there was a fire.

There was no emotion left to hide, her smile was just as bright as the moon outside.

I was almost exhausted to death,

But she didn't even seem affected,

And after herself she had quickly collected,

With her next breath she whispered a shibboleth.

I knew the dialect but barely remembered the word.

Her lips slowly mumbled the phrase: Hazırlayın!

She could tell that not only I had heard but it's meaning I had inferred.

Not staying, she slowly went up the steps, her message clearly conveying.

Two servants quickly rushed behind her,

Before one came to tell me,

"Our mistress at the top wishes to see thee.

" Please make your way to the stairs, sir."

It hit me, as I entered the room at the top of the tower,

Everything smelled of orris, more expensive than anything aurous.

And on the bed, a tag attached to a small but gorgeous red flower,

As a chorus, we both read "Scadoxus multiflorus."

" Maybe you know what type it is? What it's called I mean. "

Her voice seemed to come out of no-where,

' I could swear there was no one there'.

" On the name your ideas have to convene, it'll make sense of everything you've seen."

I tried, I wanted to scream, to yell, to shout,

But she grabbed me before my mouth I could move,

" Shush now, you've got nothing more to prove,"

" I am ecstatic you finally figured it out."

I tried to open my mouth but no words would come out,

" I shall allow you to speak but shhhh..not too loud."

" I ask of thee not to offer me any reason your integrity to doubt. "

She snapped her fingers but I said naught aloud, maybe I was just too proud.

" Thou in sooth have nothing to say? Very well, then at least offer me a dance."

I grabbed her hand and waist once more and started slow,

" I don't suppose there's any chance but is this about a romance? "

Her eyes began to glow as we danced to the music below.

" So tell me now, are you a vampire of yore? "

" Thou ought not to name any lady that way, she says as at me she smiles."

" Although yes, from before-Europe Suleiman to conquer swore,"

" Hence I barely escaped the body piles from the Carmonica trials.  "

' So tell me, dear lady what is your name? Dery must surely not be it. '

" Ah, thou hath to notice, thou is only half right."

" Derya is not my birthname, only one my situation to befit. "

" Then, Derya, if to ask I might, what is the flower in our sight? "

" 'Tis here so thou canst avoid the pain…"

' Pain? What are you even talking about? '

" Thou didn't think I brought thee here in vain…"

" Thou are here for a reason, for that there should be no doubt."

" I have examined thou for a very long time, "

" We have met before…a long time back, ten years ago, "

" I wished to help thee grow but life happened and I had to go,"

" Thou were twenty five then, in your prime. "

" You mean…Aysel? Is that really you?"

" You just left me, without any warning…"

" I woke up that day and you were gone by the morning…"

" Why? I still have no clue…that was 5 years of us that you just threw…"

" Thou were too young my motives to comprehended.  "

" Thou were afraid of thine future, of us becoming more,"

'Did you ever try your mistake to amend? I thought my search will never end… '

' How is that fair to me? My heart it tore, it hurt me to my core.'

"I was frightened that eternity with me you wouldn't want to spend… "

"But I hath given this much consideration."

"Thus I am offering you a choice, how to live thy live and its duration,"

"Drink from the tea on that table and your mortal life will end."

"From the sun you will have to hide and the hunters that will constantly be a thorn in your side,"

"Thy life will be one of knowledge and power,"

"But with misery and despair the Earth you'll scour."

"Doth not worry, thou will have a bride who through this life will guide."

"Thou may take thy leave now although we shall never meet again,"

"Our love you'll have to finally forfeit and forget."

'And yet, how long has it been since someone like me you've met?'

"To my disdain, beloved, centuries have passed in vain."

So now, your decision please make

----

Drink the tea

As our bodies unclasp from each others warm embrace,

I didn't want to lose the pace as I bring the tea to my face,

She grabs my neck and whispers in my ear.

"I love you"…I said 'I love you too' with no fear…

----

Leave

As our bodies unclasp from each others warm embrace,

I saw the sadness in her face as I made to leave that place,

With a smile I weaved through the crowd, the dance…

…Knowing it wouldn't be by chance...that my life to something better would advance.

O! Tu, prea frumoasă lună.

Tot aștept ca soarele să apună.

Ca în fiecare seară să mă seduci.

Ca din nou la tine să mă aduci.

Superba mea, steauă a nordului,

Maestră a mărilor și a timpului.

Cu tine la spate, toate păcatele purtate,

Nu cântăresc nici jumătate.

Dar tu mi te arăți puțin câte puțin.

Uneori doar jumătăți obțin.

Iar alteori, doar sferturi.

De asta în fiecare dimineață, sper să uiți de ale noastre certuri.

Da, știu, că tu te îmbraci în nori,

Și până de înserare, tinzi să mă ignori.

Dar atunci când uit să te iubesc,

Te dezbraci și mă faci să mă înrobesc.

Numai la tine mă gândesc.

Ești cu adevărat un dar ceresc.

Pierdut într-o mare a uitării,

Tu ești farul pe care îl urmez în drumul salvării.

Lumina ochiilor tăi mă ghidează,

Și următoarea destinație mi-o fixează-

Chiar și atunci când absența ta mă îndepărtează.

Lună dragă, iubirea ta mă completează.

Ai vrea să îți mai citesc ceva?

Sau să ne mai întalnim pe undeva?

Vreau să îți vorbesc dar fără supărare...

... Eu pentru tine vreau să fiu mai mult decât un oarecare.

Vreau să îmi șoptești cu drag,

Lângă mine să pot să te trag.

Să mă joc cu părul tău fin,

Să îți sărut buzele moi când termin.

Mâinile pe al tău spate să le mișc ușor.

Iar când prea jos am să cobor, să mă împingi gentil cu un picior.

Vreau să îți aud râsul de fetiță,

Când îți gâdil corpul de zeiță.

Să îți văd privirea de femeie.

Și să simt acea scânteie...

Dar... Așa de mulți bărbați te vor.

Eu sunt un amărât de scriitor.

Ce mă face să cred că sunt mai mult decât un trecător?

Chiar dacă pentru mine timpul zboară,

Tu ești la fel de frumoasă ca odinioară.

Încă îmi zâmbești în timp ce îți cânt la vioară.

Acum, eu sunt bătrân și în păr gri apare.

Dar nu există motiv de îngrijorare.

Tu mereu mi-ai fost cea mai mare preocupare.

Obrajii tăi sunt de un roșu atât de puternic,

În timp ce eu încă mă întreb dacă sunt vrednic.

Aș fi vrut să îmi fi spus cu ce te luptai.

Eu te-am rugat doar să mai stai.

Dar tu mi-ai spus că nu puteai.

Pentru că nu poți să fi acolo pentru mine mereu.

Pentru că nu totul se învârte în jurul meu.

Că frumusețea ta nu poate fi doar a mea.

Te întreb: îți amintești când poezia mea te uimea?

Te îmbujorai și ochii îți lăcrimau neîncetat,

Acum,nici nu te-a mai emoționat.

O! Tu, prea frumoasă lună,

Astea sunt ultimele momente împreună.

Strălucește acum a mea femeie dragă,

Adu fericire în viața mea oloagă.

Atât de mare ești pe cer, înconjurată de ceață,

Dar chiar și așa îți văd în obraji roșeață.

Când inima în sfârșit mi se potolii,

Îmi întind mâna spre buzele tale rozalii.

Dar sărutându-mi mâna ușor îmi șoptești,

Încercând pentru ultima oară să mă liniștești.

" Pentru mine, încearcă să fi curajos,

Și într-un final, pune penița jos.

Povestea noastră se termină din nou.

Dar îmi e frică că ăsta va fi ultimul nostru tablou.

Soarele dintre nori are să răsară...

Iar dragostea noastră, pentru ultima dată, să moară..."

Mademoiselle, la ce te mai gandești?

Încă în lume iubirea încerci să o răspândești?

Îmi amintesc de nopțile alea calde de vară,

Când pe lângă parcul Izvor ochii noștri dansară.

Cum lumina din felinare îmi bătea pe spate,

Cum râsetele tale gentile repetate, erau singurul lucru care să întrerupă liniștea în acea noapte.

Așteptam împreună un 385...dar eu vroiam să îți sărut buzele fierbinți...

Acum, după atâta timp, strâng din dinți știind că acel sărut făcea parte și din ale tale rugăminți...

Tot speram ca visele mele să devină reale,

Brațele mele în jurul taliei tale.

Lumina lunii care să ne ghideze,

Pasiunea noastră să o ilumineze.

Te mai vezi în acele seri petrecute în doi?

Când povestindu-ți despre Bulgakov, Pushkin și Tolstoi,

Când vorbindu-ți despre politică, artă și literatură.

Ți-ai dat seama că suntem făcuți din aceeași țesătură.

Știu că ai dreptate, în întregime.

Dragostea are o anumită cruzime.

Dar știu că împreună am fi reușit...

Și poate că ne-am fi iubit la nesfârșit...

Chiar dacă acum inima mea singură lumea trebuie să străbată...

...Nu te învinuiesc pentru decizia luată,

Totuși, vreau să știu, în zile gri și fără rost,

Te mai întrebi, în șoaptă, "oare ce ar fi fost...?"

Frunzele cad și mor
În vreme ce eu mă înec în dor
De timpul în care era mai ușor
Și timpul nu era așa trecător

Când eram mai, fericit
Când aveam un zâmbet pe buze
Când nu toate zilele erau așa ursuze
Când nu toate gândurile vroiau să mă acuze
Când nopțile le puteam dormii
Când norocos mă puteam numii
Când nu mă simțeam așa, rătăcit
Și acum, aici am sfârșit, în gândul asta nenorocit

Mă întreb ce înseamnă să fii un scriitor
Trebuie oare, să fii un slujitor, cititorilor?
Oare trebuie să le spui ceva jignitor?
Ca să fii luat drept gânditor?

Ce trebuie să scrii?
Ca să te citească lu-mea?
Cum reușea Eminescu de uimea?
Cum reușea Macedon-ski să arate a timpului trece-rii?

Majoritatea îmi spun că scriu frumos
Și dacă aș încerca mai tare, aș putea să fiu faimos
Dar persoana care conta, s-a opus și mi-a spus
Nu te amabala, mai coboarăți ținta, mai ai mult efort de depus

Cine sunt eu, întrebarea mi-o pun mereu
Mereu dar mai ales când dau de greu
Mă lupt cu un zmeu, cum aș putea să bat eu un semi-zeu?
Pe traseu, m-am pierdut și acum, tristețea e al meu puseu

Și acum, stau la apus
Gândindu-mă la ce s-a tot spus
Întrebându-mă dacă mai are vreun rost
Sau dacă înca mai trăiesc, doar așa, de prost.

Urechile îmi țiuie, ochii îmi sunt roșii

Rușii, continuă să tragă…ticăloșii…

Fumul de pușcă mă înconjoară

Mă întreb, voi mai supraviețuii și de astă oară?

Dintr-o dată, o bubuitură de toate zilele se aude

Tuturor ne e frică dar retragerea, se exclude

Trebuie să avem încredere, o voce spune

Alea au fost tunurile lui Napoleon, mai avem puțin până ai răpune

Știam că moartea e la o aruncare de zaruri

Țipetele se auzeau peste tot...dar nici în cele mai urâte coșmaruri

Nu ți-ai putea imagina că există așa un loc...

Și mai câte schimburi de foc, măcelul nu se mai oprea deloc

Scuze, o să încerc să mă adun și momentul să ți-l recompun

Când mâna pe pușcă îmi pun, mă întreb dacă o să mai apuc vreun ajun

Dacă o să mai pot să îi dau o floare, să mai stăm la soare...

Să mai simt o sărutare urmată de niște atingeri ușoare...

S-ar putea să o fi văzut pentru ultima dată

S-ar putea să nu îi mai pot mirosii părul de flori niciodată

S-ar putea să nu pot să îi mai ascult opiniile despre Voltaire vreodată

S-ar putea ca de un zeu ea să fi fost creată... atât de cultivată, atât de neașteptată...

Da, mă scuzi, lupta...ce era în jurul nostru nu era doar o bătălie între popoare.

Două imperii, unul avea a devenii imun, celălalt avea a pierde toată puterea de care regii ei dispun.

Barbarii, fără vreun semn de calmare au încercat să se țină pe picioare

Dar a venit un taifun, din care nu mai avea să scape nici un căpcăun.

Cavaleria lui Murat a venit de nicăieri cu noi puteri

Și într-o secundă, a făcut infanteria lui Bagration pulberi

Napoleon s-a întors și l-a închis de tot pe Kutuzov

Haha, bătrănul aproape, că nu mai avea cum să scape - din acel crov.

Hahaha, să vedem ce mai face acum Alexandru

Și-a pierdut toată armata, ce mai copilandru

Mă întreb ce i-a spus Mikhail când

Armata lui Napoleon a venit, sute de mii ucigând...

Ziua noastră îndelungată a fost în sfârșit câștigată

Știam cu toții că de acum o să trăim o viață îmbelșugată

Țoți recunoșteam cine ne-a oferit acest viitor prosper...

Și pe tot frontul s-a auzit doar: Vive l'Empereur!

Trecutule, de ce nu ai mai stat? De ce ai plecat?
În dorul tău m-am înecat.
În căutarea ta pe drum m-am pierdut.
Ție, chiar atât de mult ți-am cerut?

Sunt tânăr, totul e permis.
Toată lumea pare că mi s-a deschis.
Că timpul, limitele vechi mi le-a ucis.
Dar atunci de ce mă simt atât de închis?

Lumea este vastă și complicată, sofisticată.
Cum aș putea eu vreodată să îmi dau seama dacă
Pe alocuri mai e și puțin stricată.
Te întreb asta pentru că în capul meu se joacă.

O idee idioată, că intr-un univers, o să se poată
Macar o dată, să schimb eu lumea toată.
În România, ne e greu…
…mulți observă asta din înainte să ajungă prin liceu…

Fiecare șef se crede zeu,
În timp ce noi ne bătem pe acel leu să urcam și noi în troleu.
Fiecare politician crede că are drept la bani
Chiar dacă se mai împrumută pe la americani sau la germani.

În final, tot noi taxele le plătim.
Munca lor “grea” le-o răsplătim.
De a ne minții pe față.
În timp ce noi ne întrebăm cum o să mai reusim, de dimineață.

Dar tu, cititorule, nu te enerva
Deoarece nu e foarte diferit altundeva.
Țările încă se pot compara
Pentru că toți mai fură câte ceva.

Acest război, nu te îngrijora, va trece.
Dar lumea deja e mult mai rece.
Media mereu a vrut să amestece.
Populația, care greul duce, cu cel ce o conduce.
Și dacă în cap, ești la răscruce
Gândește-te ce ai face dacă salariul tău la zero s-ar reduce…
Unde te-ai duce?

Rusia mereu a fost o țară ciudată.
Dar acum, ea în timp e suspendată.
Umbrele trecutului încă rămân o pată pe ea toată.
Nu poate scapa de ce a fost odată.

Poate că ai obosit
Acasă tocmai ai sosit
Ai vrut să citești ceva frumos
Si eu ce fac? Îți vorbesc de demos…
Aș fii și vanitos să îți vorbesc de kratos.
Să îți fiu sincer, nu știu dacă există vreo soluție
Dar fără vreun fel de rezoluție, cred că o să mai avem o revoluție.

Și da, știu că în poeziile astea nu spun prea multe
Și că nici macăr nu sunt prea mulți care să mă asculte
Dar sper să înțelegi că la altarul creației stau, plin de gânduri străine
Întrebându-mă…Ce piesă să mai dau din mine?

Așa că, dragă cititor, te rog nu te supăra așa ușor,
Că această poezie nu este de amor
Dar sufletul nu mai știu cum să mi-l omor
Incercând să îți spun că de ea încă îmi e dor.

1.Viata mea e complicata

Fara tine as muri,

Tot ce sunt sunt pentru tine 

Si mereu te voi iubi

2.De acum pana-n vecie

Inima iti apartine,

Voi lupta mereu, mereu

Sa fi aproape mereu.

3.Ziua cand ne intalnim

Va fi o zi speciala,

Dumnezeu nea pregatit 

Sa fim unu pentru altu.

4.Iar de ziua ta iubire vrau 

Ca sa fiu langa tine

Sa iti daruiesc mereu

Un micut dulce cadou 

5.Acel mic cadou va fi

Inima mea pentru tine,

Pusa frumos in cutie,

Speciala pentru tine. 

Iar pe ea scrie asa

Te iubesc Dragostea mea

 6.inima iti daruiesc

Toata viata cat traiesc,

In mana ta cat ea va fi,

Dragostea nu va muri.

Pentru tine draga mea

Scriu din toata inima 

Te iubesc.

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

Uforglemmelig

Uforglemmelig, det er hvad du er

Uforglemmelig selvom nær eller fjern

Som en kærlighedssang, der klæber sig til mig

Hvordan tanken om dig gør ting ved mig

Aldrig før har nogen været mere

Uforglemmelig på alle måder

Og for evigt mere, sådan bliver du

Det er derfor, skat, det er utroligt

At nogen så uforglemmelig

Synes også, at jeg er uforglemmelig

Uforglemmelig på alle måder

Og for evigt mere, sådan bliver du

Det er derfor, skat, det er utroligt

At nogen så uforglemmelig

Synes også, at jeg er uforglemmelig.

Nici o pată de lumină

În destin nu ne așteaptă

Soarta ne-au făcut-o alții

Hărpăreți și îmbuibați ,

Legea nu-i pentru toți dreaptă .

Legea apără averea

Pentrucă ei au și puterea ,

Îngrădiți  de privilegii ,

Ne promit la patru ani

Trai mai bun și mai mulți bani!

O secundă de te-aș avea,

Lumea toată mai bună mi-ar părea.

Zbuciumul sufletului meu s-ar liniști 

Iar pe față deodată un zâmbet mi s-ar ivi.

Și dupa lungi momente de așteptări,

Nopți nedormite și lacrimi vărsate până-n zori

Eu și cu tine am fi în sfârșit regăsiți, 

Și-n acea clipă ne-am simți împliniți.

De când mă știu am ochii goi,

De când mă știu trăiesc în trecut,

Acolo unde eram doar noi doi,

Acolo unde încă nu te-am pierdut.....

De când mă știu mi-e dor de tine,

De când mă știu simt că mor,

Mă știu doar de când am fost cu tine

Vechiul eu a fost doar trecător....

Nu mai sunt cine eram,

Nu mai sunt așa cum mă știu,

Mai bine în trecut muream,

Decât să trăiesc cu sufletul pustiu.....

Sufletul mi-e pe deplin gol,

Inima mi-e plină doar de tine,

Gândurile-mi sunt acoperite cu nămol,

Trupul îmi zace între ruine.....

Așa mă simt de când mă știu,

Așa mă simt fără tine,

Fiecare vers pe care-l scriu,

Îl scriu doar pentru tine......

Te iubesc de când mă știu,

Te iubesc și mi-e greu,

Îmi lipsești de când mă știu,

Îi lipsești sufletului meu......

            În umbra cerului de seară

            Un sentiment ce mă apasă

            E liniște în fundalul negru

            Se-aude sunetul celebru

            Se aude o tăcere

            Când stau în încăpere

            Îți simt pașii tăi subtili

            Cum podeaua o gâdili

            Stau în colțul încăperii 

            La fereastră eu privesc 

            Iar acolo luna o zăresc

            Strălucește în tăcere

            Fără să ofere semne

            Semne triste de plăcere

            O privesc încă o dată

            De parcă mi-ar zâmbi

            Că fericită-i luna

            Deși plâng stelele întruna 

            Iar acum stau singur

            Aerul devine tot mai greu  

            Îți simt liniștea mereu

            Te aud ca un ecou uitat

            Te aud ca un vis deja visat 

            C-ai fost ca soarele

            Cum noaptea ai plecat

            Iar acum e liniște

            Nu se aude nimic

            E un fel de durere 

            Dar fără lovituri

            Este o simplă tăcere 

            Care rănește mai tare 

            Decât orice lovitură

            Cine nu mi-ar da dreptate 

            Cine n-a simțit singurătate

            Nu este nici-o plăcere 

            Că se simte doar o tăcere