Rădăcini

As from work I came back home,

And stood in front of my door,

I noticed a small envelope on the floor,

It was about an event, not here in Rome.

It was an invitation to a dance,

A waltz in San Marino, in the three towers.

It said, to arrive between the nights hours, with flowers,

And not to leave your apperance to chance, make sure to bring your best glance.

The envelope had such a powerful smell,

As to read I begin, it made my head spin.

At the same time, it was slowly pulling me in,

It was as if I was under a sort of spell.

Inside, a letter with a small kiss at the end,

It was stamped with a single name,  Dery.

Both in a red so dark-it's origin I couldn't comprehend…

It wasn't the juice of any berry but maybe, a black cherry?

The day of the party grew nearer,

And things started to become clearer.

It must have been some sort of elaborate trick,

This was probably how someone got their kick.

I wanted to look up the party online,

But I couldn't find anything that to the date would align.

Intrigue was taking over me and with myself, I could agree,

That I needed to go and what this was about, to see.

I decided to wear my best, navy blue with the black hue,

I was happy with my decision when I saw who,

Was going to attend and how much they were able to spend.

The richest men and women from their cars would descend.

Some of the wealthiest people of the world gathered,

For an event I didn't even know about, let alone how much it actually mattered.

It seemed like the biggest thing of the year,

But it would appear, that online no one knew what was going on here.

The music was blaring all around the yard,

Although there was no sight of any sort of guard.

We were all asked inside the ball-room,

I was wondering how Dery our night would try to illume.

Suddenly, a thunder sounded like it cracked the sky.

I had a feeling that something dark was nigh.

As if it was so close that I could hear,

Whispering in my ear, to it drawing me near.

I stopped and went away from the crowd,

In the mirror I saw something, to myself I thought,

I looked and looked but around me was naught.

I continued and to myself that by nothing I will be scared I avowed.

The room was massive, it even had a mezzanine floor,

We were all invited to drinks and the party started to roar.

The wine was exquisite, it had clearly been aged for a while,

And as the music changed, our host came down the stairs with a slight smile.

My jaw dropped when I saw who in front of us stopped,

The person who came down the stairs,

Looked like out of a movie she had been cropped.

She declared the party open, requesting us to stop from our affairs and form pairs.

As I was the only alone one,

I really stuck out as the sore thumb,

When by her eyes I was found, I wanted to run,

But she beckoned me and my legs felt numb.

The sound of her stilettos drowned out the ceaseless dance,

As she spun around the crowd, as if she was in a shroud, of mist.

But before I could understand my circumstance,

She took me by the wrist and made us twist.

She was dazzling to all who laid eyes upon her,

Wearing a long red dress but not leaving much for me to guess.

The way her olive skin, brown eyes and freckled cheeks her beauty would confer was leaving my mind in an endless blur,

Barely able to convalesce, with haste I grabbed her hand and waist, trying to impress.

She gave me her first smile of the night,

With a deep look into the eyes,

I didn't stop to think of what that implies,

Because at first sight, everything felt just right.

But suddenly, I had the strangest feeling,

My instinct told me that I had seen her before,

It was as if something from me she was concealing.

She reminded me of someone I used to adore, the way she moved, the things she wore…

She had the gentleness of a red aster,

And as the crescendo was quickly approaching,

She on my chest was intentionally encroaching.

Faster, and please hold your partners closer, said the choirmaster.

Step by step, we entered into the limelight,

The only couple who the speed could withstand,

I grabbed her hand, trying to make the last move truly grand,

She understood, held me tight and let me take her to another height.

As we released each other, everyone stood aside,

The cheers of the crowd were like those of a choir,

Now, it was clear, between us, there was a fire.

There was no emotion left to hide, her smile was just as bright as the moon outside.

I was almost exhausted to death,

But she didn't even seem affected,

And after herself she had quickly collected,

With her next breath she whispered a shibboleth.

I knew the dialect but barely remembered the word.

Her lips slowly mumbled the phrase: Hazırlayın!

She could tell that not only I had heard but it's meaning I had inferred.

Not staying, she slowly went up the steps, her message clearly conveying.

Two servants quickly rushed behind her,

Before one came to tell me,

"Our mistress at the top wishes to see thee.

" Please make your way to the stairs, sir."

It hit me, as I entered the room at the top of the tower,

Everything smelled of orris, more expensive than anything aurous.

And on the bed, a tag attached to a small but gorgeous red flower,

As a chorus, we both read "Scadoxus multiflorus."

" Maybe you know what type it is? What it's called I mean. "

Her voice seemed to come out of no-where,

' I could swear there was no one there'.

" On the name your ideas have to convene, it'll make sense of everything you've seen."

I tried, I wanted to scream, to yell, to shout,

But she grabbed me before my mouth I could move,

" Shush now, you've got nothing more to prove,"

" I am ecstatic you finally figured it out."

I tried to open my mouth but no words would come out,

" I shall allow you to speak but shhhh..not too loud."

" I ask of thee not to offer me any reason your integrity to doubt. "

She snapped her fingers but I said naught aloud, maybe I was just too proud.

" Thou in sooth have nothing to say? Very well, then at least offer me a dance."

I grabbed her hand and waist once more and started slow,

" I don't suppose there's any chance but is this about a romance? "

Her eyes began to glow as we danced to the music below.

" So tell me now, are you a vampire of yore? "

" Thou ought not to name any lady that way, she says as at me she smiles."

" Although yes, from before-Europe Suleiman to conquer swore,"

" Hence I barely escaped the body piles from the Carmonica trials.  "

' So tell me, dear lady what is your name? Dery must surely not be it. '

" Ah, thou hath to notice, thou is only half right."

" Derya is not my birthname, only one my situation to befit. "

" Then, Derya, if to ask I might, what is the flower in our sight? "

" 'Tis here so thou canst avoid the pain…"

' Pain? What are you even talking about? '

" Thou didn't think I brought thee here in vain…"

" Thou are here for a reason, for that there should be no doubt."

" I have examined thou for a very long time, "

" We have met before…a long time back, ten years ago, "

" I wished to help thee grow but life happened and I had to go,"

" Thou were twenty five then, in your prime. "

" You mean…Aysel? Is that really you?"

" You just left me, without any warning…"

" I woke up that day and you were gone by the morning…"

" Why? I still have no clue…that was 5 years of us that you just threw…"

" Thou were too young my motives to comprehended.  "

" Thou were afraid of thine future, of us becoming more,"

'Did you ever try your mistake to amend? I thought my search will never end… '

' How is that fair to me? My heart it tore, it hurt me to my core.'

"I was frightened that eternity with me you wouldn't want to spend… "

"But I hath given this much consideration."

"Thus I am offering you a choice, how to live thy live and its duration,"

"Drink from the tea on that table and your mortal life will end."

"From the sun you will have to hide and the hunters that will constantly be a thorn in your side,"

"Thy life will be one of knowledge and power,"

"But with misery and despair the Earth you'll scour."

"Doth not worry, thou will have a bride who through this life will guide."

"Thou may take thy leave now although we shall never meet again,"

"Our love you'll have to finally forfeit and forget."

'And yet, how long has it been since someone like me you've met?'

"To my disdain, beloved, centuries have passed in vain."

So now, your decision please make

----

Drink the tea

As our bodies unclasp from each others warm embrace,

I didn't want to lose the pace as I bring the tea to my face,

She grabs my neck and whispers in my ear.

"I love you"…I said 'I love you too' with no fear…

----

Leave

As our bodies unclasp from each others warm embrace,

I saw the sadness in her face as I made to leave that place,

With a smile I weaved through the crowd, the dance…

…Knowing it wouldn't be by chance...that my life to something better would advance.

O altă zi de luni, după tot felul de presiuni
' Offf, trei stații în plus ', în soaptă mi-am spus
După ce, câteva stații am mers, cumva într-o amețeală dus
Gândindu-mă la tot felul de sesiuni
 
 
O femeie plictisită, de fericire lipsită
Acum, foarte dichisită, tocmai din vacanță venită
Merge la muncă, într-o transă atât de adancă
Încă pe malurile Italiei, unde valurile bat o singuratică stâncă
 
 
Lângă ea stă un bărbat în vârstă
Cu un zâmbet pe buze, chiar dacă poate gustă
O ultimă dată din viața sa măreață
Și, cu o atitudine glumeață, se întreabă ce o să îi mai aducă această dimineață
 
 
Puțin mai departe, niște copii vorbesc de un profesor care îi plictisește de moarte
Și că ar vrea mai multe materii bazate pe arte, în școală
Că matematica e nasoală și că profa de română e prea vocală
Mai mult, dacă din guvern ar face parte, ar face totul ca la carte
 
 
Metroul se oprește și o femeie spune așa, pe zărește, " Piața Romană "
Ușile se deschid și totul se oprește cand în metrou se urcă, ea
Merge încet, de parcă vrea să se dea, cea mai rea
Parcă purta o coroană, era de o frumusețe de icoană
 
 
Toate mișcările ei erau ca dintr-un portret
M-am uitat la ea, indiscret dar fără vreun regret
Un zâmbet mi-a sărit în ochi și fără vreun interpret
Era de parcă știa un secret, atât de șiret
 
 
O fericire ascunsă de noi, undeva pierdută într-o mulțime de nevoi
De parcă toți duceam lipsă dar ea, atât era de aprinsă
Și din nou, ce rost are o candelă dacă e stinsă?
Pentru un moment, am pășit înapoi, nevrând să fiu vreun țărănoi
 
 
Nici un pas nu am făcut, că s-a întamplat, un lucru atât de plăcut
Ochii ei căprui, s-au uitat în ai mei verzui
Și cu pași repezi înspre mine a mers, unde a stătut
Liniște, pentru câteva clipe amărui
 
 
Ușile se închid și totul devine din nou rapid
Până când să îi aud glasul subțire, tăcut și timid
" Vreun buton mi s-a desfăcut? "
" Dacă nu, atunci la mine de ce te uiți, asa de urât? "
 
 
' Defapt, nu doar unul ci chiar doi'
Îi zâmbesc și ea îmi zâmbește înapoi
" Maria, de cunoștiință îmi pare bine "
' Andrei, atenția mea îți aparține '
 
 
Totul părea ca un vis, unul de așa de mult timp interzis
Totuși, nimic nu era promis, nimic nu era scris
Așa că am decis să îi pun o întrebare
' Maria, cu mine la o cafea ai merge oare?'
 
 
Înainte să îmi răspundă, s-a auzit " Piața Unirii "
Ea, mă întreabă, realizând efectul știrii
" Dacă spun da, promiți că vei mai sta? "
' Dacă asta înseamnă cafea atunci cum să spun nu și a pleca? '
 
 
Avea un mers ca de prințesă
O privire de duchesă
Elegantă dar fără să fie ignorantă
Extravagantă dar fără să fie arogantă
 
 
Totuși, pe cât era de perfectă pe atât de defectă
Atât de furioasă când simțea că viața nu o respectă și nu e corectă
Atât de nervoasă atunci când se simțea neputincioasă
Când simțea că nu avea ceva sau pe cineva, atât de mofturoasă
 
 
Și totuși, am crezut că dupa o vreme
Totul va devenii fundamental de banal
Până să mă cheme, de un scaun să mă rezeme
Și să o fi văzut pe tocurile ei de cristal
 
 
Când am ajuns, ne-am luat o cafea
Și am întrebat-o dacă am putea
Să ne ținem de mână
Și dacă ar vrea, măcar pentru puțin, să rămână
 
 
Dintr-o dată, sare din scaun și spune
Că ea presupune că am o pasiune pentru un joc
"Se pare că ai noroc, te provoc"
' Hmmm, pentru a mă răpune, ar trebuii să ai măcar o noțiune despre această chestiune '
 
 
' Nu te speria dacă vei greșii, dar știi ce e această piesă? '
Toată fața i se înroșește și ea îmi șoptește, "e o prințesă"
Îmi zâmbește timid și îmi dă regina
"Okay, nu prea știu să joc dar asta înseamnă că mă vei lumina, nu-i așa?  "
 
 
Cu cât s-a înserat, cu atât, mai mult am jucat
Și cu un zâmbet de neînduplecat spune, " E patru "
I-am răspuns cu un simplu atac, fără vreo piesă să înșfac
' E-5, draga mea ', am spus eu într-o voce ca de teatru
 
 
Nimic din partea ei, stătea, se gândea, la executarea mea, " patru C "
Eu, nepăsător si visător, gândul meu zburase, ' B sașe '
Nici acum nu știu, cum ea m-a putut seduce încât nu am putut deduce, ce făcea - deoarece
Ce urmase, a făcut sigur că nu mai aveam mișcari rămase
 
 
Cu o voce tandră și dulce, mă reduce, la nimic, " F trei "
Marii, doamne dar ce vrei să îmi iei?
Când aude, ' B șapte ', nu face un sunet și trece direct la fapte
A zâmbit mai frumos și mai inimos ca în oricare altă noapte
 
 
" Si, sah mat", spune ea cu un glas entuziasmat
" Sper că acum nu te deranjeaza că te-am chemat"
' Ha, în niciun caz, m-ai calcat ca pe un gândac '
' Și nu m-a deranjat, defapt, cred că te plac '

Ecdysis Aeterni, I posted it without the newest modifications by mistake

Nu mai pot, chiar nu mai pot

Să respir, să dau din mâini, să înot

Sunt o persoană așa oribilă

Și chiar dacă nu îți pot spune de ce

...crede-mă...sunt o persoană penibilă

Mă omoară propriile gânduri și nu mai am ce face

Am crezut că poate dacă mă implic, dacă mă dedic

O să pot însfârșit să ajung ceva, să mă ridic

Doamne, nu mai știu ce să fac

Am cerut ajutorul tuturor cărora m-au ascultat

Și știi ce e cea mai rea parte?

Este că ei chiar au încercat...

Dar pe mine ceva tot mă împarte

Vreau să țip, să mă audă tot blocul și orașul

Haha, dar cred că o să ajung doar să îmi umplu păhărașul

Ți-am cerut ajutorul, Andreea, ce tot faci?

De ce tot te mai prefaci?

Nu îmi ești prietenă, nu îmi ești alături

Presupun că orice fel de legături...

Că anii nu prea mai contează atunci când nu mai intră banii

Asta e? Trebuie să te plătesc?

Nu ești cum îmi amintesc

Ce? Nu e așa? Cum ar mai trebuii să o privesc?

Au trecut aproape doua luni

Și până acum sunt doar promisiuni

Iar tu, Maria, tu ești fericită?

Îmi amintesc zilele în care te simțeai răsucită

Când vorbeam eu cu vreo zmintită

Dar acum, de anul nou, m-am tăvălit cu o sucită

E neobișnuită, mă excită

Dar nu mă intrigă, nu mă face să gândesc

Nu mă face de ce sunt în stare să dovedesc

Nu mă ajută să mă împlinesc

Am nevoie de tine

Ea a venit la mine

După ce tu mi-ai rupt inima în două

Ce era să fac, să fiu cu amândouă?

Tu ce faci atunci când plouă?

Te mai ascunzi și tu de rouă...

Știi, e chiar destul de amuzant

Eu îți țip în ureche constant

Și tu nu îmi vei da vreodată vreun răspuns interesant

Sunt obosit, de lume, nu știu ce mai caut aici

Ce rost are să citești, să îți șoptești?

Să îți explici atât de multe povești

Dacă în final tot ajungi să strici...

Dacă...știi ce? Nu mai contează ce aveam a zice

Nu mai are rost a mă contrazice

Andreea mi-a spus că fac pe victima

Am crezut că mă supraestima

Sau că încerca doar a mă deprima

Dar are dreptate, mă tot plâng și plâng

În loc ca în gura inima să mi-o strâng și frica să mi-o înfrâng

Dar nu, nu mai am puterea în mine

Nu îmi mai iese, vreau doar să se termine.

Mademoiselle, la ce te mai gandești?

Încă în lume iubirea încerci să o răspândești?

Îmi amintesc de nopțile alea calde de vară,

Când pe lângă parcul Izvor ochii noștri dansară.

Cum lumina din felinare îmi bătea pe spate,

Cum râsetele tale gentile repetate, erau singurul lucru care să întrerupă liniștea în acea noapte.

Așteptam împreună un 385...dar eu vroiam să îți sărut buzele fierbinți...

Acum, după atâta timp, strâng din dinți știind că acel sărut făcea parte și din ale tale rugăminți...

Tot speram ca visele mele să devină reale,

Brațele mele în jurul taliei tale.

Lumina lunii care să ne ghideze,

Pasiunea noastră să o ilumineze.

Te mai vezi în acele seri petrecute în doi?

Când povestindu-ți despre Bulgakov, Pushkin și Tolstoi,

Când vorbindu-ți despre politică, artă și literatură.

Ți-ai dat seama că suntem făcuți din aceeași țesătură.

Știu că ai dreptate, în întregime.

Dragostea are o anumită cruzime.

Dar știu că împreună am fi reușit...

Și poate că ne-am fi iubit la nesfârșit...

Chiar dacă acum inima mea singură lumea trebuie să străbată...

...Nu te învinuiesc pentru decizia luată,

Totuși, vreau să știu, în zile gri și fără rost,

Te mai întrebi, în șoaptă, "oare ce ar fi fost...?"

O! Tu, prea frumoasă lună.

Tot aștept ca soarele să apună.

Ca în fiecare seară să mă seduci.

Ca din nou la tine să mă aduci.

Superba mea, steauă a nordului,

Maestră a mărilor și a timpului.

Cu tine la spate, toate păcatele purtate,

Nu cântăresc nici jumătate.

Dar tu mi te arăți puțin câte puțin.

Uneori doar jumătăți obțin.

Iar alteori, doar sferturi.

De asta în fiecare dimineață, sper să uiți de ale noastre certuri.

Da, știu, că tu te îmbraci în nori,

Și până de înserare, tinzi să mă ignori.

Dar atunci când uit să te iubesc,

Te dezbraci și mă faci să mă înrobesc.

Numai la tine mă gândesc.

Ești cu adevărat un dar ceresc.

Pierdut într-o mare a uitării,

Tu ești farul pe care îl urmez în drumul salvării.

Lumina ochiilor tăi mă ghidează,

Și următoarea destinație mi-o fixează-

Chiar și atunci când absența ta mă îndepărtează.

Lună dragă, iubirea ta mă completează.

Ai vrea să îți mai citesc ceva?

Sau să ne mai întalnim pe undeva?

Vreau să îți vorbesc dar fără supărare...

... Eu pentru tine vreau să fiu mai mult decât un oarecare.

Vreau să îmi șoptești cu drag,

Lângă mine să pot să te trag.

Să mă joc cu părul tău fin,

Să îți sărut buzele moi când termin.

Mâinile pe al tău spate să le mișc ușor.

Iar când prea jos am să cobor, să mă împingi gentil cu un picior.

Vreau să îți aud râsul de fetiță,

Când îți gâdil corpul de zeiță.

Să îți văd privirea de femeie.

Și să simt acea scânteie...

Dar... Așa de mulți bărbați te vor.

Eu sunt un amărât de scriitor.

Ce mă face să cred că sunt mai mult decât un trecător?

Chiar dacă pentru mine timpul zboară,

Tu ești la fel de frumoasă ca odinioară.

Încă îmi zâmbești în timp ce îți cânt la vioară.

Acum, eu sunt bătrân și în păr gri apare.

Dar nu există motiv de îngrijorare.

Tu mereu mi-ai fost cea mai mare preocupare.

Obrajii tăi sunt de un roșu atât de puternic,

În timp ce eu încă mă întreb dacă sunt vrednic.

Aș fi vrut să îmi fi spus cu ce te luptai.

Eu te-am rugat doar să mai stai.

Dar tu mi-ai spus că nu puteai.

Pentru că nu poți să fi acolo pentru mine mereu.

Pentru că nu totul se învârte în jurul meu.

Că frumusețea ta nu poate fi doar a mea.

Te întreb: îți amintești când poezia mea te uimea?

Te îmbujorai și ochii îți lăcrimau neîncetat,

Acum,nici nu te-a mai emoționat.

O! Tu, prea frumoasă lună,

Astea sunt ultimele momente împreună.

Strălucește acum a mea femeie dragă,

Adu fericire în viața mea oloagă.

Atât de mare ești pe cer, înconjurată de ceață,

Dar chiar și așa îți văd în obraji roșeață.

Când inima în sfârșit mi se potolii,

Îmi întind mâna spre buzele tale rozalii.

Dar sărutându-mi mâna ușor îmi șoptești,

Încercând pentru ultima oară să mă liniștești.

" Pentru mine, încearcă să fi curajos,

Și într-un final, pune penița jos.

Povestea noastră se termină din nou.

Dar îmi e frică că ăsta va fi ultimul nostru tablou.

Soarele dintre nori are să răsară...

Iar dragostea noastră, pentru ultima dată, să moară..."

Te auzi ca un ecou,
Dar te simt ca pe o șoaptă,
Nu mă chemi când iți e rău,
Și nici când viața e nedreaptă.

Te temi să nu te părăsesc,
Nu orice floare are spini,
Prin tine mă regăsesc,
De ce aș vrea sa fim străini?

Nu e prima zi de aprilie,
Nu te mint când zic că-mi pasă,
Numește-mi brațele familie,
Dacă te simți in ele acasă.

Am iubit o mască... ce frumos mințea,

Un surâs de ceară, ochi fără durere,

Dar în nopți tăcute, când tăcea și ea,

Ascundeam sub pernă lacrimile mele. 

Am iubit o mască... i-am făcut altar,

Aprinzând în gânduri lumânări de vis,

Însă ceara scursă, devenea coșmar, 

Iar lumina noastră se scurgea-n abis. 

Am iubit o mască... i-am jurat să fiu, 

Umbra ei de noapte, pasul ei de gheață,

Chiar de-aveam sub pleoape cerul cel pustiu,

Răsăream nostalgic ca o dimineață. 

Am iubit o mască... o iubesc și-acum,

Am lăsat în spate tot ce n-am aflat, 

Amăgiri și lacrimi, le-am făcut parfum, 

Și-am  iubit orbește, până m-am uscat. 

Am iubit o mască... și-i vorbeam mereu,

Ca și cum din taină mi-ar fi fost făcută,

O credeam icoana sufletului meu, 

Și-o slăvea întruna inima-mi cernută. 

Am iubit o mască... poate n-a fost ea,

Poate-am plămădit-o din nevoi ascunse,

Chiar iubirea-n sine, poartă masca sa, 

Ca o primăvară fără flori și frunze. 

Păcat de tinerii ce mor

De cei ce n-au cunoscut iubirea

De cei ce lasă în urma lor,

Copii plângând, părinți jelând,

Familii îndoliate...

Morminte cu flori încărcate

Cu lacrimi și dor  udate

Păcat de ei și de tinerețea lor.

Am cunoscut o tristețe 

Și m-am întristat cu ea...

Ea s-a-nsingurat cu mine,

În singurătatea mea

Și ce-am conceput apoi

În dragostea pesimistă,

Seamăna cu amândoi:

O singurătate tristă.

Draga mea, în ochii tăi se strânge

Lumina dimineților de mai,

Iar inima mea tăcută plânge

De fericirea care ești și dai.

Draga mea, când pasul tău se-apropie,

Par florile să înflorească iar,

Și vântul blând al serii îmi șoptește

Că lumea toată-n tine are har.

Draga mea, când mâna ta mă cheamă,

Se-ntoarce primăvara pe pământ,

Și parcă timpul însuși se destramă

Ca un castel de nisip dus de vânt.

Draga mea, dacă se stinge cerul

Și stelele se pierd în depărtări,

Iubirea mea va fi tot universul

În care-n veci vei înflori, ca-n zări.

El prea târziu să-mi mangai tâmplă

Și ochii ce privesc pierduți

Trecut-a clipa șansei tale,

El prea târziu să mă săruți...

El prea târziu,, în gând e noapte

Și pașii inimii se pierd,

Ți-aș dărui atâtea șoapte

Dar cerul nostru e inert..

El prea târziu să-mi simți culoarea

Și spiritul atât de viu

In suflet iar se-aseaza ploaia,

El prea târziu,e prea târziu...

Cu toate-acestea visul nostru

Respira încă în pustiu,

Îi da culoare, și lumina

Chiar daca azi e prea târziu...

Amprentele  spiritelor noastre-s

Că frunza toamna,arămiu,

Eu sunt pe cer, tu în adâncuri,

Ne leag-albastrul și azi știu

Cerul și marea creează vraja

Magia,chiar de-i prea târziu...